Mii de oameni au participat la slujbele oficiate la Manastirea Neamt

Programul liturgic de la Manastirea Neamt a inceput miercuri, 27 mai 2009, cu slujba Privegherii. Dupa traditie, la Neamt, slujbele de hram au loc afara, langa biserica mare, „Inaltarea Domnului“, pe un podium special amenajat, impodobit cu flori si crengi de brad. O alta traditie, din timpul Sfantului voievod Stefan cel Mare, este ca, la sarbatoarea marii lavre nemtene, sa slujeasca Arhipastorul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Oamenii care au venit la sarbatoarea Manastirii Neamt cu o zi inainte au participat la slujba Privegherii, oficiata in acest an de Inalt Preasfintitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, in prezenta Inalt Preasfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si Loctiitor de Episcop al Husilor, si a unui sobor impresionat de preoti si diaconi. In cuvantul de invatatura adresat pelerinilor prezenti la aceasta slujba, IPS Pimen a vorbit despre necesitatea apropierii omului de Dumnezeu prin Spovedanie, prin rugaciune, prin participarea la sfintele slujbe si prin dragostea fata de aproapele.



Peste 5.000 de credinciosi din toata tara s-au rugat ieri-dimineata alaturi de IPS Teofan, IPS Pimen, PS Calinic Botosaneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, PS Ioachim Bacauanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, si de PS Corneliu Barladeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Husilor, in cadrul slujbei Aghezmei, oficiata la aghiazmatarul Manastirii Neamt. PS Corneliu Barladeanul a tinut un cuvant de invatatura in care a evidentiat legatura intre sfintirea apei si praznicul Inaltarii Domnului de la Manastirea Neamt. A urmat procesiunea cu icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului catre incinta manastirii, timp in care credinciosii care au asistat la aceasta slujba au fost stropiti cu agheazma. Sfanta Liturghie a fost savarsita intr-un cadru solemn de cinci ierarhi din Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, inconjurati de un sobor de 30 de preoti si diaconi, atat din Arhiepiscopia Iasilor cat si din Arhiepiscopia Bucurestilor.

Raspunsurile la strana au fost date de Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Manastirea Neamt, dirijat de pr. prof. Viorel Laiu. Predica din cadrul slujbei arhieresti a fost tinuta de Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, care a vorbit despre semnificatia sarbatorii de ieri. „Crestinul este chemat in aceasta zi sa fie martor al Inaltarii lui Hristos de pe pamant la cer, martor si participant la propria inaltare de pe pamant la cer. Dumnezeu ne cere sa fim martori ai Bisericii lui Hristos, constienti fiind ca facem parte din Biserica universala, din Biserica soborniceasca a Mantuitorului Iisus. In aceasta zi a Inaltarii Domnului, Biserica ne cere sa avem curajul sa ne ridicam de pe pamant spre seninul cerului. Momentul Inaltarii lui Hristos de pe pamant la cer trebuie sa se continue in viata noastra prin pocainta, Spovedanie, Sfanta Liturghie, prin nasterea de prunci in familie si prin iubirea aproapelui“, a reliefat IPS Teofan. La final, un cor de copii si un cor mixt din Vanatori - Neamt au intonat cantece patriotice, dupa care a fost oficiata slujba Parastasului pentru eroii neamului romanesc, dar si pentru ctitorii Manastirii Neamt.

Sursa: mmb.ro

.

29 Mai 2009

Vizualizari: 612

Voteaza:

Mii de oameni au participat la slujbele oficiate la Manastirea Neamt 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE