Plictiseala

Plictiseala Mareste imaginea.

Plictiseala

Omul din zilele noastre se plictiseste pentru ca viata spirituala a apus in el. Si-a tocit curiozitatea. Asa se face ca omul plictisit incearca sa omoare timpul: sta fara rost ore intregi in fata unui televizor, iese din casa, spre a se indrepta catre nicaieri, doarme peste masura, consuma cat mai mult alcool, etc.

Plictiseala apare din odihna neduhovniceasca. De aceea nu am intalnit si nici nu vom intalni vreodata crestini, in adevaratul sens al cuvantului, care sa afirme ca se plictisesc. Ei au relatii, iar de acestea nu se satura niciodata. Astfel, ne putem explica de ce unii monahi, care isi petrec toata ziua stand intr-o chilie, nu sunt un depozit de plictiseala. Pentru ca ei, stand in chilie, vorbesc cu Dumnezeu.

Plictiseala nu apare la o anumita ora sau intr-o anumita zi. Scriitorul francez Georges Bernanos descrie minunat plictiseala: "E ca un fel de pulbere. Te misti incolo si incoace si n-o vezi, o respiri, o inghiti, cand stranuti, cand bei, dar e atat de fina, atat de usoara, ca nici nu-ti scartaie macar intre dinti. Dar, daca te opresti macar o singura clipa, o si simti intinsa pe obraz, pe maini." ("Jurnalul unui preot de tara", 1999).

Mi s-a intamplat de cateva ori sa am in fata oameni plictisiti. Timpul petrecut cu ei m-a istovit. Ai sentimentul ca te afli in fata unor morti. Le vorbesti fara sa-ti vorbeasca, iar la final esti privit ca si cand atunci ai fi aparut langa ei. Iar acest lucru e posibil, nu pentru ca tu, cel ce le-ai vorbit, ai fost neinteresant, ci pentru ca ei cauta sa "omoare timpul".

Inchei prin cuvintele lui Paul Evdokimov: "Nu razboiul, ci plictiseala va fi cea care va duce lumea la pieire."

Adrian Cocosila

27 Aprilie 2010

Vizualizari: 10710

Voteaza:

5.00 / 5 din 3 voturi.

Comentarii (5)

  • Adrian RPostat la 2011-02-03 19:14

    Da, interesant, dar cam putin. Si cam nefolositor. :)) Eu am gasit despre lene si munca in Everghetinos volumul 2, chiar de pe net - cu dedicatie de la Sfintii Parinti- cuvantari si pilde din Patericul Egiptean. (il am si acasa, dar de obicei nu sunt acasa... asa ca astfel de carti le iau de pe net)

  • Popescu IoanPostat la 2010-07-02 14:09

    @ olariu fabi cum adica ce-i de facut? trebuie sa ne rugam zi de zi Tatalui ceresc, caci numai El, Dumnezeu cel viu si atotputernic ne poate scoate din ghearele plictiselii, numai El poate da sens vietii noastre de sclav.

  • Alexandru MunteanuPostat la 2010-05-01 18:06

    Frumos...asa cum se spune si mai sus, daca ai viata cu Dumnezeu nu ai cum sa te plictisesti.

  • Adina OPostat la 2010-04-29 23:24

    Exista in zilele noastre oameni care se plictisesc!?

  • olariu fabi Postat la 2010-04-28 15:24

    E perfect spus. Si ce e de facut?

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE