Notiunea  iconomiei si raportul ei cu acrivia 

 

Tema aceasta necesita de la inceput cateva conturari generale :

 

 a) Iconomia, dupa definitia ei cea mai cuprinzatoare, este acel mod de comportare a Bisericii fata de cei ce vin la sanul ei din anumite comunitati eterodoxe; avand in vedere interesul superior al ei, care coincide in fond cu mantuirea cat mai sigura a unui cat mai mare numar de oameni, ii primeste pe aceia fara sa-i boteze si, daca au primit in co­munitatea de unde vin si taina echivalenta cu ungerea cu Sf. Mir, fara sa-i unga cu Sf. Mir, iar daca au primit acolo si un grad de hirotonie, ii primeste in treapta in care sunt, fara o rehirotonire.

 

b)  Atitudinea si procedura aceasta este o exceptie de la regula primirii acelora prin rebotezare si respectiv mirungere si re­hirotonire, a carei aplicare stricta reprezinta modul acriviei, sau al exac­titatii riguroase in comportarea Bisericii fata de cei ce vin la sanul ei de la eterodocsi. Caracterul de exceptie al iconomiei se vede din faptul ca acrivia poate fi aplicata fata de orice fel de eterodocsi, iar fata de unii chiar trebuie aplicata, pe cand iconomia nu poate fi aplicata tuturor. Biserica poate revoca oricind modul iconomiei aplicat unor eterodocsi, dar sunt eterodocsi carora nu le poate aplica decat modul acriviei. Acri­via poate fi generala, iconomia nu poate fi generala.

 

c) Libertatea Bisericii in practicarea iconomiei nu e nelimitata. Ea e limitata de doua criterii :

 

1. De savarsirea cano­nica a tainelor nerepetabile in gruparea eterodoxa a celor ce vin la sanul ei, unita cu o credinta  corespunzatoare (de exemplu, bote­zul in numele Sf. Treimi si credinta in ea, hirotonia prin succesiune apos­tolica si credinta intr-un har si intr-un rost harismatic al preotiei)

 

2. De interesul superior al Bisericii,  care  coincide cu mantuirea unui cat mai mare numar de suflete. Daca ar avea sa tina seama numai de primul criteriu, Biserica n-ar mai fi libera in practicarea iconomiei, ci ar fi supusa unei norme externe, obiective.

 

Criteriile iconomiei in istoria Bisericii

O succinta trecere in revista a procedurii Bisericii fata de cei ce au venit la sanul ei din gruparile eterodoxe in cursul istoriei, va pune in relief cele doua criterii de care a tinut seama Biserica la adoptarea mo­dului iconomiei in raport cu anumite categorii de eterodocsi. Ea ne va arata cum din combinarea criteriului fix extern si a celui variabil si in parte subiectiv, care consta in aprecierea libera din partea Bisericii a faptului daca imprejurarile variate dintr-un timp si dintr-un loc sau altul ii permitea sau nu sa spere ceva bun de la adoptarea iconomiei, au rezultat atitudinile variate ale Bisericii fata de eterodocsii ce au venit la sanul ei.

Probabil inca din sec. II a existat o varietate in atitudinile Biserici­lor locale fata de botezul ereticilor. Lucrul acesta ni se dezvaluie in  controversa baptismala ce a aparut pe la anul 255 intre episcopul Stefan al Romei si Ciprian al Cartagenei si mai inainte intre Stefan si episcopii din Asia Mica, in frunte cu Firmilan al Cezareii Capadociei. Firmilian, in numele episcopilor din Asia Mica, care hotarisera in doua sinoade tinute intre 230-235, rebotezarea tuturor ereticilor ce vin la sanul Bisericii, sustine ca practica aceasta a existat totdeauna in acele parti. Ciprian impreuna cu un sinod din Cartagena de la anul 255 hotaraste acelasi lucru. Stefan invoca si el un obicei vechi, cand cere lui Ciprian sa nu reboteze pe ereticii care vin la sinul Bisericii. Dionisie al Alexandriei, care intervine la Stefan pentru a-l opri de la excomunicarea Africanilor si pentru a-l face sa reia relatiile rupte mai inainte cu episcopii din Asia Mica, afirma si el ca in Biserica lui exista de mai de mult timp practica primirii ereticilor numai prin punerea miinilor episcopului. Iar practica aceasta era proprie si Bisericii din Palestina.

In ce priveste pozitia general negativa pe care au adoptat-o Fir­milian si Ciprian, conform cu traditia mai veche a Bisericilor lor, ea nu a fost o greseala daca se are in vedere libertatea pe care si-a afirmat-o totdeauna Biserica de a uza fata de cei ce se intorc la sanul ei fie de iconomie, fie de acrivie. Aceste Biserici n-au voit sa faca uz de iconomie, nici in raport cu schismaticii, pentru ca socoteau ca facand uz de iconomie i-ar intari pe eterodocsi in opozitia lor fata de Biserica, le-ar da convingerea ca se afla si ei in adevar.

Dimpotriva, atitudinea general pozitiva a lui Stefan, care primea prin iconomie si pe eterodocsii la care nu se savarsea botezul in numele Sf. Treimi si nu exista credinta corecta in Sf. Treime, ci mimau un botez in numele lui Hristos, nesocotea primul criteriu, pe cel extern, obiectiv, al iconomiei. Ba il nesocotea si pe al doilea, desi se servea, impotriva lui Ciprian si de afirmatia ca prin primirea ereticilor fara botez, se vor apropia de Biserica un numar cat mai mare din ei. Caci daca ar fi tinut seama de acest al doilea criteriu macar, nu ar fi cautat sa impuna pretutindeni aceasta procedura. Stefan a adoptat o atitudine cu totul discretionara, cum n-a mai adoptat Biserica niciodata in istoria ei. Biserica s-a ferit in toata istoria ei de aceasta libertate absolut discre­tionara in practicarea iconomiei, pentru ca ea duce in fond la o des­fiintare a tainelor, considerindu-se ca tot ce e in afara de Biserica e la fel de valabil ca ceea ce e in Biserica, desfiintindu-se granitele intre Bi­serica si eterodoxie. O libertate abosluta in aceasta privinta se intoarce impotriva Bisericii, sau face din Biserica o realitate cu totul spirituala, nelegata de elementul vazut al tainelor. A spus-o Ciprian clar: daca botezul naste fii spirituali, iar botezul e valabil si in eterodoxie, atunci si eterodoxia e Biserica, atunci si ea naste fii.

O abatere de la criteriile iconomiei comitea deci Stefan, chiar prin faptul ca voia sa impuna practica Bisericii Romane tuturor Bisericilor locale, amenintand cu excomunicarea pe episcopii africani si pe cei din Asia Mica si chiar intrerupand relatiile cu cei din urma . Episcopul Stefan a unit intr-un mod ciudat libertatea discretio­nara a Bisericii de-a recunoaste ca taine orice fel de ceremonii din afara ei cu obligatia de a le recunoaste. El a voit sa impuna obligativitatea de-a recunoaste ca taine acte eterodoxe, indiferent daca erau savarsite cu observarea formei canonice a tainelor si indiferent de interesul Bise­ricii, care poate varia dupa loc si timp.

 

Un sinod din 314, adopta o pozitie de mijloc intre ex­trema lui Ciprian si cea a lui Stefan, recomandand primirea fara rebotezare, adica metoda iconomiei, pentru eterodocsii botezati in numele Sf. Treimi si botezul pentru cei ce nu au fost botezati in numele Sf. Treimi si nu au crezut in ea. E pentru prima data cand un sinod fixeaza criteriul obiectiv al iconomiei in privinta botezului, fara sa foloseasca propriu-zis termenul iconomie.

 

Biserica in totalitatea ei adopta aceeasi pozitie medie, prin Sinodul I Ecumenic de la Niceea. In canonul 8, sinodul hotaraste ca cei ce se numesc catari sa fie primiti prin punerea mainilor, dupa o declaratie de acceptare a invataturii Bisericii, adica de intrare in comuniune ca cei casatoriti a doua oara si cu cei cazuti in vremea persecutiei ; si daca sunt in cler, sa ramana in treapta lor. Dar in canonul 19 hotaraste ca paulinistii sa fie rebotezati negresit. Daca comparam aceste doua ca­noane, constatam ca sinodul s-a condus de criteriul prim, obiectiv, in adoptarea procedurii condescendente fata de catari (novatienii din vremea lui Corneliu la Roma). Acestia nu se deosebeau in ce priveste credinta in Sf. Treime de Biserica. De aceea, Biserica le recunoaste bo­tezul. Paulinistii, sau aderentii lui Paul de Samosata, nu recunosteau caracterul de persoana al Fiului si al Sf. Duh, deci nu aveau credinta in Sf. Treime, desi se botezau in numele Sf. Treimi. Astfel, criteriul prim, obiectiv, dupa care s-a calauzit sinodul in adoptarea iconomiei fata de catari, n-a fost numai botezul savarsit in numele Sf. Treimi, ci si credinta in Sf. Treime. Paulinistii neavand aceasta credinta, cu tot botezul lor canonic ca forma, au ramas supusi acriviei. Nu ni se spune daca a contat pentru sinod, la adoptarea iconomie fata de catari, si al doilea criteriu: grija de mantuirea cat mai multor suflete. Dar e foarte probabil ca a contat si acesta, caci istoricii Socrat si Sozomen spun ca hotararea aceasta a sinodului a avut cel mai bun rasunet in lumea crestina.

Este de remarcat faptul ca hotararea Sinodului I Ecumenic cu pri­vire la primirea catarilor fara rebotezare (si respectiv fara rehirotonire) n-a fost considerata ulterior obligatoare pentru toate Bisericile-locale. Prin aceasta s-a respectat criteriul al doilea al iconomiei, adica luarea in considerare a imprejurarilor concrete ale vietii bisericesti, care variaza de la loc la loc ; cu alte cuvinte libertatea Bisericilor de-a face sau nu uz de iconomie, dupa cum dictau interesele lor.

Dar sinoadele amintite si Biserica, facand uz de iconomie_,  n-au folosit  termenul acesta. Termenul apare pentru prima data la Sf. Vasile cel Mare, la care constatam si faptul ca hotararea Sinodului I Ecumenic cu privire la catari, n-a fost absolut obligatorie. Dupa ce spune ca ereticii se deosebesc in insasi credinta in Dumnezeu, pe cand schismaticii numai in unele chestiuni bisericesti corijabile, Sf. Vasile continua : Deci cei vechi au hotarat ca botezul ereticilor sa se anuleze cu totul ; iar al schismaticilor, ca al unora ce sunt inca in Biserica, sa se primeasca, caci cei vechi au hotarit sa se primeasca acel botez care nu se abate intru nimic de le credinta.

Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic din Constantinopol, inaugurand practica unei iconomii reduse fata de anumite erezii, spre deosebire de acrivia observata fata de altele, a deschis calea spre aplicarea a doua grade de iconomii, deosebite de acrivie, care a ramas ca un al treilea mod de primire a eterodocsilor. Practica primirii a devenit astfel mai nuantata : iconomie totala, fara repetarea nici unei taine la primirea unor eterodocsi, iconomie redusa, sau primirea prin mirungere a altor eterodocsi, si acrivie, sau primirea unei a treia categorii prin botez.

 

Aceste trei ritualuri le gasim precizate in scrierea presbiterului din Constantinopol, Timotei : Despre primirea ereticilor (sec. V). Scrierea aceasta este o lista a ereziilor, grupate in trei categorii, dupa cum sunt primiti membrii lor la venirea in Biserica : prin botez, numai prin mirungere, sau printr-o simpla abjurare a schis­mei din care vin (acrivie, iconomie redusa, iconomie totala), dupa gradul lor de departare de credinta Bisericii.

Aceste trei ritualuri, aplicate aproximativ acelorasi trei categorii de eterodocsi, sunt confirmate de Sinodul trulan (la an. 692) in can. 95. In categoria celor primiti prin mirungere (cu o iconomie redusa) sunt pusi, ca si in can. 7 al Sinodului II Ecumenic din Constantinopol si ca si in lista lui Timotei : arienii, macedonienii, apolinaristii, novatienii (catarii).

Intre cei ce au sa fie primiti prin botez, Sinodul trulan pune, pe langa eunomienii, montanistii, sabelienii si cei din Galatia, numiti in canonul 7 al Sinodului II Ecumenic din Constantinopol, pe valentinieni si marcioniti, luati din lista lui Timotei, care era mult mai larga, dar numea si diferitele subdiviziuni ale ereziilor de mai sus.

Intre cei ce au sa fie primiti printr-o marturisire scrisa a credintei, dupa ce vor anatemiza pe conducatorii ereziei lor, Sinodul trulan pune pe: nestorieni, eutihieni, severieni (o forma mai noua a eutihienilor). Nu mai sint pusi mesalienii din lista lui Timotei, poate pentru ca nu se deosebeau de Biserica in dogme, sau poate pentru ca nu mai existau.

