Proba scrisa a examenului de licenta la Timisoara

Pe 8 iulie, la Timișoara a avut loc susținerea probei scrise a examenului de licență la disciplina Teologie Dogmatică, pentru studenții teologi care au urmat cursurile Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, din cadrul Universității de Vest.

Examenul s-a desfăşurat în sala de festivităţi a Centrului Eparhial, în prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a doamnei Dana Percec, decanul Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara și a fost susţinut de către 19 candidaţi. Comisia de examinarea a fost formată din profesori de la Catedra de teologie ortodoxă, sub coordonarea pr. conf. univ.

dr. Nicolae Morar. Studenții teologi vor prezenta vineri, 10 iulie lucrările de licență în faţa comisiei de examinare din care va face parte și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, alături de cadre didactice de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara. La finalul susţinerii examenului de licenţă, absolvenţii teologi vor depune jurământul de credinţă faţă de învăţătura Bisericii Ortodoxe, făgăduind în faţa lui Dumnezeu că o vor apăra şi propovădui în toată viaţa lor, ducând mai departe renumele institutului de învăţământ şi cultură teologică absolvit. Tot astăzi, a avut loc și susținerea examenului de disertație organizat pentru tinerii teologi, care au urmat studiile masterale ale Universității de Vest din Timișoara.

Sursa: mitropolia-banatului.ro

.

10 Iulie 2015

Vizualizari: 377

Voteaza:

Proba scrisa a examenului de licenta la Timisoara 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

examen de licenta

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE