Sfantul Ioan Damaschinul

Sfantul Ioan Damaschinul Mareste imaginea.

Acesta a trait pe vremea Imparatiei lui Leon Isaurul si a lui Constantin Copronim, fiul sau. (717-775). Era de loc din cetatea Damascului, de neam luminat si-stralucit in dreapta credinta, avand si tata iubitor de fapte bune, care l-a dat la invatatura de a dobandit tot mestesugul cartii elinesti si a iscodit bine si adancul Scripturii celei de Dumnezeu insuflate impreuna cu Preafericitul Cosma, cu care crescuse impreuna si care, mai pe urma, a fost sfintit episcop la Maiuma. Amandoi au fost dati cu invatatura la acelasi dascal, tot Cozma cu numele, care si Asincrit se numea, cumparat fiind, impreuna cu alti robi, de tatal dumnezeiescului Ioan.

Deci, fiindca s-a intamplat a castiga un dascal intelept ca acesta, amandoi au ajuns la varful intelepciunii.

Dupa aceea, s-au facut amandoi monahi, straduindu-se sa traiasca indeletnicindu-se cu cele ale lui Dumnezeu. Ca Ioan s-a dat de catre proistosul manastirii Sfantului Sava, la un batran, mare si inlelept in cele dumnezeiesti, si a invatat de la el fericita ascultare. Pentru ca i s-a poruncit de catre el ca sa nu cante niciodata, oricat de putina cantare, dupa mestesugul muzicii, pe care il stia. Si Ioan a pazit neschimbata porunca batranului, vreme de multi ani. Se zice, insa, ca, aratandu-se in vis batranului, Preasfanta de Dumnezeu Nascatoare i-a zis sa porunceasca ucenicului sau Ioan sa alcatuiasca laude spre slava lui Hristos, Celui ce S-a nascut dintr-insa fara de samanta, si spre lauda si veselia crestinilor, celor ce sunt datori sa o laude din inima; lucru care a si facut, punnda temeiul acesta la cuvintele scrierilor sale. Deci, petrecand amandoi sihastreste, fericitul Cozma, lasand multe scrieri Bisericii, a raposat cu pace, iar fericitul Ioan, facand si el asemenea si intarind dreapta credinta si rusinand paganul eres al iconomahilor, cu puterea cuvintelor sale si cu intelepte dovediri ale Scripturiolr, si lasand multe scrieri de lauda Bisericii lui Dumnezeu, prin mijlocirea carora se afla aievea cunostinta fiecarui lucru ce se va cerca, si-a savarsit viata intru adanci batraneti, traind ani o suta patru.

.
Pe aceeaşi temă

25 Mai 2012

Vizualizari: 5563

Voteaza:

Sfantul Ioan Damaschinul 1.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE