Ajunul Bobotezei, cale pentru a gusta cu vrednicie din Aghiasma Mare
Din cele mai vechi timpuri s-a pastrat obiceiul de a posti o zi inaintea unor sarbatori mai mari sau in unele zile care aminteau fapte sau evenimente triste din istoria sfanta a mantuirii, pentru ca astfel credinciosii, priveghind in post si rugaciune, sa intampine si sa serbeze cu vrednicie sarbatorile respective si sa participe in duh la suferintele pe care le comemoreaza acele zile.
Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat prin traditie, din vechime (secolele IV-VI), cand catehumenii care urmau sa primeasca botezul in seara acestei zile, tineau post, pentru a se putea impartasi la liturghia credinciosilor, la care luau parte pentru prima data, dupa botez. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita la Aghiazma Mare. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza (se tine post negru), in orice zi ar cadea (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia aghiasma pe nemancate.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.