Riscurile ignorantei in arta ascetica

In zilele noastre, psihiatria recunoaste originea multor boli organice in dezordinea psihica, in ignorarea principiilor elementare care regizeaza economia sufletului. Jung merge pana la a socoti ca problema fundamentala la toti bolnavii lui isi are originea in ambiguitatea atitudinii lor religioase.

Marele rau in omul modern rezida in sentimentul unei secrete dependente fata de elementele pe care el le poarta in adancul sufletului sau, pe care le ignora ori nu le intelege, ori nu vrea sa le inteleaga. Ignorant sau complice, echilibrul lui psihic devine astfel fragil, instabil. Desi evolutia rapida a psihologiei a rasturnat cunostintele asupra sufletului uman, stiinta renunta sa precizeze net granita miscatoare intre sanatate si boala.

Cu atat mai vulnerabil este omul care ignora intreaga lui viata interioara; in momentele de singuratate sau de suferinta, nici o forma sociala nu-l protejeaza si nici nu-i rezolva conflictele sufletului sau. Freud vede in maladiile mentale o diversiune si o iesire din disonantele devenite imposibile. La limita, instinctul de conservare prefera nebunia sinuciderii.

Analiza nu se opreste la nivelul psihicului. Mai adanc, psihiatrii credinciosi descopera dezordinea spirituala. Pentru Jung, in afara cazurilor clinice, oamenii sufera de faptul ca viata lor este lipsita de sens si de continutul pozitiv si creator. Omul se plictiseste in propria lui indigenta, se uzeaza in griji pana la punctul in care, dupa Jung, "complexele lui se aseamana foarte mult cu demonii". Este pragul ispitelor si ascetii cunosc bine adancurile "tristetii pacatoase", al carei sfarsit este "trandavia" cea mai coplesitoare, devierea extrema a spiritului deznadajduit.

Or, masa credinciosilor, chiar cand se intereseaza de psihologic, cand se initiaza in psihanaliza ori sunt supusi acestei experiente, manifesta o mare usuratate fata de viata religioasa; traita dupa inspiratia de moment, cu o necunoastere totala a naturii si a legilor ei, viata religioasa a majoritatii credinciosilor esueaza si nu ofera decat o rezistenta fragila indiferentei si senzatiei de vid.

Simplificarile pozitiviste reduc pacatul la ignoranta, crima la influenta mediului social, raul la imperfectiune si asceza la igiena. Notiunea de pacat a pierdut orice audienta, nimeni nu mai intelege ce semnificatie are. Or, dupa definitia celui de-al VI-lea Sinod ecumenic, pacatul este boala spiritului. Se stie, dupa P. Janet, pe de alta parte, ca "nebunia este pierderea functiei realului". Un alienat nu mai percepe realitatea ca ceilalti. A nu mai percepe pacatul si contrariul lui, sfintenia, este o dezordine functionala, o forma de nebunie spirituala.

Cand Sfantul Apostol Pavel ne cere sa avem darul deosebirii duhurilor (discernamantul), el cere exact regasirea normei, a sanatatii spirituale, functionarea realului total, care cuprinde pamantescul si cerescul.

"Omul, spune Pascal, este mijlocul dintre nimic si absolut". El oscileaza mereu intre neant si absolut. Ambivalenta situatiei sale il readuce la sensul ascutit al propriilor sale limite. Chiar cand ajunge in culmea geniului sau, omul ramane Iov: "Eu cer ajutor, dar nu exista deloc dreptate".

La un anumit nivel, cugetarea se ingemaneaza cu pesimismul care roade substratul vietii; civilizatia evolueaza si provoaca un profund dezechilibru al spiritului uman, ea izbeste deodata prin tehnica si prin superficialitatea uimitoare a filosofiei pragmatice. Universul devine un imens santier in care totul se exprima in cifre si se supune singurului principiu al randamentului si al curiozitatii.

Angoasa in fata anonimatului inuman al intreprinderilor lui, care nu sunt la nivelul omului, suscita evadari din acest ritm din ce in ce mai sacadat, repezit, in stil "atomic". Cu cat necesitatile lumii noi constrang si apasa mai mult, cu atat societatea tinde sa se elibereze de toate tabu-urile si ambianta generala traduce o surda revolta: omul modern este pentru sau contra omului?

Ritmul biologic al civilizatiilor rurale, reglat pe ciclul solar, lasa locul ritmului tehnic al urbanismului invadator, masiv. Viata intr-o lume a uzinelor si laboratoarelor nu mai este organica si organizata, iar betonul ei armat ucide foarte repede sensul naturii vii. Chiar materia cea mai simpla a Sfintelor Taine, vinul, painea, apa, untdelemnul dispar din uzajul natural al caminelor umane, sau se falsifica pana la punctul de a-si pierde reprezentarea familiara si cunoscuta in cosmos. Astfel, simbolismul liturgic se incheie; ritualul nu mai spune nimic spontan, are nevoie de o foarte laborioasa initiere. Generatiile urmatoare sunt din ce in ce mai straine de simbolul sacrului. Simbolismul modern se refugiaza in insemne si sigle. Cuvintele sunt deshidratate si obiectele cele mai familiare par a-si pierde sensul initial. Se vad azi in biserici lumanari cu becuri electrice, obiect hibrid la a carui denumire se ezita.

Si totusi, aceasta lume este obiectul grijii lui Dumnezeu. El cheama cugetarea crestina la un efort creator, postuleaza traducerea in termeni moderni a mostenirii imense a trecutului, a experientei pretioase a marilor duhovnici de odinioara, termeni care sa fie in perfect acord cu viata, gandirea si artele cele mai indraznete. Nu e vorba de modernism, ci de viziunea asupra a ceea ce ramane mai presus de timp si care dirijeaza istoria si destinul omului. La acest nivel, viata spirituala poate oferi iarasi omului uimit si atent un sens deplin.

In conditiile actuale, sub greutatea surmenajului si a uzurii nervoase, sensibilitatea se schimba. Medicina protejeaza si prelungeste viata, dar, in acelasi timp, diminueaza rezistenta la suferinta si privatiuni. Asceza crestina nu este decat o metoda in serviciul vietii, si ea va cauta sa se acordeze la nevoile noi. Tebaida eroica impunea posturi extreme si constrangeri; astazi batalia se modifica. Omul nu are nevoie de un dolorism suplimentar; sacul, lanturi, flagelari ar risca sa-l zdrobeasca inutil. Mortificarea ar fi eliberarea de orice nevoie de doping: viteza, zgomot, alcooluri de tot felul. Asceza ar fi mai degraba repaos impus, disciplina calmului si a tacerii, periodic si regulat, unde omul regaseste facultatea de a se opri pentru rugaciune si contemplare, chiar in inima tuturor zgomotelor lumii si, mai ales, sa inteleaga prezenta celorlalti. Postul, ca opus al maceratiei pe care omul modern si-o impune, ar insemna renuntarea la prisos, impartirea lui cu cei saraci, un echilibru surazator.

Modalitatile ascezei, ca si chipul sfintilor, reflecta epoca. Cat de simptomatic este faptul ca intr-o lume obosita, strivita sub povara grijilor, Sfanta Tereza vorbeste de copilaria spirituala, traseaza "calea cea stramta" si invita bunii crestini sa se aseze la "masa celor pacatosi". Psihologia profunzimilor, la randul ei, atrage atentia asupra transcendentei umilintei si asupra intruparii spiritualului in viata sociala. Asceza moderna se vede in serviciul umanului pe care intruparea si-l asumase; ea se va opune cu tarie oricarei diminuari sau demisionari a omului.

"Nu va mai numesc slujitori, ci va numesc prieteni." Acest cuvant al Domnului anunta starea adulta in care omul depaseste omul. Viata spirituala se orienteaza catre Prietenia divina. Asceza se dezbraca de mentalitatea penitenciara, trece la o terapeutica preventiva. Cam peste tot, monahismul pare sa caute, dincolo de asceza somatica si psihologica a Evului Mediu, asceza eshatologica a primelor secole, actul de credinta care facea din intreaga fiinta umana asteptarea fericita a Parusiei.

Daca indrumatorii experimentati, "staretii", sunt mai rari ca oricand, dimpotriva, exista o vasta literatura ascetica ce ne ofera o stiinta foarte precisa a sufletului uman. Daca Freud si Jung isi exprima admiratia pentru geniul psihologic al lui Dostoievski, aceasta se intampla fiindca el se hraneste cu operele marilor asceti ortodocsi.

Viata spirituala a inceput sa fie numita asceza de la Clement Alexandrinul si Origen. Aceasta inseamna aplicatie, antrenament, exercitiu. Asceza negativa a canonului se aliaza cu cea pozitiva, de dobandire si crestere a harismelor. Intr-un sens larg, un ascet este un crestin atent la chemarile Evangheliei, la gama fericirilor si care cauta smerenia si curatenia inimii, cu scopul de a elibera pe aproapele sau.

Paul Evdokimov

• Intre cunoastere si ignoranta
  Publicat in : Editoriale
• Dar voi ca niste oameni muriti
  Publicat in : Religie
• Pomenirea mortilor si ignoranta viilor
  Publicat in : Predici la sarbatori
• Iconostasul
  Publicat in : Arhitectura Bisericeasca