Dispozitii canonice referitoare la stabilirea serbarii Pastelui

(cu referire la calendarul indreptat)

 

Scurt istoric asupra calendarului crestin. Originea si indrep­tarile lui

 

Sarbatoarea Pastelui a constituit si constituie inca problema esentiala a calendarului crestin, deoarece stabilirea datei serbarii lui sta in stransa legatura cu miscarea corpurilor ceresti.

 

Stabilirea unui calendar corect este o problema de ordin stiintific de care Biserica s-a interesat inca din primele timpuri ale existentei ei, intrucat toate sarbatorile Bisericii, atat cele fixe cat si cele cu data schimbatoare, intre care in primul rand sarbatoarea Sfintelor Pasti, sunt evenimente strans legate de scurgerea timpului si a legilor lui in viata omenirii. De aceea, Biserica a avut si continua sa aiba preocupari pentru cunoasterea calendarului astronomic.

 

Inca din cele mai vechi timpuri popoarele au avut calendarele lor proprii, care insa difereau intre ele  din diverse motive : fie ca mijloacele de observatie si cercetare stiintifico-astronomice lipseau la acea vreme, fie ca unele popoare intocmeau calendarul dupa indici si calcule proprii: soare, luna, domniile imparatilor, zidiri de cetati, aniversari etc. Un calendar perfect intocmit putea fi numai calendarul care era in concordanta cu calendarul solar-astronomic.

 

Cel dintai calendar solar stiintific, adica un calendar bazat numai pe mersul soarelui, care a fost in acelasi timp si cel mai bun calendar al lumii vechi, dar nu si fara lipsuri, a fost calendarul iulian intocmit de astronomul egiptean Sosigene din Alexandria s, la indemnul imparatului Iuliu Cezar in anul 45 i. d. H.. Deficienta lui consta doar intr-o intarziere de 11 minute si cateva secunde fata de calendarul astronomic. Desi la prima vedere deosebirea de calcul pare neinsem­nata, totusi la fiecare perioada de 128 ani aceasta intarziere se ridica la o zi, iar la intervale mai mari de timp ea constituia o problema in ce priveste, mai ales, stabilirea datei Sfintelor Pasti.

 

Crestinismul in faza lui de dezvoltare primara s-a folosit de calendarul iulian. Prima indreptare a acestui calendar s-a facut din porunca imparatului August in anul 8 i. d. H., iar a doua indreptare s-a facut in anul 325 la Sinodul I ecumenic cand pentru a se uniformiza serbarea Sfintelor Pasti s-a stabilit isimeria, adica echinoctiul, potrivit calendarului ceresc si s-a suprimat din calendarul iulian cele trei zile cu care acesta ramasese in urma fata de calendarul ceresc. In schimb, Sinodul I ecumenic n-a corectat metoda gresita de calcul datorita careia calendarul iulian   se   vadea   defectuos. De   aceea, pana   in  secolul  VI,   crestinii din Rasarit si cei din Apus vor continua sa serbeze la date diferite Sfin­tele Pasti.

 

Abia Dionisie Exiguul, pe la anul 540, a intocmit un calcul pascal in deplin acord cu cel al alexandrinilor care incetul cu incetul a fost adoptat in tot Apusul.

 

Aceasta unitate a durat pana la reforma papei Grigorie al XIII-lea, care in anul 1582 intreprinde o a treia indreptare a calendarului, suprimand cele 10 zile cu care el ramasese in urma si luand masuri de corectare a metodei de calcul calendaristic pentru viitor, asa incat intarzierea de o zi sa se petreaca nu la 128 ani, ci la circa 4000 ani. Aceasta reforma se cunoaste sub numele de reforma gregoriana, iar calendarul s-a numit gregorian.

Evident ca pascalia lui Dionisie Exiguul nu mai corespunde si noului calendar -cel gregorian -asa ca din 1583, Rasaritul si Apusul n-au mai serbat Pastele la aceeasi data decat doar din intamplare.

 

Biserica Ortodoxa, din motive confesionale, n-a adoptat reforma gregoriana a calendarului. De aceea, in anul 1923, la Congresul interortodox de la Constantinopol, la care a participat si Biserica Ortodoxa Romana, s-a procedat si de par­tea ortodoxa la o noua indreptare a calendarului iulian care, de data aceasta, ramasese in urma cu 13 zile fata de calendarul ceresc. S-a suprimat intarzierea de 13 zile si s-au facut cercetari in calculul calendaristic incat decalajul de o zi a calendarului terestru fata de cel ceresc are loc, de acum inainte, la circa 40.000 de ani.

 

Indreptarea calendarului facuta de acest Congres a atras dupa sine si rec­tificarea datei serbarii Sfintelor Pasti in functie de echinoctiul real, asa incat, uneori, Pastile crestin ortodox poate coincide nu numai cu Pastile catolic, ci chiar si cu cel iudaic, in caz exceptional. In cazul, insa, cand coincide cu Pastile iudaic, trebuie sa se tina seama, ca si pana acum, de hotararea Sinodului I ecumenic, tinut la Niceea in anul 325.

 

Cei ce s-au opus hotararii Congresului din 1923, au facut tot felul de obiectii si reprosuri la adresa noului calendar, socotit de ei ca "rasturnare a Soborului a toata lumea de la Niceea", apoi ca "ratacire de la dreapta cre­dinta" acuzand, totodata, Biserica Ortodoxa ca prin aceasta indreptare a cazut din canonicitate.

 

In cele ce urmeaza vom incerca sa prezentam care este pozitia Bisericii Ortodoxe din punct de vedere canonic in privinta stabilirii datei serbarii Sfin­telor Pasti cu referire la calendarul indreptat.

 

Sarbatoarea Pastelui crestin in raport cu Pastele iudaic

Avand in vedere ca minunea invierii Domnului Hristos din morti constituie temelia intregii noastre invataturi crestine (I Corinteni 15, 13-14) si totodata insusi obiectul serbarii Sfintelor Pasti, Biserica crestina inca din primele ei veacuri de existenta a tinut la maretia acestei sarbatori, ingrijindu-se sa o serbeze chiar din acea zi in care s-a petrecut, de fapt, acest mare eveniment. Din Sfanta Scriptura a Noului Testament stim ca invierea   Domnului a avut loc intr-o   zi   de   Duminica si   in anul cand iudeii si-au serbat Pastile lor intr-o zi de vineri (Ioan 19, 42), iar din Vechiul Testament cunoastem ca iudeii, intotdeauna, isi serbau Pastele incepand cu seara zilei de 14 Nisan, prima luna a anului evreiesc. Anul religios al evreilor incepe primavara, odata cu echinoctiul, iar lunile calendarului evreiesc incepeau intotdeauna odata cu luna noua pe cer. Precizam ca primavara astro­nomica incepea in ziua echinoctiului de primavara. Cum luna Nisan incepea in momentul cand pe cer aparea luna noua, care dupa 14 zile devine luna plina, rezulta ca prima luna a anului evreiesc trebuie sa fi inceput la acea vreme cam in preajma echinoctiului de primavara si ca ziua de 14 Nisan, cand iudeii isi serbau Pastele si cand Mantuitorul si-a dat duhul pe Cruce, era prima zi cu luna plina a anului solar dupa echinoctiu de primavara. Asadar, Pastile iudaic se serba in seara primei zile cu luna plina care urma dupa echinoctiul de primavara, iar minunea invierii Mantuitorului Hristos s-a petrecut in ziua de 16 Nisan, care era prima Duminica cu luna plina dupa echinoctiul de primavara. Si asa dupa cum iudeii in amintirea eliberarii lor din robia egipteana, la innoirea fiecarui an isi serbau "Pasha" lor, tot astfel vor fi procedat si Apostolii si crestinii din Ierusalim pentru amintirea invierii Domnului in anii urmatori.

 

Sfantul Apostol Pavel, la intoarcerea din a treia calatorie misionara, sosit in Troia, unde a ramas sapte zile "in ziua intai a saptamanii" (Duminica) a adunat comunitatea pentru a serba "frangerea painii" in amintirea invierii Dom­nului Hristos (Fapte 20, 6-7). Ziua aceasta era o zi de Duminica. Deci pe vremea Sfintilor Apostoli Pastele se serba numai Duminica si niciodata in ziua de 14 Nisan, care putea cadea in orice zi din saptamana.

