Sfantul Nil Sorski

Sfantul Nil Sorski Mareste imaginea.

Sfantul Nil Sorski este cinstit pe 7 mai. Sfantul Nil Sorski a trait intre anii 1433 si 1508 si este unul dintre intemeietorii isihasmului in Rusia. Pana la intrarea sa in monahism, a lucrat in domeniul copierii de manuscrise. A intrat de tanar in viata manastireasca. A fost prezent pentru o vreme in manastirea Sfantului Chiril de Belozersk (Lacul Alb). Ajunge in Athos cu ucenicul sau, Inocentiu, unde se indeletniceste cu citirea, traducerea si studierea scrierilor Sfintilor Parinti. Aici s-a intarit si in chemarea neincetata a numelui Domnului (rugaciunea inimii).

Intors din Athos, a intemeiat un schit in jurul anului 1473, pe malul Raului Sora, langa Belozersk. Acest loc a atras multi monahi dornici sa se exercite in vietuirea isihasta. Sfantul Nil se socotea pe sinet egal cu cei care ii cereau sfatul si nu a cerut pentru el nici un titlu, nici nu a pretins ca s-ar fi aflat pe vreo treapta spirituala superioara. Le-a cerut monahilor pe care ii avea sub ascultare sa nu vietuiasca nicioadata singuri in chilie, ci impreuna cu doi sau trei monahi. Dorea ca niciun monah sa nu se expuna de unul singur razboiului duhovnicesc. El a indemnat pe toti la viata isihasta si la practicarea rugaciunii neincetate. A trecut la cele vesnice pe 7 mai, in anul 1508.

Din invataturile Sfantului Nil Sorski

"Intrucat multi frati evlaviosi vin la mine, poftind a vietui la noi, iar eu in multe randuri lepad aceasta pofta a lor (fiindca sunt om pacatos si putin la minte, neputincios cu sufletul si cu trupul), insa dansii, lepadati fiind de mine, nu ma lasa in pace si nu contenesc a-mi face suparare, drept care se fac la noi tulburari, cugetat-am astfel: daca este voia lui Dumnezeu ca ei sa vina la noi, cade-se lor a sti predaniile Sfintilor, si a pazi poruncile lui Dumnezeu, si a plini predaniile Sfintilor Parinti, iar nu a veni cu dezvinovatiri si a-si indreptati raspunsurile cele din pacate (Ps. 140:4), si a nu zice: "Cu neputinta este acum sa vietuim dupa Scriptura si a urma Sfintilor Parinti" (Scrieri ascetice..., p. 9)… desi neputinciosi suntem, ci, pe cat ne sta in putere, trebuie sa ne asemanam si sa urmam pururea pomenitilor si fericitilor Parinti, chiar daca nu ne e cu putinta sa ajungem la masuri deopotriva cu ale lor. Iar daca cineva nu doreste lucrul acesta, sa inceteze a face suparare ticalosiei mele, fiindca pe unii ca acestia ii trimit de la mine deserti, precum am zis mai inainte, caci nu eu vin la dansii, cautand a stapani peste ei, ci dansii, venind la mine, ma silesc la aceasta" (Scrieri ascetice..., pp. 9-10). "Iar daca nici cei ce petrec la noi nu vor nazui sa pazeasca acestea si nu vor asculta de cuvantul pe care il graiesc lor din Sfintele Scripturi, eu pentru dansii nu voiesc a da seama, din pricina nesupunerii lor, si nevinovat sunt. Iar daca poftesc a vietui asa cum am zis, pe unii ca acestia fara impiedicare ii primim, graindu-le lor cuvantul lui Dumnezeu" (Scrieri ascetice..., p. 10).

Iulian Predescu

Pe aceeaşi temă

07 Mai 2019

Vizualizari: 1588

Voteaza:

Sfantul Nil Sorski 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

Sfantul Nil Sorski

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE