Cercetari recente efectuate asupra relicvei de la Manoppello au pus in evidenta un fapt tulburator: Fata de pe marama Veronicai este identica cu chipul de pe Giulgiul din Torino si ambele il infatiseaza pe Mantuitorului Hristos.

 

Una dintre cele mai tulburatoare imagini a Mantuitorului Hristos, considerata "mama tuturor icoanelor", este o relicva pastrata in sanctuarul fratilor capucini "Sfanta Fata" din Manoppello, de langa Pescara, din regiunea italiana Abruzzo. Este vorba despre chipul imprimat pe marama cu care Veronica a sters fata lui Iisus pe drumul crucii. Cercetari recente efectuate asupra relicvei pun in evidenta o asemanare impresionanta cu chipul Mantuitorului de pe Sfantul Giulgiu de la Torino, ceea ce i-a facut pe specialisti sa concluzioneze ca marama de la Manoppello nu este altceva decat originalul panzei cu care a fost stearsa fata Mantuitorului Hristos.

Asa cum se infatiseaza astazi Sfanta Fata, cum este denumita aceasta relicva in lumea catolica, este o marama din lana alba, transparenta, care are dimensiunea de 17/24 cm.

Ceea ce este uluitor este faptul ca, pe masura ce vizitatorul se apropie de altarul unde este pastrata, aceasta panza incepe sa se coloreze din ce in ce mai mult, pana ce se contureaza chipul unui om suferind.

Marama a fost studiata cu seriozitate in repetate randuri. Dupa cum informeaza site-ul Catholica, citand un material tradus dupa agentia "Zenit", parintele iezuit Heinrich Pfeiffer, profesor german de iconologie si istorie a artei crestine de la Universitatea Gregoriana din Roma, dupa 13 ani de studiu asupra sfintei relicve, este cel dintai specialist care a sustinut ca aceasta este marama autentica a Veronicai. Acesta nota:

"Faptul ca fata apare si dispare in functie de locul de unde vine lumina a fost considerat o minune in timpul Evului mediu. Aceasta nu este o pictura. Noi nu stim cum se coloreaza marama si nici cum a fost imprimata imaginea. Putem spune doar ca are culoarea sangelui".

Istorie, ipoteze si dispute
Cele mai vechi informatii despre aceasta relicva sunt cuprinse in cartea apocrifa "Faptele lui Pilat", din secolul al VI-lea, unde este prezentata o legenda despre Veronica, o femeie evlavioasa care a sters fata lui Iisus pe drumul care ducea spre Golgota. Astfel, chipul Mantuitorului a ramas imprimat pe marama.

Au existat si critici care au spus ca numele Veronicai ar fi o deformare lexicala a unor nume grecesti si latine pentru a indica "icoana adevarata" sau "imaginea autentica", folosita in Evul Mediu pentru a "certifica" chipurile miraculoase ale lui Iisus. "In pofida acestor izvoare nesigure, unele dintre ele provenind chiar din secolul al IV-lea, istoria maramei Veronicai a fost prezenta multe secole in cultura populara catolica", se arata im materialul prezentat de agentia "Zenit".

Cu ocazia primului An Sfant din 1300, marama Veronicai a fost adusa la Vatican si asezata in bazilica "Sfantul Petru", devenind pentru miile de pelerini una din "Mirabilia urbis". Despre ea vorbeste si poetul Dante Alighieri (1265-1321) in cantarea XXXI din "Paradisul".

Dupa Anul Sfant 1600, urmele maramei s-au pierdut, ulterior fiind regasita la Manoppello.
Cercetari recente acrediteaza ipoteza ca in perioada in care a avut loc restaurarea bazilicii "Sfantul Petru", inceputa sub Papa Paul al V-lea (1605-1621), in 1608, capela in care era pastrata Sfanta marama a fost daramata. Cu acel prilej, relicva a fost furata.

Parintele Pfeiffer crede ca decizia Papei Paul al V-lea de a interzice in 1616 toate copiile maramei care nu erau facute de un canonic al bazilicii respective demonstreaza ca aceasta pretioasa relicva nu se mai afla la acea vreme la Vatican. De fapt, toate copiile care au urmat dupa aceasta perioada aratau fata lui Iisus cu ochii inchisi. "O confirmare ca se intamplase ceva straniu, se arata in materialul agentiei Zenit, este comportamentul Papei Urban al VIII-lea (1623-1644), care nu numai ca a interzis reproducerea maramei, dar a si poruncit ca toate copiile existente sa fie ditruse".

In decursul anilor, au avut loc mai multe dispute pe marginea prezentei, dupa 1600, a maramei la Vatican, dovezile intarind ipoteza ca aceasta disparuse de acolo.

Conform "Raportului istoric", scris in 1646 de calugarul capucin Donato da Bomba, in anul 1608, Marzia Leonelli si-a rascumparat sotul din inchisoare cu 400 de scuzi proveniti din vanzarea maramei Veronicai, pe care o avea ca dota, lui Donato Antonio de Fabritiis.

Deoarece relicva nu se afla intr-o stare foarte buna, Fabritiis a incredintat-o, in 1638, parintilor capucini de la Manoppello. Fratele Remogio da Rapino a decupat marama si a fixat-o intre doua geamuri inramate cu lemn de nuc, asa cum se pastreaza si astazi aici.

Cercetatorii confirma autenticitatea
In anul 1997, marama a fost studiata cu raze ultraviolete de catre profesorul Donato Vittori de la Universitatea din Bari. El a descoperit ca fibrele maramei nu prezinta nici un fel de culoare. La microscop a vazut ca relicva nu este nici pictata, nici tesuta cu fire colorate. Prin tehnici fotografice sofisticate ( mariri digitale) a constatat ca imaginea care apare este identica in ambele margini ale maramei, ca un diapozitiv.

Dar cercetarile stiintifice realizate foarte recent au scos in evidenta faptul ca fata care apare pe marama de la Manopplelo si fata de pe Giulgiul din Torino, prin suprapunere, au aceleasi dimensiuni, cu singura diferenta ca in relicva de la Manoppello gura si ochii fetei sunt deschisi.
Aceleasi concluzii au fost trase si de cercetatorii Enrico Sammarco si Blandina Paschalis. Mai mult, studiind sistematic principalele opere artistice care reprezinta marama Veronicai inainte de interdictia impusa de Papa Paul al V-lea, parintele Pfeiffer a descoperit ca toate detaliile duc la un unic model, care este cel care se afla la Manoppello. De aceea, el a concluzionat: "Atunci cand diferitele detalii sunt adunate intr-o unica imagine, aceasta din urma a fost modelul pentru toate celelalte. Toate aceste picturi imita un unic model: marama romana. Astfel, trebuie sa concludem ca marama de la Manoppello nu este altceva decat originalul maramei romane".

Tot acest cercetator a formulat doua ipoteze: prima, conform careia valul l-ar fi avut Maica Domnului "careia ii revenea de drept", si care l-ar fi purtat cu ea la Efes si apoi de la Preasfanta Maria ar fi trecut la Apostolul Ioan, continuindu-si drumul spre alte localitati din Asia Mica. Cea de-a doua, conform careia valul ar fi ramas unit cu Giulgiul si ar fi fost separat doar cateva secole mai tarziu.

Sfanta Fata infatiseaza chipul unui barbat cu parul lung si barba impartita, obrajii inegali, cel stang prezentand o tumefactie accentuata, avand pupilele deschise in mod neuniform si privirea indreptata in sus. Culoarea dominanta este maro, cu buzele de un rosu pal. Valul nu prezinta urme de pigmenti de culoare, nu este pictat si nici tesut.

 

Dumitru Manolache

.