 

Pana la anul 70 d. Hr. Pastele iudaic putea sa fie, cum dealtfel s-a si intamplat, punct de orientare pascala pentru stabilirea Pastelui crestin. Dupa daramarea Ierusalimului si risipirea evreilor in toata lumea, calendarul iudaic a ajuns in dezordine, mai ales in urma reformei facuta de rabinii Samuil Ada si Hilel II din Teberiada, dupa care, Pasha iudaica nu se mai serba la 14 Nisan. De acum inainte calendarul iudaic indica echinoctiul de primavara cu o intarziere de 16 zile fata de cel real-astronomic, asa incat evreii se vad nevoiti sa serbeze Pastele nu numai dupa echinoctiu, ci uneori chiar si inainte de acesta. In cazul cand intr-un an isi serbau Pastele dupa echinoctiu, si in anul urmator l-ar fi serbat inainte de echinoctiu, atunci evreii riscau ca intr-un an sa-si ser­beze Pastele de doua ori -o data la inceput si alta data la sfarsit -iar in anul urmator deloc. Or, crestinii, avand in vedere semnificatia sarbatorii Invierii Domnului, continuand ca si pana acum sa considere Pastele evreiesc ca punct de orientare pascala pentru fixarea datei anulale a Pastelui crestin, s-ar fi vazut obligati, intocmai ca si evreii, ca intr-un an sa nu-si poata serba Pastele deloc, lucru pe care nu si l-ar fi ingaduit niciodata. Dealtfel, aceasta a constituit si cauza pentru care Biserica, inca din vreme, vrand sa inlature practica crestinilor iudainzanti de a serba Pastile odata cu iudeii netinand seama de echinoctiul real, a stabilit norme canonice care, asa dupa cum   vom vedea   din   cele ce   urmeaza, nu   interzic   sub   pedeapsa   canonica  coincidenta   acestor   sarbatori, decat  atunci cand aceasta s-ar petrece inainte de data echinoctiului real.

 

 

Dispozitii canonice cu privire la stabilirea datei serbarii Sfin­telor Pasti

 

O cercetare cu de-amanuntul a canoanelor care au fost elaborate in decursul vremii in legatura cu data serbarii Sfintelor Pasti, ne va conduce la concluzia ca unele dintre acestea cuprind aceleasi norme care s-au fixat la Sino­dul I ecumenic de la Niceea, din anul 325, iar altele intaresc numai cele hotarate in acest sinod. Astfel, in privinta serbarii Pastelui, canonul 7 apostolic legifereaza urmatoarele: "Daca vreun episcop, sau presviter, sau diacon, va sarbatori Sfanta zi a Pastilor cu iudeii, inainte de echinoctiul de primavara, sa se cateriseasca".

 

Dintru inceput trebuie cunoscut si inteles ca la originea lor canoanele apostolice n-au fost date in forma scrisa nemijlocit de catre Sfintii Apostoli. Ele provin din Traditia apostolica si au fost pastrate pe cale orala de catre urmasii apostolilor, iar inainte de Sinodul I ecumenic, atunci cand nevoia Bisericii a cerut, un autor necunoscut le-a redactat in scris dandu-le numirea de "apostolice" si aceasta numai pentru a arata originea lor. Caci asa dupa cum Simbolul apostolic a fost alcatuit nu de catre apostoli ci pe baza Traditiei apostolice si predat Bisericii sub numirea de "apostolic", aratandu-se prin aceasta adevarata lui origine, tot astfel s-au petrecut lucrurile si cu canoanele apostolice, inclusiv canonul 7 apostolic. Pentru ca astfel spus si inteles, adica considerand pe Sfintii Apostoli ca autori nemijlociti ai acestor canoane, practica cu privire la data serbarii Sfintelor Pasti indicata de canonul 7 apostolic, ar fi fost una si aceeasi la toti crestinii. Or, in primele trei veacuri crestine constatam ca n-a existat o prea mare uniformitate in ce priveste data si modul sarbatoririi Pastelui. Diver­sitatea de practici in aceasta privinta provenea din faptul ca, pentru fixarea datei anuale a Pastelui, crestinii Bisericii primare aveau un singur punct de orientare si anume, Pastele evreiesc. Semnificativa in acest timp este practica ebionitilor, o secta iudeo-crestina din secolul al II-lea care serba Pastele odata cu evreii in ziua de 14 Nisan, indiferent care ar fi fost acea zi din cursul saptamanii si fara sa tina seama ca acestia, uneori, isi serbau Pastile si inainte de echinoctiu. Ebionitii considerau ca practica lor nu putea fi gresita de vreme ce "crestinilor nu li s-a interzis prin nici o lege serbarea zilei pascale a Bisericii Testamentului Vechi". Dar evreii aveau in uz calendarul care era mai scurt cu cateva zile decat anul solar si uneori se intampla ca Pastele lor sa cada si inainte de echi­noctiul de primavara, iar in acest caz, ebionitii, serband Pastele crestin in functie de Pasha iudaica, erau in eroare. Dealtfel, acesta a fost si motivul emiterii canonului 7 apostolic care indica momentul astronomic pentru fixarea zilei in care crestinii trebuiau sa serbeze invierea Domnului Hristos, anume, echinoctiul de primavara.

 

Sub pedeapsa caterisirii clericului din orice treapta ierarhica ar fi, canonul acesta interzice serbarea Pastelui crestin inainte de echinoctiu, adica odata cu evreii. Potrivit insa unei traditii vechi, luata in considerare si de Sinodul I ecumenic, serbarea Pastelui crestin odata cu Pastele iudaic a fost oprita si dupa echinoctiu. Exceptii au existat intre anii 360-500 timp in care Pastele crestin si cei iudaic au coincis de vreo 13 ori.

 

Din veacul I evreii nu mai serbau Pastele in ziua de 14 Nisan, adica in ziua mortii lui Iisus, ci in ziua de 15 Nisan, iar incepand din veacul IV ei au hotarat ca ziua de 14 Nisan sa nu mai cada niciodata in zi de Duminica. Din cauza aceasta, dispozitia canonului 7 apostolic cu privire la data serbarii Sfintelor Pasti nu poate fi intrepretata in afara hotararii Sinodului I ecumenic care, deocamdata, pentru Ortodoxie ramane singurul criteriu de stabilire a datei serbarii Pastelui crestin.

 

Sunt si cateva canoane apostolice (can. 70 si can. 71 ) care cuprind dispo­zitii de ordin practic privitoare la sarbatorile iudaice, inclusiv sarbatoarea din ziua de 14 Nisan. Aceste canoane daca sunt interpretate in afara Bisericii oricand ar putea da castig de cauza invataturii gresite a adversarilor calendarului indrep­tat. Interzicerea sub pedeapsa caterisirii pentru cleric si a afurisirii pentru laic de "a posti impreuna cu iudeii sau de a serba cu dansii, sau de a primi de la dansii daruri de sarbatori, precum azime sau altceva de acest fel" (can. 70 ap.), ca si oprirea crestinilor sub pedeapsa afurisirii "de aduce untdelemn" "sau a aprinde lumanari in Sinagoga iudeilor de sarbatorile lor" (can. 71 ap.), vizeaza tot pe acei crestini iudaizati care se tineau cu sarbatorile lor de traditia iudaica. Rostul acestor dispozitii canonice de ordin practic era sa-i fereasca pe crestini de intelegerea eronata a semnificatiei Pastelor crestine si sa-i opreasca de a le serba odata cu Pastele iudaic, chiar si atunci cand acesta ar cadea in prima Duminica cu luna plina dupa echinoctiul de primavara. Aceeasi interpretare tre­buie data canoanelor 37 si 38 ale Sinodului local de la Laodicea (343) si can. 11 al Sinodului VI ecumenic (691).

 

Un alt canon care se refera la data serbarii Sfintelor Pasti si in baza caruia stilistii pretind ca prin indreptarea calendarului s-a cazut din canonicitate, este canonul I al Sinodului din Antiohia, tinut in anul 341. Iata si textul lui : "Toti cei ce indraznesc sa desfiinteze hotararea sfantului si marelui Sinod intrunit la Niceea, in fiinta de fata a evlaviosului si de Dumnezeu prea iubitorul imparat Constantin, in privinta sfintei sarbatori a mantuitoarelor Pasti, sa fie afurisiti si lepadati de Biserica daca vor starui a se impotrivi din pofta de cearta impotriva celor bine hotarate, si aceasta sa fie zise pentru laici. Iar daca vreunul din proiestosii Bisericii, episcop ori presbiter, ori diacon, va indrasni dupa hotararea aceasta sa se osebeasca spre zapacirea noroadelor si spre tulburarea bisericilor si sa serbeze Pastile cu evreii, Sfantul Sinod a judecat ca acela sa fie strain de Biserica de acum inainte, ca unul ce si-a ingramadit pacate nu numai siesi, ci s-a facut multora pricina de stricaciune si de zapacire. Si, nu numai pe acestia ii cateriseste din slujire, ci si pe cei ce vor indrazni sa se impartaseasca cu acestia, dupa caterisirea lor. Iar cei caterisiti sa se lipseasca si de cinstea cea dinafara,   de care   i-a   facut   partasi  sfantul   canon   si preotia   lui Dumnezeu".

 

In general, se cunoaste tendinta crestinilor iudaizanti de a metine noua religie crestina nedezlipita de leaganul unde ei se nascusera si de traditiile in care crescusera si care era legea iudaica. Practica ebionitilor de a serba Pastele in ziua de 14 Nisan, indiferent care ar fi fost acea zi din cursul saptamanii, a avut o mare influenta si in randul crestinilor rasariteni, mai ales a acelora din Bisericile din Asia Mica care desi erau dreptcredinctosi totusi, bazati pe traditia apostolilor Ioan si Filip, in secolul II d. Hr. serbau "Pastile rastignirii" in ziua de 14 Nisan. Tot acum ei incetau si postul saptamanii patimilor, iar dupa trecerea acestei zile il continuau pana in ziua de 16 Nisan cand, indiferent ca era sau nu zi de Duminica, serbau "Pastile invierii". Acestia au fost numiti "Quartodecimani" sau "tetraditi".

 

In secolul III d. Hr., alti iudaizanti mai moderati de prin partile Antiohiei (Siria, Mesopotamia si o parte a Ciliciei), potrivit traditiei Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, serbau Pastile numai in Duminica din saptamana azimilor iudaice fara sa tina cont de data echinoctiului real. Acesti crestini au fost numiti "proto-pashiti".

 

Diferente si discutii cu privire la serbarea Sfintelor Pasti la o data fixa s-au ivit apoi chiar si intre crestinii de buna   credinta.   Sfantul   Irineu ne   istoriseste ca pe la anul 160 venind Policarp, episcopul Smirnei, la Roma, unde pastorea papa Anicet (157-168), au intreprins discutii conciliatoare in privinta datei serbarii Sfintelor Pasti, dar au ramas neuniti. Apoi, amintim polemica iscata tot pe aceeasi tema intre episcopul Policrat al Efesului, adept al quarto-decimanilor si papa Victor al Romei care nu numai ca n-a acceptat punctul de vedere al lui Policrat, dar a incercat pe la 190 sa constranga Bisericile din Asia la practica romana, amenintand chiar cu excomunicarea pe toti episcopii care nu se vor supune, fapt pentru care a fost mustrat de Irineu al Lionului. O incercare de a introduce uniformizarea in privinta datei serbarii Pastelui a facut-o in Apus Sinodul local de la Arelate (Arles in Galia) din anul 314, care, prin canonul I a dispus ca toti crestinii sa sarbatoreasca Pastele in aceeasi zi si in acelasi timp in toata lumea. Sinodul insa nu si-a atins scopul propus, in primul rand din cauza caracterului sau local sau regional care nu-l putea autoriza sa formuleze hotarari obligatorii pentru toata lumea crestina si in al doilea rand pentru ca el a incercat sa impuna tuturor Bisericilor practica Bisericii din Roma. In anul 325 chestiunea serbarii datei Pastelui a fost pusa in discutia Sindului I ecumenic de la Niceea despre ale carui dezbateri avem cunostinta prin Enciclica sinodala catre episcopii din Egipt si Circulara imparatului Constantin cel Mare catre Bisericile care n-au fost prezente la sinod. De fapt, acest sinod n-a formulat nici o regula precisa pentru determinarea datei Pastelui si nici n-a inserat hotararea sa in aceasta pri­vinta in cuprinsul vreunui canon sau vreunei dispozitii dogmatice, cum se crede de catre unii partizani ai stilului vechi, ci in conformitate cu principiile indeobste recunoscute de intreaga Biserica de pe atunci ale canonului pascal alexandrin care fusese stabilit definitiv inca din secolul anterior (intre 284-322). Sinodul I ecumenic a hotarat ca toti crestinii de pretutindeni sa serbeze Pastele in prima Duminica cu luna plina care urmeaza dupa echinoctiul de primavara, iar in cazul in care aceasta Duminica ar coincide cu Pastele iudaic (14 Nisan), Pastele cres­tinilor sa se amane in Duminica urmatoare. In scopul evitarii unor deosebiri intre crestini privitor la data Pastelui, Sinodul a stabilit ca, anual, ea sa fie calculata si adusa la cunostinta tuturor Bisericilor de catre episcopul din Alexan­dria, oras care, pe atunci, era centru astronomic cu renume, iar in viitor termenul fix de orientare pentru aceasta sa fie echinoctiul de primavara fixat, dupa calculul alexandrin, la 21 martie. Dar Biserica Romei desi dorea uniformizarea serbarii datei Pastelui in prima Duminica cu luna plina dupa echinoctiul de primavara, nu putea totusi aplica hotararea Sinodului I ecumenic in aceasta privinta deoa­rece calculul pascal roman fixase data echinoctiului la 18 martie, deci cu trei zile mai tarziu. Abia in secolul al VI-lea (540), dupa cum am mai mentionat, Dionisie Exiguul reuseste sa armonizeze cele doua calcule pascale, roman si alexandrin, si sa impuna o uniformitate care va dura pana in secolul XVI (1582). Prin urmare, mult timp si dupa anul 325 Pastele crestin a fost serbat in aceeasi zi cu Pasha iudaica si in dependenta de aceasta. De aceea, in scopul inlaturarii acestei practici gresite Sinodul local din Antiohia (341) a elaborat canonul 1 prin care exprima doar in parte hotararea Sinodului I ecumenic la care se refera prin cuvintele: "Toti cei ce indraznesc sa desfiinteze hotararea Sfantului si Marelui sinod intrunit la Niceea... in privinta Sfintei sarbatori a mantuitoarelor Pasti...". Asadar, canonul presupune cunoscuta hotararea Sinodului I ecumenic cu privire la data serbarii Pastelui, anume : in prima Duminica cu luna plina de dupa echi­noctiul de primavara si sub pedeapsa afurisirii  si a lepadarii de Biserica, pentru laici, opreste serbarea Sfintelor Pasti atat inainte de echinoctiul de primavara cat si odata cu evreii.

 

Partea a doua a canonului I al Sinodului din Antiohia cuprinde o decizie proprie pe care o deducem din formula : "Iar daca vreunul... va indrazni dupa hotararea aceasta...", adica dupa hotararea Sinodului din Antiohia. In aceasta a doua parte a canonului este avertizat clerul Bisericii in toate gradele (episcop, presbiter si diacon) care "daca va indrazni dupa hotararea aceasta... sa serbeze Pastele cu evreii", va fi pedepsit cu pedeapsa caterisirii. Ca atare, acest canon nu stabileste nimic deosebit fata de canonul 7 apostolic cu privire la data serbarii Sfintelor Pasti si recomanda sa se tina seama in aceasta privinta de principiile stabilite la Sinodul I ecumenic.

 

In afara de aceste canoane care se ocupa direct de chestiunea datei serbarii Pastelui, Biserica a avut grija, in cadrul unor sinoade locale, sa stabi­leasca tot prin dispozitie canonica, hotarand ca singurul organ in drept sa anunte Bisericii sale ziua cand trebuie serbat Pastele sa fie Sfantul Sinod al fiecarei Biserici. In acest scop, la Sinodul local de la Cartagina, tinut in anul 419, s-au elaborat mai multe canoane anume: 18, 34, 51, 55, 60, 73, 77, 81 si 106, dintre care vom analiza cateva care elucideaza indeajuns problema in discutie. Asa, de exemplu, textul fragmentat al canonului 34 din Cartagina : "Nimic sa nu se modi­fice din ceea ce (s-a hotarat) la Sinodul din Iponia... afara de aceea ca ziua Sfintelor Pasti sa se publice in timpul Sinodului". Dupa cum episcopul Alexan­driei era insarcinat ca, anual, sa comunice tuturor Bisericilor data Pastelui calculata dupa principiile stabilite la Sinodul I ecumenic, tot astfel s-a procedat si la Sinodul local de la Iponia din anul 393, unde s-a hotarat ca toate Bisericile din aceasta provincie sa se informeze anual de la Biserica Cartaginei in privinta zilei Pastelui. Hotararea aceasta care dealtfel se adresa intregii Bisericii din Africa a fost din nou confirmata la Sinoadele locale din 397 si 419 tinute la Cartagina : "Ziua Pastilor sa se publice de Biserica Cartaginei", stabileste canonul 51 din Cartagina, si "in ziua Sinodului" (can. 73 Cartagina). Iar cum Sinodul gene­ral al Bisericilor din Africa se tinea de regula in Cartagina, in ziua de 21 august a fiecarui an, rezulta, deci, ca se putea cunoaste cu mult timp inainte de catre fiecare Biserica cand urma sa se serbeze Pastele in anul viitor.

 

Concluzia pe care trebuie s-o tragem cu referire la aceasta chestiune o aflam expusa tot in dispozitia unui canon al Sinodului local din Cartagina (419) : "In toti anii sa ne adunam spre a ne intreba impreuna. Si cand la un loc ne vom aduna, atunci se va vesti ziua Sfintelor Pasti prin loctiitorii care se vor afla in Sinod" (can. 60/55 Cartagina). Dispozitia insa pentru ca venea de la un Sinod local, din cauza caracterului sau, nu putea deveni obligatorie in intreaga Biserica crestina. Dar tot atat de adevarat este si faptul ca aceeasi dispozitie poate constitui argumentul, in parte canonic, si logic care sa indice clar ca in chestiunea anun­tarii zilei de serbare a Pastelui, nimeni nu se poate sprijini pe tabele pascale calculate cu greseli sau intelese intentionat ori din nestiinta, in mod gresit. Singurul organ bisericesc in drept sa hotarasca si sa anunte anual ziua cand va fi sarbatoarea Sfintelor Pasti este sinodul fiecarei Biserici in parte. Deci analizand hotararile Sinodului I ecumenic si ale sinoadelor locale, constatam ca nicaieri nu poate fi gasit un temei in baza caruia sa se poata sustine ca in problema stabilirii datei serbarii Sfintelor Pasti, Biserica ar fi stabilit o norma cu caracter dogmatic. Toate canoanele care se ocupa de data serbarii Pastelui au avut in vedere ferirea crestinilor de a crede ca Pastile iudeilor are aceeasi importanta si semnificatie cu Pastile crestinilor.

 

Chestiunea fixarii datei Sfintelor Pasti nu este dogma de credinta ci numai o chestiune de cult si la fel este si calendarul, in centrul caruia sta sarbatoarea Pastelui. Biserica, in feluritele chestiuni de organizare si de cult are putere oricand sa faca pogoramant sau iconomie deci si in problema calendarului si a sarbatoririi Pastelui poate lua masuri de indreptare atunci cand interesul general al Bisericii impune ca necesara aceasta lucrare. Prin urmare, indreptarea calen­darului facuta la Conferinta interortodoxa de la Constantinopol, din anul 1923, care a atras dupa sine si rectificarea datei Pastelui, dar cu respectarea regulilor canonului pascal alexandrin (atribuite Sinodului I ecumenic), nu poate fi considerata ca o cadere din canonicitate a Bisericii Ortodoxe, caci calendarul n-a fost schimbat, ci numai indreptat "adica pus de acord cu datele cele mai exacte ale realitatilor astronomice, lasand neatins toate randuielile de viata si de cult stator­nicite de Traditie". Iar faptul ca indreptarea calendarului nu s-a putut aplica decat partial in cadrul Bisericii Ortodoxe, deoarece in ce priveste serbarea Pastelui a ramas in vigoare tot Pascalia pe stil vechi si aceasta numai pentru a se pastra unitatea in Ortodoxie cu celelalte Biserici surori ramase pe stil vechi in aceasta chestiune, nu indreptateste pe partizanii vechiului calendar sa acuze Biserica Ortodoxa Romana ca prin aplicarea acestei indreptari a cazut din ecumenicitate, pentru ca insusi Congresul a recomandat ca masurile de indreptare a calendarului sa fie aplicate de fiecare Biserica in parte la momentul oportun, adica atunci cand starea locala ar favoriza aplicarea acestei indreptari.

 

Actualitatea problemei si importanta ei eclesiologica

 

In constiinta Bisericii dreptmaritoare sarbatoarea  invierii Domnului   nostru Iisus Hristos,  sarbatoarea Sfintelor Pasti este cea mai mare sarbatoare a crestinatatii. Prin semnificatia ei, invierea Domnului nostru Iisus Hristos constituie chezasia invierii noastre (I "Corinteni 15, 14) si totodata cea mai mare putere de unificare a Bisericii. Daca nu este   randuita   potrivit   insemnatatii   si   rostului   ei,   aceasta   sarbatoare  poate deveni oricand "un mijloc de subminare a unitatii crestine". De   aceea,   dupa cel de al II-lea razboi mondial, chestiunea  serbarii   Pastelui,   in   stransa   legatura cu chestiunea calendarului,   au   constituit   obiectul   unor   discutii la nivel ecumenic. Problema datei serbarii   Sfintelor   Pasti   a fost   inclusa  chiar pe lista de teme a unui viitor  sinod ecumenic, lista intocmita la   prima   Conferinta   panortodoxa   de la Rodos in anul 1961 si apoi in doua documente adoptate de   Consiliul   al II-lea de   la Vatican.   Insa   nerezolvarea   acestor   chestiuni   isi  are explicatia in mai multe cauze. Astfel, in Bisericile crestine de astazi de pe alte meridiane si emis­fere decat cele ale noastre, nu se poate vorbi despre o   legatura  constanta, intre calendar-Pasti si echinoctiul de primavara. Miscarea de rotatie a pamantului care face ca sa nu poata fi lumina sau  noapte in   acelasi timp peste tot   pamantul,   ca si miscarea de revolutie,  din cauza   careia   anotimpurile   si   echinoctiile   nu   pot cadea deodata peste tot pamantul   determina  ca   serbarea   Sfintelor   Pasti   sa   nu poata fi fixata in toata lumea crestina nici in aceeasi zi,   nici in  acelasi   anotimp. Apoi, la ecuator, echinoctiul este un fenomen constant (nu se poate   stabili   echinoctiul de primavara, nici de toamna) deci, potrivit hotararii Sinodului I ecumenic, Pastele,   in   aceasta   parte   de   lume,   nu   se  poate   serba niciodata.   Faptul ca hotararea in sine a acestui sinod nu  s-a   aplicat   niciodata  integral,  ci   numai   in emisfera de nord a pamantului   si nici aici  intotdeauna   uniform,   justifica   de ce, astazi, Biserica inclina spre o noua indreptare a calendarului   si  spre   unifor­mizare globala a datei serbarii Pastelui crestin.   In cadrul Miscarii ecumenice, la aceasta lucrare este chemata toata lumea crestina si in special   Biserica Ortodoxa, care este depozitara prin   excelenta "a vechilor traditii si   randuielii bisericesti". O reforma calendaristica generala cu stabilirea   serbarii   Sfintelor  Pasti la o data convenabila si accesibila intregii crestinatati si bazata pe ultimele   rezultate stiintifico-astronomice, dar fara sa afecteze in vreun fel credinta si invatatura Bisericii, formulata de catre  Sinoadele   ecumenice   si   pastrata   prin   traditie,   inseamna   o contributie substantiala la stabilirea unei paci confesionale,   religioase si   a  pacii in lume in general. Numai in   cadrul   unor  astfel   de   conditii   create   am   putea spune ca dispozitiile   canoanelor  analizate  cu  privire  la   data serbarii  Sfintelor Pasti nu vor mai da nastere la discutii contradictorii si  cauzatoare   de  dezbinare in viata Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos.

 

Pr. N. DRAGOMIR

 

 

• Pastele evreiesc si Pastele crestin
  Publicat in : Invierea Domnului