Biserica parohiala din localitatea doljeana Valea Stanciului a fost resfintita

Credincioşii din Parohia Valea Stanciului, judeţul Dolj, au venit în număr mare la biserică în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci entru a participa la Sfânta Liturghie arhierească şi la bucuria duhovnicească a resfinţirii Bisericii parohiale aflate sub purtarea de grijă a mai marilor voievozi cereşti, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire au fost săvârşite de chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Parohia Valea Stanciului, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, a îmbrăcat straie de sărbătoare duminică, 17 septembrie. După circa trei ani de eforturi făcute de întreaga comunitate de credincioşi păstoriţi de preotul Cornel Tică pentru restaurarea şi înfrumuseţarea sfântului locaş, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci a venit vremea încununării muncii depuse prin resfinţirea bisericii. La ceas de aleasă sărbătoare, slujba de resfinţire şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de Întâistătătorul Bisericii din Oltenia, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

“Biserica este anticamera Împărăţiei cereşti”
În cuvântul adresat credincioşilor la finalul slujbei euharistice, Mitropolitul Olteniei a reiterat importanţa Bisericii în lucrarea mântuitoare a neamului omenesc. „De fiecare dată când sfinţim o biserică trăim momente înălţătoare de care ne aducem cu bucurie aminte întreaga viaţă. O bucurie ale cărei resorturi le înţelegem şi din textul evanghelic al acestei duminici (Luarea Crucii şi urmarea lui Hristos, Marcu 8, 34-38, 9) când aflăm că Mântuitorul Hristos ne face permant chemare spre a ne lepăda de cele lumeşti, a ne lua crucea şi a-I urma. Dar unde ne cheamă Mântuitorul? Desigur că în Împărăţia cerurilor, aşa cum El însuşi ne-a spus că <<în casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt>>(Ioan 14, 2). Însă, înainte de a ajunge acolo sus, lângă El, Dumnezeu ne cheamă la Biserică pentru că Biserica este anticamera Împărăţiei cereşti, locul unde ne pregătim pentru viaţa veşnică. Aici ne curăţim de păcate, aici aducem rugăciuni pentru ca Dumnezeu să ne izbăvească de cel rău, să ne împlinească cererile pentru noi şi pentru cei dragi nouă. Numai în Biserică ne simţim protejaţi şi ajutaţi de către Tatăl ceresc, de către sfinţii Săi şi de către Maica Domnului. Să reţinem însă că Dumnezeu nu ne obligă, deşi ar putea, să venim la Biserică, <<Cine vroieşte..>>, spune Mântuitorul în Evanghelia acestei duminici. Pentru că El, deşi este stăpânul întregii creaţii, aşteaptă la uşa sufletului nostru ca să-I deschidem, respectându-ne astfel libertatea pe care tot El ne-a dăruit-o. Iar noi, ispitiţi de vicleanul diavol şi de propriile noastre patimi şi slăbiciuni, amânăm mereu să-I deschidem uşa şi să-L primim în casa sufletului nostru.” În încheiere, IPS Irineu i-a felicitat pe toţi cei care s-au ostenit pentru restaurarea şi înpodobirea sfântului locaş de rugăciune şi i-a asigurat că Dumnezeu răspunde ostenelilor şi rugăciunilor noastre şi îi binecuvintează şi sfinţeşte pe cei ce iubesc podoaba casei Sale. De altfel, pentru implicarea deosebită în această sfântă lucrare, preotul paroh Cornel Tică a primit rangul bisericesc de iconom şi mai multe persoane au primit Gramate chiriarhale de mulţumire şi apreciere din partea Mitropoliei Olteniei.

Biserica „Sfinţii Arhangheli” din localitatea doljeană Valea Stanciului a fost ridicată din zid între anii 1792-1793. De-a lungul anilor a suferit mai multe reparaţii şi renovări, ultimele fiind executate în anul 1911, când i s-a refăcut complet acoperişul, în 1943, când i s-au adăugat alte zidiri precum: turla, cancelaria, tindă şi pardoseală din scândură şi în 1957, când s-au refăcut tencuielile interioare şi exterioare şi pictura, biserica fiind resfinţită la 4 mai 1958 de către vrednicul de pomenire Mitropolitul Firmilian al Olteniei. Actualele lucrări de restaurare au demarat în anul 2014 şi au vizat atât interiorul cât şi exteriorul sfântului locaş. Ele au fost realizate cu sprijinul enoriaşilor şi a Consiliului local al Primăriei Valea Stanciului.

Preot Gheorghe Cioiu
Gabriela Firu

Sursa: mitropoliaolteniei.ro

18 Septembrie 2017

Vizualizari: 512

Voteaza:

Biserica parohiala din localitatea doljeana Valea Stanciului a fost resfintita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE