In luna octombrie, ziua 29,
Viaţa Sfintei Maria prostituata, nepoata pustnicului Avraam,
autor sfântul arhidiacon Efrem,
traducător anonim

1. Vreau, preaiubiţilor, să vă povestesc unanimităţii voastre încă un alt negoţ vrednic de admiraţie pe care fericitul bărbat l-a săvârşit la bătrâneţea sa. Căci pentru bărbaţii înţelepţi şi duhovniceşti el este un exemplu plin de zidire, nu numai de smerenie, ci şi de zdrobire a inimii. Aşadar, lucrurile s-au petrecut în acest mod:

2. Fericitul bărbat Avraam avea un frate natural după trup; murind el, a rămas în urma sa o unică fiică în vârstă de şapte ani. Atunci când prietenii şi cunoscuţii tatălui ei au văzut că rămăsese fără părinţi, au adus-o de îndată la unchiul ei. Când bătrânul a văzut-o, a poruncit ca aceasta să fie aşezată într-o chilie aflată în afara chiliei sale. In mijlocul celor două chilii era o mică fereastră prin care o învăţa Psaltirea şi celelalte Scripturi iar aceasta priveghea împreună cu el în laude aduse Domnului şi cânta psalmi fară număr şi se silea să-l imite pe unchiul ei în toată înfrânarea. Şi învăţând degrabă toate aşezămintele, înainta şi se grăbea să împlinească toate virtuţile sufletului. Căci preasfântul bătrân se ruga neîncetat pentru ea cu lacrimi Domnului ca mintea ei să nu se implice în grija lucrurilor pământeşti întrucât murind, părintele ei îi lăsase nesfârşite bogăţii, pe care la moartea fratelui său şi întrucât fiica acestuia se refugiase la el, slujitorul lui Hristos poruncise să fie împărţite toate săracilor şi orfanilor. Şi unchiul ei se ruga zi de zi ca pentru sine însuşi Domnului ca ea să fie smulsă din cugetele cele rele şi din cursele cu diferite laţuri ale diavolului. Iar aceasta se ţinea statornic de rânduiala aşezată ei de către el. Iar unchiul ei se veselea văzând-o cum înainta prompt şi fără nici o ezitare în toate virtuţile, adică în lacrimi, în smerenie, în modestie, în linişte şi în aceea mai înaltă decât toate acestea adică în aleasa iubire faţă de Dumnezeu. Petrecând ea, aşadar, împreună cu el douăzeci de ani în înfrânare, convieţuia ca o mieluşea prearuşinoasă şi ca o porumbiţă neprihănită, împlinindu-se timpul acelor ani, diavolul s-a năpustit cu cruzime împotriva ei, întinzând înaintea sa cursele sale obişnuite prin care să poată să o facă să se prindă în laţurile sale, ca astfel cel puţin să poată lovi în bunătatea şi purtarea de grijă a fericitului bărbat şi să despartă fie câtuşi de puţin mintea acestuia de Domnul.

3. Era însă un oarecare monah numai cu numele, care sub pretextul zidirii obişnuia să meargă adesea la el. Neputând-o vedea nicidecum pe acea fericită prin fereastră, stârnit de imboldurile des- frânării, vroia să vorbească cu ea, întrucât iubirea sau mai degrabă pofta îi ardea inima ca un foc. Mult timp i-a aşternut cursă şi a durat un an de zile până când a muiat gândul ei cu moliciunea cuvintelor sale. Până când deschizând fereastra chiliei sale, a ieşit la el, care de îndată a molipsit-o şi a întinat-o cu ticăloşia fărădelegii şi a poftei. Insă după ce a săvârşit fărădelegea unui păcat atât de mare, inima ei s-a înspăimântat şi rupându-şi de pe ea veşmântul aspru în care era îmbrăcată, îşi lovea faţa cu mâinile sale, dorind în mâhnirea ei să se predea morţii. Şi apăsată de povara spaimei, cum nu vedea limanul chibzuinţei, era purtată încoace şi-ncolo de feluritele valuri ale gândurilor; şi plângea că nu mai este ceea ce a fost zicând adesea cu strigăt: „Pentru lucrul acesta mă simt deja moartă: mi-am pierdut zilele mele şi osteneala înfrânării mele, lacrimile rugăciunilor şi ostenelile privegherilor au ajuns nimica. L-am amărât pe Dumnezeul meu şi m-am omorât pe mine însămi. Vai nenorocita de mine! Ar trebui să plâng cu un întreg izvor al lacrimilor! Pe sfântul meu unchi l-am întristat cu mâhnire preaamară, ruşinea sufletului meu m-a copleşit, m-am făcut batjocură diavolului.

Ce este pentru mine mai nefericit pe mai departe? Vai mie! Ce am făcut? Vai mie! Ce mi s-a făcut? Vai mie! în ce rău m-am tăvălit? Vai mie de unde şi în ce fel am căzut? Cum s-a întunecat mintea mea? Nu înţeleg cum am căzut, nu cunosc cum m-am întinat, cum nor întunecos a acoperit inima mea, cum am putut să nu ştiu ce făceam? Unde mă voi ascunde sau încotro voi merge, sau în ce groapă mă voi arunca? Unde este învăţătura preasfântului meu unchi? Unde sunt îndemnurile tovarăşului său, Efrem? Care mă învăţau să stărui în fecioria mea îndemnându-mă să-mi păstrez sufletul neîntinat pentru Mirele cel nemuritor. Căci Mirele tău, spuneau ei, este sfânt şi gelos. Vai mie! Ce voi face? Nu mai îndrăznesc să mă uit spre cer, întrucât mă voi cunoaşte pe mine însămi moartă la Dumnezeu şi la oameni. Acum nu mai îndrăznesc nici măcar să mă apropii de fereastra aceea. Cum eu, păcătoasă şi plină de murdăriile necurăţiei voi mai îndrăzni să vorbesc cu sfântul meu unchi? Dacă aş îndrăzni să fac aşa ceva, n-ar ieşi un foc oare din fereastra aceea care mă va mistui degrabă? Este mai bine, aşadar, pentru mine să mă duc în altă patrie, unde nimeni nu mă mai poate cunoaşte, odată ce şi aşa sunt deja moartă şi n-a mai rămas pentru mine nădejde de mântuire.” Ridicându-se dar, a plecat de îndată într-o altă cetate şi s-a sălăşluit într-un bordel, schimbându-şi haina de dinainte.

4. Atunci când s-a întâmplat această surpare a mai sus-zisei femei, lucrul s-a arătat în vis printr-o vedenie fericitului bărbat. Căci a văzut un balaur înfricoşător şi foarte scârbos la înfăţişare şi şuierând puternic ieşind dintr-un loc şi venind până la chilia ei, iar acolo el a prins o porumbiţă şi a înghiţit-o întorcându-se iarăşi în vizuina şi în groapa sa. Trezindu-se şi întristându-se foarte, Avraam a plâns cu amar socotind că Satana aţâţă o prigoană împotriva Bisericii lui Dumnezeu şi că pe mulţi i-a abătut de la credinţa adevărului sau că în sfânta Biserică se va naşte o schismă. Căzând, aşadar, în genunchi, s-a rugat Domnului zicând: „Tu, Care eşti Dumnezeu ce şti mai înainte toate şi iubitor de oameni, arată-mi ce vrea să fie această vedenie.” După două zile iarăşi a văzut pe acelaşi balaur venind în chip asemănător în chilia sa şi punându-şi capul sub picioarele lui a murit; iar porumbiţa aceea pe care el o înghiţise se găsea vie în pântecele lui; şi, întinzându-şi mâna sa, a scos-o afară vie. Trezindu-se însă, a chemat-o pe fericita aceea o dată şi încă o dată, socotind că ea este în chilie şi a zis: „Ce te-a scârbit, fiică Mărie — căci aşa o chema — că deja de două zile gura ta nu s-a mai deschis în lauda lui Dumnezeu?”

Insă cum nu primea nici un răspuns, şi nu mai auzise deja de două zile cântând psalmi ca de obicei, şi-a dat seama că vedenia aceea avea cu siguranţă legătură cu ea. Atunci a suspinat şi a plâns cu amar, şi vărsând lacrimi a zis: „Vai mie! Că un lup foarte crud a răpit mie- luşeaua mea şi fiica mea a ajuns înrobită.” Inălţând glasul său, cu lacrimi zicea: „Mântuitorul lumii, Hristoase, întoarce la mine pe mieluşeaua mea Maria şi o adu înapoi în staulul vieţii, ca bătrâneţea mea să nu plece din această lume cu întristare. Nu trece cu vederea rugăciunea mea, Doamne, ci trimite degrabă harul Tău ca să o scoţi nevătămată din gura balaurului.” Şi astfel cele două zile care i s-au descoperit prin vedenie au sfârşit prin a fi doi ani de zile, în care viaţa lunecoasă a nepoatei sale s-a dus ca în pântecele unui prea crud balaur; dar sfântul om în tot timpul, ziua şi noaptea îşi lărgea sufletul rugându-se pentru ea Domnului.

5. Deci după doi ani, pentru ca să afle unde era şi cum trăia, a rugat pe cineva foarte cunoscut lui să meargă până la ea şi să cunoască cu osârdie toate. Mergând, aşadar, acela pe care l-a trimis şi vestindu-i toate cu adevărat pentru că o văzuse el însuşi, a fost rugat de sfântul bărbat să-i aducă o uniformă militară şi un cal înşeuat. Aşadar, deschizând uşa a ieşit şi de îndată s-a îmbrăcat în ţinuta militară punându-şi o piele de cămilă lungă pe capul său ca să-şi acopere faţa; şi luând cu sine şi un „solidum” de „denari”, urcându-se pe cal, zorea grăbit. Ca unul care dorind să-şi iscodească [spioneze] patria sau cetatea sa, ca să nu fie recunoscut uşor, ia obiceiurile locuitorilor acelui loc, tot astfel fericitul acela Avraam se folosea de haina vrăjmaşului ca să-l pună pe acesta pe fugă. Veniţi, aşadar, să ne minunăm, fraţi preaiubiţi, de acest al doilea Avraam. Căci întâiul Avraam, ieşind la lupta regilor, şi bătându-i pe ei a întors acasă pe Lot, nepotul său [Facerea 14]; iar acest al doilea Avraam a ieşit la război împotriva diavolului ca învingându-l pe acesta să întoarcă înapoi pe nepoata sa cu un triumf mai mare încă.

6. Aşadar, cum a ajuns în locul acela, s-a dus la bordel; şi cu ochi atenţi şi plini de grijă privind de jur-împrejur cerceta căutând să o vadă pe aceea. Apoi când trecuseră multe ceasuri şi văzând că nu i se va oferi uşor un prilej, surâzând a spus proprietarului bordelului: „Am auzit, prietene, că ai o copilă bună foarte pe care, dacă ai porunci aş vedea-o cu cea mai mare plăcere.” Acesta văzându-i părul alb şi bătrâneţea împovărată de numărul anilor că dorea să o vadă pentru desfrânare, i-a dat acest răspuns: „Este una cum ţi se pare ţie şi încă una chiar arătoasă peste măsură.” Fiindcă acea Maria era împodobită cu chipul frumuseţii peste ceea ce cere firea. Când bătrânul a cerut să afle care e numele ei acela a răspuns că se cheamă Maria. Atunci cu faţă veselă acela a zis: „îţi cer ca să mă duci în faţa ei ca să benchetuiesc cu ea chiar astăzi căci pe mulţi i-am auzit lăudând această copilă.” Atunci când chemată aceasta a stat de faţă şi sfântul ei unchi a văzut-o în ţinuta prostituatelor, trupul său s-a sfârşit de durere şi amărăciunea sufletului a ascuns zâmbetul de pe faţa sa; şi a trebuit să-şi reţină cu bărbăţie lacrimile care stăteau să-i izbucnească, ca nu cumva în caz că femeia l-ar fi recunoscut, să fie nevoit să cheme în ajutor fuga.

7. Aşezându-se deci ei şi bând, minunatul bărbat a început să se joace cu ea. Ridicându-se ea şi îmbrăţişându-i gâtul, a început să-l umple de sărutări. Iar pe când îl săruta, a simţit mireasma trupului său parfumat cu mireasma preasuavă a înfrânării şi şi-a adus aminte de zilele în care trăia cu cea mai mare înfrânare; şi ca şi cum ar fi fost izbită de o suliţă în suflet a suspinat puternic şi a izbucnit în lacrimi; şi nemaiputând suferi puterea inimii a izbucnit cu aceste cuvinte: „Vai, vai, nenorocita de mine!”

Atunci proprietarul bordelului, uimit a zis: „Ce este, doamnă Mărie, că dintr-odată ai început să suspini atât de greu? Se împlinesc astăzi doi ani de zile de când ai rămas aici şi niciodată n-am auzit de la tine vreun suspin sau vreun cuvânt mai trist: nu ştiu acum ce s-a întâmplat cu tine.” Aceasta i-a răspuns: „Fericită aş fi fost, dacă aş fi murit în urmă cu trei ani.” La acestea fericitul bătrân, ca să nu fie recunoscut, îi spune cu seninătate: „Cum să ne veselim noi dacă tu ai ajuns să-ţi aduci aminte de păcatele tale?” O, rânduială vrednică de admiraţie a bunătăţii Tale, Dumnezeule preaînalte! Oare copila nu spunea în inima sa: „Cum înfăţişarea acestui bărbat seamănă cu înfăţişarea unchiului meu?” Dar numai Tu, iubitorule de oameni, Dumnezeu, de la care este toată buna înţelepciune ai rânduit astfel ca ea să nu-l poată recunoaşte, şi astfel să fugă poate cuprinsă de tulburare şi nedumerire. Insă lucrul acesta nu trebuie crezut pentru altceva decât pentru că lacrimile slujitorului Tău, unchiul ei, să obţină de la Tine un loc, ca să te învredniceşti să faci lucruri cu putinţă din cele cu neputinţă.

Aşadar, sfântul bărbat scoţând „solidum”-ul [moneda] pe care o luase cu sine, a dat-o proprietarului şi i-a spus: „Fă-ne, rogu-te prietene, o cină foarte bună, ca să pot petrece împreună cu copila; fiindcă de dragul ei am venit un drum lung.” O, adevărată înţelepciune după Dumnezeu! O, adevărată înţelegere duhovnicească! O, discernământ al mântuirii! Cincizeci de ani de înfrânare în care nu gustase decât pâine şi acum mânca fără şovăială carne ca să scape un suflet de pierzanie. Corul sfinţilor îngeri scoţând strigăte de bucurie la vederea discernământului fericitului aceluia, s-a mirat cu tărie că a mâncat şi a băut fără nici o îndoială pentru ca să scoată un suflet ţintuit în iad. O, înţelepciunea înţelepţilor şi înţelegerea înţelegătorilor! O, discernământul celor plini de discernământ! Veniţi să admirăm această lipsă de experienţă, veniţi să ne înspăimântăm de această distincţie, cum anume acest desăvârşit şi înţelept şi plin de discernământ şi cumpătat, s-a făcut om simplu şi lipsit de discernământ ca să smulgă din gura leului sufletul înghiţit de acesta şi să dezlege din lanţuri şi dintr-o temniţă întunecoasă un suflet ascuns şi înlănţuit.

8. Iar după ce au petrecut, copila l-a chemat la pat şi a intrat în iatac. Iar acela a zis: „Să mergem.” Iar când a intrat, a văzut un pat cu aşternuturi înalte, în care s-a aşezat degrabă. Cum să te chem sau cum să te numesc, preadesăvârşitule atlet al lui Hristos, cu înfocare nu ştiu. Să te numesc înfrânat sau neînfrânat? înţelept sau neînţelept? Discret sau indiscret? In cei cincizeci de ani ai petrecerii tale, ai dormit pe un prici şi cum urci acum pe un asemenea pat? Dar toate acestea le-ai făcut spre lauda şi slava lui Hristos, făcând o cale atât de lungă, mâncând carne, şi bând vin şi intrând într-un bordel ca să mântuieşti un suflet pierdut. Noi însă dacă vrem să vorbim cu aproapele un cuvânt de folos, să deosebim [discernem] bine toate ce par nepotrivite.

9. Şezând el astfel pe pat, îi spune copila: „Vino, doamne, ca să scot încălţămintea din picioarele tale.” Dar acela îi spune: „închide cu grijă uşa şi încui-o.” Deoarece copila voia mai întâi să-l des- calţe; dar cum acela nu o lăsa, închizând uşa a venit la el. Iar bătrânul i-a zis: „Doamnă Mărie, apropie-te de mine.” Iar când ea s-a apropiat i-a ţinut cu tărie mâna ei, ca cineva care ar dori să o sărute. Şi luându-şi pielea de cămilă de pe capul său, şi izbucnind cu glasul în plâns i-a zis: „Fiica mea Mărie, nu mă mai recunoşti? Inima mea, oare nu sunt eu cel ce te-am hrănit? Ce s-a întâmplat cu tine, fiica mea? Cine te-a omorât? Unde este acea haină îngerească pe care o aveai, fiica mea? Unde este înfrânarea? Unde plânsul? Unde privegherile? Cum ai căzut din înălţimea cerului în această groapă, fiica mea? De ce, atunci când ai păcătuit, nu ai făcut cunoscut mie? De ce nu te-ai întors de îndată la mine? Şi eu împreună cu preaiubitul meu Efrem aş fi făcut cu siguranţă penitenţă pentru tine. De ce ai făcut aşa? Sau de ce m-ai părăsit astfel lăsându-mă într-o întristare anevoie de îndurat? Cine este fără de păcat decât singur Dumnezeu?”

Pe când spunea el acestea şi multe altele, ea a rămas în mâinile lui ca o piatră nemişcată, plină de teamă şi deopotrivă de tulburare. însă preafericitul bărbat a adăugat iarăşi zicând: „Nu vorbeşti cu mine, fiica mea Maria? Nu vorbeşti cu mine, parte din măruntaiele mele? Oare nu pentru tine, fiica mea, am venit aici? Acest păcat, fiica mea, să fie asupra mea; eu în ziua judecăţii voi da socoteală pentru tine, eu voi ispăşi lui Dumnezeu pentru acest păcat.” Şi până la miezul nopţii a mângâiat-o cu asemenea cuvinte şi a povăţuit-o cu multe lacrimi. Iar aceasta după ce a prins puţină încredere, i-a spus plângând şi ea asemenea: „Nu sunt vrednică ca tu să-ţi îndrepţi privirea spre faţa mea din pricina neorân- duielii mele şi cum pot să-mi vărs o rugăciune lui Dumnezeu când sunt atât de întinată cu necu- răţia acestei cine?” Iar sfântul bărbat i-a spus: .Asupra mea să fie fărădelegea ta, fiica mea; din mâinile mele să ceară Dumnezeu acest păcat. Numai ascultă-mă şi vino, să mergem în locul nostru. Căci iată şi dragul Efrem e îndurerat pentru tine, şi din pricina ta se roagă cu osârdie Domnului. Nu fii cu neîncredere, fiică, faţă de bunătatea şi mila Domnului; chiar dacă păcatele tale ar fi ca munţii, dar milostivirea lui covârşeşte toată făptura.

Aşa cum citim, o femeie necurată s-a apropiat odată de Cineva curat şi nu l-a întinat, ci mai degrabă ea însăşi a fost curăţită de El: cu lacrimi a spălat picioarele Domnului şi le-a şters cu părul capului ei [Luca 7]. Dacă o scânteie ar putea aprinde marea, atunci şi păcatele tale ar putea întina curăţia Lui. Nu este ceva nou a cădea în luptă, dar este ceva rău a zăcea jos atunci când ai căzut. Adu-ţi aminte mai cu tărie de unde ai ieşit: atunci când ai căzut, a râs de tine vrăjmaşul, dar atunci când te vei ridica, el te va simţi mai puternică. Ai milă, rogu-te, de bătrâneţea mea, întristează-te pentru ostenelile părului meu alb, mă rog ţie, şi sculându-te, vino la chilie cu mine. Nu te teme, căci desfrânat este neamul muritorilor; dar aşa cum cade degrabă, aşa iarăşi încă mai repede se ridică prin ajutorul lui Dumnezeu, Care nu vrea ca păcătoşii să moară ci să se tămăduiască şi să fie vii [Iezechiel 18].” Iar aceea a spus către el: „Dacă ştii că pot face pocăinţă şi Dumnezeu va primi ispăşirea mea, voi veni aşa cum porunceşti: ia-o înainte şi eu voi urma sfinţeniei tale şi voi săruta urmele tale, fiindcă atâta durere ai avut pentru mine încât să vii să mă scoţi din vâltoarea necurăţiei acesteia.” Şi punându-şi capul ei la picioarele lui, toată noaptea a plâns zicând: „Ce-Ţi voi da în schimb Ţie Doamne, Dumnezeul meu, pentru toate acestea?”

10. Făcându-se însă dimineaţă, îi spune ei fericitul Avraam: „Scoală-te, fiică, şi să mergem de aici la chilia noastră.” Răspunzând ea i-a spus: „Am aici puţin aur şi ceva veşminte; ce porunceşti să fac cu acestea?” Răspunzând însă fericitul Avraam a zis: „Lasă aici toate acestea care au fost câştigate cu preţul răutăţii.” Şi sculându-se au ieşit. Şi de îndată punând-o pe cal, o trăgea mergând înainte ca un păstor atunci când îşi găseşte oaia pierdută şi pe care cu bucurie o poartă pe umerii săi [Luca 13]; tot astfel, fericitul Avraam bucurându-se în inima sa a făcut drumul împreună cu nepoata sa.

Şi cum au venit la locul lor, pe aceea a închis-o în chilia dinăuntru, unde fusese el însuşi, iar el a rămas în chilia din afară. Iar aceasta, îmbrăcată în veşmânt aspru, stăruia în smerenia sufletului şi a inimii şi în plânsul ochilor, încredinţându-se privegherilor şi ostenelilor foarte aspre ale înfrânării şi rugându-se neîncetat cu cuviinţă şi liniştit Domnului îşi plângea fărădelegea proprie cu nădejdea foarte tare a iertării petrecând neîncetat cu atâta înţelepciune în implorări încât numai să fi fost cineva lipsit de inimă, n-ar fi fost străpuns auzind glasul plânsului ei. Căci cine s-ar fi aflat atât de nemilostiv încât, cunoscând felul cum ea plângea, să nu plângă el însuşi? Sau cine n-ar fi adus mulţumire Dumnezeului nostru pentru adevărata zdrobire a inimii ei? Căci, dacă e să fie asemănată cu rugăminţile noastre, pocăinţa ei întrece orice măsură a durerii. Pentru că ea se ruga şi mai cu tărie Domnului să i se ierte ceea ce făcuse şi cerea de la Dumnezeu un semn dacă pocăinţa ei a fost primită. Şi astfel milostivul Dumnezeu Care nu vrea ca nimeni să piară ci ca toţi să se întoarcă la pocăinţă [i Timotei 2], a primit ispăşirea ei ca una atât de vrednică, încât după împlinirea a trei ani prin rugăciunile ei s-a dat înapoi sănătatea multora. Mulţime de popor se scurgea acum spre ea, care se ruga lucrător Domnului pentru mântuirea acelora.

11. Iar fericitul Avraam, rămânând în această viaţă încă zece ani şi văzând preabuna ei pocăinţă şi slăvind pe Dumnezeu, s-a odihnit în pace în cel de-al şaptezecilea an al vieţii sale. Timp de cincizeci de ani acesta şi-a împlinit rânduiala sa cu multă cucernicie şi smerenie a inimii şi iubire nefăţarnică.

12. Nu privea niciodată la faţa omului, aşa cum se obişnuieşte la cei mai mulţi, care pe unul îl preferă cu iubire, pe altul îl dispreţuiesc, nici nu şi-a schimbat vreodată dreptarul înfrânării sale, nici nu s-a lăsat toropit de lenevie, nici nu a lucrat cu moliciune, ci a trăit întotdeauna ca şi cum ar fi murit în fiecare zi. Acesta a fost modul de vieţuire al preafericitului Avraam şi acestea au fost petrecerea şi luptele îndurării sale. Pentru că astfel a stat el în linia de bătălie împotriva vrăjmaşului, încât nu i-a întors vreodată spatele, dar nici în strâmtorările pe care le-a îndurat în sat, nici în luptele pe care le-a dus cu închipuirile demonilor nu şi-a relaxat sufletul său nici nu s-a înfricoşat tremurând faţă de ceva. însă lupta cea mai mare şi cea mai minunată a fost aceasta, pe care a purtat-o pentru preafericita Maria, şi anume în ce mod prin înţelepciune duhovnicească, prin prudenţă şi nepricepere, prin nedeosebire şi neînfrânare a smuls-o pe ea din vâltoarea fărădelegii. O minune! A pătruns în însuşi culcuşul balaurului şi acolo l-a călcat în picioare şi i-a smuls din dinţi prada lui. Acestea au fost luptele şi sudorile fericitului bărbat.

13. Şi pe acestea le-am aşternut în scris spre mângâierea şi devoţiunea tuturor celor ce vor să-şi rânduiască cu cucernicie şi degrabă viaţa lor, şi spre lauda şi slava lui Dumnezeu, al Cărui har ne dă din belşug toate cele ce ne sunt de folos; într-alt volum însă voi descrie celelalte virtuţi ale lui. Iar în ceasul când acela răposând s-a mutat la Domnul, s-a strâns aproape întreaga cetate. Şi fiecare dintre ei apropiindu-se cu toată evlavia de preacuratul lui trup, şi-a luat drept binecuvântare câte o părticică din hainele lui. Şi în orice fel de boală s-ar fi aflat cineva dacă s-ar fi atins de ceea ce a fost luat atunci, fără nici o întârziere se făcea sănătos.

14. Maria a mai trăit încă cinci ani şi, rânduindu-şi viaţa ei în chipul dinainte şi stăruind ziua şi noaptea în plâns mult şi în lacrimi, se ruga Domnului, astfel încât mulţi din cei ce treceau prin locul acela în timpul nopţii auzind glasul plânsului ei, erau mişcaţi de îndată spre plâns şi însoţeau plânsul ei cu plânsul lor. Iar în ceasul adormirii ei, în care a fost luată din această viaţă, toţi care au văzut-o, au dat slavă lui Dumnezeu pentru strălucirea feţei ei.

15. Vai mie însă, preaiubiţilor, fiindcă aceştia au adormit şi s-au dus la Domnul cu toată încrederea; mintea lor nu era legată nicidecum de treburile lumeşti, ci era ocupată numai cu iubirea Domnului. Eu însă, ca unul nepregătit şi zăbavnic prin voia mea, am rămas aici, şi iată mă cuprinde iarna şi o nesfârşită furtună mă găseşte gol şi lipsit de orice desăvârşire a faptelor bune.

16. Mă minunez de mine însumi, preaiubiţilor, cum în fiecare zi greşesc şi în fiecare zi fac pocăinţă, în fiecare ceas zidesc şi în fiecare ceas dărâm cele zidite. Seara spun: „în ziua următoare mă voi căi”; făcându-se însă dimineaţă îmi petrec ziua cu trufie. Şi iarăşi seara spun: „Noaptea voi priveghea şi voi ruga cu lacrimi pe Domnul ca să fie milostiv faţă de păcatele mele”; dar când vine noaptea, mă las mai degrabă cuprins de somn. Iată, cei ce au fost cu mine au primit talantul şi ziua şi noaptea l-au neguţătorit, astfel încât au ajuns vestiţi şi sunt aşezaţi peste zece cetăţi; iar eu pentru lenevia mea l-am ascuns în pământ şi Domnul meu zoreşte să vină şi iată inima mea tremură şi plâng zilele nepăsării mele, neavând ce scuză să aduc [Matei 25].

17. Ai milă de mine, Cel ce singur Dumnezeu eşti fără de păcat şi mă mântuieşte, Cel ce singur eşti bun şi îndurat, fiindcă afară de Tine binecuvântatul părinte şi Unul-Născut Fiul Tău, Care S-a întrupat pentru noi, şi Duhul Sfânt, care face vii toate, pe altul nu ştiu nici în altul nu cred. Adu-ţi aminte de mine acum, iubitorule de oameni, şi scoate-mă din temniţa nelegiuirilor mele, fiindcă al Tău este, Doamne, şi ceasul când ai vrut să mă faci să intru în această lume, şi când vei porunci să mă mut din ea.

Adu-Ţi aminte de mine, cel lipsit de apărare, şi mântuieşte-mă pe mine păcătosul; şi harul Tău, care mi s-a făcut în acest veac ajutor, scăpare şi preamărire, el să mă ocrotească sub aripile sale în acea zi înspăimântătoare şi înfricoşătoare. Căci Tu, Cel ce eşti scrutătorul inimilor şi rărunchilor, ştii că am dispreţuit multe stricăciuni şi căile smintelilor, deşertăciunea neruşinaţilor şi apărarea ereticilor. Şi aceasta nu de la mine, ci prin harul Tău, prin care s-a luminat mintea mea. De aceea Te rog, sfinte Doamne, mântuieşte-mă în împărăţia Ta, şi fa-mă vrednic de binecuvântarea Ta împreună cu toţi care Ţi-au bineplăcut Ţie înaintea Ta, căci Ţie ţi se cuvine slava, închinăciunea şi măreţia, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

Benedicta Ward
Vietile sfintilor care mai inainte au fost desfranate, Editura Deisis

Cumpara cartea "Vietile sfintilor care mai inainte au fost desfranate"

• Pocainta neintrerupta - sursa a vietii duhovnicesti autentice
  Publicat in : Credinta
• Pocainta si marturisirea: o taina uitata
  Publicat in : Credinta
• Pocainta, transformare a mortii in inviere
  Publicat in : Morala
• Rugaciune de pocainta
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe