În perioada 17-21 mai 2019 un fragment din Sfânta Cruce va fi adus spre închinare la Catedrala din Urziceni. Evenimentul se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu mijlocirea și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor.
Astfel, vineri 17 mai 2019, ora 15.00, va avea loc primirea raclei cu lemnul Sfintei Cruci în Centrul Vechi, la Monument. Sfântul odor va veni de la Parohia Sf. Vasile – Victoria din București.
Cu această ocazie, va fi adusă și racla ce adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, care se află în permanență în Catedrala din Urziceni. Preoți și credincioși vor porni apoi în procesiune pe Calea București către sfântul lăcaș.
Evenimentul marchează sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul de primăvară al Catedralei. În fiecare zi va avea loc un program intens de rugăciune pentru binecuvântarea credincioșilor spre slava lui Dumnezeu.
Începând din 2009, în fiecare an odoare sfinte sunt aduse în procesiune în Urziceni. Primăvara este momentul înoirii sufletelor, iar întâlnirea cu sfinții ne ajută, în urcușul nostru duhovnicesc, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu.
Preot Bogdan Ionuț Stancu
Parohul Catedralei Urziceni
PROGRAMUL SLUJBELOR CU OCAZIA ADUCERII UNUI FRAGMENT DIN SFÂNTA CRUCE LA CATEDRALA URZICENI
Vineri 17 mai 2019
Ora 15.00 Primirea raclei cu un fragment din Sfânta Cruce și a
moaștelor Sfântului Nectarie în Centrul vechi la Monument
PROCESIUNE PE CALEA BUCUREȘTI SPRE CATEDRALĂ
Ora 15.30 Slujba de Te Deum în fața Catedralei
Ora 16.00 Acatistul Sfintei Cruci
Ora 22.30 Paraclisul Sfintei Cruci și Miezonoptica
Sâmbătă 18 mai 2019
Ora 07.30 Sfânta Liturghie
Ora 14.00 Maslu cu 7 preoți
Ora 18.00 Vecernia şi Acatistul Sfintei Cruci
Ora 22.30 Paraclisul Maicii Domnului și Miezonoptica
Duminică 19 mai 2019
Ora 07.30 Utrenie
Ora 09.00 Sfânta Liturghie
Ora 11.00 Acatistul Sfântului Nectarie
Ora 14.00 Maslu cu 7 preoți
Ora 18.00 Vecernia şi Acatistul Sfintei Cruci
Ora 22.30 Paraclisul Maicii Domnului și Miezonoptica
Luni 20 mai 2019
Ora 08.00 Acatistul Sfintei Cruci
Ora 09.00 Sfânta Liturghie
Ora 16.00 Vecernia
Ora 17.00 Maslu cu 7 preoți
Ora 22.30 Paraclisul Sfintei Cruci și Miezonoptica
Marți 21 mai 2019
Ora 07.30 Utrenie
Ora 09.00 Sfânta Liturghie
Ora 15.00 Acatistul Sfinților Constantin și Elena
Ora 18.00 Acatistul Sfintei Cruci
-
Biserica Sfanta Cruce - Pelendri
Publicat in : Biserica in lume
-
Biserica Sfanta Cruce Agiasmati
Publicat in : Biserica in lume
-
Sfanta Cruce si cinstirea sfintei cruci
Publicat in : Duminica Sfintei Cruci
-
Chilia Sfanta Cruce - Athos
Publicat in : Pelerinaje
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.