Complexitatea Cetei ursului este intregita, la Darmanesti, de prezenta irozilor, personaje misterioase, costumate supradimensional, care evolueaza cu un spectacol aparte de ceata, sustinut mai ales de ritmul propriu al fluierelor metalice, evoluand intr-un dans perfect, punctat de alternanta antifonica a dobelor. Irozii - obicei quasi-religios initial - s-au alaturat, se pare, Cetei ursilor in anii de dupa cel de-al doilea razboi mondial, ca urmare a prigoanei exercitate asupra tuturor obiceiurilor populare legate de nasterea lui Iisus. Un obicei religios a gasit astfel refugiu, supravietuind prin alaturarea la o traditie ancestrala cat se poate de pagana, dar care nu deranja prea mult simtirea materialist-dialectica a autoritatilor. Pentru gospodarii din Darmanesti, primirea ursului este un prilej de a-si pune in valoare harnicia si bogatia. Un calic incuie poarta in ajunul Anului Nou, el nu are cu ce omeni alaiul ursului, n-are cu ce-i iesi in fata.
Pentru cineva dinafara, vanzoleala, zarva carnavalesca generata de Jocul Ursului este inexplicabila si infricosatoare. Fazele spectacolului - chemarea ursului, urcarea pe parul ghintuit, bataia, moartea si invierea, apoi hora ursului si, in final, dansul irozilor - pot fi decriptate insa ca fiind cuminti simboluri ale fecunditatii si fertilitatii, ale invierii perene a naturii. Un joc, la urma-urmei un spectacol colorat si inofensiv, plin de umor si vigoare. Dupa ce nebunia ia sfarsit si interpretii - departe de a iesi din transa - isi binemerita rasplata (bani, colaci, vin, nuci, mere), gospodarii isi vad de asteptarea Anului Nou, firesc, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Dar daca ai putea patrunde in sufletele lor, ai vedea negresit cat de tulburati sunt. Nici nu se poate altfel. Dobele se mai aud inca in departare. Au aceeasi forta. Ele fac Zeul sa joace. Ele fac sa vibreze aerul. Universul. Sunetul lor vine din alta parte, din alta lume, e un semnal ca viata invie din nou, mereu si mereu. Poti sa nu vibrezi, poti ramine nesimtitor? Poti sa nu crezi in speranta ca maine va fi mai bine, pe care ti-o da reinvierea perpetua a Marelui Urs? Dupa o saptamana de joc, in care emotia initierii la Scoala Ursului, de fapt Scoala Vietii, se pierde, transformandu-se in inertie, in oboseala fara margini, in rutina, ultimii care depun mastile sunt cei care au jucat in pielea de urs. Eroii obositi se lasa dezbracati de proprietarii pretioasele lor trofee si dispar din atentia publica. La anul o vor lua de la capat. Focul patimii ludice si al mandriei de a fi devenit barbat in pielea unui urs care a fost candva viu, arde mereu in ei. Eroul si-a facut datoria. Eroul poate sa plece.
Sursa: Ziarul de Bacau
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.