Manastirea Aladzha

Manastirea Aladzha este o manastire ortodoxa medievala, sapata intr-o pestera din nord-estul Bulgariei, la 17 kilometri mai spre nord de Varna si la 3 kilometri vest de Nisipurile de Aur, intr-o zona protejata, adiacenta Parcului National "Zlatni Pyasatsi" (Nisipurile de Aur).

Manastirea Aladzha a fost intemeiata intr-una dintre numeroasele pesteri naturale, formate in piatra moale de pe fundul Marii actice Sarmatia, care acoperea aproape intreg sud-estul Europei, acum 12 milioane de ani. Pesterile ce alcatuiesc complexul monahal de la Aladzha sunt sapate intr-un perete de calcar, inalt de 40 de metri, aproape de limita superioara a platoului Franga. Asezamantul monahal se intinde pe mai multe nivele, el ingloband si doua mici catacombe.

Intemeiat sub ocrotirea Sfintei Treimi, acest asezamant monahal a fost unul cu o frumoasa activitate isihasta, in timpul celui de-Al Doilea Imperiu Bulgar. Se crede ca viata isihasta petrecuta in interiorul pesterilor din Aladzha a existat incepand cu secolul al XII-lea si pana in secolul al XVIII-lea.

Printre localnici exista o intreaga serie de traditii, legate de aceste locuri. Spre sfarsitul secolului al XX-lea, dealurile impadurite ce inconjurau Manastirea Aladzha, numite Hachuka - Muntele Crucii, erau privite de localnici ca fiind sfintite; unii credeau ca ele sunt locuite de un demon ctonic sau de un pazitor al comorilor - "Imri Pop" sau "Rim-Papa".

Locul nu mai este nici manastire, nici izvor al miturilor, ci doar muzeu natural. Pesterile din munte au ajuns o simpla si populara destinatie turistica. Numele actual al locului a aparut abia in perioada otomana tarzie: cuvantul persano-turc "alaca" sau "aladzha" se refera la desenele murale, frumos colorate, ce imbraca o parte din peretii interiori ai muntelui. O traditie consemnata de catre K. Skorpil, spre sfarsitul secolului al XIX-lea, marturiseste ca numele initial al manastirii de aici era "St. Spas", adica "Mantuitorul Hristos".

Manastirea Aladzha - scurt istoric

Manastirea Aladzha este cea mai populara dintre "manastirile de piatra" sau "bisericile sapata in stanca" de pe tarmul bulgar al Marii Negre, intemeiate in perioada secolelor XII-XIV. Manastirile de acest fel sunt imprastiate pe un vast teritoriu, cuprinzand intreaga zona Balcanica si Orientul Apropiat. Este cunoscut faptul ca pesterile si crestinismul sunt strans legate intre ele, din moment ce Nasterea si Invierea stau in stransa legatura cu cate o pestera.

Cercetatorii sunt de parere ca aceasta manastire de piatra facea parte dintr-un complex monahal de mari dimensiuni, incluzand peste 500 de asemenea sihastrii, doar in partea nordica a Bulgariei. Vietuitorii acestora traiau in armonie cu invatatura isihasta despre "energiile necreate" ale lui Dumnezeu, doctrina mult disputata in Bizant si in Bulgaria, in secolele XIII-XIV.

Dupa cucerirea Bulgariei de catre otomani, spre sfarsitul secolului al XVI-lea, Manastirea Aladzha, asemeni multor alte manastiri bulgare, a fost parasita. In orice caz, localnicii au continuat sa respecte si sa viziteze aceste locuri si in secolele urmatoare.

In legatura cu Manastirea Aladzha nu avem nici macar o singura marturie scrisa, act, document sau cronica din vremea intemeierii sau locuirii ei. Ceea ce s-a pastrat aici sunt doar traditii cu monahi care bantuiesc locul, cu zeitati ale padurii si labirinte subterane fara sfarsit, care ascund inestimabile comori, sau chiar documentele manastirii.

Prima mentionare a Manastirii Aladzha a avem din cartea "Scrisori din Bulgaria", a romacierului rus Victor Teplyakov, scrisa in anul 1832. Prima serie de cercetari stiintifice si sistematice asupra pesterilor de aici a fost initiata abia spre sfarsitul secolului al XIX-lea, sub conducerea arheologilor bulgari Karel si Herminegild Skorpil.

La inceputul secolului al XX-lea, ei vor infiinta "Societatea de Arheologie din Varna" si "Muzeul Arheologic", care au si preluat sarcina de a ingriji si conserva manastirea de piatra. In anul 1912, Manastirea Aladzha a fost declarata "monument istoric national", ca urmare a cererii inaintate de fratii Skorpil. Mai tarziu, in anul 1957, aceasta a devenit un monument cultural national de o deosebita importanta.

Manastirea Aladzha este una dintre foarte putinele manastiri bulgare sapate in roca, in care se pot observa foarte clar rosturile fiecarei incaperi. Astfel, in peretele de stanca, inalt de 40 de metri, sunt asezate de doua nivele, urmatoarele incaperi: biserica centrala, o capela, biserica recviem, o cripta, o bucatarie si o trapeza, chiliile si alte incaperi gospodaresti.

Manastirea Aladzha - arhitectura ansamblului monahal

In extremitatea vestica a primului nivel, chiar in dreptul scarii de intrare in pestera, se afla biserica centrala a manastirii. In capatul estic al acesteia, in Sfantul Altar, se afla sapata o mica nisa adancita. Aceasta biserica a fost acoperita cu picturi murale, asemeni tuturor celorlalte biserici ortodoxe medievale, insa accesul mult prea usor in aceasta a dus la pierderea lor. Din aceasta pictura, astazi se mai pastreaza doar unele fragmente.

Unele detalii despre frescele din Aladzha ne-au ramas pana astazi din caietele de notite ale lui K. Skorpil, si dintr-un tablou al lui Milen Sakazov, de pe la inceputul secolului al XX-lea. Icoana Maicii Domnului era pictata central, pe peretele estic al Sfantului Altar; acest detaliu reiese din tabloul mai sus amintit.

Un al doilea strat de fresca reiese din partea inferioara a locului. Daca fresca din partea superioara este datata ca fiind realizata in secolele XIII-XIV, cea din partea inferioara, constand dintr-o mana tinand o carte, probabil Iisus Pantocrator, dateaza din secolele XI-XII, daca nu chiar de mai devreme.

O scara de piatra este sapata in podeaua bisericii, ducand spre nivelul prim al manastirii. Un coridor ingust porneste de la capatul scarii si merge pana in prima incapere a nivelului. In peretele nordic al coridorului ni s-au pastrat sase chilii. Chiliile erau separate de coridor si intre ele, cu pereti de lemn. In peretii acestora se afla mici nise, folosite initial pentru a pune icoane, carti si alte lucruri de folos monahal.

Coridoul se termina intr-o incapere larga, cu forma neregulata. O nisa semi-circulara este sapata in peretele nord-vestic. Micile deschizaturi de la mijlocul tavanului indica faptul ca aceasta camera era despartita in doua, printr-un perete de lemn. Partea vestica a acesteia (cea cu nisa) era bucataria, iar cea estica era trapeza (locul unde se manca). Locul unde se lua cina este unul foarte important in manastirile ortodoxe, ca unul unde se mananca in comun si care aminteste de Cina cea de Taina.

O micuta platforma se intindea in partea estica a trapezei, spre o camera care nu a mai supravietuit timpului. Absida semi-circulara, din peretele estic, cat si pozitionarea camerei pe directia est-vest, indica faptul ca aceasta era folosita pe post de bisericuta. Faptul ca aceasta camera este situata deasupra criptei monahale, ne face sa credem ca aici se facea slujba pentru cei adormiti in Domnul. O scara de lemn urca, in spirala, din biserica spre capela de la nivelul al doilea.

Cripta - cimitirul - este asezata in cea mai de jos parte a primului nivel. Ramasitele unui perete din caramida indica faptul ca acest loc era separat de intrarea in manastire si de lumea de afara. Cripta adaposteste doar trei morminte, lucru ce ne face sa credem ca monahii din Aladzha practicau o traditie manastireasca mai veche: dupa sapte ani, ramasitele din morminte erau luate si puse intr-un loc comun, alaturi de toate celelalte ale vietuitorilor mai vechi. Nu ne-a ramas nici un indiciu legat de locul unde ar fi putut sa fie asezat osuarul manastirii, unde se duceau ramasitele din cripta. Alte doua morminte sunt sapate mai spre intrare si dateaza dintr-o perioada mai recenta.

Cel de-al doilea nivel al Manastirii Aladzha pastreaza o incapatoare camera: aceasta are o capela si o mare nisa, in peretele ei estic. Aceasta capela este singura cladire din caramida, pastrata pana astazi, din acest intreg ansamblu monahal. Aceasta era folosita pentru slujbele zilnice, in timp ce marile praznice erau tinute in biserica de jos.

Fragmente din pictura originala se mai pastreaza si astazi, datorita accesului mai greu spre aceasta capela, pe scara anevoioasa de lemn, care de mult timp se prabusise. Una dintre cele mai bine-pastrate fresce este cea realizata pe tavan, infatisand Inaltarea le Cer. Stilul artistic, culorile folosite si ornamentele acesteia, ne indica faptul ca a fost realizata in secolele XIII-XIV, in perioada de apogeu a vietii monahala de aici.

La o distanta de 800 de metri nord-vest de Aladzha se afla un alt grup de pesteri, ascunse sub vegetatia abundenta. Aceste pesteri sunt asezate pe trei nivele. Ele au fost numite de catre fratii Skorpil drept "Katakombite" - "Catacombe", asemanatoare fiind cu cele din Imperiul Roman, folosite de catre primii crestini.

Cel mai bine pastrat nivel este cel de-al doilea, fiind alcatuit dintr-o incapere foarte larga si una mai mica, alaturi de prima, care pastreaza cinci morminte. Pe peretele vestic se pastreaza doua crucifixe, model intalnit in perioada crestinismului primar; unul se afla asezat pe peretele vestic al camerei celei mari si altul pe peretele estic al camerei celei mici. Celelalte doua nivele de pesteri erau locuite de catre calugari.

Cripta, cele doua crucifixe inscriptionate pe perete, literele Alfa si Omega, fragmentele de ceramica din secolele IV-VI, monezile din timpul lui Iustinian cel Mare (527-565), ne ofera suficiente motive pentru a crede ca aceste locuri erau locuite de crestini inca din secolele primare.

• Schitul Iezer, una dintre cele mai izolate sihastrii
  Publicat in : Mitropolia Olteniei
• Prespa - lacurile cu sihastri
  Publicat in : Biserica in lume
• Manastirea Stanisoara
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Manastirea Secu
  Publicat in : Mitropolia Moldovei si Bucovinei