Randuielile in legatura cu nasterea si botezul copiilor constituie, din punctul de vedere al semnificatiilor, un capitol aparte de ierurgii in te­zaurul de slujbe al Bisericii Ortodoxe. In conditiile specifice ale copilului ce se naste din parinti crestini, ele formeaza in mod esential o treapta pregatitoare pentru primirea botezului. Privite in ritmul desfasurarii lor, intr-o perioada de 40 de zile, ele ne apar drept slujbe ce se oficiaza in trei momente diferite: a) Randuiala in ziua intai, cand naste femeia prun­cul; b) Randuiala din ziua a opta dupa nastere ; c) Randuiala imbisericirii pruncului si a curatirii femeii care a nascut, la 40 de zile dupa nastere. Din perspectiva rostului lor religios-moral, aceste randuieli alcatuiesc laolalta un complex unitar. Nici nu pot fi intelese altfel decat privite in­tr-o unitate structurala. Caci in atentia acestor ierurgii nu este nici co­pilul, considerat ca faptura aparte, si nici mama lui. E vorba de altceva: copilul si mama lui, doua fiinte unite intr-o singura realitate, formeaza obiectul comun al unora si acelorasi acte de binecuvantare, rugaciune si sfintire.

 

 

In viata fizica, cotidiana, ca si in cea tainic spirituala, dependenta, copilului de mama este un fapt specific al copilariei, mai ales in faza ei de inceput. De asemenea, o anumita dependenta, nu mai putin insemnata, a mamei de copilul ei, este si ea proprie perioadei de maternitate. Ar fi vorba despre un paralelism intre aceste dependente, care in fond este o interdependenta dintre copil si mama. Nu numai ca copilul are nevoie de mama sau mama are nevoie de copil, ci chiar viata unuia este adaptata la viata celuilalt. Copilul traieste prin mama, iar mama traieste prin copil.

Mama exprima persoana copilului, iar copilul este viata mamei ca per­soana. Ierurgiile nu-si intiparesc pecetea sfinteniei asupra actului savarsit de mama, fara ca urmele acestei sfintenii sa nu fie imprimate si in existenta pruncului ; dupa cum nici binecuvantarile ce i se dau pruncului nu raman fara ecou in sufletul mamei. Total uniti in realitatea ce-i im­preuna si-i fac dependenti unul de altul, mama si copilul se bucura la­olalta de darurile randuielilor consacrate de Biserica privind nasterea si pregatirea pentru botez. De intelegerea acestui adevar atarna intelegerea in esenta a ierurgiilor de care ne ocupam.

1. Legatura dintre mama si pruncul nou-nascut ca obiect al randuielilor de cult pregatitoare pentru botez

Prin toate rugaciunile de la nasterea pruncului, Sfanta Biserica ne aduce aminte de evenimentele care au avut loc cu ocazia intruparii Fiu­lui lui Dumnezeu din Prea Curata Fecioara Maria. Legatura dintre mama si prunc, chiar inainte de nastere, trebuie vazuta si evaluata in lumina pe care ne-o procura datele descoperirii divine. Spunand ca fiecare om este zidit dupa chipul lui Dumnezeu, ne referim la Dumnezeu in Treime si tinem seama de relatiile dintre Persoanele divine din Treime. In sanulTreimii identificam o paternitate : Dumnezeu Tatal naste pe Fiul. Pa­ternitatea divina se proiecteaza si in chipul lui Dumnezeu din om. Este important de retinut, insa, faptul ca in vreme ce in Treime nu se identi­fica decat paternitatea divina - Dumnezeu Tatal naste pe Fiul - in exis­tenta pamanteasca nu se identifica decat maternitatea umana - mama naste copilul. Intre paternitatea divina si maternitatea umana actul in­truparii Fiului lui Dumnezeu a stabilit o legatura specifica si unica.

Intr-o rugaciune ce se rosteste de catre preot a opta zi de la nasterea pruncului se spun aceste cuvinte : "Doamne, Iisuse Hristoase, Care Te-ai nascut din Tatal mai inainte de veci, fara mama si in zilele cele din urma trimis ai fost de la Tatal si Te-ai nascut pe pamant din Maica cea nenuntita" (adica fara tata)... Legatura dintre nasterea din Tatal, fara mama, din planul vesniciei, si nasterea din Mama, fara tata, pe pamant, este semni­ficativa. Datorita acestei corespondente, maternitatea Fecioarei apare drept figura omeneasca a paternitatii divine vesnice. Paternitatii ves­nice, asadar, care este o categorie expresiva a vietii divine, nu-i cores­punde ceva anume in viata pamanteasca a barbatului, in schimb ii co­respunde maternitatea ca o categorie religioasa a vietii umane. De aici rezulta si faptul ca sufletul femeii este mai sensibil la spiritual, femeia fiind mai aproape de izvoarele vietii, de geneza. Si tot de aici mai re­zulta si adevarul ca autentica legatura dintre parinte si fiu nu este aceea dintre tata si copii, ci dintre mama si prunc. Pentru copil, mama in­seamna cu totul altceva decat tata, chiar privind lucrurile din punct de vedere spiritual. Este vorba deci de un raport dintre mama si prunc pe care nu-l putem trece cu vederea in analiza slujbelor ce se savarsesc in legatura cu nasterea.

Se face, in genere, afirmatia ca "omul este fiul femeii" (V. Parvan). In crestinism insa aceasta afirmatie dobandeste sensuri noi. Din clipa in care ingerul vesteste pe Fecioara Maria, spunandu-i : "Bucura- te cea plina de har, Domnul este cu tine... Iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele Lui Iisus" (Luca I, 28, 31), faptura fiecarei femei insarcinate este invaluita intr-un nevazut nimb de slava. Pruncul ce se zamisleste in pantecele Fecioarei si cu care Maica Preacurata este pe deplin unita, "umple de har intreaga ei fiinta, iar acest har "umple" si Biserica. Acelasi har al Mariei "umple" si legatura dintre o mama cres­tina si pruncul ei. Dante numeste pe Maica Domnului un trandafir in­florit de un soare tainic, identificand acest soare cu pruncul Iisus. In lumina acestei imagini poate fi vazuta si legatura purtatoare de har dintre mama si copil. Nasterea nu mai poate fi considerata drept un blestem. Starea de necuratie a femeii lauze, vreme de 40 de zile, isi pierde semnificatia prevazuta de legea mozaica. Femeia mama este izba­vita de vechile servituti. Ea se afla in paza ingerului Gavriil.

Pentru toate slujbele ce se oficiaza in legatura cu nasterea, ideea in­truparii este centrala. Adevarul acesta nu priveste doar faptul pogorarii Fiului lui Dumnezeu in lume, ci si faptul ca aceasta pogorare este ac­ceptata de catre creatie, este primita prin cuvintele: "Iata roaba Dom­nului. Fie mie dupa cuvantul tau" (Luca I, 38). Semnificatia acestui lu­cru ne este redata plastic de icoana Preacuratei. In scop demonstrativ vom  aminti  despre  o icoana bizantina din veacul  al VI-lea,  in  care Maica Domnului ne este infatisata intr-o ploaie de raze luminoase, avand in mijlocul pieptului, in locul inimii, asemanator soarelui, pe Fiul ei, pe Mantuitorul Iisus Hristos. Ce simbol admirabil al raportului dintre o mama crestina si pruncul ei ! Referindu-ne la imaginea Fecioarei Mame din icoana, este ca si cum Maria nu ar mai avea inima omeneasca, caci locul inimii este ocupat integral de Iisus. Fiul lui Dumnezeu insusi sa­lasluieste in inima ei, faptura sa prefacandu-se astfel intr-un tabernacol viu. In acelasi fel putem vorbi si despre mama care a nascut; ea poarta inca vreme de 40 de zile pe prunc in inima ei. Cum vibreaza in adancul fiintei sale iubirea fata de Dumnezeu, vibreaza si iubirea pentru copil. Odata cu sosirea acestui sol ceresc, o schimbare sfanta si minunata are loc in intreaga ei faptura. Drumul pe care il va urma copilul in lume va fi si drumul ei. Cea dantai cale insa pe care o va strabate, va fi aceea de la locul in care a deschis ochii pe pamant, in vatra casei, si pana la biserica, unde va primi taina botezului. Dorinta mamei de a-si vedea pruncul viu in lume, in fata ochilor ei, nu este egalata decat de aceea de a-l vedea partas al imparatiei lui Dumnezeu.

2. Randuiala in ziua intai, cand naste femeia pruncul

Rugaciunile si riturile ce se savarsesc in prima zi a nasterii copi­lului sunt concentrate in jurul sfintirii apei. Potrivit spuselor lui Simeon al Tesalonicului, aceasta sfintire este o preinchipuire sau chiar o anticipare a tainei botezului. De fapt, sfintirea apei constituie o descope­rire a unei laturi esentiale a misterului baptismal, fiind o pregatire a bo­tezului, care nu se reduce la acest rit initial, ci priveste randuiala nas­terii pruncului in intregul ei. Acordand acestei ape sfintite un oarecare caracter de apa lustrala, adica curatitoare, prin care se spala orice necuratie fizica ce ar rezulta pe urma nasterii pruncului, nu inseamna a-i limita caracterul sfintitor propriu-zis, care poate fi pus in legatura ne­mijlocita cu lucrarea de pregatire a pruncului nou-nascut pentru botez. Din apa sfintita de preot gusta mama; tot cu ea se stropeste casa si se pune o parte, in primele zile dupa nastere in baia copilului.

Cu ocazia sfintirii apei, preotul rosteste aceste cuvinte : "Dumne­zeule Cel cu nume mare, Care faci minuni fara de numar, vino, Stapane, la robii Tai, care se roaga Tie, si prin trimiterea Sfantului Duh sfinteste apa aceasta". Referirea la minuni, in aceasta epicleza, este profund sem­nificativa. Minunea nu priveste doar sfintirea apei, ci prin apa sfintirea casei, a mamei, ca si aceea a pruncului ei. Orice minune este o martu­rie a existentei lui Dumnezeu si o dovada deosebita a prezentei Sale active in lume. Astfel, prin stropirea casei cu apa sfintita, acest locas devine un templu al prezentei si lucrarii divine, aducand totul in legatura cu locul in care S-a nascut Mantuitorul si cu ieslea in care S-a salasluit. Cu alte cuvinte, devine o lume a lui Dumnezeu, patrunsa de puterea si iubirea Lui. Minunea insa, dupa cum am mai spus, are in vedere mai ales persoanele umane, fiinte rationale create de Dumnezeu a se afirma intru deplina libertate. In cazul de fata e vorba despre per­soana mamei si aceea a pruncului. Sfintirea acestora presupune faptul ca Dumnezeu intra in interactiune cu ele, facandu-le sa se deschida energiilor Sale divine, cu scopul sa le ajute in aceste momente mai deo­sebite ale vietii. Cel care le intinde mana spre ocrotire si alinare este Dumnezeu insusi, in masura sa savarseasca minuni.

Am amintit mai inainte ca randuielile privitoare la nastere formeaza un capitol aparte intre ierurgii. Acest adevar este descoperit mai tarziu de catre slujba binecuvantarii apei, prin care are loc de fapt sfintirea mamei si a pruncului, lucrare prin care se pune temeiul pregatirii botezului. In afara de botezul pruncilor, nici o taina nu este precedata de o anumita ierurgie. Se stie ca taina botezului nu poate fi savarsita fara o pregatire, iar pregatirea este presupusa si in cazul in care cel ce se boteaza este un prunc si prin urmare incapabil sa inteleaga ce se intampla cu el. Dar intelegerea ca atare nu este considerata de Sfanta Biserica o conditie pentru botez. Ea este, mai degraba, rezultatul primirii acestei taine decat conditia si anticiparea ei. Pentru aceasta insa Biserica nu renunta la pregatire, vazand in pregatire un act pe care ea insasi il savarseste, constand intr-o recapitulare a tot ceea ce face posibila re­generarea baptismala. In acest sens, Biserica angajeaza pe mama la in­faptuirea lucrarii despre care vorbim. In general, iubirea este energie creatoare; ea cheama la viata si imbogateste viata. Iubirea patrunde pana la radacinile fapturii umane, prin care aceasta isi trage seva din existenta lui Dumnezeu. Prin mama, iubirea care purcede de la Dumne­zeu se intoarce tot la El, nu singura, ci cu un spor de viata noua: co­pilul. Potrivit prevederii unor molitfelnice mai vechi, rugaciunile la fe­meia lauza se citesc in prima zi de la nastere, dupa stropirea cu apa sfintita, acest lucru insemnand cel dintai pas in pregatirea pentru botez.

Fara mama nu putem socoti ca ar avea loc vreo pregatire. Inima mamei se aseamana, asa cum am mai vazut, cu aceea a Maicii Domnului. Dupa cum Maica Preacurata a fost candela pesterii in care S-a nascut Hristos, cea mai frumoasa stea a noptii sfinte, tot la fel si mama e pavaza prun­cului ei. Dupa cum Preacurata a pregatit salasluirea Cuvantului lui Dum­nezeu in lume, tot la fel pregateste si mama pe copil pentru taina nasterii din apa si din Duh. Inceputul acestei pregatiri se face in ziua intai iar in celelalte momente se continua.

3. Randuielile din ziua a opta dupa nastere

(a) In Aghiazmatar sunt prevazute trei rugaciuni speciale referitoare la femeia lauza, care urmeaza sa se citeasca in ziua a opta de la nas­tere. Am amintit ca in cartile de slujba mai vechi aceste rugaciuni sunt trecute in randuiala zilei intai. Important este faptul ca se citesc in casa ce adaposteste mama si copilul nou-nascut, in perioada celor 40 de zile ale "curatirii", inainte de insemnarea pruncului. Rugaciunile au o forma specific liturgica: incep cu binecuvantare, se continua cu trisaghionul si rugaciunea domneasca, carora li se adauga troparul "Nasterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru", precum si condacul "Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste", ca sa se incheie cu un otpust de ase­menea dupa un tipic liturgic : "Cel ce in pestera S-a nascut si in iesle a fost culcat pentru a noastra mantuire". Din continutul acestor rugaciuni ce ne amintesc despre nasterea Mantuitorului, ne putem da seama ca randuiala de fata nu este in mod simplu continuarea unei institutii a Vechiului Testament, prin care se facea distinctia dintre "pur" si "impur", ci o slujba de origine crestina, pentru care toate lucrurile sunt noi. Mamei crestine, dupa cum am mai spus, ii revine menirea sa pregateasca pruncul in vederea primirii harului regenerarii baptismale, pregatindu-se pe ea insasi in acest sens. De aceea mama se supune unei chenoze, pruncul fiind in afara Bisericii;  ea se pogoara pe sine la nivelul de existenta a noului nascut, dupa un model sublim: acela pe care il ofera Preacurata Fecioara Maria, observand si ea "unele randuieli ale legii".

Referirea rugaciunilor despre care vorbim - la Hristos, ca si la cele mai de seama momente ale nasterii Sale - e un lucru de mare insemnatate, intrucat ne ofera cheia intelegerii intregii randuieli pe care o analizam. Se stie ca Domnul Se naste intr-o pestera, in miezul noptii. Acest loc intunecos in care apare pruncui Iisus este semnificativ. Prin intrupare, Fiul lui Dumnezeu pogoara in inima creatiei pentru a pre­face intunericul in lumina. Intr-adevar, Mantuitorul vine in lume sa faca toate lucrurile noi (Apoc. XXI, 5), ceea ce nu inseamna sa faca lu­cruri noi. Cele vechi sunt chemate la innoire. In rugaciunile pentru lauza, actul nasterii de prunci, care constituie de la cadere un semn al perpe­tuarii pacatului stramosesc, devine si el altceva: semn al imparatiei ce va sa vina impreuna cu toate ce insotesc acest act. Din primele clipe ale nasterii, pentru copil incepe lucrarea de innoire. Pe de alta parte, intruparea Domnului inseamna o chenoza. Sfantul Apostol Pavel ne spune despre Domnul ca "s-a desertat pe Sine, luand chip de rob, facandu-se asemenea oamenilor" (Filip. II, 7). Intre faptele de chenoza ale Mantuitorului sunt amintite, in Evanghelia de la Luca, si cele 40 de "zile ale curatirii", "potrivit legii lui Moise" (Luca II, 22). Supunandu-se prescrip­tiilor legii mozaice, Iisus Hristos are alte motive decat cele ale iudeilor care faceau distinctia dintre "curate" si "necurate", caci prin aceasta chenoza Iisus pune temeiul innoirii lucrurilor. In aceeasi situatie se afla si Maica Domnului, careia ii urmeaza orice mama crestina.

Rugaciunile pentru lauza au drept continut o staruitoare cerere de iertare. In prima din ele Dumnezeu este rugat sa-i vindece femeii care a nascut "toata boala si toata neputinta", "ridicand-o din patul in care zace". In rugaciune insa se adauga :  "caci, dupa cuvantul proorocului. David, in faradelegi ne-am zamislit si intinati suntem toti inaintea Ta". A doua rugaciune, de-a lungul aceleiasi teme privind iertarea si vindecarea, invoca mila divina in vederea absolvirii femeii lauze de pa­cate, precum si a pazirii ei de asuprirea diavolului: "Ocroteste-o cu in­geri de lumina si stralucitori si o apara de toata navala duhurilor ne­vazute. Asa Doamne, de neputinta, de slabiciune, de ravnire, de zavistie... apara-o pe ea si pe pruncul acesta, dupa mare mila Ta". In rugaciunea a treia, pe langa cererea de iertare, gasim o referinta la porunca nasterii de prunci: "Caci Tu ai zis Doamne : cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul." Din cuprinsul acestor rugaciuni, unii teologi au dedus ca avem de-a face cu un rit de purificare, care presupune antiteza dintre "pur" si "impur", rit consacrat in legea veche. Or, noi stim din spusele Sfantului Apostol Pavel ca randuielile vechitestamentare privind curatirea s-au desfiintat (cf. Gal. IV, 9-10).  "Toate sunt curate pentru cei curati ; iar pentru cei intinati si necredinciosi nimic nu este curat" (Tit I, 15). Referirea la versetul 7 al psalmulul 50: "in pacate m-a nascut maica mea", nu inseamna aprobarea ideii ca zamislirea insasi a pruncului ar constitui un pacat. Dimpotriva, despre femeie aflam ca "ea se va mantui prin nasterea de fii" (Tim. II, 15).

Citatul din psalm priveste legatura din­tre mama si prunc, in sensul ca pruncul se naste totusi cu pacatul stra­mosesc. Deci acest verset priveste pe copil mai mult decat pe mama. Din felul in care sunt formulate toate cererile de iertare pentru lauza in aceste rugaciuni nu reiese ca ar fi vorba de vreun pacat particular care si-ar avea izvorul in actul nasterii de prunci, ci numai despre pacat in general, despre pacatul nedefinit, "cu stiinta si cu nestiinta". Acest pacat a afectat firea umana in vremea caderii ei la inceput, motiv pentru care copilul se naste cu el. Cat priveste pe mama, in mod special, ea se ga­seste in afara lucrarii lui de surpare. Nasterea de prunci considerata ca atare nu e acoperita de umbrele lui. In ultima rugaciune a acestei randuieli pe care preotul o citeste persoanelor care au stat in ajutorul femeii lauze, aflam o afirmare explicita a acestui adevar. In ea se face o referire directa la descoperirea pe care a avut-o Sfantul Apostol Petru cand a auzit glasul din cer care i-a grait astfel : "Cele ce Dumnezeu a curatit, tu sa nu le numesti spurcate" (Fapte XI, 9). Acelasi sens il au si cuvintele Sfantului Apostol Pavel : "Cinstita sa fie nunta intru toate si patul neintinat" (Evrei XIII, 4). Casatoria este binecuvantata de Dum­nezeu, unul din scopurile ei fiind nasterea de prunci : "Cresteti si va in­multiti" (Facere I, 28). De aceea zamislirea copilului nu poate fi soco­tita drept produsul unui pacat pentru care cineva ar trebui sa ceara ier­tare de la Dumnezeu. In aceasta perspectiva, rugaciunile pentru lauza nu pot fi considerate rituri de purificare propriu-zise.

Stabilind adevarul ca rugaciunile pentru femeia care a nascut nu se sprijina pe distinctia dintre lucruri curate si lucruri necurate, am inla­turat in mod categoric identificarea maniheica si dualista dintre pacat si legaturile de casatorie. Relatia puritate - impuritate in cazul nasterii de prunci nu este asadar ontologica. Dar cu acest lucru totusi nu am spus destul. In viata femeii evenimentul acesta este deosebit de insemnat si ca atare trebuie luat in seama. Mama crestina paseste pe urmele Maicii Domnului. De fapt, Mantuitorul impreuna cu Preacurata Sa Maica au trasat, prin supunerea lor fata de randuiala legii vechi, in cele 40 de zile "ale curatirii lor", amintite de catre Sfanta Evanghelie de la Luca (II, 22), itinerariul pe care il va urma mama si copilul pana in pragul botezului. Intrebarea este: cu ce rost Iisus si Maria tin sa observe amandoi prescriptiile legii mozaice ? Raspunsul il aflam in cuvintele Sfantului Apostol Pavel : "Iar cand a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub lege, ca pe cei de sub lege sa-i rascumpere, ca sa dobandim infierea" (Gal. IV, 4-5). Faptul ca in acest text filiatia umana a lui Hristos ("nascut din femeie") e pusa in lega­tura cu filiatia noastra divina ("pe cei de sub lege sa-i rascumpere"), ne face sa intelegem ca in chiar actul nasterii Domnului este ascunsa taina rascumpararii noastre din robia pacatului. Intruparea priveste in primul rand o chenoza a Mantuitorului. Iisus Hristos este puritatea absoluta care din iubire se imbraca in haina smereniei.

Smerenia nu este identica cu injosirea. Pentru oricine smerenia este conditia necesara de a se apro­pia de ceilalti si de a le impartasi bunatatea si puritatea pe care o are in el insusi. Maica Domnului, care este personificarea sfinteniei umane, a urmat si ea calea unei chenoze. Pentru ea, chenoza a insemnat in mod deosebit respectarea prescriptiilor in legatura cu "curatirea" la nastere. In taina persoanei sale sunt asociate doua calitati ale aceleiasi naturi umane: maternitatea si fecioria. Demnitatea de mama a Preacuratei nu este in afara fecioriei, ci este chiar inlauntrul ei, iar fecioria participa astfel cu calitatea ei proprie la viata si la vrednicia Preacuratei de a fi mama lui Dumnezeu. In aceasta situatie ea poate sa acorde ajutorul sau substantial femeii lauze, inspirandu-i taria neprihanirii si intiparind pe­cetea sfinteniei pe toate miscarile acesteia. Mama care a nascut res­pecta si ea randuielile legii vechi, dar cu motivatia pe care o imprumuta de la Maica Domnului. Legea veche a fost randuita prin Moise si cu un scop pozitiv, care tine de o anumita pedagogie perena.

Asezand limite si mentinand o anumita ordine, indreptand totodata dincolo de ea insasi, dincolo de natura cazuta, ea are posibilitatea sa dea omului constiinta unei viziuni mai inalte despre viata duhovniceasca. A asculta glasul ra­tiunii prin care rasuna glasul naturii si al Creatorului in acelasi timp, e tot una cu a lucra dupa voia lui Dumnezeu pe care o exprima si legea, divina pozitiva. Pacatul incepe acolo unde atentia indreptata spre trup se transforma intr-o "slujire a trupului" (Gal.V, 13) Ar fi vorba despre o inrobire datorita careia trupul nu se mai supune ratiunii si nu slujeste spiritului, adica nu mai este un mijloc al conducerii credinciosului spre taina mantuirii. Pentru femeie, potrivit afirmatiilor Sfantului Apostol Pavel (cf. I Tim. II, 15), nasterea de prunci inseamna drum deschis spre mantuire. Supunerea la randuielile legii este pentru ea ocazia de a fi cu ochii atintiti spre varf, precum si pavaza in incercari, scut impotriva ori­carei lucrari de surpare a duhurilor rele.

(b) Insemnarea pruncului in ziua a opta, cand i se pune si numele, este o randuiala liturgica de sine statatoare, prevazuta si ea cu binecuvantare, trisaghion, Tatal nostru..., troparul zilei, ca si randuiala pen­tru femeia lauza. E momentul in care in semnul sfintei cruci se in­seamna pruncul la frunte, (pentru luminarea mintii si a gandurilor), la gura (pentru sfintirea cuvantului si a suflarii) si la piept (pentru ferirea inimii de poftele si patimile trupesti), urmand in continuare rugaciunea propriu-zisa a insemnarii pruncului, cu punerea numelui, iar apoi inchi­narea la icoana Maicii Domnului, troparul "Bucura-te cea plina de dar", condacul "Cel ce ai sfintit pantecele Fecioarei cu nasterea Ta" si apolisul mic. In aceasta randuiala, pregatirea si anticiparea botezului dobandeste un caracter vadit. In ea se observa mai intai legatura cu practica taierii imprejur a pruncilor de parte barbateasca a opta zi de la nastere in legea veche (Levitic XII, 3), dar si cu evenimentul taierii im­prejur a Mantuitorului insusi, tot a opta zi, cand i S-a pus si numele de Iisus (cf. Luca II, 21). Taierea imprejur a fost randuita de Dumnezeu ca semn al legamantului Sau cu Avraam si cu urmasii acestuia, prefigurand de fapta taina botezului. Cand Sfantul Apostol Pavel zice : "In El (in Hristos) ati fost taiati imprejur, cu taiere imprejur nefacuta de mana" (Col. II, 11), se refera in acelasi timp la botezul crestin, dar si la actele care pregatesc in a opta zi de la nastere primirea de catre prunc a aces­tei sfinte Taine.

Cu ocazia savarsirii acestei randuieli, preotul rosteste cuvintele : "Doamne, Dumnezeul nostru, Tie ne rugam si pe Tine te chemam, sa se insemneze lumina fetei Tale peste robul Tau acesta (ii pune numele) si sa se insemneze crucea Unuia-Nascut Fiului Tau in inima si in cugetul, lui, ca sa fuga de la desertaciunea lumii si de toata vicleana uneltire a vrajmasului si sa urmeze poruncile Tale". Acest rit, prin care Biserica primeste la sine pe prunc in numele lui Hristos si il insemneaza in chipul crucii, semnul biruintei Domnului asupra mortii, nu are loc a opta zi de la nasterea pruncului numai datorita conformarii unor prescriptii. Aceasta zi, a opta, este simbolul Imparatiei lui Dumnezeu, simbolul unei realitati ceresti de dincolo de aceasta lume, la care noi am devenit par­tasi prin moartea si invierea Fiului lui Dumnezeu. Astfel, in rugaciunea pentru prunc din ziua a opta, Biserica intampina copilul ca pe o faptura creata in vederea vesniciei. Semnul crucii ce i se face inainte de botez, e insotit cu anticipare de "lumina fetei lui Hristos", precum si de un nume pe care il va purta. Crucea aseaza in adancul fiintei celui ce se pregateste de botez, ca intr-un templu, un altar de jertfa, un loc al pre­zentei Mantuitorului. Dar crucea niciodata nu este lipsita de slava. Fiind de ordin spiritual si fiind o lumina care umple deopotriva cugetul si inima, ea este pentru un adult cea dintai descoperire a unei realitati su­pranaturale, iar pentru un copil o adevarata zestre launtrica. Despre aceasta zestre ne spune Sfantul Apostol Pavel urmatoarele : "Si avem comoara aceasta in vase de lut, ca sa se invedereze ca puterea covarsitoare este a lui Dumnezeu si nu de la noi" (II Cor. IV, 7). E vorba des­pre comoara pe care pruncul o primeste a opta zi ca o arvuna, dar pe care o va dobandi in mod deplin in ziua botezului.

Imprimarea crucii, ca si a luminii fetei lui Hristos, in sufletul prun­cului, in ziua a opta, are un rol mijlocitor prin care se descopera con­tinutul insusi al pregatirii ce are loc in vederea unei noi nasteri din apa si din Duh. Ea se savarseste prin raportarea fiintei omului, cu tot ceea ce este ca si cum tot ceea ce are, la Dumnezeu, ca la o sursa primor­diala si la o tinta ultima. Omul este inzestrat, prin actul zidirii sale, cu chipul lui Dumnezeu. Primind a opta zi de la nastere un nume, pruncului i se acorda un statut de persoana cu raspunderi proprii, corespun­zatoare modelului divin inscris in faptura sa. Cu ocazia insemnarii sale, pruncul nu primeste in mod simplu un nume de la Dumnezeu, prin care dobandeste forma lui personala specifica, ci primeste un nume de botez, inainte de botez, un nume nou, un nume inconjurat de stralucirea ma­ririi lui Hristos. Caci cei ce se boteaza primesc numele pe care Dum­nezeu l-a scris inca de la intemeierea lumii, in cartea vietii (cf. Apoc. XIII, 8). In acest sens, Mantuitorul insusi a spus ucenicilor Sai : "Bucurati-va, ca numele voastre sunt scrise in ceruri!" (Luca X, 20). Pentru fiecare crestin numele este impartasire de lumina si viata dumnezeiasca. Primind numele a opta zi, pruncul nou-nascut capata odata cu acest nume si un reprezentant in cer, un mijlocitor inaintea altarului lui Dumnezeu, un sfant ocrotitor, precum si un inger pazitor al vietii sale. Numele in­susi al sfantului care ne-a fost incredintat spre ajutor si paza este o icoana care ne aminteste necontenit despre viata pe care acest sfant a inchinat-o lui Hristos si un indemn de a urma aceasta viata.

Sub forma sensibila a acordarii unui nume, Dumnezeu transmite unei persoane chemarea Sa, deschizandu-i calea spre prezenta Sa, si, in ace­lasi timp, o integreaza si intr-o anumita ordine de viata. Astfel, pruncul nou-nascut este integrat in sanul unei familii si in destinul unui neam. Integrarea celui nou-nascut in familie, care este o "ecclesia domestica",, a opta zi de la nastere, se face prin ritul inchinarii pruncului la icoana Maicii Domnului. La intrarea in comunitatea tatalui si a fratilor, copilul este astfel insotit de harul Mariei, care umple "mica biserica" a familiei. Nazaretul nu ar fi fost caminul lui Iisus daca acest camin ar fi fost lipsit de mama si de arhanghel. Aceea care a primit Cuvantul intru cucernica smerenie, in ziua Buneivestiri, si L-a contemplat in pestera din Vitleim, este tot aceea care L-a intampinat si in dimineata invierii. Prin inchinarea la icoana Preacuratei, pruncul este introdus in propria lui familie si incredintat grijii Imparatesei Cerului.

4. Randuiala imbisericirii pruncului si a curatirii lauzei, la 40 de zile de la nastere

Curatirea femeii lauze, in sensul in care am privit acest ritual in lucrarea de fata, se incheie cu aducerea pruncului la biserica, loc de sfintire si de dobandire a mantuirii. Intoarcerea mamei in templul maririi lui Dumnezeu, dupa o perioada de 40 de zile de la nastere, vreme in care a luat asupra ei toate urmarile ce au decurs din acest act, pune capat unui itinerariu in decursul caruia si-a asumat viata copilului si, intr-un anumit fel, a fost chiar viata lui. La examinarea rugaciunilor pentru femeia lauza  am aratat cu  amanunte in  ce consta supunerea mamei crestine la prescriptiile referitoare la curatire si nu mai e cazul sa mai revenim asupra acestei chestiuni. Se cuvine insa sa amintim o dispozitie canonica. In privinta timpului savarsirii botezului, canoanele prevad ca pruncii, daca sunt sanatosi, sa nu se boteze inainte de 40 de zile de la nastere, tocmai pentru a se respecta normele legii privind curatirea mamei (Can. 38 al Sf. Nichifor Marturisitorul), perioada care coincide sau mai bine zis este una cu aceea a pregatirii pruncului pentru botez. La incheierea unui itinerar, mama isi aduce ofranda la altar ma­ternitatea ei insasi.    

Referindu-ne la prunc indeosebi, am vazut ca el a ajuns sa apartina, prin inchinarea la icoana Maicii Domnului, unei familii crestine. In nici un fel el nu are o existenta autonoma. Viata lui este, determinata si modelata integral de aceea a  "eclesiei domestice" care l-a primit in sanul ei. Familia crestina insa la randul ei apartine Bisericii. De aceea mama care a dat viata copilului vine in locasul de inchinare si in numele fa­miliei aduce pe noul-nascut ofranda lui Dumnezeu, inchinandu-l la altar. Prin acest act fiul ei intra in oarecare legatura cu marea comunitate de viata si de iubire pe care Cuvantul lui Dumnezeu intrupat o alcatu­ieste impreuna cu credinciosii Sai. Ca membru al Bisericii, calitate pe care nu o capata decat prin botez, are posibilitatea sa se hraneasca din bogatele haruri ale Sfantului Duh, gasind aici toate mijloacele de zidire sufleteasca, de care traditia ortodoxa dispune, sub purtarea de grija a ierarhiei, in vederea participarii sale efective la lucrarea cea tainica a lui Dumnezeu in lume. Ritualul imbisericirii face insa ca pruncul sa de­vina un "catehumen", un "chemat", dupa cum ne invata mai ales Simeon al Tesalonicului. Inainte chiar de a i se conferi botezul, Sfanta Biserica, adevarata mama a vietii, se grabeste sa-l primeasca la sanul ei. Introducandu-l in sfantul locas, il primeste si in comunitatea cres­tina, in sensul ca nu-l considera un strain, ci ca pe unul care a dobandit inca in acest stadiu al copilariei, privilegiul de a lua parte la "li­turghia catehumenilor".

In mod practic, pruncul este adus de mama in vederea imbisericirii in fata usilor bisericii sau in pronaos. Preotul, avand epitrahilul insem­neaza cu semnul sfintei cruci pe mama si pe prunc, apoi punand epitrahilul si mana dreapta pe capul mamei, dupa rostirea introducerii litur­gice formata din binecuvantare, rugaciuni incepatoare si tropar (al zi­lei sau al intampinarii Domnului), citeste cele cinci molitve din Aghiazmatar. Mama si pruncul inchipuie in acest moment pe Maica Domnului cu Iisus in brate in templul din Ierusalim. In rugaciunile rostite de preot se aminteste despre implinirea zilelor "curatirii" femeii lauze, fapt pen­tru care se cere dezlegare, dar se face si cuvenita referire la imparta­sirea mamei cu Sfintele Taine. In ce priveste pruncul, preotul se roaga ca Dumnezeu sa-l creasca, sa-l binecuvinteze si sa-l sfinteasca, randuindu-i dupa aceasta pregatire luminarea botezului. Despre Mantuitorul adus de Maica Domnului la templu ne spune Sfanta Evanghelie ca a fost purtat in brate de catre dreptul Simeon (cf. Luca II, 28). Prin analogie cu cele petrecute in Ierusalim in aceste clipe, se savarseste intreaga pro­cesiune a intrarii in biserica, pana la asezarea pruncului in fata usilor imparatesti.

Ritualul intrarii in biserica are importante semnificatii. Pruncul este introdus intr-o lume noua, in universul pe care Iisus Hristos insusi l-a creat pentru a doua oara, rascumparandu-l cu sangele Sau. Tot ceea ce se petrece in sfantul locas poarta amprenta acestui inteles. Rostind for­mula de imbisericire, preotul ia pruncul din fata usilor si intra cu el in biserica, zicand mai departe : "Intra-voi in casa Ta, inchina-ma-voi in biserica Ta cea sfanta !". Cu aceste cuvinte, pruncul este primit intre alesii lui Dumnezeu, in calitate de catehumen. In interiorul naosului, preotul iarasi rosteste: "in mijlocul bisericii Te voi lauda!", amintind astfel de prezenta cetelor ingeresti. In cele din urma, apropiind pruncul de altar si inchinandu-l la icoanele imparatesti, preotul arata ca acesta a dobandit dreptul de a fi primit in el, in sensul de a deveni pe viitor "jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu" (Rom. XII, 1). Pruncul de parte barbateasca se introduce spre inchinare si in interiorul sfantului altar. Ritul imbisericirii se incheie cu imnul eshatologic al dreptului Si­meon : "Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane...". Preotul aseaza prun­cul jos pe solee, in fata usilor imparatesti, de unde este luat de catre mama dupa ce aceasta a facut trei inchinaciuni.

Potrivit canoanelor, botezul pruncilor poate avea loc in caz de ne­cesitate inaintea implinirii  celor 40 de zile  de pregatire,  in  orice  zi (Can. 26 si 38 al Sf. Nichifor Marturisitorul ; Can. 5 al Sf. Chiril al Alexandriei; Can. 47 Laodiceea). Acest lucru aduce cu sine posibilita­tea de a se savarsi imbisericirea la sorocul respectiv, pentru pruncii care au fost botezati. Semnificatia unei astfel de imbisericiri este insa diferita. Ea este identica cu aceea pe care a avut-o procesiunea neofitilor in perioada primara, strabatand, invesmantati in alb, drumul de la baptisteriu la biserica, invederea primei lor impartasiri. In acest caz, rugaciunile ce se citesc mamei si copilului trebuie sa fie intrucatva schim­bate, momentul impunand oarecare modificari. Savarsirea imbisericirii dupa botez este un rit ce se cuvinte sa fie continuat cu actul cumine­carii pruncului. Primirea sfintei cuminecari constituie pentru intreg itinerariul pe care l-am descris atingerea unui punct culminant. Prin Taina botezului, precedat de cele 40 de zile de pregatire, pruncul este introdus in Biserica si totodata condus la ospatul imparatiei, devenind partas al unei noi existente ce ne este data in Hristos.

Pr. Prof. ILIE MOLDOVAN

 

• Cati copii trebuie sa avem?
  Publicat in : Editoriale
• Elegie
  Publicat in : Editoriale