Intreitul ritual aprobat de Sinodul trulan a capatat valoare gene­rala si durabila in Biserica din Rasarit. Dar lista nominala a celor trei categorii de eterodocsi si-a pierdut actualitatea, din cauza disparitiei celor mai multi dintre ei. Dupa 1054 si dupa 1517 Biserica Ortodoxa s-a vazut pusa in fata altor eterodocsi : a catolicilor si a diferitelor feluri de protestanti. Problema care se pune pentru ea acum este ca, desprinzand din felul cum a impartit Biserica veche diferitele categorii de eretici ale acelor timpuri, principiile permanent valabile, sa se calauzeasca de ele in impartirea eterodocsilor contemporani. Teoretic desi nu solemn si unitar Biserica Ortodoxa a si facut aceasta socotind pe catolici ca pe cei ce pot fi primiti cu o iconomie totala, printr-o simpla abjurare a confesiunii lor, iar pe protestanti ca pe cei ce pot fi primiti prin mir­ungere, deci cu o iconomie redusa. Dar practic nu toate Bisericile locale Ortodoxe au adoptat aceste forme ale iconomiei fata de respectivele con­fesiuni, prevalandu-se de traditia de libertate pe care a avut-o Biserica in materie de iconomie. In aceasta privinta exista o diferenta nu numai intre atitudinile diferitelor Biserici locale, ci si intre atitudinile aceleeasi Biserici de la timp la timp.

Astfel Bisericile grecesti pana la 1484 au oscilat in ce priveste felul de primire a catolicilor. In general insa ii primea prin mirungere. In acel an un sinod din Constantinopol a declarat botezul catolicilor adeva­rat si a hotarat ca aceia sa fie primiti numai prin abjurarea erorilor si prin ungerea cu Sf. Mir. Deci printr-o iconomie redusa. Dar un sinod din Constantinopol la 1755, sub patriarhul Chirii V, a hotarat sa-i bo­teze din nou pe catolicii ce vin la Ortodoxie, socotindu-i ca nebotezati. Aceasta hotarare s-a luat datorita unor agitatii ce s-au ivit in insula Andros, in urma incercarilor prozelitiste catolice. Ea s-a luat cu oarecare greutate, caci inca in 1752, patriarhul Paisie, antecesorul lui Chirii V, respinsese cererea calugarului Auxentie de-a se hotari rebotezarea cato­licilor si chiar in sinodul din 1755 mitropolitii s-au opus acestei hotarari. Profesorul din Atena, Efrem, scrie la 9 august 1775, catre un amic : "Sanctitatea Sa Patriarhul, bine zice, daca tinem seama numai de acrivie. Dar cand voim iconomia pentru folosul multora, care e si ea un obicei al Bisericii, bine zic si mitropolitii". Iar in mod exceptional au mai fost primiti si dupa aceea cate un catolic si cate un armean, ba chiar si cate un protestant, prin iconomie. La 1875, patriarhul din Constanti­nopol permite mitropolitului Atenei uzul iconomiei, iar la 1888 tuturor episcopilor. Dar in 1878 se poruncea rebotezarea. Primirea catolicilor, inainte de 1755, prin iconomia redusa a mirungerii, o explica unii teologi greci prin faptul ca ea se impunea intr-o vreme cand catolicismul era puternic si prin ea s-a aparat Biserica de mania lui. Dar o data ce pu­terea lui de-a face rau a incetat, iconomia fata de el nu mai e necesara. Se afirma un nou rost al iconomiei : apararea Bisericii de pornirea dusmanoasa a gruparii religioase careia i se aplica. De la 1755 si pana azi Biserica Greaca reboteaza pe catolici, pentru ca sa pazeasca pe fiii ei de cursele prozelitismului, aratand mai expresiv deosebirea ce exista intre ambele Biserici.

In ce priveste pe luterani si calvini, la inceput grecii au oscilat. La inceputul sec. XVIII, patriarhii Ciprian I si Ieremia III din Constanti­nopol hotarasc sa fie primiti ca si catolicii : prin ungerea cu Sf. Mir. Dar de la 1755 sunt supusi fireste, si ei hotaririi luate cu privire la ca­tolici (si la fel armenii). Dar la 1891 sinodul grec din Atena uzeaza fata de principesa Sofia, luterana, casatorita cu principele Constantin, mai tirziu rege al Greciei, de iconomie.

La Rusi, din sec. XII, catolicii erau primiti prin mirungere, cu rari exceptii de rebotezare. Dupa Conciliul de la Florenta, de la 1441 pana la 1667, catolicii au fost primiti prin rebotezare, practica ce a fost in­tarita printr-o hotarare a Sinodului din Moscova de la 1620, sub patriarhul Filaret Nichitici, in fata incercarilor catolice de-a extinde uniatia in ti­nuturile limitrofe.

Dar Sinodul din 1667, de la Moscova, hotaraste primirea lor prin mirungere, o data ce pericolul uniatiei incetase. De la 1757 se accepta metoda lui Petru Movila, aplicata in Ucraina inca de la 1646, de a-i primi prin mirungere numai pe catolicii neconfirmati, iar pe cei confirmati nu­mai cu marturisirea pacatelor si abjurarea invataturilor catolice. Primirea catolicilor prin mirungere, practicata mai inainte la Greci si Rusi, ii punea pe catolici in rand cu vechii arieni, macedonieni, apolinaristi, care nu respingeau cu totul invatatura despre Sf. Treime, dar o alterau in oarecare masura, considerandu-se ca si catolicii fac aceasta prin Fi-lioque. Dar incepand de la Petru Movila, catolicii au inceput sa fie pusi, la Rusi, in rand cu vechii nestorieni si monofiziti, care nu alterau invata­tura despre Sf. Treime, ci numai pe cea despre intrupare.

In ce priveste pe luterani si calvini, Rusii pana la 1718 ii rebotezau, dar din acel an, cu avizul patriarhului din Constantinopol, sunt primiti fara botez, dar cu mirungere, pentru ca nu au confirmatiunea ca taina. Petru Movila introdusese acest ritual inca din sec. XVII.

 

Existenta criteriului prim al iconomiei la eterodocsii contemporani

 

Gruparile eterodoxe contemporane, cu exceptia unor formatiuni neo-protestante, savarsesc botezul in numele Sf. Treimi si marturisesc credinta in Dumnezeul intreit. Din punctul acesta de vedere ele ar putea fi inca­drate in categoria in care Biserica veche a incadrat pe nestorieni si mono­fiziti, adica intre cei primiti prin iconomie totala. Dar in categoria aceasta nu pot fi incadrati decat catolicii, vechii catolici si anglicanii. Luteraniii, calvinii si alte grupari protestante, care au botezul in numele Sf. Treimi, intrucat nu au confirmatiunea ca taina, nu pot fi primiti fara mirungere. Deci ei ar trebui incadrati in categoria celor primiti cu o ico­nomie redusa.

Teologii greci sunt de acord in general ca Bisericile grecesti sa revina la practica iconomiei fata de catolici si protestanti (luterani si calvini), deci la o unitate de procedura cu celelalte Biserici. Fostul mitropolit ai Atenei, Hrisostom Papadopulos, spune : "Biserica Ortodoxa poate sa recunoasca, prin iconomie (botezul apusenilor) mai ales acolo unde nu provine din aceasta nici o paguba pentru Ortodoxie". Iar I. Karmiris, profesor de Dogmatica la Facultatea de Teologie din Atena, intr-un raport prezentat Sinodului din Atena, la cererea acestuia, spune ca viitorul Sinod Panortodox va trebui sa decida :

a) care sunt eterodocsii ce trebuie rebotezati la primirea in Ortodoxie ;

b)  care trebuie sa fie primiti prin mirungere ;

c)  care trebuie primiti printr-o simpla marturisire de credinta.

El propune ca romano-catolicii, vechii catolici si anglicanii sa fie pri­miti dupa ritualul de la

c) luteranii si calvinii dupa cel de la b), iar prin acrivia completa (primul ritual) sa fie primiti anumiti protestanti care nu au botezul canonic. Biserica Greaca ar trebui sa revoce hotararea, din 1755, care cerea rebotezarea tuturor eterodocsilor.

