Introducere

Cultul nu este doar o obligatie care sa fie indeplinita mecanic. El este un act de credinta plin de bucurie, o intalnire profund personala, ca si comunitara, cu Dumnezeu Cel viu. El ne aduce pe pragul unei alte lumi. Prin el noi atingem si depasim frontiera acestei lumi. Atingem eternitatea si simtim o noua realitate, transcendenta. Intram in comuniune cu Cel Sfant care singur are putere asupra vietii. Aceasta experienta permite continuu iluminarea intelectului, invingerea patimilor si curatirea inimii.

Prin intermediul cultului ei, Biserica celebreaza adevarurile funda­mentale ale credintei, intr-o interactiune complexa de cuvinte, muzica si acte ceremoniale, investite cu semnificatie si eficacitate practica si simbolica. Aceasta interactiune, prin care se celebreaza adevarurile despre Dumnezeu, creatie si umanitate, constituie regula rugaciunii Bisericii, adica a ritualurilor ei. Aceasta legatura intima intre dogma si cult este evidenta in special in textele liturgice, in colectiile de ruga­ciune si cantare ale Bisericii.

Astfel, regula rugaciunii, cu toate componentele ei, nu trebuie sa fie doar admirata si respectata. Mai presus de toate ea trebuie iubita, studiata, analizata, invatata si traita. Aceasta din urma activitate con­stituie esenta si intelesul innoirii liturgice, care la randul ei este mama unei reforme liturgice adevarate.

Procesul de reforma liturgica

Adevaratul cult este dinamic. El se dezvolta si se schimba. Totusi, schimbarile liturgice sau reformele au­tentice, eficiente si de durata, nu izvorasc din raspunsuri emotionale la o situatie, conditie sau criza, ci sunt rezultatul unor nevoi adevarate, impartasite in comun si dovedite din punct de vedere pastoral, asa cum sunt ele catalogate de Biserica.

Reforma liturgica este un proces complex. Ea opereaza pe multe nivele si poate implica unul, cateva sau toate elementele care constituie un anumit ritual sau serviciu. Un teolog a sugerat corect ca reforma structurilor si/sau textelor rituale, este indeplinita prin unul sau mai multe din urmatoarele sase procese: excizie sau supresie, editie sau acumulare, regenerare, ajustare, dezvoltare organica si transformare.

Adevarata creativitate liturgica este exprimata cel mai bine in con­tinuitate dinamica cu venerabila traditie istorica a cultului ortodox. De aceea, procesul de reforma, mai intai de toate, trebuie sa fie constient de etosul liturgic autentic al Bisericii si ghidat de principiile lui funda­mentale. De asemenea, trebuie sa fie bine informat, ordonat si sistematic.

Mai mult, trebuie sa mentina o anumita tensiune ascetica fata de mediul sau cultural, ca nu cumva sa cada victima uneia sau altei tendinte efe­mere. Mai mult, procesul de reforma trebuie sa emane din convingerea ca ansamblul liturgic asigura mijloacele esentiale prin care membrii comunitatii de credinta isi castiga propria identitate.

Innoirea liturgica: sursa, cat si scopul reformei liturgice

Cultul Bisericii nu este o relicva a trecutului, nici un obiect de studiu lipsit de viata. Cultul este activitatea fundamentala a Bisericii. Este credinta ei in actiune. In cult Biserica intalneste pe Dumnezeu Cel viu, in timp ce prin el Dumnezeu este prezent pentru Biserica. Prin cultul ei, Bise­rica transmite, recomanda, insufla si impartaseste o viziune particulara a credintei si un mod de viata particular. Prin dogma si rugaciune, Biserica ne invita sa descoperim continuu si sa experiem modul nostru de existenta adevarat si etern.

Astfel, innoirea liturgica, care are ca scop sa faca adorarea lui Dumnezeu dinamica, eficace si relevanta in cursul plin de schimbare si de dezvoltare al istoriei, este de o importanta extrema pentru Biserica.

Pentru a facilita procesul de innoire liturgica Biserica trebuie sa-si imputerniceasca si sa-si sustina teologii, in special pe liturgisti, ca sa promoveze trei activitati fundamentale. In primul rand, examinarea critica a sensurilor interne ale cultului, ceea ce implica o constientizare si o apreciere a traditiei vii a Bisericii. in al doilea rand, studiul si analiza critica a activitatii si datelor rituale, ceea ce implica o apreciere a semnificatiei ritualului si simbolului, ca si un respect pentru conditiile culturale si istorice.

In al treilea rand, incurajarea creativitatii liturgice, pentru o participare mai constienta, activa si adanc personala a oamenilor la cult, ceea ce implica o comuniune de credinta care este angajata serios in cateheza si actiune sociala. Aceasta a treia activitate, care poate fi numita si adaptabilitate liturgica, este, de fapt, scopul celorlalte doua. Innoirea liturgica poate fi sustinuta cu greu fara ea. Adaptabili­tatea liturgica, cum este descrisa de un liturgist, este mijlocul prin care traditia autentica a Bisericii este preluata si continuata intr-o cultura a unui popor, care traieste si se inchina acum.

In octombrie 1991, cu sponsorizarea Comisiei pentru innoire si viata liturgica a Consiliului Mondial al Bisericilor, s-a tinut la Bucuresti un "Seminar ortodox asupra innoirii in cult". Douazeci de persoane din diferite Biserici Ortodoxe si Orientale s-au adunat ca sa reflecteze si sa dezbata, intr-un mod preliminar, asupra unor subiecte legate de innoirea liturgica. Participantii la seminar au intocmit un raport care contine scurte declaratii asupra unor teme precum: "Sensul innoirii", "Provocari ac­tuale" si "Noi provocari".

Sub titlul "Provocari actuale", raportul a dat atentie unora dintre urmatoarele preocupari: implicarea crescuta a credinciosilor; probleme ale Impartasirii, Spovedaniei si postului; limbajul liturgic; muzica. Sub titlul "Noi provocari", raportul s-a ocupat de probleme ca tineretul si liturghia; "diaspora"; prozelitismul si ritualul: vesnica deschidere catre lume a cultului ortodox.

Participantii au insirat, de asemenea, un numar de recomandari si propuneri, sfarsind cu un apel catre biserici, care suna dupa cum urmeaza: "Facem un puternic apel ca toate Bisericile Ortodoxe sa-si creasca eforturile pentru dezbateri si studii mai intense, care sa duca la o viata liturgica plina de participare. Mai mult, rezultatele vor fi stranse pen­tru o evaluare amanuntita. Este imperios necesar sa crestem constien­tizarea privind importanta innoirii cultului, in toate formele lui. Fie­care biserica autocefala este chemata sa instituie procese de innoire liturgica in contextul conditiilor si posibilitatilor locale."

O invitatie pentru studiu si reforma

In sectiunea precedenta s-a facut referire la trei activitati fundamentale pe care Biserica este obli­gata sa le sustina pentru a avansa pe calea innoirii si reformei liturgice. Ceea ce urmeaza sunt cateva exemple de preocupare in fiecare din cele trei activitati, care servesc pentru a sublinia, in parte, complexitatea subiectelor si problemelor legate de procesul de innoire si de reforma.

a. Examinarea critica a sensurilor interioare ale cultului.

Cultul este o activitate indispensabila a Bisericii. El "defineste co­munitatea de credinta, pune in lumina misiunea sa si asigura baza pen­tru interpretarea situatiilor din viata zilnica care necesita luarea unei decizii". Pentru ca Liturghia contribuie semnificativ la actualizarea credintei in viata, sarcina innoirii ei constante este o responsabilitate fundamentala a Bisericii.

Biserica, de aceea, prin teologii si clericii ei, este obligata sa son­deze continuu adancimile rugaciunii, cantecului, actiunii si simbolisticii sale liturgice, pentru a sustine vitalitatea Liturghiei, pentru a insufla pietatea liturgica, pentru a imbunatati practica liturgica si pentru a asigura atat participarea interioara, cat si cea exterioara a credinciosu­lui la cult. Analiza sustinuta a sensurilor interne ale cultului ne face "sa intelegem liturghia ca pe o celebrare a ceea ce vrea sa fie| sa devina si sa se edifice Biserica".

Mai mult, un asemenea studiu ne permite sa vedem si sa apreciem conexiunea dintre dogma si liturghie, liturghie si viata, liturghie si justitie sociala. In plus, descoperim sensuri anterior trecute cu vederea; invatam sa accentuam acele aspecte si adevaruri ale traditiei care pot avea o mai mare valoare pentru garantia actuala, asiguram o instructie mai adecvata asupra ritualurilor mostenite si ma­suram, de asemenea, eficacitatea structurilor si continutului lor in con­textul istoric si cultural actual.

Invitatia de a examina critic sensurile interne ale cultului atrage atat un oarecare risc, cat si o provocare. Unele dintre ideile noastre predilecte, notiunile si explicatiile larg acceptate si obiceiurile pe care le-am preluat, nu rezista sau e posibil in viitor sa nu reziste bine sub critica atenta a cercetarii istorice si a reflectiei teologice solide.

Ce facem cand suntem pusi in fata unei practici, unui text sau a unui obicei liturgic gresit? Pur si simplu il pastram, apeland la o traditie nesigura? Sau asemenea constatari devin un catalizator pentru eliberarea unor noi puteri si energii in trupul Bisericii, pentru o mai mare apreciere a traditiei si pentru un raspuns creator la nevoile cres­cande actuale, raspuns dat printr-o aplicare gradata a reformelor inde­lung gandite, planiferate, legiferate. Urmatoarele exemple sugereaza dificultatile intalnite in tratarea explicatiilor inadecvate, pe de o parte , si a textelor gresite sau incomplete, pe de alta parte.

Oricine cerceteaza Liturghia va confirma semnificatia simbolismului in cult. Simbolurile sunt forme dinamice de exprimare care angajeaza inima si coopteaza imaginatia. Ele sunt limbajul prin care sunt relevate realitatile interioare, invizibile. Experienta inchinarii este imbogatita prin folosirea de interpretari simbolice sanatoase si eficiente.

Interpretarile simbolice, totusi, pot avea efecte negative, in special cand iau nastere in mod gresit, din pietate nesustinuta de cunostinte teologice. Simbolismul gresit si obscur franeaza si devine un obstacol in calea adevaratei inchinari. Sfanta Liturghie, spre exemplu, si-a atras multe asemenea interpretari "mistice", cu putina referire la textul si la dezvoltarea istorica a ritului, sau la participarea plina de traire a credinciosului la actul liturgic.

Actele liturgice, in general, necesita o explicatie. "De ce spunem aceasta sau facem asa?" Din lipsa de informatie suficienta, tendinta este sa se inventeze si sa i se dea actului liturgic una sau mai multe interpretari simbolice arbitrare, care uneori contrazic atat legile struc­turale ale Liturghiei, cat si evidenta istorica. Asemenea interpretari rele tind sa se pastreze pentru ca sunt imbracate intr-o aura de misticism, chiar daca nu sunt intelese sau nu pot exprima in mod adecvat ceea ce se presupune ca semnifica. O asemenea actiune in Sfanta Liturghie este vanturarea "aerului" peste elemente euharistice. Aceasta si-a atras mai multe interpretari, din care nici una nu pare sa fie convingatoare pentru inchinatorul modern.

Mai important este ca cunoasterea istorica insuficienta si inter­pretarile simbolice inadecvate pot da formulari teologice gresite sau incomplete. Un exemplu tipic este argumentatia gresita a marelui liturgist medieval, Sfantul Simeon al Tesalonicului. Explicand motivul pentru impartasirea laicilor cu o lingurita, si probabil necunoscand evo­lutiile istorice care au dus la aceasta practica, el introduce neintentionat, cel putin dupa cum inteleg eu, o diviziune neintemeiata intre cler si laicat.

El comenteaza dupa cum urmeaza: "Fiecare ia parte la taine dupa propriul sau rang. Arhiereul da (Impartasania) acelora care se apropie, prin intermediul unei lingurite. Aceasta este in con­formitate cu viziunea lui Isaia, pentru ca, asa cum s-a spus, nu e de folos ca toti sa fie partasi direct la teribilele (taine) dumnezeiesti; si ca in fata celor divine, trebuie sa fie discreti si circumspecti. Restul (cei care se impartasesc) in afara (altarului) nu primesc painea sfanta in maini, pentru ca sunt mai mici in rang si constituie ultima portiune a comunitatii, desi pot sa fie superiori in virtute". Astfel, vedem cum o intelegere gresita a actiunii liturgice poate da o teologie gresita si viceversa.

Analiza critica a sensului cultului implica inevitabil o cercetare evlavioasa a textelor liturgice mostenite (rugaciuni, imne, pericope etc). Acest corpus, care formeaza continutul esential al calendarului liturgic si al sistemului sacramental, impreuna cu alte elemente liturgice (mu­zica, aranjament spatial, atitudini, gesturi, actiuni, vase sfinte, vesminte, ritualuri etc.) da comunitatii de credinta caracteristicile ei cele mai distinctive si joaca un rol central in mentinerea identitatii Bisericii. Prin liturghia ei comunitatea de credinta sta in fata lui Dumnezeu intr-un mod particular, care defineste atat identitatea sa, cat si sarcinile si misiunea sa fata de lume.

Scopul unui text liturgic este in principiu dublu. Pe de o parte, el permite credinciosilor sa simta prezenta mantuitoare a lui Dumnezeu. Pe de alta parte, da expresie cuvantului lor de adoratie, de lauda, de multumire si de cerere. Textele liturgice imbraca credinta Bisericii in limbaj doxologic, poetic si retoric. Ele prezinta si interpreteaza ade­varurile centrale de credinta, intr-o anumita solemnitate si celebrare. In acelasi timp, ele reamintesc promisiunea mantuirii, nasc raspunsuri de devotament ale mintii si inimii si asigura directia pentru edificarea continua in viata de credinta.

Deoarece formularile liturgice exprima intelepciunea si credinta Bisericii, suntem obligati sa le respectam. Si, de asemenea, sa ne hranim din bogatele lor comori spirituale, doctrinare si de devotiune. in acelasi timp, trebuie sa reunoastem ca limbajul, stilul, referintele, simbolismele, imagistica lor provin din alta era si dintr-un mediu cultural diferit. De aceea, avem obligatia sa le analizam cu evlavie, pentru a le testa privind capacitatea lor de a angaja constient si inteligent generatiile prezente de credinciosi in taina si iconomia mantuirii. Ca biserica, sun­tem obligati, de asemenea, sa ne rugam si sa incurajam aparitia unor noi formulari liturgice.

Critica textelor liturgice traditionale este o responsabilitate enorma si o sarcina dificila. Trebuie sa ne asteptam sa intalnim ezitare si chiar rezistenta. Totusi, o cautare nestanjenita a sensului, care este esentiala pentru o innoire liturgica autentica, cere o investigatie analitica a tex­telor, comparabila cu aceea dusa de societatile biblice.

Cand facem analiza critica a textului, suntem obligati sa punem eateva intrebari, printre care sunt urmatoarele: Este imaginea credintei cuprinsa intr-un anumit text, este ea transmisa pe deplin si in mod corect? Vine ea in intampinarea experientelor, conceptiilor, sensibilita­tilor si nevoilor lumii moderne. Cum ne putem mentine pe linia corecta in mijlocul avalansei de date biblice, patristice si liturgice? Dupa ce gasim ceea ce cautam, ar putea sau ar trebui textul sa fie rafinat, reconceput sau eliminat? Cine ar fi responsabil pentru asemenea pro­ceduri si decizii?

Cateva din textele noastre liturgice par sa aiba unele deficiente. Permiteti-mi sa ilustrez aceasta idee referindu-ma la rugaciunile pentru mama in ritualurile zilelor intai si a 40-a dupa nastere. In multe locuri sunt azi folosite rar rituri prebaptismale pentru copii, folosindu-se doar ritualul zilei a 40-a. Unii chiar pun sub semnul intrebarii necesitatea lor.

Parintele Alexander Schmemann, comentand acest subiect, mustra pe aceia care sustin ca riturile exprima o viziune inve­chita asupra lumii si credinte primitive care sunt jignitoare pentru femei. El scrie : "Nu numai ca greseste, ci, mai presus de toate, trebuie sa fie mic si neinsemnat cineva, ca sa gaseasca o jignire in aceste ruga­ciuni, atat de pline de dragoste dumnezeiasca si de grija pentru om, atat de pline de respect pentru persoana umana, singurul respect au­tentic, pentru ca este cu adevarat dumnezeiesc. Si decat sa urmam or­beste "aceasta lume" cu impotrivirile ei ieftine in numele "drepturilor" ei, "demnitatii" ei goale de sens si "fericirii" ei inutile, ar trebui sa reconstituim si sa ne insusim din nou viziunea Bisericii asupra vietii."

Cu toate aceste afirmatii, explicatiile lungi ale Parintele Schmemann par sa arate ca rugaciunile pentru mama sunt de fapt ambigue, ducand la o viziune unilaterala, ingusta a naturii feminine si a sexualitatii umane in ceea ce priveste conceperea si nasterea copiilor.

Sunt de acord cu Parintele Schmemann ca aceste ritualuri sunt bune si de valoare pastorala. Totusi, in forma lor prezenta ele par sa sugereze ca menstruatia, sarcina si nasterea sunt ocazii pentru proscrieri sacra­mentale si purificare rituala. Asemenea perceptii, cred eu, sunt ne­fundamentate doctrinar si moral. Natura femeiasca nu poate fi definita doar in termeni trupesti. Aceste servicii sunt deseori gresit intelese si tind sa perpetueze idei si atitudini care sunt neconforme cu Evanghelia si conceptiile erei moderne. Acestea, nu numai ca trebuie explicate corect, ci rugaciunile lor ar trebui reconcepute, pentru a exprima mai deplin credinta Bisericii si pentru a sterge orice interpretari gresite.

Nevoia pentru o revizuire critica a textelor liturgice a fost deja recunoscuta de Biserica. in 1932 Patriarhia Ecumenica a stabilit o co­misie de ierarhi si specialisti, care sa indeplineasca aceasta' sarcina. Totusi, circumstantele istorice au impiedicat comisia sa-si indeplineasca misiunea li. Probabil ca a sosit timpul sa reluam sarcina, sa ne sprijinim pe vechile realizari si sa reluam procesul.

b. Studiul si analiza critica a activitatii si datelor rituale.

Trebuie sa fim recunoscatori numeroaselor generatii de teologi si liturgisti ai Bisericii noastre, care au contribuit semnificativ la studiul liturghiei prin investigatia lor de o larga arie de subiecte si preocupari liturgice. De asemenea, trebuie sa amintim cu recunostinta munca multor cercetatori liturgisti romano-catolici si protestanti, care au con­tribuit la cunoasterea si aprecierea de catre noi a traditiei liturgice a Bisericii Orientale.

Noul spirit de cooperare dintre Bisericile Ortodoxe da nastere unor noi sperante si asteptari pentru innoire si reforma liturgica. Imperati­vele pastorale ale trecutului pot fi mai usor depasite acum, cand Biserica cauta sa raspunda in mod efectiv nevoilor complexe, provocarilor si posibilitatilor noii ordini din lume.

Datele de suprafata din analiza critica a activitatii noastre rituale ne constrang sa ne gandim mai serios la aceste subiecte, sa propunem optiuni si sa sugeram solutii si sa luam deciziile necesare care sa ne ajute sa sustinem viabilitatea si dinamismul practicii noastre liturgice.

Aceste subiecte si preocupari se intind de la corecturi gramaticale pana la reforme majore in practica liturgica. Printre multele probleme ca­nonice si liturgice dificile si suparatoare cu care se confrunta Biserica azi este problema celor doua calendare si cea a datei Pastilor. Primul pas in depasirea anumitor ambiguitati ce inconjoara data Pastilor este adoptarea Noului Calendar de catre toate Bisericile Ortodoxe canonice. in cadrul acestui proces am corecta, de asemenea, neconcordantele care s-au rasfrant asupa tipicului si calendarului religios.

Biserica Ortodoxa trebuie sa rezolve problema celor doua calendare o data pentru totdeauna printr-un efort pastoral puternic si sustinut pentru a informa credinciosii. Nu exista nici un motiv legitim pentru a mai continua aceasta diviziune. Trebuie sa incepem, de asemenea, sa aratam necesitatea reformelor si indreptarilor in cuvantarile pastorale, in conformitate cu spiritul formulei directe si simple de la Niceea.

c. Incurajarea participarii active a oamenilor la cult.

Nevoia pentru cult este innascuta. Fiintele omenesti, constient sau inconstient, tanjesc dupa inchinarea autentica. De aceea, fiecare parohie este datoare sa provoace experiente liturgice potrivite, pentru a da ocazia implicarii interioare si exterioare a oamenilor.

Formele de inchinare - gesturi si sunete - opereaza cel mai bine cand se adreseaza mintii si inimii oamenilor si ii angajeaza activ in actiunea liturgica. Inchinarea devine mai eficienta cand este efectuata cu credinta si se caracterizeaza prin simplitate, frumusete, claritate, solemnitate si demnitate. Suntem obligati, de aceea, sa dam o atentie speciala elementelor fundamentale (spatiu, actiune, cuvantare si can­tare) care constituie experienta liturgica.

Multi factori contribuie la crearea unui mediu liturgic sanatos si a unei experiente pline de semnificatie.

O slujba bine savarsita de preot si o predica coerenta si convin­gatoare sunt factori principali. Citirea pericopelor scripturistice si a altor texte liturgice cu grija si convingere este un alt factor. Savarsirea cu atentie si demnitate a actelor liturgice este de asemenea importanta. Atentia evlavioasa a comunitatii si capacitatea ei de a raspunde pe masura prin cantare este un alt factor. Calitatea cantarii liturgice este de o importanta fundamentala.

Oamenilor le place sa cante. Cantecele ne umplu vietile. Ele tre­zesc amintiri, dau consistenta predicii si provoaca la actiune. Deoarece cantarea ocupa un loc atat de central in traditia liturgica a Bisericii Ortodoxe, suntem obligati sa dam atentie speciala calitatii muzicii si cantarii liturgice. De aceea, avem obligatia atat sa cultivam cantarea, cat si sa asiguram serviciile unor cantareti si dirijori calificati si com­petenti. Este foarte important sa recunoastem nevoia si sa gasim mo­durile de a cultiva muzica, dand oamenilor dirijorul competentia.

Adevaratul cult este un act care implica intregul Trup al lui Hristos. Cultul este o lucrare a intregului popor al lui Dumnezeu, cler si laicat laolalta. intreaga Biserica celebreaza serviciile si tainele dumnezeiesti. Nimeni nu este un simplu spectator. Reinvierea rolurilor si redefinirea functiilor institutiilor vechi si folositoare (precum diaconia barbatilor si a femeilor si asa-numitele ordine minore) ne vor ajuta sa apreciem mai bine aspectul comunitar al cultului public si sa devenim constienti de darurile si talentele variate ale membrilor comunitatii de credinta.

Serviciile unei zile liturgice, asa cum le stim si le practicam azi, reflecta uzante si traditii monastice. Este evident ca regimul monastic nu poate fi aplicat in parohie. Din aceasta cauza, multi oameni sunt incurcati de numeroasele abrevieri si omisiuni care au loc arbitrar. In multe parti traditia rugaciunii zilnice, atat particulara, cat si publice, dispare incet. Mai mult, bogatul material imnografic care alcatuieste cea mai mare parte a slujbei zilnice, este inaccesibil pentru foarte multi credinciosi datorita lipsei de .traduceri adecvate, ca in cazul tarilor anglofone.

Ne revine, de aceea, sarcina sa intelegem seriozitatea si complexi­tatea acestor probleme care au mare impact asupra practicii si evlaviei noastre liturgice.

Un alt subiect de mare importanta il reprezinta pericopele evan­ghelice. Orice lucrare serioasa in reforma liturgica trebuie sa aiba in vedere pericopele scripturistice. Paul Meyendorff spune, pe buna drep­tate, ca "credinciosilor trebuie sa li se asigure accesul la Scriptura. Biblia trebuie citita in biserica si trebuie predicata. Pentru a intelege Scripturile, trebuie sa avem in vedere sensul pe care il da Biserica, si acest lucru poate fi indeplinit numai intr-un context eclesial, liturgic. Pentru a face Biblia sa traiasca din nou in liturghia noastra trebuie sa incepem prin a mari numarul pericopelor scripturistice si sa dam atentie reintroducerii lecturilor din Vechiul Testament la Liturghie". Pentru a incepe procesul de reforma, trebuie mai intai sa descoperim si sa intelegem principiile de organizare dupa care au fost selectate pericopele scripturistice ; si dupa aceea este necesar sa formulam principiile de organizare dupa care va fi stabilita o noua colectie de pericope.

Concluzii

Formele, structurile si modelele liturgice, ca si vechile obiceiuri si articolele de imbracaminte incetatenite, nu sunt usor de inlocuit sau abandonat. Ele ne marcheaza fiinta si devin parte din expe­rientele noastre de viata. De aceea, sunt constient ca doar vorbind despre schimbari si inovatii liturgice este suficient ca sa provocam sen­timente de neconfort unor oameni.

Totusi, traditia liturgica pe care noi o onoram, respectam si iubim atat, nu a fost fixata niciodata. Structurile, modelele si formele cultului nostru au evoluat gradat in timpul secolelor. Unele schimbari au fost chiar, planuite si legiferate. Unele structuri si forme liturgice apartin chiar esentei liturghiei, in timp ce altele sunt instrumentale si functionale., O parte din functia cercetarii liturgice este sa ne ajute sa distingem intre cele doua, deoarece adevarata inchinare este dinamica, structurile si formele instrumentale sunt totdeauna supuse acomodarii si schimbarii.

Din pacate, totusi, distinctiile dintre formele esentiale si functionale nu sunt totdeauna clare tuturor. Suntem cu totii constienti cu durere de cele doua mari schisme suferite de Biserica Ortodoxa in ultimele secole datorita reformelor liturgice, implicand in special structuri si forme functionale, vechii credinciosi din Rusia si vechii calendaristi din Grecia.

O Biserica vie spiritual este obligata sa se adanceasca in problemele complexe de innoire si reforma liturgica si sa angajeze procesul in mod activ si sistematic. Cautarea sensurilor interne ale cultului, analiza cri­tica a 'traditiei mostenite, cautarea de noi forme si de noi abordari ale implicarii liturgice nu sunt sarcini lipsite de respect fata de traditie. Sunt mai degraba semne ale unei comunitati implicate in credinta si in intruparea traditiei vii a Bisericii in imprejurarile si realitatile lumii prezente.

Cultul se misca in doua directii: vertical si orizontal. El uneste pe membrii comunitatii de credinta cu Dumnezeu (vertical) si pe unul cu altul si cu lumea (orizontal). Intarind dimensiunea orizontala a cul­tului avansam pe cea verticala. Pe masura ce experienta dimensiunii verticale se adanceste, sensibilitatea comunitatii creste si credinta se adanceste. Apoi, rugaciunea devine contagioasa. Ascultarea poruncilor lui Dumnezeu si lupta pentru sfintenie devine constienta in activita­tile zilnice. Responsabilitatea personala si comunitara pentru efectua­rea dreptatii se intensifica.

Prin rememorarea constienta, plina de credinta, a apartenentei la Hristos, adunarea liturgica trece dincolo de conventionalismele reli­gioase. Exploreaza adancimile iubirii divine si devine capabila sa umple viata obisnuita cu puterea transformatoare si sfintitoare a dreptatii lui Dumnezeu. Deoarece liturghia contribuie la actualizarea vietii de cre­dinta, misiunea innoirii ei constante este responsabilitatea fundamen­tala a Bisericii. Dupa spusele unui cleric, "daca ne straduim sa facem cultul atat de atractiv pe cat este de respectuos, atat de plin de bucurie pe cat este de plin de devotament, atat de relevant pe cat de ancorat in Scriptura si Traditie, aceasta ii va folosi lui Dumnezeu ca sa-i atraga pe multi la El".

Alkiviadis Calivas
(traducere de Anisoara Carol)