Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica

(11 aprilie)

S-a nascut in data de 7 octombrie 1787, in Bucuresti, in suburbia Santul Visarion, ulita Lefterescu. Parintii sai erau de conditie mijlocie, pe nume Antonie si Floarea Antonescu. Din Botez, pruncul a primit numele de Constantin, nasa fiindu-i Luxandra Vacarescu, sotia Banului Barbu Vacarescu si mama poetului Enachita Vacarescu. Mai tarziu, mama Sfantului ierarh se va calugari la manastirea Pasarea, devenind schimonahia Filofteia, mutandu-se la Domnul in data de 8 noiembrie 1833.

Constantin a fost astfel de mic crescut intr-un mediu crestin, sub ochiul veghetor al unei mame evlavioase si iubitoare de copii, in cinstirea si dragostea de Dumnezeu si de oameni. La varsta potrivita, el a fost dat de catre parinti la scolile romane ce se aflau atunci in Bucuresti, unde a invatat si limba greaca.

Urmand unei chemari launtrice, tanarul Constantin isi va lasa casa si parintii si va intra, la varsta de 20 de ani, ca frate la manastirea Cernica. Aici era fusese dus de mic de mama sa, care pretuia in mod deosebit pe staretul Gheorghe si ucenicii sai. La intrarea in manastire, Constantin va fi primit de staretul Timotei, care l-a incredintat spre ascultare incercatului duhovnic Pimen. In scurt timp, el va castiga iubirea si admiratia calugarilor, prin virtutile sale duhovnicesti.

La data de 12 noiembrie 1808, tanarul Constantin va fi tuns calugar, sub numele de Calinic, iar dupa o luna va fi hirotonit ierodiacon in biserica Sfantul Nicolae de la cernica de catre mitropolitul carturar bulgar Sofronie al Vratei, care era atunci refugiat la Bucuresti. Astfel, tanarul ierodiacon a adaugat nevointe peste nevointe, incat se spunea despre el ca nu dormea intins pe pat, ci atipea putin, asezat rezemat cu mainile pe un scaun, imbracat si cu mijlocul incins cu o curea lata.

In 1812, impreuna cu duhovnicul sau, Pimen, Sfantul Calinic a fost trimis in Moldova pentru strangerea de ajutoare in vederea repararii bisericii Sfantul Nicolae, care se stricase la cutremurul din 1802. Cu acest prilej el a putut cerceta manastirile care aveau randuiala Cuviosului Paisie. La scurta vreme dupa aceasta, duhovnicul sau va pleca la Athos, iar Sfantul Calinic va ramane sub indrumarea Parintelui Dorotei.

In anul 1813, cand multi preoti murisera de ciuma, Sfantul Calinic a fost hirotonit preot, impotriva vointei lui, in biserica din mahalaua Batistei, si a primit sarcina de a fi duhovnicul si marele ecleziarh al manastirii Cernica. In calitatea sa de duhovnic el era cercetat pentru sfat si mangaiere de mai toti parintii si fratii, dar si de lume din afara manastirii, chiar si mitropolitul de la acea data, Nectarie. In acest fel, desi tanar, Sfantul Calinic ajunsese, de fapt, carmuitor peste manastire si povatuitor sufletesc al vietuitorilor ei, deoarece batranul staret, Dorotei, ii incredintase conducerea tuturor treburilor manastirii.

Imbatranind, staretul Dorotei dorea sa-l lase in locul sau pe Pimen. De aceea il va trimite pe Sfantul Calinic la Athos, impreuna cu un alt monah, Dionisie, care cunostea limba turca, pentru a-l aduce pe Pimen la Cernica. Obstea manastirii insa nu l-a privit cu ochi buni pe Pimen, deoarece silise pe calugari la o viata prea aspra. In aceasta situatie, a trebuit sa se faca alegere de staret, iar intreaga obste l-a ales pe Calinic. Astfel, la o varsta de nici 30 de ani, in 1818, la numai 11 ani de la intrarea in manastire, Sfantul Calinic va deveni staretul marii manastiri bucurestene, avand asupra sa o grea povara de purtat. Insa el s-a dovedit a fi nu numai un bun povatuitor sufletesc, ci si un neintrecut organizator, deoarece in mai putin de doi ani a reusit sa duca la bun sfarsit lucrarile de restaurare si pictura ale bisericii Sfantul Nicolae, din ostrovul cel mare de la Cernica, inzestrand-o cu toate cele de trebuinta. Pentru aceste mari calitati ale sale, mitropolitul Dionisie Lupu il va cinsti pe Sfantul Calinic, in 9 aprilie 1820, cu vrednicia de arhimandrit.

Cum conducerea manastirii punea diferite probleme, Sfantul Calinic a incercat de la inceput sa impuna ordine si disciplina duhovniceasca, alcatuind in scris povatuiri clare si cuprinzatoare; totodata el s-a ingrijit de infiintarea unei biblioteci, care sa cuprinda cele mai insemnate carti de cultura teologica si zidire sufleteasca, initiind un curent carturaresc printre monahii cernicani. Dar cea mai insemnata lucrare a sa a fost zidirea bisericii cu hramul Sfantului Gheorghe-Purtatorul de Biruinta, intre anii 1831-1832, refacuta tot de Sfantul Calinic in anul 1838, in urma cutremurului de atunci. In 1846, neobositul staret a inceput sa construiasca biserica manastirii Pasarea, iar un an mai tarziu aceasta va fi sfintita. Tot prin grija lui s-a mai ctitorit si manastirea Ghighiu, da langa Ploiesti.

Astfel, Sfantul Calinic dadea dovada si de o rara maiestrie de constructor, el singur intocmind planurile bisericilor pe care le construia. Oriunde ajungea, in jurul lui rasareau cu repeziciune biserici si manastiri, astfel ca timp de 31 de ani, cat a condus manastirea Cernica, a facut din aceasta un colt de Rai, o mica gradina a Maicii Domnului, stralucind de lumina si pace, de rugaciune in smerenie si in munca, de milostenie. Ucenicii sai marturiseau ca Sfantul era inzestrat cu daruri divine, spunand despre acesta ca era capabil sa desluseasca cu usurinta gandurile oamenilor si ca nu era cu putinta sa fie mintit. De aceea, manastirea Cernica va deveni treptat o scoala model a intregului monahism romanesc, iar Sfantul Calinic cel care a dezvoltat in gradul suprem cele trei insusiri ale spiritualitatii cernicane: ascetismul, milostenia si preocuparea practic-gospodareasca.

Activitatea de realizari pe plan administrativ nu a exclus viata lui de taina, de traire in Hristos, prin posturi, privegheri si indelungi osteneli. Adeseori el postea aproape de limita puterilor omenesti, iar chiar si dupa alegerea sa de episcop, el a continuat sa poarte aceeasi haina groasa de siac, postind si priveghind ca si inainte. Pe langa darul citirii in sufletele si gandurile oamenilor, Sfantul Calinic primise si harisma dumnezeiasca a facerii de minuni. In 1821, cu puterea rugaciuni, el a izbavit obstea manastirii si multimea de bucuresteni ce se refugiasera acolo, de furia turcilor, care inconjurasera manastirea si erau hotarati sa omoare pe toti cei de acolo. Tot Sfantul Calinic a tamaduit o femeie stapanita de un duh necurat, iar citind rugaciunile de dezlegare din slujba inmormantarii, la capataiul unui mort ramas neputrezit, trupul acestuia s-a prefacut in tarana. mesterul Costache, care a lucrat la cladirea catedralei din Ramnic, istoriseste cum Sfantul l-a tamaduit pe fiul sau, bolnav de epilepsie.

Toate acestea insa au determinat pe unii ambitiosi sa incerce omorarea Sfantului, prin otravire. Dar, cu puterea Sfantului Duh, a ramas nevatamat, fiind chemat de Dumnezeu pentru a pastori episcopia de la Ramnic, ceea ce s-a si intamplat la 15 septembrie 1850, la varsta de 63 de ani. La 26 octombrie 1850 va fi hirotonit arhiereu, dupa care se va desparti cu greu de Cernica, luand cu sine totusi, cativa monahi, ca sa-i slujeasca in eparhie, printre care si ucenicii sai apropiati, fratii Orest si Anastasie Baldovin.

Sosind la Craiova, unde se mutase scaunul episcopiei din pricina incendiului de la Ramnic, din primavara lui 1847, el a cautat sa-si cunoasca eparhia sa, prin dese vizite canonice. In urma acestora, Sfantul a vazut starea jalnica in care se afla eparhia, si de aceea a cautat sa ia imediat masurile necesare pentru intarirea vietii bisericesti de aici. Astfel, va redeschide Seminarul teologic de la Ramnic concomitent cu refacerea catedralei episcopale de la Ramnic, distrusa in urma incendiului, pe care o va termina in 1856. O alta mare realizare a vestitului ierarh o va reprezenta schitul Frasinei, construit in 1763 si vaduvit de petrecerea monahilor. In 1863, Sfantul Calinic va construi acolo o noua biserica, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, precum si chilii si clopotnita. In vietuirea acestui schit, Sfantul va introduce randuiala atonita, si este celebru „blestemul” pe care acesta l-a facut cu privire la hotarele acestui schit, ca nici o femeie sa nu calce acolo. De altfel , el va vindeca pe fiica unui satean al Frasineiului, deoarece aceasta se imbolnavise pentru ca trecuse din greseala hotarul schitului, alergand dupa un animal.

Pentru ca bisericile sa aiba cartile necesare pentru cult si pentru pregatirea clerului, Sfantul Calinic va infiinta, cu mijloace proprii tipografia „Kallinik Rimnik”, care va incepe sa lucreze din 1861. La aceasta tipografie, printre alte lucrari, va apare si marea lucrare a epocii, colectia de Minee, precum si Tipicul bisericesc, Manualul de pravila bisericeasca, Evanghelia, Octoihul, Liturghierul, Acatistierul, Carte folositoare de suflet si Invatatura pentru duhovnici. O importanta lucrare tiparita aici, si care are ca autor pe Sfantul Calinic este si Pravila manastireasca, pravila dupa care s-a condus obstea manastirii Cernica si a schitului de la Frasinei. Astfel, prin infiintarea acestei tipografii, Sfantul Calinic va reinvia trecutul de glorie culturala si artistica a inaintasilor sai, episcopii Antim Ivireanul, Damaschin, Climent, Chesarie si Filaret, fiind apreciat de personalitatile vremii, ca patriarhul Chiril al Ierusalimului, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, tarul Rusiei, Nicolae I, care ii va si acorda, in ianuarie 1854, Crucea Sfantul Vladimir, clasa a 3-a.

Anii batranetii incepusera sa-i bata pe umeri insa, drept pentru care, la 18 septembrie 1857, Sfantul Calinic isi va scrie testamentul (diata), care ii oglindeste intreaga viata ca fiind o sfanta daruire in smerenie, intru dragostea ui Dumnezeu si a semenilor. Suferind de dureri de cap, pe care le capatase din cauza efortului ascetic extraordinar, precum si de dureri de stomac, el va pleca din scaunul de la Ramnic, la 24 mai 1867, fara sa primeasca aprobare pentru aceasta, la Cernica, de care ramasese legat tot timpul, si pe care nu o va mai parasi niciodata. Din respect pentru Sfantul Calinic, guvernul nu i-a retras titulatura, astfel ca el a ramas pana la sfarsitul zilelor tot in functia de episcop titular al Ramnicului.

Stiindu-si sfarsitul apropiat, in Joia Mare, la 28 martie 1868, Sfantul a chemat la sine 7 preoti care i-au slujit Sf. Maslu, iar in ziua de Pasti s-a impartasit cu Sfintele Taine. In zorii zilei de joi, 11 aprilie, dupa ce un preot ii citise Utrenia, s-a facut sanatos definitiv, s-a sculat si s-a imbracat cu toate hainele de ingropare, i-a binecuvantat pe cei de fata, si si-a dat duhul in mainile Domnului, rezemat cu capul pe pieptul parintelui Ghermano. Inmormantarea a avut loc sambata, 13 aprilie 1868, la care a participat mitropolitul primat al Romaniei, Nifon, impreuna cu un numeros sobor de ierarhi si preoti, insotiti fiind de un numeros public, sosit din imprejurimi. Sfantul Calinic a fost ingropat in biserica Sfantul Gheorghe, ctitoria sa.

Pentru curatia vietii sale, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat ca sa fie trecut in randurile sfintilor. Festivitatile proclamarii solemne a canonizarii au avut loc tot la Cernica in zilele de 21 si 23 octombrie 1955, cand tot atunci au fost dezgropate si moastele sale, care au fost asezate intr-o racla si pastrate pana azi in biserica ctitorita de el. Praznuirea a fost fixata la data trecerii sale catre Domnul, 11 aprilie, iar tot atunci au fost alcatuite si slujbele de pomenire ale Sfantului, precum si viata sa si felul zugravirii chipului sau.

Prin faptele sale, Sfantul Calinic a stralucit ca o stea luminoasa pe firmamentul intregii Biserici Ortodoxe Ecumenice, fiind si o podoaba aleasa a Bisericii Romanesti si un ocrotitor puternic al poporului roman. De aceea si Insusi Dumnezeu l-a proslavit, daruind sfintelor sale moaste puterea savarsirii de minuni.

Nicu Danut Florin Petrescu