 

Problema criteriului al doilea al iconomiei in situatia raporturilor actuale ale confesiunilor crestine

 

Am conchis ca existenta criteriului prim, fix, al iconomiei, la cele mai multe din gruparile eterodoxe contemporane, fac posibila si de dorit adoptarea general-ortodoxa a iconomiei totale fata de catolici, vechii ca­tolici si anglicani (putandu-li-se recunoaste la venirea in sanul Ortodoxiei botezul, confirmatiunea si clericilor, hirotonia) si a unei iconomii reduse fata de protestantii care cred in Sf. Treime si savarsesc botezul canonic (primindu-i cu taina mirungerii). Dar, precum am vazut, pentru ca ceea ce e posibil si de dorit sa devina real mai trebuie sa existe si un al doilea criteriu : ca imprejurarile actuale sa fie de asa natura, ca Biserica sa-si vada servite azi prin iconomie interesele ei. Sa vedem, deci, in ce constau mai precis aceste interese ale Bisericii si intrucat imprejurarile de azi ar face ca aceste interese sa fie servite prin iconomie acrivia, constituind o ingreunare in calea intrarii eterodocsilor in Biserica, evident ca ea nu poate fi in favorul lor. Ea e de fapt mai mult o masura de aparare a membrilor Bisericii de ispita de a se deslipi de Biserica si de a adera la gruparea eterodoxa fata de care se adopta pro­cedura acriviei, atragandu-li-se atentia asupra ratacirii grave in care se afla acea grupare.

Astazi n-am putea spune ca exista intre membrii vreunei grupari etero­doxe vreo tendinta articulata de-a reveni in masa la sanul Bisericii Or­todoxe. Dar exista un fenomen nou, care n-a existat in tot trecutul: o tendinta generala spre apropiere si unitate in lumea crestina, o nazuinta la cele mai multe confesiuni crestine de a se apropia intre ele, pe cat se poate prin regasirea bunurilor originare crestine in care au fost o data toti una si pe care multi le considera in buna parte pastrate in Biserica Ortodoxa. Exista, adica, o miscare de restabilire a crestinismului ecu­menic, in sanul careia Biserica Ortodoxa se bucura de o deosebita aten­tie, in straduinta aceasta de apropiere intr-un fond crestin originar, gruparile crestine asociate in "Consiliul Ecumenic al Bisericilor, au ajuns, cu mare majoritate de voturi, la o "Baza" doctrinara comuna, in care e marturisita nu numai dumnezeirea lui Iisus Hristos, ci si Sfanta Treime.

Biserica Ortodoxa poate adopta acum in mod unitar, in ce priveste botezul, iconomia fata de toate gruparile crestine care au acceptat aceasta "Baza", pentru ca sa le incurajeze sa mearga si mai departe in straduinta de insusire tot mai sporita a adevarului integral pastrat in Biserica Ortodoxa. Nu va scuti insa de mirungere nici o categorie de protestanti, ce vine la sanul ei, deoarece nu au aceasta taina. Facand asa, Biserica va, tine seama atat de criteriul prim, respectand credinta in Sfinta Treime a altora, cat si de al doilea, incurajand cat mai multe suflete in straduinta lor de a spori in adevar si de a-si cauta mantuirea.

Tot pentru promovarea acestei unitati, in curs de dezvoltare, care insufleteste azi gruparile crestine, e de dorit ca Biserica Ortodoxa sa adopte, prin iconomie, procedura primirii fara rehirotonire a clericilor ca­tolici, vechi catolici si anglicani, pentru faptul ca avand succesiunea apos­tolica si credinta in harul si rostul preotiei, gruparile respective sint insu­fletite de o dorinta speciala de apropiere de Biserica Ortodoxa. Aceasta, se refera mai ales la vechii catolici si anglicani. Dar in timpul din urma se observa transformari in bine si in catolicism din acest punct de vedere.

Desigur insa, ca Biserica Ortodoxa, facand si ea pasi in intampinarea celor ce doresc sa se apropie de ea, va avea grija sa nu slabeasca prin aceasta in membrii ei constiinta ca ea singura poseda adevarul integral si harul deplin mantuitor. Indata ce ar observa vreun astfel de pericol, pentru membrii ei, s-ar ivi trebuinta sa revina la practica acriviei.

 

• Intruparea Cuvantului nu schimba nimic in Dumnezeu
  Publicat in : Credinta
• Trairea dupa masura varstei duhovnicesti
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Rolul ingerilor in iconomia dumnezeiasca a mantuirii oamenilor
  Publicat in : Sfintii Mihail si Gavriil
• Mantuirea si aspectele ei
  Publicat in : Dogma