Problematica nasterii pruncilor

Nasterea de prunci, care, asa cum am consemnat, constituie o urmare fireasca a casatoriei, a detinut totdeauna un loc central in aceasta. Insa interesul pentru nasterea de prunci a sporit in epoca noastra, si aceasta in doua directii diametral opuse:

a. In directia limitarii nasterii de prunci

b. In directia ocolirii sterilitatii si cea a insamantarii artificiale.

Acestea au devenit astazi cu putinta pana la un anumit grad prin dezvoltarea tehnologiilor de reproducere.

Sfantul Apostol Pavel scrie ca in cadrul casatoriei nici unul dintre cei doi soti nu este stapan pe trupul sau. De aceea, indeamna sa nu se lipseasca unul de celalalt, decat numai temporar si de comun acord, in vederea dedicarii nestanjenite rugaciunii. Mai tarziu s-au formulat si teze mai austere. Apologetii Iustin si Athenagora au sustinut ca raporturile conjugale ale crestinilor trebuie sa aiba in vedere exclusiv nasterea de prunci. Acelasi lucru il gasim si la Clement Alexandrinul. Pentru Clement casatoria este "poftirea facerii de prunci, nu varsarea samantei fara randuiala, fara lege si fara rost". Observa, sugestiv: "caci placerea goala, chiar si in casatorie, este nelegiuita si nedreapta si irationala". Aceeasi teza o gasim si la Origen, precum si la Sfantul Maxim Marturisitorul.

Prin urmare si in cadrul casatoriei relatiile sotilor, cand nu au in vedere facerea de prunci, sunt, dupa acesti scriitori ai Bisericii, reprosabile. Echivalarea scopului casatoriei si al raporturilor conjugale cu facerea de prunci o aflam si in invatatura Parintilor latini Ambrozie si Augustin. In acest cadru, refuzul de-a concepe nu poate fi justificat. Pe baza acestor date, ca singur mod de a evita nasterea de prunci este infatisata infranarea de la raporturile conjugale.

Un interes special pentru subiectul acesta il prezinta teza Sfantului Ioan Gura de Aur. Dupa cum relevant noteaza, casatoria s-a dat omului si pentru facerea de prunci, "dar mult mai mult pentru a stinge infierbantarea firii". Iar in sustinerea acestei teze a lui, Sfantul Ioan Gura de Aur aduce cuvintele Sfantului Apostol Pavel si adauga: "Iar martor imi este Pavel, care zice: "dar din cauza desfranarii fiecare sa-si aiba femeia lui"; nu pentru nasterea de prunci; si porunceste ca iarasi sa fie impreuna barbatul si femeia, nu pentru a se face parinti multor fii, ci pentru ce? "Ca sa nu va ispiteasca pe voi satana", zice. Si, mergand mai departe, nu a zis "daca vor copii"; dar ce? "daca nu se pot infrana, sa se casatoreasca"".

Casatoria il pazeste pe om de desfranare. Facerea de prunci, mai ales dupa inmultirea oamenilor pe pamant, isi pierde importanta ei deosebita. In timp ce in vremurile vechi - observa Sfantul Ioan Gura de Aur - casatoria avea ca scop nu doar desfiintarea desfranarii, dar si cresterea populatiei pamantului, mai apoi, "cand s-a umplut si pamantul si marea si lumea intreaga, doar un singur motiv i-a mai ramas casatoriei: desfiintarea desfranarii si a destrabalarii".

Acestea nu inseamna, desigur, ca pentru Sfantul Ioan Gura de Aur sau pentru Sfantul Apostol Pavel casatoria nu este nimic altceva decat un refugiu pentru evitarea desfranarii. Tezele acestea trebuie intelese in cadrul mai larg al operelor lor si in legatura cu scopul pentru care au scris. Sfantul Apostol Pavel, abordand in Epistola I catre Corinteni problema desfranarii, ii indeamna pe crestini sa o evite.

Dupa Sfantul Apostol, relatiile trupesti pot exista doar intre soti. Asadar subiectul despre care se vorbeste aici nu este casatoria, ci desfranarea. Opiniile Sfantul Apostol Pavel despre casatorie se afla in alte locuri din epistolele lui. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur, vorbind despre feciorie si reliefandu-i superioritatea, infatiseaza casatoria ca pe un mod de viata pentru aceia care nu pot urma viata intru feciorie. Iar ca si Sfantul Apostol Pavel si Sfantul Ioan Gura de Aur recunosc casatoria ca "taina mare", este de prisos sa mai notam.

Raporturile conjugale, ca si alte chestiuni legate de ele, sunt tratate aici in mod dialectic. Respingand desfranarea, care se naste din pofta trupeasca, scriitorii bisericesti dau ca iesire din impas casatoria. Infatisand casatoria ca taina ce se incadreaza in desavarsirea omului cea in Hristos, pun in legatura relatiile trupesti cu rodul lor firesc, nasterea de prunci. Este cunoscut, de altfel, ca multe cupluri crestine, dupa dobandirea copiilor, traiau ca fratii, intensificandu-si viata duhovniceasca si biruind cugetul trupesc. Aceasta se intelege daca se ia in considerare ca si in cadrul casatoriei placerea, chiar daca nu este o faradelege, nu inceteaza de-a constitui un element trupesc.

Tinta ideala si conforma cu duhul Evangheliei, spre care sunt datori sa se indrepte credinciosii, este biruinta asupra cugetului trupesc. Asa cum celor necasatoriti li se cere curatia intreaga, la fel si celor casatoriti li se cere respectarea absoluta a legarii relatiilor trupesti de nasterea de prunci. Dezlegarea placerii trupesti de scopul caruia slujeste constituie neindoielnic un uz gresit sau un abuz care necesita abordare atenta si indrumare duhovniceasca responsabila.

Casatoria crestina este datoare sa inainteze neincetat de la cele trupesti catre cele duhovnicesti - de la dezbinare catre unitate. Drumul acesta este posibil doar inlauntrul perspectivei desavarsirii in Hristos a sotilor. Din acest motiv, de altfel, nu poate exista -cel putin in duhul invataturii patristice - in mod separat sau autonom o asa-zisa "morala (etica) a sexualitatii". Morala aceasta se incadreaza organic si indisolubil in morala mai generala a vietii credinciosului, dictata de teologie si antropo¬logia crestina.

In sfarsit, caracterul ascetic al vietii crestine se refera si la viata crestinilor casatoriti. Postul, rugaciunea, infranarea, reaua-patimire nu sunt doar pentru monahi, ci si pentru cei casatoriti. Desavarsirea casatoriei se realizeaza prin raportarea si ridicarea la prototipul ei, adica la unirea ce exista "in Hristos si in Biserica". Prin aceasta raportare este inlaturata impartirea trupeasca si este introdusa unitatea spirituala, duhovniceasca. Contractarea "in Hristos" a casatoriei constituie totodata si indiciul adevaratei ei destinatii.

Structura societatii contemporane, duhul eudemonist, emanciparea femeii, consumismul si diferite alte motive fac, in cazul multor cupluri, nedorita nasterea pruncilor sau o reduc la minim. Reducerea aceasta, provocata cu mijloace artificiale, se realizeaza prin contraceptie, avort sau sterilizare. Adesea astazi contraceptia coincide cu avortul, fiindca nu se realizeaza prin impiedicarea conceptiei, ci prin distrugerea ovulelor fecundate. Astfel ca anumite medicamente sau instru¬mente sunt in realitate provocatoare ale avortului, caci ucid embrionii aparuti.

Avortul, care in multe tari a fost legalizat - ca de altfel si la noi ( in Grecia, dar si in Romania) - este uciderea embrionului in primele faze ale sarcinii. Biserica priveste avortul ca ucidere (crima) si supune pedepsei canonice a ucigasului atat pe femeile care apeleaza la avort, cat si pe medicii care il executa. Dar si barbatii care, in trecut, se castrau voluntar erau condamnati de catre Biserica drept "omoratori de sine" si vrajmasi ai creatiei lui Dumnezeu.

In mod analog, acelasi lucru trebuie sa fie valabil si in cazul sterilizarii artificiale a barbatului sau a femeii prin metodele actuale. Astfel, modul ireprosabil de a evita nasterea de prunci ramane in Biserica infranarea sotilor (abtinerea lor de la relatiile trupesti), pe care unii o pun in legatura si cu zilele fertile ale femeii.

De cealalta parte, problema sterilitatii - care l-a preocupat si mai demult pe om - a capatat in epoca noastra mari proportii din pricina tot mai redusei fertilitati a barbatului. Este insa necesar ca si din punct de vedere teologic sa facem anumite precizari care sa ajute mai buna abordare a problemei.

In cadrul casatoriei sterilitatea este considerata, in general, o situatie negativa. Aceasta era valabil indeosebi in Vechiul Testament, unde ea era infatisata uneori si ca blestem venit in urma calcarii voii lui Dumnezeu. Dar sterilitatea nu constituie o disfunctie biologica obisnuita care trebuie neaparat corectata.

Sterpiciunea trupeasca poate deveni pricina unei bogate rodiri duhovnicesti pentru omul care accepta prezenta vie a lui Dumnezeu in viata lui si ii accepta voia, cu smerenie si supunere.

Nu trebuie sa uitam nici aceea ca in Vechiul Testament cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu catre lume s-au dat prin mijlocirea acestei sterpiciuni trupesti. Din parinti sterpi s-a nascut inaintemergatorul Domnului, ca si insasi Nascatoarea de Dumnezeu. In mod analog, si in Biserica sterilitatea ar putea fi privita drept cea mai mare chemare la rodire duhovniceasca adresata cuplului.

Pe de alta parte, dorinta fara masura de a dobandi copii, cu orice pret, da la iveala o anumita imaturitate duhovniceasca si poate duce cu usurinta la dezamagire, chiar si cand este implinita.

Desigur, dorinta fireasca de a dobandi copii indreptateste constiintei crestine nu doar grija deosebita si rugaciunea staruitoare, dar si recurgerea la stiinta medicala pentru vindecarea eventualelor stari patologice.

Sterpiciunea, observa Sfantul Ioan Gura de Aur, care in vremea Vechiul Testament era cel mai apasator lucru pentru femeie, nici dupa venirea Mantuitorului si orientarea credinciosilor catre imparatia lui Dumnezeu n-a incetat sa fie insuportabila.

Dar evitarea sterilitatii prin fecundare artificiala creeaza grave probleme spirituale, morale, sociale si altele.

Georgios Mantzaridis
Sursa: "Morala crestina", Editura Bizantina

Cumpara cartea "Morala crestina"