Sfintele Taine si simbolurile neoprotestante

Sfanta Taina a Botezului si simbolismul neoprotestant

Botezul este taina in care prin intreita cufundare in apa in numele Sfintei Treimi, cel ce se boteaza se curateste de pacatul stramosesc si de toate pacatele facute pana la botez, se naste la o viata noua, spirituala, in Hristos si devine membru al Bisericii trupul tainic al Domnului. Cel care a instituit Sfanta Taina a Botezului este Mantuitorul Iisus Hristos, inainte de inaltarea Sa la cer cand a zis: "Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si a Sfantului Duh" (Matei 28, 19).

Necesitatea botezului este strans legata de efectele acestuia. Chipul lui Hristos imprimat in noi de harul botezului inseamna viata cea noua dobandita prin botez si innoirea fapturii noastre, subliniata de Sfantul Apostol Pavel prin cuvintele: "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat" (Galateni 3, 27). De aceea cel renascut prin botez devine fiu dupa har al lui Dumnezeu. Necesitatea botezului ne-o arata insusi Mantuitorul Hristos in convorbirea cu Nicodim "Adevarat, adevarat zic tie: de nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu" (Ioan 3, 5). De aici intelegem necesitatea botezului pentru orice persoana.

Pentru a primi aceasta Sfanta Taina este nevoie de dorinta si vointa persoanei de a se boteza deoarece botezul nu este impus nimanui. Cel care a hotarat sa se boteze trebuie sa cunoasca credinta ortodoxa si sa o marturiseasca si apoi va fi botezat: " Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui; iar cel ce nu va crede, se va osandi" (Marcu 16, 16).

Savarsitorii Sfantului Botez sunt preotii care au primit preotia sacramentala. In cazuri exceptionale, botezul il poate face orice persoana, daca ea insasi, are botez valid si daca rosteste corect formula: "Se boteaza robul lui Dumnezeu (N), in numele Tatalui, Amin, si al Fiului, Amin, si al Sfantului Duh, Amin; si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin."

Daca persoana botezata de un laic crestin, ramane totusi in viata, preotul are obligatia de a-i continua slujba din Molitfelnic.

Aceasta exceptie nu inseamna ca oricine, oricand si oricum poate face botezul. Spre deosebire de Biserica Ortodoxa unde adevaratul savarsitor al Botezului este Mantuitorul de unde si formula "Se boteaza robul lui Dumnezeu (N)..." In Biserica Romano-Catolica atunci cand este vorba de Sfintele Taine s-a mutat accentul de pe Mantuitorul pe preot ca unicul savarsitor al tainelor de unde si formula "Eu te botez....".

Neoprotestantii nu tin cont de toate acestea si de aceea atunci cand isi castiga un adept, indiferent de fosta apartenenta religioasa, il boteaza din nou. Rataciti de toate categoriile merg ziua sau in miez de noapte la ape curgatoare pentru a fi botezati de "profeti noi sau prooroci" in camasi albe sau, in alte cazuri, imbracati cat mai sumar. Diferentele doctrinare cu acestia sunt majore si, de asemenea, cu consecinte dogmatice deosebit de grave. In primul rand, reduc botezul de la taina la simplu simbol, lipsindu-l deci de har.

Iata cum suna punctul 14 al marturisirii de credinta al adventistilor de ziua a 7-a: "Prin botez noi marturisim credinta noastra in moartea si invierea lui Hristos si dam marturie privind moartea noastra de pacat si hotararea noastra de a umbla intr-o viata noua. In acest fel, noi recunoastem pe Hristos ca Domn si Mantuitor, devenim poporul Lui si suntem primiti ca membrii de catre biserica Sa. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, al iertarii noastre si al primirii Duhului Sfant. El se savarseste prin afundare in apa si este conditionat de marturisirea credintei in Iisus si de dovezile pocaintei de pacat. El urmeaza instruirii in adevarurile Sfintei Scripturi si a adevarurilor ei."

Vedem, deci, cum dupa ce vorbeste despre invierea lui Hristos, despre Hristos Mantuitorul, despre primirea Duhului Sfant pe care, de altfel, il identifica cu harul, vorbesc doar despre o insusire simbolica a lor prin primirea botezului.

Cu toate acestea, chiar daca e doar un simbol, daca este primit botezul si daca e insotit de credinta, adventistul este ca si mantuit. Faptele bune nu conteaza deloc. Cam aceeasi valoare are botezul si pentru Martorii lui Iehova: "Botezul crestin in apa este un simbol exterior al unei dedicari complete, neconditionate si fara rezerve, prin Iisus Cristos, de a face vointa lui Iehova Dumnezeu."

Ei fac o diferenta intre acest botez simbolic si adevaratul botez cu foc. Pentru a justifica ideea, fratii modifica textul de la Faptele Apostolilor 1, 5 ca de, ei sunt adevaratii Martori ai lui Iehova, studenti in Biblie: "Ioan, ce-i drept a botezat cu apa, dar voi (Apostolii fideli ai lui Iisus), nu peste multe zile, veti fi botezati cu Spirit Sfant."

Sfanta Taina a Euharistiei si cina "fratilor"

Sfanta Euharistiei este Taina, in care, sub chipul painii si al vinului, se impartaseste credinciosilor, insusi Trupul si Sangele lui Hristos, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci, infatisandu-se real si nesangeros jertfa de pe Cruce a Mantuitorului, prin prefacerea painii si a vinului in insusi Trupul si Sangele Mantuitorului, cu puterea Duhului Sfant, invocata de episcop sau preot.

Intelegem ca, daca in celelalte Taine, Hristos este prezent in chip nevazut prin lucrarea Sa, in Euharistie este prezent prin insusi Trupul si Sangele Sau sub chipul painii si al vinului. Astfel El se ofera pe Sine Bisericii, constituind-o si sustinand-o deplin ca trup al Sau extins.

Inca inainte de instituirea ei, Mantuitorul i-a constientizat pe Sfintii Apostoli de valoarea si efectele Sfintei Euharistii: "Aceasta este Paine Care Se pogoara din cer, pentru ca tot cel ce mananca din ea sa nu moara. Eu sunt Painea cea vie, Care S-a pogorat din cer. De va manca cineva din Painea aceasta, viu va fi in veci. Iar Painea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este Trupul Meu... Caci Trupul Meu este adevarata mancare si Sangele Meu adevarata bautura. "(Ioan 6, 51-55).

Instituirea Sfintei Taine a Euharistiei a facut-o Mantuitorul inainte de patimile Sale, la Cina cea de Taina, cand a zis: "...luati, mancati, acesta este Trupul Meu. Si luand paharul si multumind le-a dat, zicand: Beti dintru acesta toti ca acesta este Sangele Meu, al legei celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor" (Matei 26, 26-28).

Mantuitorul Iisus Hristos deci, nu numai ca este Cel care a instituit Sfanta Taina a Euharistiei, ci este si primul savarsitor al ei. Potrivit invataturii ortodoxe savarsitorul Sfintei Euharistii nu poate fi decat acela care are preotie sacramentala si in nici un caz o alta persoana. Spre deosebire de Biserica Ortodoxa, Biserica Romano-Catolica a extins posibilitatea savarsirii acestei Sfinte Taine si la un simplu credincios: "Slujitorul obisnuit al Sfintei Euharistii, este Episcopul, preotul, diaconul. Slujitorul extraordinar al Sfintei impartasanii este acolitul precum si un alt credincios desemnat in conformitate cu canonul 230" (Canonul 910).

Importanta Sfintei Euharistii, valoarea ei pentru Biserica, a facut ca ea sa aiba mai multe denumiri, subliniindu-se la fiecare dintre ele aspecte ale tainei euharistice. Astfel, Sfanta Euharistie mai este numita "Cina Domnului" pentru ca are si un aspect comemorativ, "Paharul binecuvantarii" (l Corinteni 16, 16), "Painea cereasca " (Ioan 6, 33). Pentru ca este cea mai mare taina dintre toate Tainele, pentru ca-L impartaseste pe insusi Hristos, Sfanta Taina a Euharistiei mai este numita si Taina Tainelor. Savarsirea acestei Sfinte Taine nu poate fi facuta de oricine, ci doar de episcop sau preot, ca urmasi ai Sfintilor Apostoli, carora Mantuitorul le-a poruncit: "Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea" (22, 19)

De asemenea nici primitorul Sfintei Euharistii nu poate fi oricine. Cel ce doreste sa se impartaseasca trebuie sa fie mai intai botezat ortodox. Mai apoi crestinul trebuie sa mearga la Spovedanie pentru a se curati de pacate de pacate pentru "caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupulDomnului"(I Corinteni 11, 29).

Impartasirea cu vrednicie din Sfanta Euharistie reprezinta cea mai inalta culme a spiritualitatii crestine. Caci prin Sfanta Euharistie se face in realitate unirea spirituala cu insusi izvorul harului - cu Dumnezeu.

Sfanta Euharistie depaseste, mai mult decat la orice taina, puterea de intelegere a mintii omenesti. Astfel, daca la celelalte Sfinte Taine ni se impartaseste harul dumnezeiesc, in Sfanta Euharistie ni se da insusi izvorul harului, Hristos. Mai mult, fata de celelalte Sfinte Taine, Sfintei Euharistii i se adauga pe langa caracterul de taina si cele de jertfa si comemorare.

Ca jertfa, Sfanta Euharistie este actualizarea pe sfintele altare, a jertfei de pe Cruce a Mantuitorului. in ceea ce priveste aspectul comemorativ al Sfintei Euharistii, el reprezinta o aducere aminte a intregii opere mantuitoare a lui Iisus Hris-tos, aspect pe care El insusi ni l-a poruncit (Luca 22, 19; I Corinteni 11, 26.)

"Iconomia mantuirii oamenilor, pe care o savarseste Hristos prin euharistie pana la sfarsitul, consta mai precis in adunarea tuturor in El. El vrea sa-i tina si sa-i desavarseasca in unire cu Sine pe toti cei ce cred in El si sa atraga si pe altii... Hristos iese in intampinarea noastra chemandu-ne spre Sine... Din celalalt capat fiecare credincios se roaga, sustinut si de rugaciunea comunitatii si a preotului in cadrul liturgic pentru a se ridica la Hristos."

Constientizam si mai bine valoarea Sfintei Euharistii daca ii intelegem efectele ei, si anume: se uneste cu Hristos cel ce se impartaseste: "cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu petrece intru Mine si Eu intru el" (Ioan 6, 56); se curateste de pacate si progreseaza in viata duhovniceasca asa cum rezulta din formula impartasirii: "Se impartaseste robul lui Dumnezeu (N) cu cinstitul si sfantul Trup si Sange al Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos spre iertarea pacatelor si spre viata de veci"; primeste garantia invierii si a nemuriri: "cel ce va manca din painea aceasta nu va muri in veci" (loan 6, 49). Efectele eu-haristice sunt o consecinta a unirii inefabile dintre Logosul divin si firea umana, ele constituind in acelasi timp si o dovada a acestei uniri. Doctrina euharistica este astfel si oglinda doctrinei hristologice fara de care nu poate fi inteleasa.

Savarsirea Sfintei Taine a Euharistiei se face in cadrul Sfintei Liturghii. Materia necesara pentru savarsirea ei este painea din grau, dospita si vinul curat indiferent de culoare, amestecat cu putina apa.

Momentul central al Sfintei Liturghii este epicleza, moment in care preotul rosteste rugaciunea de chemare a Duhului Sfant peste darurile euharistice pentru a le preface real in Trupul si Sangele Domnului.

Conceptia gresita asupra Sfintei Euharistii la care a ajuns neoprotestantii astazi pleaca de la teoria lui Zwingli care sustinea ca Dumnezeu comunica cu sufletele noastre pe o cale pur spirituala si ca omul isi dobandeste mantuirea numai prin increderea ca se mantuieste prin roadele jertfei lui Hristos.

Astazi in ciuda tuturor lamuririlor pe care le da Sfanta Scriptura toate cultele neoprotestante reduc cea mai mare taina a crestinatatii la un simplu simbol si act comemorativ. Iata, de pilda, cum vad Martorii lui Iehova, Sfanta Euharistie in definitia lor: "Cina comemorativa a mortii lui Iisus Hristos; o comemorare a mortii sale, o moarte ale carei efecte le-au depasit cu mult pe ale mortii oricarui alt om. Acest unic eveniment... mai este numit si Cina cea de Taina sau Cina Domnului."

Observa dar, cum vad doar o comemorare a unui unic eveniment fara sa aminteasca nimic de caracterul de jertfa si taina desi la finalul definitiei ofera spre edificare capitolul 11 din I Corinteni, care citit integral i-ar fi putut lamuri: "Cel ce bea si mananca cu nevrednicie osanda isi si bea nesocotind trupul Domnului" (I Corinteni 11, 29). Cu toate acestea exagerarea lor merge mai departe spunand ca numarul complet al celor care vor manca in "sens figurat" carne "sange "va avea sa fie de 144 000" (Apocalipsa 14, 1-3). Probabil acesta este si numarul de locuri din Biserica Martorilor lui Iehova.

Comunitatea Evanghelica nu se departeaza nici ea de fratii martori. Odata instituita cina, cu ocazia Pastelui iudaic, Iisus a afirmat ca "de acum nu voi mai bea din acest rod al vitei, pana in ziua cand il voi bea cu voi, nou, in imparatia Tatalui Meu" (Matei 26, 29). Ei vorbesc de o tripla semnificatie a cinei si anume: comemorarea adica aducerea aminte dupa porunca Mantuitorului (I Corinteni 11, 25-33), proclamare, ca recunoastere tacuta a mortii lui Hristos si examinare ca cercetare de sine.

Si pentru adventistii de ziua a saptea, momentul Cinei de Taina este momentul Pastetui iudaic. Dupa parerea lor, pentru a le stopa mandria, egoismul si dorinta de intaietate, Mantuitorul inainte de instituirea cinei, a instituit oranduirea spalarii picioarelor, ca model de smerenie si umilinta cum de altfel "umilitor a fost pentru fiul lui Dumnezeu... sa-i salveze." Pe un astfel de fond de sensibilitate, Iisus Hristos a instituit cina Sa definita in sens advent astfel "Cina Domnului este o participare la simbolurile trupului si sangelui lui Iisus, ca expresie a credintei in El, Domnul si Mantuitorul nostru. In aceasta experienta a comuniunii, Hristos este prezent pentru a se intalni cu poporul Sau si a-l intari. Impartasindu-ne cu bucurie, noi vestim moartea Domnului pana ce El va reveni. Pregatirea pentru cina Domnului cuprinde cercetarea de sine, pocainta si marturisirea. invatatorul a randuit serviciul spalarii picioarelor, care inseamna o innoire a curatiei, o expresie a dispozitiei de a sluji unul altuia in umilinta, asemenea lui Hristos si de a uni inimile noastre in dragoste. Serviciul cinei este deschis tuturor crestinilor.

Retinem deci aceleasi greseli ca la toti neoprotestantii: Cina doar ca act comemorativ, trupul si sangele ca simboluri, respectul fata de cina si nimic mai mult. Adventistii adauga si practica spalarii picioarelor care in cartea lor de doctrina ocupa, ca pondere, mai mult decat invatatura despre cina.

Astfel de practici, asemanari, comparatii si imitari au degenerat in timp in greseli si mai mari, determinand pe unii sa confunde Jertfa lui Hristos cu practici pagane, consumandu-se vin si sange in ritualul de initieri la masoni, etc. Dureros este ca astazi persoane, cu o cultura usoara, parasesc credinta stramoseasca pentru a merge la adunari, la "Cina", la "masa lui Iisus" a fratilor rataciti.

Iata cum arata ritualul impartasaniei dupa adeptii Bisericii lui Iisus Hristos si a Sfintilor din ultimele zile: "Salvatorul vrea sa ne aminteasca de jertfa sa ispasitoare si sa-i respectam poruncile. Pentru a ne ajuta sa realizam aceasta el insa a poruncit ca noi sa ne adunam adesea si sa luam impartasania... Painea este franta decat de catre preotii si ielderii Bisericii care ingenunchiaza pentru a o binecuvanta. Painea astfel franta si binecuvantata este impartita apoi membrilor Bisericii. Cand Iisus a introdus impartasania el a dat ucenicilor sai vin. Cu toate acestea, el a spun in una din revelatiile din zilele de azi, ca nu are o prea mare importanta, ce noi mancam sau bem, in timpul impartasaniei, atata timp cat ne aducem aminte de el." (D&C 27: 2-3). Astazi, Sfintii ultimelor zile beau in loc de vin - apa.

Sfanta Taina a preotiei si diaconia sectara

Printre cele mai des criticate probleme de catre toti neoprotestantii se numara si Sfanta Taina a Hirotoniei. Aceasta combatere, ca si in cazul celorlalte Sfinte Taine, se face pentru ca lipseste din neoprotestantism, in ciuda numeroaselor texte scripturistice raspandite in toate evangheliile si in majoritatea epistolelor.

Preotia sau hirotonia este taina prin care cei anume pregatiti primesc, prin punerea mainilor si rugaciune arhiereului, harul dumnezeiesc intr-una din treptele preotiei sacramentale care-i da putere de a propovadui cuvantul lui Dumnezeu, de a sfinti prin Sfintele Taine si slujbele bisericesti si de a conduce pe credinciosi la mantuire.

Sfanta Scriptura ne arata ca Mantuitorul Hristos, dorind ca opera Sa de mantuire, adusa intregului neam omenesc, sa fie cunoscuta peste veacuri si roadele ei sa fie insusite de fiecare dintre noi, si-a ales 12 apostoli pe care i-a tinut in jurul Sau si timp de trei ani i-a invatat tainele imparatiei cerurilor: "Iar El raspunzand le-a zis: pentru ca voua vi s-a dat sa cunoasteti tainele imparatiei cerurilor, dar acelora nu li s-a dat" (Matei 13,11).

Dupa ce, inainte de patimile Sale, le promisese apostolilor ca le va da cheile imparatiei cerurilor ("oricate veti lega pe pamant vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in cer" - Matei 18, 18), in prima zi a invierii Sale din morti, Mantuitorul Hristos ii investeste cu puterea Duhului Sfant zican-du-le: "Pace voua. Asa cum Tatal M-a trimis pe Mine, tot asa si Eu va trimit pe voi. Si zicand aceasta, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, li se vor ierta; si carora le veti tine, tinute vor fi" (Ioan 20, 21-23).

Astfel, investiti cu harul preotiei sacramentale, au fost trimisi in lume pentru a-i invata, sfinti si conduce spre mantuire pe toti aceia care isi doreau imparatia cerurilor: "Drept aceea, mergeti si invatati toate neamurile botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit Eu voua. Si iata Eu cu voi sunt in toate zilele pana la sfarsitul veacului. Amin."(Matei 28, 19-20).

"Indumnezeirea omului nu este posibila fara o preotie indumnezeitoare care sa duca la acest pisc... Ca mostenitori ai Marelui Preot Hristos, preotul crestin nu poate initia pe credincios sau pe oricare alt om pe calea indumnezeirii daca nu este el insusi un organ si un factor al iubirii dumnezeiesti.

In urma poruncii Mantuitorului, dupa ce s-au "imbracat cu putere de sus" (Luca 24, 49), Sfintii Apostoli au plecat in lume "propovaduind evanghelia la toata faptura"(Marcu 16, 15) si astfel au intemeiat comunitati. Tot Sfanta Scriptura ne marturiseste ca in aceste comunitati au fost hirotoniti episcopi, preoti si diaconi pentru nevoile spirituale ale credinciosilor: "Pentru aceea te-am lasat in Creta ca sa pui randuiala in cele ce au mai ramas si ca in fiecare cetate sa asezi preoti precum ti-amporuncit eu" (Tit 1, 5).

Hirotonindu-se preoti in toate cetatile, din generatie in generatie, Biserica noastra nu a pierdut succesiunea de har, transmitandu-i-se neintrerupt de la Sfintii Apostoli si prin ei de la Mantuitorul. In privinta preotimii sacramentale, in Biserica noastra se disting trei trepte: treapta de episcop ("Episcopul sa fie fara prihana, barbat al unei singure femei, veghetor asupra-si, masurat, cuviincios, primitor de straini, destoinic sa-i invete si pe altii" - I Timotei 3, 3), treapta de preot ("Si hirotonindu-le preoti in fiecare biserica rugandu-se cu postiri i-a incredintat Domnului in care crezusera" - Fapte 14, 23), treapta de diacon ("Diaconii de asemenea sa fie cuviinciosi, nu vorbind in doi peri, nu dedati la vin mult, nu agonisitori de castig rusinos..." (I Timotei 3, 8). In calitatea sa, investit cu putere sacramentala, preotul prin harul care ii este dat si colaborand cu harul Sfantului Duh in Biserica, inmulteste numarul fiilor Bisericii prin baia botezului, ii intareste prin taina Sfantului Mir, ii hraneste cu Trupul si Sangele Domnului, si le iarta pacatele. Prin preot Dumnezeu sfinteste nunta spre dainuirea neamului omenesc, vindeca si alina durerile sufletesti si trupesti in taina Sfantului Maslu, si confera harul preotiei sacramentale prin Sfanta Taina a Hirotoniei unui candidat cu calitati speciale.

In privinta valorii preotiei sacramentale se cuvine sa facem cateva precizari de care, neoprotestantii daca ar fi tinut cont, nu ar fi ajuns la exagerarile actuale.

In primul rand, preotia sacramentala isi are izvorul in preotia nevazuta a lui Hristos. Mantuitorul da puterea preotiei sale prin Duhul Sfant, Apostolilor sai si prin ei urmasilor acestora in Sfanta Taina a Hirotoniei. Prin actul hirotoniei Hristos lucreaza in ei ca preot unic la unificarea oamenilor in El. "Episcopul este reprezentantul lui Iisus Hristos... Dar lucrarea lor de slujire, nici preotul nici episcopul nu sunt singuri ci impreuna cu ei este Hristos care lucreaza in ei prin Sfantul Duh... De aceea cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "Luati aminte la voi insiva si la toata turma in care Duhul Sfant v-apus pe voi episcopi ca sa pastoriti Biserica lui Dumnezeu, pe care El a castigat-o cu insusi sangele Sau" (Fapte 20, 28), arata clar ca episcopul si preotul nu detin puterea harica si nu pastoresc in baza unei delegatii de la credinciosi ca in bisericile neoprotestante ci in baza puterii Duhului primita prin succesiune neintrerupta, de la Sfintii Apostoli prin taina hirotoniei."

Biserica Romano-Catolica a exagerat valoarea ierarhiei sacramentale, trecand de la episcop ca reprezentant al lui Hristos la idei ca: "vicarus Christis", la "Eu sunt traditia, eu sunt Biserica", infailibilitatea papei, atribuindu-i-se papei onoruri mai mari decat valoarea reala a unui episcop.

Deosebita fata de preotia sacramentala, Biserica Ortodoxa recunoaste si preotia generala, imparateasca sau duhovniceasca. Ea este chiar amintita in Noul Tes tament de catre Sfantul Apostol Petru si de Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan care reia o tema vechi testamentara si o interpreteaza in lumina Noului Testament. Sfantul Apostol Petru vorbeste despre preotia generala in prima sa epistola 2, 5: "Si voi insiva, ca niste pietre vii, ziditi-va in casa duhovniceasca, preotie sfanta, ca sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu prin Iisus Hristos". Acest text este preluat din Isaia 61,6: "Si voi veti fi numiti preoti ai Dumnezeului nostru. Bunatatile popoarelor le veti manca si cu averilor lor va veti mandri. ".

In cel de al doilea text al Sfantul Apostol Petru din acelasi capitol, versetul 9: "Dar voi sunteti semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu ca sa vestiti in lume bunatatile celui ce v-a chemat la lumina Sa cea minunata" este reluat din Iesire 19, 5-6: "Deci de veti asculta glasul Meu si de veti pazi legamantul Meu, dintre toate neamurile, imi veti fi popor ales, ca al Meu este tot pamantul. Si imi veti fi imparatie preoteasca si neam sfant... ".

Sfantul Apostol Pavel vede in aceste fagaduinte ale Vechiului Testament o profetie realizata clar in vremurile Noului Testament, si anume in "Noul Israel" care este Biserica. Preotia imparateasca sau duhovniceasca se numeste si sfanta deoarece toti cei care o poseda sunt crestini sfintiti prin Sfintele Taine ale Botezului, Mirungerii si a Euharistiei. Preotia duhovniceasca nu este identica cu preotia sacramentala ci, se identifica de fapt, cu calitatea de crestin ortodox.

La ea se refera si Sfantul Apostol Ioan in Apocalipsa atunci cand spune: "Si ne-am facut pe noi imparatie, preoti ai Dumnezeului si Tatalui Sau, Lui fie-I slava si puterea in vecii vecilor. Amin. "(Apocalipsa 1,6).

Se arata deci ca urmarea jertfei lui Hristos este mostenirea imparatiei lui Dumnezeu. Harul pe care l-am dobandit prin jertfa Sa ne include in Biserica si astfel suntem preoti in sens duhovnicesc nu sacramental, adica cu harul dobandit la botez, ne rugam lui Dumnezeu pentru mantuirea noastra, ne ducem sa primim iertare de pacate la scaunul spovedaniei, etc.

Intelegem astfel ca nu se poate confunda preotia sacramentala cu preotia duhovniceasca sau imparateasca. Sunt doua realitati distincte: preotia duhovniceasca este obtinuta prin primirea Sfintei Taine a Botezului si se identifica cu calitatea de crestin pe cand preotia harica este obtinuta de un candidat botezat care are deja o viata religioasa, o chemare, o anumita pregatire si a primit Sfanta Taina a Hirotoniei. Toate epistolele vad diferenta intre simplii crestini si episcopii, preotii si diaconii care-i conduceau. Exceptia ca un crestin poate boteza pe cineva in cazuri extreme (ex: este pe moarte si nu este nici un preot prin apropiere care sa-l boteze) nu anuleaza diferenta dintre cele doua tipuri de preotii. De altfel, daca cel nou botezat de un simplu crestin, traieste, preotul are obligatia sa-i completeze Sfanta Taina din Molitfelnic.

Foarte multe speculatii referitoare la Sfanta Taina a Hirotoniei sunt facute de neoprotestanti, avand ca baza preotia generala. Pentru ca in Sfanta Scriptura scrie ca sunt preoti si credinciosi si-au "fabricat" propriile autoritati religioase, pastori, pionieri si alte tipuri, al caror har nu conteaza atata timp cat ei sunt recunoscuti si delegati de comunitate. Daca vrea comunitatea sa declare pastor, pionier, prezbite, etc. pe unul dintre membrii sai sunt liberi sa o faca, deoarece preotia asa cum o inteleg ei, nu se inalta cu nimic haric deasupra credinciosilor. Simpla consacrare din partea comunitatii are ca ritual "punerea mainilor cu gramada asupra fratelui ales".

Iata cum vad preotia, membrii comunitatii Evanghelice. Ei se limiteaza la a clarifica termenii, reducand preotia la calitatea de simplu crestin. Astfel explicatia pentru termenul "prezbiteros" este doar cea de om in varsta sau batran. Pentru cea de episcop este cea de supraveghetor, barbat insarcinat sa aiba grija ca lucrurile facute de altii sa fie facute bine; "poimen" este pastorul sau pastorul.

In privinta lucrarii pe care o savarsesc batranii, aceasta consta in:

- a fi paznici, pazitori, supraveghetori,

- a maturiza biserica

- a disciplina congregatia

- a pastori turma

- a se ruga pentru cei bolnavi si a impune anumite limite in desfasurarea lucrarii evanghelice.

Atunci cand explica termenul de diacon, il considera doar un slujitor care facea o munca de rob sau o persoana care executa poruncile altuia.

Potrivit Sfintei Scripturi Biserica Ortodoxa nu poate fi de acord cu aceste aprecieri si catalogari facute de acesti rataciti asupra celor trei trepte ale preotiei sacramentale. E mai usor pentru ei sa traduca "ad literam" niste termeni grecesti si sa-i lase asa, neexplicati, decat sa-i lege de lucrarea lor clara si evidenta chiar si in Bibliile lor rastalmacite si modificate.

La fel stau lucrurile si in cazul martorilor lui Iehova. in cartea "Sa aducem argumente din Scripturi" nu vorbesc de nici un grad de preotie. Se spune doar ca "Pe membrii unei organizatii ii unesc anumite masuri administrative si anumite norme sau cerinte. Persoanele care s-au dedicat si botezat ca Martori ai lui Iehova... S-au simtit atrasi de organizatia pamanteasca datorita invataturilor si activitatilor acesteia precum si din dorinta de a participa la lucrarea pe care o infaptuieste aceasta."

Aceasta definitia ascunde de fapt in ea ideea preotiei generale, deoarece ei nu vorbesc de preoti ca pe o categorie distincta, pentru ca toti sunt preoti. Un accent mai mare il pun pe profetii lor, convinsi de realitatea lor, desi recunosc ca au mai gresit pentru ca "au nutrit si ei sperante gresite"

Cu toate acestea daca "preotul (ortodox) spune ca sunt niste profetii false" Martorilor lui Iehova li se recomanda sa raspunda astfel: "Daca imi permiteti sa va intreb, v-a aratat el oare un text biblic pentru a dovedi ca ceea ce credem si facem noi, ar fi caracteristic profetilor falsi? imi permiteti sa va arat in ce fel descrie Biblia pe profetii falsi?"

Cu alte cuvinte am putea spune, parafrazand aceasta pagina din carte, astfel: noi credem ca au fost si profetii false, dar sa stim numai noi.

Nici adventistii de ziua a saptea nu se grabesc sa vorbeasca despre har atunci cand se refera la preotie: "Acum, biserica a devenit "o preotie sfanta" (I Petru 2, 5) ...Dar... preotia tuturor credinciosilor nu autorizeaza pe fiecare persoana, pe fiecare membru al Bisericii sa gandeasca, sa creada, sau sa invete asa cum doreste, fara nici o responsabilitate fata de corpul bisericii... Fiecare membru al bisericii are responsabilitatea de a sluji altora in numele lui Dumnezeu... Aceasta preotie nu face nici o distinctie calitativa intre preoti si laici, desi ea permite o diferentiere a functiei intre aceste roluri."

Data fiind exactitatea cu care se exprima, aratand ca singura preotie este cea generala, nu mai necesita nici un comentariu.

Spre deosebire de neoprotestantism, in dialogurile ecumenice, luteranii incearca astazi sa-si revendice succesiunea de har. Ei marturisesc ca in urma unor consultatii a unor episcopi si teologi luterani "se gasesc astazi in succesiune neintrerupta a slujirii evangheliei lui Iisus Hristos prin cuvant si taina... In timpul reformei nu s-a mai putut preda prin hirotonie de catre episcop, ministeriul care exercita aceasta slujire. in aceasta situatie de criza, Biserica Luterana a revendicat dreptul Bisericii in ansamblu si a fiecarei comunitati in parte de a hirotonii slujitori ai Evangheliei.

Bisericile Luterane impartasesc in comun ca fidelitatea fata de credinta apostolica si continuitatea in ea sunt mai importante decat o succesiune episcopala formala.

Din aceste pretentii luterane intelegem ca de fapt ei pretind astazi nu un har care sa lege firul rupt prin reforma lui M. Luther ci mai degraba sa le recunoasca autoritatea predicarii evangheliei ca unii care au pastrat neintrerupt si nealterat adevarurile Sfintei Scripturi. Biserica Ortodoxa nu poate considera formala succesiunea apostolica, succesiunea de har. Mantuitorul Iisus Hristos a instituit preotia sacramentala nu pentru a fi intrerupta si apoi reluata la bunul plac al unei comunitati ci, pentru a fi continuata pana la a doua Sa venire, transmitandu-se astfel harul absolut necesar celor care vor sa se mantuiasca.

Sfanta Taina a Cununiei si mariajul neoprotestant

Daca printre toate celelalte Sfinte Taine Dumnezeu ne pune in primul rand in relatie cu El, prin Sfanta Taina a Cununie ne pune in primul rand in relatie cu un semen al nostru. Cununia este cel mai vechi asezamant dumnezeiesc intre oameni si deci cea mai veche taina. Vechiul Testament ne confirma aceasta: "Nu e bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru el" (Facere II, 18).

Dupa facerea femeii, cunoscand modul crearii ei, precum si legatura dintre ei, Adam a zis: "Iata aceasta este os din oasele mele, si carne din carena mea. Ea se va numi femeie pentru ca e luata din barbatul sau. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un trup." (Facere 2, 23-24).

Valabilitatea acestei idei, prezente, iata, de la inceputurile omenirii, nu si-a pierdut deloc consistenta pana astazi.

Caderea protoparintilor in pacat a dus, asa cum se stie, la pierderea harului. Consecintele au fost grave: ratiunea omului si-a pierdut din luciditate, s-a intunecat, sentimentul s-a pervertit iar vointa a slabit. Se intelege ca si conceptia despre casatorie s-a alterat.

De aceea, Hristos intareste din nou legatura casatoriei si o inalta din ordinea naturii in ordinea harului, invaluind-o prin prezenta Sa la nunta din Cana, ci in ambianta harica ce iradia din El. Hristos a intarit in Cana ceea ce a instituit in rai.

Sfintii Apostoli si ucenicii acestora au repetat aceste cuvinte intarind astfel Sfanta Taina a Cununiei: "Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si se va lipi defe-rneia sa si vor fi amandoi un trup; asa incat nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ceea ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta. " (Matei 19, 5-6); "Si cei doi vor fi un trup; asa ca nu mai sunt doi ci un singur trup" (Marcu 12, 8; Coloseni 3, 15).

Nunta din Cana Galileii este momentul in care Hristos ridica nunta la treapta de taina. Valoarea acestei Sfinte Taine trebuie sa o constientizeze toti tinerii care se casatoresc. Ajutorul lui Dumnezeu pentru sfintirea si binecuvantarea acestei legaturi, precum si raportarea la El ca model de iubire desavarsita, sunt lucruri esentiale pentru toti cei care-si doresc o familie fericita. Casatoriile de forma, bazate pe relatiile sexuale, sau pentru a se bucura de avantaje materiale nu pot rezista ci sunt sortite esecului. De aceea Biserica arata ca iubirea reciproca, respectul, sunt conditii esentiale pentru sfintirea legaturii prin Sfanta Taina a Cununiei intre doi tineri. Legatura harica stabilita prin Sfanta Taina a Cununiei ii fereste pe tineri de pacat, ii intareste in dragoste, le da putere sa-si depaseasca necazurile si ii fac sa fie amandoi un trup.

Foarte frumos despre Sfanta Taina a Cununiei vorbea N. Lossky, citandu-l pe Tolstoi, care bazandu-se pe experienta personala, spunea ca "Nu mai stiu unde ma termin eu si incepe ea." Femeia mereu se zideste pe sine prin barbat si barbatul mereu se reveleaza pe sine prin ea. Femeia este unita cu el prin aceea ca e fiinta din fiinta lui, dar ea mereu primeste in fiinta ei "coasta" lui, energiile lui spirituale si fizice, si el, barbatul in ea si prin ea se "intrupeaza" mereu in urmasi, in acest spirit al egalitatii absolute a barbatului cu femeia, alaturi de obarsia lor comuna, vorbeste si monogamia biblica.

Acest lucru arata si egalitatea dintre soti si nicidecum suprematia unuia fata de celalalt. Asa se exprima si Sfantul Apostol Pavel: "Caci precum femeia este din barbat, asa si barbatul este prin femeie, si toate sunt de la Dumnezeu " (I Corinteni 11, 12).

Savarsitorii acestei Sfanta Taina a Cununiei sunt preotii care au hirotonie valida. Ei sunt cei care au datoria de a vorbi tinerilor despre casatorie, despre valoarea ei harica, constientizandu-i si chemandu-i la spovedanie si apoi de a savarsi Sfanta Taina potrivit invataturilor noastre dogmatice, canonice, liturgice si misionare.

Biserica Romano-Catolica micsoreaza caracterul de taina al cununiei, considerand ca adevaratii savarsitori ai acestei Sfinte Taine sunt cei care se casatoresc iar preotul este numai un martor fara de care casatoria nu mai este valabila.

O alta problema deosebit de importanta pentru Sfanta Taina a Cununiei este cea a nasilor. Si acestia trebuie chemati la spovedanie, analizati de preot si constientizati asupra responsabilitatii spirituale pe care o presupune calitatea de nas deoarece se practica ideea nasului cu baza materiala sau pozitie sociala buna, fara sa se tina cont de calitatile sale spirituale. in privinta casatoriilor mixte, este necesar sa se faca si aici cateva precizari deoarece si aceste tipuri de casatoriti sunt realitati tot mai frecvente. Din pacate tineri sau tinere fara o cultura teologica, necatehizate nu dau importanta apartenentei religioase considerand ca daca o iubesti cu adevarat nu conteaza ce religie are persoana iubita.

Canoanele Bisericii Ortodoxe fac si ele referiri la problema casatoriilor eterodoxe. Astfel canonul 72 Trulan interzice categoric aceste casatorii si anuleaza pe cele efectuate inainte de stabilirea acestui canon. Sinodul IV Ecumenic, prin canonul 14 le ingaduie cu conditia ca sotul eterodox sa declare ca va trece la ortodoxie.

Biserica Ortodoxa Romana a reglementat incheierea casatoriilor mixte prin regulamentul "Pentru relatiile bisericesti ale clerului ortodox roman cu crestinii eterodocsi..." din anul 1881, prin articolul IV. Potrivit acestui capitol se permit casatoriile mixte daca toti copii care se vor naste din casatorie vor fi lasati sa devina membrii ai Bisericii Ortodoxe Romane.

Exagerarile neoprotestante au dus la negarea totala a Sfintei Taine a Cununiei.

Astfel, Martorii lui Iehova, in definitia lor pentru casatorie, nu o considera nici macar simbol: "unirea dintre un barbat si o femeie, incheiata pentru a trai impreuna ca sot si sotie in conformitate cu normele cuprinse in Scriptura. Casatoria... permite sotului si sotiei sa stabileasca o relatie intima intre ei insotita de un sentiment de securitate datorita unei atmosfere pline de iubire si daruire reciproce a sotilor. La instituirea casatoriei scopul lui Dumnezeu nu a fost doar sa-i asigure barbatului o insotitoare apropiata, care sa-i fie o completare ci sa faca posibila inmultirea fiintelor umane in cadrul unui aranjament familial."

Asadar, nici vorba de taina, nici vorba de har, desi se afirma ca este "uniune", instituita de Dumnezeu. Casatoria, dupa ei, este un act formal care consta in recunoasterea de catre autoritatea civila si adunarea crestina a unei familii ca "numele fiecaruia sa fie scutit de o faima rea, iar eventualii copii sa fie scutiti de ru-sinea ce-i insotesc pe copiii parintilor necasatoriti".

Cu aceste afirmatii se poate spune ca ocolesc subtil problema lipsei harului Si a preotiei sacramentale din Biserica lor. Nu este nevoie de har pentru casatoria lor, iar adevaratii preoti sunt de fapt comunitatea care spune "Da" ori de cate ori doua persoane de sex opus ai acelei comunitati s-au hotarat sa se casatoreasca.

Adventistii de ziua a saptea exclud si ei harul si de a ceea in cartea lor de doctrina "Adventistii de ziua a saptea cred..." se chinuie sa explice ca in textul: "De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup" (Efeseni 5, 31), nu-i vorba de o legatura harica "cei doi casatoriti merg impreuna, stau laolalta si sunt partasi ai unei profunde intimitati. La inceput, aceasta unitate se refera la unirea fizica a casatoriei... ea se refera si la legatura intima a mintii si emotiilor ce intareste aceasta latura fizica a comuniunii."

Conceptia mormonilor despre familie, casatorie si ritualul ei este urmatorul: "Fiecaruia ni s-a poruncit sa ne casatorim si sa ne inmultim pentru ca din propria noastra experienta vom intelege ce insemna sa fim parinti ceresti. Familiile noastre nu ne apartin inca. Dumnezeu ni le-a dat ca sa vada cum ne comportam. Doar daca suntem credinciosi, familiile ne vor fi date pentru totdeauna... Cea mai sfanta casatorie este doar aceea oficiata in templul sfintilor din zilele din urma.

Tatal nostru cel ceresc ne-a dat legea casatoriei vesnice pentru ca noi sa putem deveni ca el" (D&C 131: 1-3) in templu, perechile de "Sfinti" ingenunchiaza la unul din Sfintele Altare, in prezenta familiilor si a prietenilor precum si a doi martori. Inaintea Domnului ei fac acest legamant al casatorie, apoi ei sunt declarati sot si sotie pentru tot timpul vietii pamantesti cat si pentru vesnicie. Acest legamant poate fi oficiat doar de catre cel ce poarta sfanta preotie a lui Dumnezeu si este imputernicit a infaptui aceasta sfanta randuiala ... Daca o casatorie este infaptuita de cei ce n-au imputernicirea preotiei ea nu poate dainui vesnic. Dupa moarte, partenerii nu vor putea fi impreuna cu familia, atunci cand noi parasim aceasta viata pamanteasca."

Din ignoranta si atitudini demonice, toate cultele neoprotestante neaga caracterul de taina a Cununiei, considerand casatoria o lege a firii care nu are nimic in comun cu credinta.

Daca prin aceasta Sfanta Taina, legatura a doua persoane devine atat de stransa (sfintiti de harul lui Dumnezeu), precum cea dintre Hristos si Biserica, atunci aceasta Sfanta Taina, este o realitate de necontestat care confera har, si nu poate fi savarsita decat de catre cineva care are preotie sacramentala.

Preot lect. dr. Istodor George

• Impartasirea continua cu Sfintele Taine - Recenzie
  Publicat in : Religie
• Sfintele Taine si Ierurgiile Bisericesti
  Publicat in : Dogma
• Sfintele Taine in viata Bisericii
  Publicat in : Dogma
• Sfintele Taine din Biserica si din afara ei
  Publicat in : Dogma