Canon de rugaciune pentru parintele duhovnic

Canon de rugaciune pentru parintele duhovnic Mareste imaginea.

Parintele duhovnic este cel care ii spovedeste si ii indruma intru Hristos pe fiii sai duhovnicesti. La randul lor insa, fiii duhovnicesti sunt si ei datori sa aibe grija de parintele lor duhovnic, ascultandu-l intru toate si pomenindu-l cat mai des in rugaciunile lor. "Parintele duhovnicesc este ca un stalp care arata calea, dar pe cale trebuie sa mergi de unul singur. Daca duhovnicul va arata, iar ucenicul sau nu se va misca, atunci nu va ajunge nicaieri, ci asa va putrezi langa acel stalp" (Cuviosul Nicon de la Optina). Astfel, din rugaciunile zilnice de pomenire nu trebuie sa lipseasca cea pentru parintele duhovnic: "Mantuieste, Doamne, si miluieste pe parintele meu, duhovnicul (numele), si imi iarta toate pacatele, prin rugaciunile lui."

Acela care nu are inca un parinte duhovnic, sa il caute, rugandu-se astfel: "Doamne, Tu, care nu voiesti moartea pacatosului, ci ca sa se intoarca si sa fie viu, Tu, care Te-ai pogorat pe pamant tocmai spre a invia pe cei ce suspina si care sunt morti prin pacat si spre a-i face vrednici sa Te vada pe Tine, Lumina cea adevarata, pe cat este cu putinta omului, trimite-mi un om care sa Te cunoasca, pentru ca, slujindu-l si supunandu-ma lui din toate puterile mele, ca si Tie, si facand voia Ta in a lui, sa-Ti plac Tie, singurului Dumnezeu, si sa ma invrednicesc si eu, pacatosul, de Imparatia Ta" (Sfantul Simeon Noul Teolog).

Canon de rugaciune pentru parintele duhovnic

"Mantuieste, Doamne, pe parintele meu duhovnic (numele), pe toti fiii duhovnicesti, pe fratii nostri cei intru Hristos si pe toate rudeniile noastre cele dupa duh si dupa trup; intareste-i, apara-i si ii miluieste, da-le mangaiere in scarbe si vindecare de boli. Doamne, trimite parintelui meu harul Sfantului Tau Duh si, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, ajuta-ne sa ne indreptam viata si sa se mantuiasca sufletele noastre. Amin!"

"Doamne, Iisuse Hristoase, iarta robului Tau, parintelui meu duhovnic (numele), toate pacatele lui, cele cu gandul, cu lucrul si cu cuvantul, cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, si il fa pe el vrednic Imparatiei Tale. Daruieste robului Tau sanatate si minte luminata, descoperindu-i cum sa lucreze cu fiecare in parte, precum si cu mine pacatosul. Iar pe noi, pacatosii si nevrednicii robii Tai, pe care ne-ai incredintat in grija parintelui (numele), ne iarta de toate greselile noastre, pentru rugaciunile si nevointele sfintiei lui. Amin."

"Doamne, Dumnezeule, tu stii neputinta si slabiciunile firii omenesti, primeste dar rugaciunea smeritului tau rob, nevrednic a ma numi ucenic al Parintelui meu, pentru cel ce prin milostivirea Ta mi-a dat viata, m-a ridicat din noroiul patimilor si m-a sprijinit la tot pasul, purtandu-mi crucea si povatuindu-ma pe cararile Vietii, dupa cuvantul Tau.

Straina imi e adevarata stralucire a Cuvantului Tau, Milostive, pe care numai cei cu inima curata o pot vedea revarsandu-se infrumusetat din Preacuratul Tau Chip. Stiu ca slab si lipsit de indraznire este cuvantul meu, dar Te rog, pentru dragostea pe care Insuti o sadesti in inimile Parintilor si ale fiilor duhovnicesti, indura-te si miluieste pe Parintele meu, iertandu-i, prin mijlocirea Sfintilor Tai, toata greseala si revarsa peste el milele Tale cele bogate.

Tu stii blandetea si nevointele lui, luptele si dorul lui catre cele dumnezeiesti, nu-Ti sunt ascunse rugaciunile si ravna cu care neincetat cauta sa-si acopere fiii de toata asuprirea celui potrivnic, precum o closca, puii sai, sub aripile dragostei si ale smereniei parintesti.

Doamne, nu lasa intru intunericul mortii deznadajduitul meu suflet si degraba miluieste pe Parintele meu, iar pe mine, neputinciosul, ajuta-ma cu harul Tau, sa-mi port crucea de fiu pentru mantuirea tuturor celor ce apasa pe umerii Parintelui meu, asa cum si el si-a purtat crucea destinului de mantuire pentru nasterea si cresterea fiilor sai intru dragostea Ta.

Sa nu ne desparta pe noi intunericul mortii, Doamne, ci, prin marea Ta milostivire, fa sa fim una, uniti prin Tine si intru Tine, prin legatura dragostei, nedespartiti de Tine, Preasfanta Treime, Dumnezeul nostru, in veci. Amin." (Parintele Ghelasie de la Frasinei)

"Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, care pe desfranata si pe talharul i-ai primit, primeste si rugaciunea mea pentru robul Tau, duhovnicul meu (numele) ales de Tine sa poarte povara pacatelor mele in fata Ta, asa cum Tu porti povara lumii intregi in fata Tatalui Ceresc.

Doamne, iarta-i toate greselile lui, pentru dragostea si jertfa staruitoare, ca sa pun inceput bun de pocainta eu, oaia cea ratacita. Cerceteaza-l degraba si vezi nevoile lui. Vindeca-l de toata boala, de intinaciunea cea trupeasca si sufleteasca si de slabiciunea firii celei cazute. Izbaveste-l de toti vrajmasii cei vazuti si nevazuti, de tot raul si ispitele ce i-au venit pentru pacatele mele.

Sporeste-i intelepciunea, indelunga rabdare, linistea, pacea si multumirea sufleteasca. Inmulteste-i puterea, sporeste-i blandetea si purtarea de grija si implineste toate cele de folos lui. Da-i minte luminata si pricepere sfanta, care se pogoara de la Tine, Imparatul Luminii. Bine sporeste in el, Doamne, si daruieste-l sanatos, indelungat in zile, drept invatand cuvantul adevarului Tau.Amin. (metanie)

Imparate Ceresc, Mangaietorule, deschide stavila cerului si ploua peste duhovnicul meu (numele) belsug de har si bogata mila. Pogoara-Te asupra lui, odihneste intru el pururea si revarsa peste el multimea indurarilor Tale. Amin. (metanie)

Maica Domnului, acopera cu Atotputernicul tau Acoperamant pe robul tau, duhovnicul meu (numele), si roaga-te Bunului Dumnezeu sa-l miluiasca pentru rugaciunile tale. Izbaveste-l pe el de toata ispita cea trupeasca si sufleteasca, curata-l, tamaduieste-l, intareste-l si sanatate deplina daruieste-i. Amin. (metanie)

Cuvioase Parinte Siluan, roaga-te Domnului sa miluiasca si sa mantuiasca pe duhovnicul meu (numele), pentru rugaciunile tale. Cuvioase Arsenie cel Mare, roaga-te Bunului Dumnezeu sa miluiasca si sa mantuiasca pe duhovnicul meu (numele), pentru rugaciunile tale. (pot fi pomeniti si alti sfinti)

Cele noua Puteri Ceresti, Scaune, Domnii, Incepatorii, Stapanii, Puteri, Heruvimi, Serafimi, Arhangheli si Ingeri; Sfintilor Romani, mucenici si mucenite, cuviosi si cuvioase; Preacuviosilor Parinti ai nostri si sfintilor a caror pomenire se face astazi, impreuna cu toti sfintii, rugati-va lui Dumnezeu sa miluiasca si sa mantuiasca pe duhovnicul meu (numele), pentru rugaciunile voastre. Amin.Amin. Amin." (metanii) (Arhimandritul Sofronie Saharov de la Essex).

"O, Preasfanta Stapan, Nascatoare de Dumnezeu Fcioara, Imparateasa Cerului si a pamantului, asculta strigarea sufletului meu si primeste pacatoasa mea rugaciune, Preacurata Maica a lui Dumnezeu, care o aduc pentru parintele meu duhovnic (numele). Fii lui intotdeauna Calauzitoare si, in toata vremea, il insoteste si il ingradeste pe el cu sfintii ingeri. Intareste-l, cand este treaz; pazeste-l, cand doarme; mangaie-l, cand plange; imbarbateaza-l, cand este trist; izbaveste-l de dureri; slobozeste-l de clevetire; ridica-l, cand este in neputinta; biruieste-i pe demonii ce lupta impotriva lui si, in primejdie de moarte fiind, ajuta-l. In fiecare zi il arata pe el infricosator pentru vrajmasii nostri cei vazuti si cei nevazuti, pentru ca ei sa stie ca el este robul Tau, Maica lui Dumnezeu, Care L-ai nascut pe Domnul Imparatul, Caruia I se cuvine toata cinstea si inchinaciunea, in vecii vecilor. Amin."

"Unule, Cel ce esti grabnic Ajutator si Doctorul sufletelor si trupurilor noastre, Doamne, arata grabnica cercetare robului Tau, parintelui (numele), izbavindu-l pe el de durere si de chinuri. Daruieste-l pe el Bisericii Tale, sanatos, indelungat in zile, drept invatand cuvantul Adevarului Tau. Asa, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primeste aceasta fiasca rugaciune pentru robul Tau, parintele (numele). Amin."

"Maica Domnului, imblanzeste inimile oamenilor celor rai, care se ridica asupra parintelui meu. Tu vezi osteneala si durerea parintelui meu (numele), durerile lui doar Tu singura le cunosti. Tu ii stii toate tainele sufletului, deci cauta cu milostivire spre el, usureaza-i suferinta, acopera-l cu acoperamantul Tau, cerceteaza-l pe el cu mila Ta cea cereasca, trimite-i binecuvantare in toate faptele lui si daruieste-i ajutorul tau cel nevazut si, cu sfintele lui rugaciuni, da-mi mie smerenie, pocainta, rabdare, blandete, curatie, tacere si ma acopera de toate necazurile, de vrajmasii cei vazuti si de cei nevazuti. Amin."

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

28 Martie 2012

Vizualizari: 24910

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE