Greutatea creşterii copiilor cade mai ales în seama părinţilor. Familia este cadrul firesc pentru dezvoltarea copiilor. Iar experienţa învaţă că din familie copilul primeşte multe cusururi şi multe virtuţi.

Sfântul Ioan Gură de Aur notează ceea ce se spune şi astăzi, că este, adică, trebuinţă ca amândoi părinţii să se intereseze de creşterea copiilor. Desigur, întâietate are mama, ea aflându-se mai multă vreme în preajma lor, dar de îngrijirea copiilor nu este străin nici tatăl. „Grija de copii ţine de amândoi [părinţii], şi mai cu seamă de femei,
de vreme ce ele stau mai mult acasă. Căci pe bărbaţi adesea îi trag călătoriile şi grijile din piaţă şi treburile cetăţii, dar femeia, neavând nici o astfel de grijă, mai uşor poate să se îngrijească de copii, bucurându-se de mai mult răgaz". In orice caz, educaţia trebuie săvârşită de amândoi părinţii. Şi taţii trebuie să arate un interes vădit.

Este îndepărtată, astfel, unilateralitatea, fapt pentru care creşterea copiilor va fi mult mai armonioasă. Copilul va avea, prin urmare, putinţa de a se dezvolta primind nu numai grija maternă, proprie sufletului femeiesc, ci şi bărbăţia caracteristică genului masculin, prin prezenţa tatălui. Se maturizează, aşadar, mai deplin.

Insă pentru ca părinţii să le poată oferi copiilor o mai bună educaţie şi ca ajutorul lor să le fie acestora mai eficient şi substanţial, trebuie să fie ei înşişi, pe cât cu putinţă, desăvârşiţi. Este un fapt cert că în îndrumarea pedagogică nu transmitem pur şi simplu cunoştinţele pe care eventual le deţinem, ci ceea ce suntem noi înşine. Prin educaţie, copilul primeşte o „transfuzie" ontologică şi existenţială. Sunt situaţii când părinţi şi, în genere, pedagogi, cu multe cunoştinţe despre creşterea copiilor, să nu poată face în cele din urmă nimic în viaţă, dezicând-se, astfel, de cele pe care le învăţau prin cuvinte. Există, astfel, un dezacord între cele spuse şi cele făptuite.

Notează Sfântul Ioan Gură de Aur: „Când bărbatul şi femeia se pleacă legii date lor (de Pavel, prin care rânduieşte legăturile dintre ei), este trebuinţă de puţină osteneală pentru a fi ascultaţi de copii. Căci când un lucru are început bun, trainic şi frumos, cu uşurinţă va înainta apoi în toată calea şi legea." Când copilul se dezvoltă într-un mediu de familie matur în ceea ce priveşte sentimentele şi viaţa duhovnicească, se creează atunci condiţiile necesare pentru ca el să intre pregătit, copt, în marea familie a societăţii. Astfel, între soţi trebuie să existe unitate. „Dacă între soţi este înţelegere, atunci şi copiii vor avea o creştere bună." Este nevoie de o educare a părinţilor şi mai cu seamă de o formare creştinească. „Căci potrivit cu pământul in care se sădeşte planta, tot astfel va şi rodi. Dacă solul este nisipos sau sărat, aşa va fi şi rodul ei, dacă va fi dulce şi bun, asemenea şi rodul. " Şi continuă: „Cum sa îl poţi îndrepta pe fiul tău, să îi dai sfaturile trebuincioase altuia care este neglijent, de vreme ce tu însuţi, care te afli la o bătrâneţe înaintată, faci asemenea fapte rele?... Cum poate, deci, tatăl să îi înveţe pe alţii să-şi înfrâneze patima, obrăznicia şi mânia, când el însuşi nu a învăţat să se înfrâneze?"

Prezenţa părinţilor care duc o viaţă, pe cât este cu putinţă, desăvârşită, este de mare preţ. Părinţii trebuie să fie o pildă vie pentru copii. Sfântul loan Gură de Aur atrage atenţia: „Mai cu seamă noi trebuie să avem dascăli, nu ei, de vreme ce greşelile copiilor nu pot fi mari, în vreme ce ale noastre sunt nespus de mari." Astfel, şi părinţii trebuie să primească deopotrivă îndrumarea cuvenită. Cine este îndrumat, va putea, la rândul lui, să-i îndrume pe alţii. Reaua purtare a părinţilor are consecinţe asupra copiilor: „Toată răutatea copiilor se trage din negrija noastră şi din faptul că nu îi călăuzim dintru început şi din fragedă vârstă pe drumul evlaviei."

Desigur, lipsa de maturitate a unora dintre părinţi nu îndreptăţeşte purtarea rea a copiilor. Cu alte cuvinte, nu este cu putinţă ca cineva să-şi îndreptăţească purtarea sa lipsită de minte şi necuviincioasă prin răutatea înaintaşilor lui. Referitor la aceasta, Sfântul loan Gură de Aur notează: „Să nu aducem ca îndreptăţire nici patria, nici educaţia, nici răutatea celor dinaintea noastră. Dacă voim să fim cu luare-aminte la noi înşine, nimic din toate acestea nu ne va împiedica. Căci şi Avraam a avut un tată păgân, însă nu s-a făcut următor al fărădelegii lui. Asemenea şi lezechia, cu Ahaz, însă şi acesta s-a făcut prieten al lui Dumnezeu. Şi Iosif, în mijlocul Egiptului de atunci, a câştigat cununa întregii înţelepciuni, după cum şi cei trei tineri din mijlocul Babilonului, chiar în palat vieţuind, şi având înaintea ochilor copioasele mese împărăteşti, au arătat cea mai înaltă măsura de viaţă duhovnicească.

Moisi, totodată, în Egipt, şi Pavel înaintea întregii lumi. Şi nimic din toate cele de sus nu le-a fost nici unuia dintre ei piedică pe calea virtuţii. Pe acestea să le avem şi noi în minte şi să lepădăm pretextele deşarte, îndreptăţirile, şi să începem să ne ostenim pentru virtute. Aşa II vom atrage şi pe Dumnezeu să ne arate mai mare dragoste, II vom convinge sa ne ajute în luptele noastre şi ne vom desfăta de bunurile cele veşnice."

Anevoioasa tinereţe

Sfântul loan Gură de Aur nu este lipsit de realism. Cunoaşte greutăţile pe care le aduce cu sine îndrumarea tinerilor.

Am subliniat deja faptul că a avea copii este un lucru anevoios. Cu atât mai mare este osteneala de a-i educa! Vârsta tinereţii, îndeosebi adolescenţa, este o perioadă din viaţa omului plină de revoltă. Toţi am trecut prin ea şi cunoaştem marile sale greutăţi. Observă Sfântul Ioan: „Tinereţea este o vârstă dificilă, este nestatornică, cu uşurinţă poate fi înşelată, este predispusă la cădere şi cere hăţuri foarte puternice." In alt loc scrie: „Sălbatică e tinereţea şi are nevoie de mulţi învăţători, dascăli, pedagogi, însoţitori, doici. Şi toate acestea abia de sunt de ajuns să o poată ţine în frâu. Ca un cal fără frâu, ca o fiară neîmblânzită este tinereţea " Trebuie să notăm faptul că este trebuinţă de împreuna-lucrare a celor răspunzători de educaţia tinerilor şi, totodată, trebuie să existe, pe cât posibil, o abordare unitară a temelor, altminteri în sufletul copiilor vor lua naştere o mulţime de întrebări. Părinţii, profesorii, societatea, cei aflaţi la putere, cei responsabili de programele filologice, educaţionale etc., Biserica prin păstorii săi, trebuie să se intereseze şi să colaboreze pentru a le asigura copiilor o călăuzire dreaptă, desăvârşită.

Sfântul Ioan Gură de Aur foloseşte două pilde pentru a arăta sălbăticia firii la vârsta tinereţii, când toate puterile sufleteşti şi trupeşti sunt în plină dezvoltare.

Prima este cea a calului care trage la dreapta şi la stânga. Tinerii „au dorinţe sălbatice, sar întocmai ca [asinii sălbatici] şi lovesc cu piciorul, umblă peste tot fără frâu şi nu se îngrijesc de nimic folositor".

A doua este imaginea unei mări înfuriate. „La această vârstă vine marea tinereţii pe care suflă vânturi puternice, ca pe Marea Egee, căci înlăuntrul nostru sporesc poftele. Această vârstă este cea mai grea..." De aceea este trebuinţă de pedagogi cercaţi, care să chivernisească cu iscusinţă această vârstă tânără.

O bună educaţie
Este trebuinţă de o bună educaţie pentru ca toate aceste probleme să fie rezolvate şi omul să ajungă la desăvârşire.

Trebuie să luăm aminte la gândul pe care-l exprimă Sfântul Ioan, acela că părinţi îi numim nu pe cei care doar nasc copii, ci pe cei care le poartă de grijă copiilor lor. Scrie: „Pentru că nu-l face pe un om părinte simplul fapt că a contribuit la naşterea copilului, ci educarea corectă a acestuia." Pentru a spune aceasta se sprijină pe faptul că mulţi părinţi şi-au dezmoştenit copiii şi au înfiat alţii. Şi continuă: „Nu fără rost vă spun acestea, ci ca să învăţaţi că dispoziţia sufletului este mai puternică decât firea." Mai presus de toate, trebuie să le oferim copiilor o educaţie bună. De aceea Sfântul accentuează: „Nu încetez de a vă ruga, de a vă ruga cu lacrimi şi a vă cere ca, înainte de toate celelalte, să daţi copiilor voştri o bună educaţie. Dacă-ţi iubeşti copilul, arat-o prin educaţia ce i-o dai.

In epoca noastră, precum şi în epoca Sfinţilor Părinţi, mulţi părinţi se preocupă mai mult de ajutorarea materială a copiilor şi mai puţin de formarea caracterului şi a personalităţii lor. Grija lor ţine aproape exclusiv de o îngrămădire de bunuri materiale sau de deprinderea celui mai bun meşteşug şi a celei mai bune meserii. Mai mult se interesează de împlinirea lor pe plan economic, profesional şi social. Sfântul Ioan condamnă însă această mentalitate, învăţând:

„Ne grijim pentru averile lor, dar pentru ei nu ne îngrijim. Vezi tu câtă lipsă de minte? Antrenează sufletul copilului, şi toate celelalte vor veni după aceea. Că dacă nu va avea acest bun, nici un folos nu-i va fi din averi. Iar dacă acesta îl va săvârşi, nici o vătămare nu va avea de la sărăcie. Vrei să-l laşi bogat? învaţă-l să fie bun. Astfel va putea şi să-şi rânduiască cu dibăcie averile, iar dacă nu va avea avere, nu va fi cu nimic mai prejos decât cei care au. Pe când dacă este rău, chiar dacă îi laşi mii de averi, tot nu l-ai lăsat şi păzitor al lor. Şi în acest caz l-ai făcut mai de plâns decât cel mai de pe urmă sărac. Iar celor care nu sunt educaţi bine din copilărie, mai bună le este sărăcia decât bogăţia..." Sfântul Ioan Gură de Aur accentuează şi un aspect interesant legat de educaţie. Grija soţului-tatălui pentru copil nu trebuie să strâmtoreze buna sa legătură cu soţia. Soţul-tatăl trebuie să-şi iubească mult soţia-mama copiilor săi, pentru a nu-şi micşora cu nimic dragostea faţă de ea în numele iubirii pentru copii. Spune despre aceasta: „S-o cinsteşti mai mult decât pe prietenii tăi, mai mult chiar şi decât pe copiii voştri. Şi pe aceştia, de dragul ei să-i iubeşti."

Această observaţie este importantă deoarece arată o problemă adeseori întâlnită în viaţa de familie a soţilor, iar Sfântul Ioan Gură de Aur, cu multă dreaptă-socotinţă, se străduieşte să o îndrepte. In zilele noastre s-a constatat că „adesea soţii, dezamăgiţi de căsnicia lor, şi înţelegându-şi, conştient sau nu, neputinţa de a face faţă cerinţelor vieţii conjugale, demisionează efectiv din rolul de soţ sau de soţie şi se dedică în chip desăvârşit celui de părinte. Se hotărăsc să trăiască numai pentru copil, dar indirect îi cer şi copilului să trăiască numai pentru ei, iar copilul devine, astfel, persoana cea mai importantă din familie... Cei doi părinţi se străduiesc să câştige bunăvoinţa copilului, îndeosebi pentru că nu simt să-şi fi câştigat fiecare bunăvoinţa unul altuia... Iar de vreme ce părintele de celălalt gen încearcă să-l folosească pe copil drept înlocuitor al soţului, copilul devine un pion în războiul dintre sexe, iar părintele de acelaşi gen cu copilul începe să-l vadă pe acesta din urmă drept un posibil rival" (Părintele Filothei Faros - Părintele Stavros Kophinas).

Vedem aici limpede ce anume creează această alipire a părintelui de copil şi părăsirea celuilalt soţ. De aceea, este de actualitate observaţia Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care am amintit-o mai sus, potrivit căreia tatăl trebuie să-şi iubească fiii prin prisma iubirii pentru soţia sa. Această iubire, a soţului pentru soţie, stă pe primul loc, urmată fiind de iubirea pentru copii.

Ierotheos, mitropolit al Nafpaktosului
Fragment din cartea "Stiinta medicinei duhovnicesti", Editura Sophia

Cumpara cartea "Stiinta medicinei duhovnicesti"

• Educatia copiilor
  Publicat in : Cum indrumam copilul in viata duhovniceasca
• Educatia copiilor
  Publicat in : Credinta
• Rolul familiei in educatia copiilor - o perspectiva eclesiala
  Publicat in : Morala
• Pedeapsa si rasplata in educatia copiilor
  Publicat in : Credinta