Mintea pentru Biserica

Mintea pentru Biserica Mareste imaginea.

Mintea pentru Biserică. Virtuţile minţii sunt numite de către Sfântul Ioan Scărarul învierea sufletului înaintea Învierii celei de obşte. Acest lucru înseamnă experieri ale împărăţiei lui Dumnezeu încă din această lume, adică înainte de a fi sfârşitul lumii. Aşa poate un Sfânt să trăiască. De aceea şi noi să vedem astăzi puţin unde poate să ajungă mintea omului, la ce stare de sfinţenie. Iar când zicem minte nu înţelegem deşteptăciunea, capacitatea cuiva de a putea să înveţe repede sau să aibă o memorie foarte bună sau să conceapă lucruri originale şi noţiuni greu de înţeles. Când vorbim în Biserică despre minte, nu sugerăm gândirea sau educaţia sau instruirea care cultivă, într-un anumit mod, inteligenţa noastră firească. Mintea nu este cugetul.

De altfel, nu este o calitate pentru Biserică faptul ca cineva să fie educat sau să se fi născut cu o agilitate moştenită. Mintea pentru Biserică reprezintă altceva în interiorul omului; este ceea ce are harul lui Dumnezeu, înţelepciunea Sa, în locul elementului firesc al deşteptăciunii noastre. Este ceea ce preferă cultivarea smereniei în locul pricopselii instruirii76. Este acel element care ne ajută să evadăm puţin din şinele nostru firesc şi să întrezărim, intr-un anumit mod, chipul lui Dumnezeu în interiorul nostru şi propria noastră proiecţie în faţa lui Dumnezeu. Mintea este reşedinţa gândurilor, locul celor mai adânci cugetări, sediul credinţei, centrul hotărârilor mari, al alegerilor decisive pentru însăşi viaţa noastră.

«Sfintele suişuri77». Spunem adesea despre Sfinţi că nu înaripat mintea sau că sunt zburători la înălţimi după minte, cu alte cuvinte, că au dat aripi minţii lor, în starea cea mai înaltă a sufletului lor, şi au putut să zboare la mari înălţimi. Sfântul Apostol Pavel zice: căutaţi cele de sus [...] cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ (Coloseni 3: 1-2), adică tendinţa noastră să fie permanent spre cele de sus. Sus să avem inimile, spunem la Dumnezeiasca Liturghie. Altădată, imnele ne îndeamnă iarăşi să ne înveselim dumnezeieşte78 sau, la evenimentul Schimbării la Faţă [a Domnului], să ne suim în muntele Domnului79, altfel spus, să ne suim la cele de sus cu zel dumnezeiesc şi cu nădejdea întâlnirii dumnezeieşti. Această identificare a progresului duhovnicesc cu tendinţa de suiş80 la înălţimile noetice81 nu este, fireşte, fără de importanţă! Şi altundeva, iarăşi, Sfânta Scriptură repetă: cetatea noastră este în ceruri (Filipeni 3: 20), adică inima, voinţa, cugetarea, orientarea noastră să fie spre cer şi nu spre cele pământeşti, spre cele materiale, spre cele obişnuite, spre cele stricăcioase, spre cele trecătoare.

Dar şi evenimentele cele mari ale revelaţiilor au loc şi ele pe punctele înalte ale pământului. Un exemplu din Vechiul Testament este teofania82 lui Moise pe Muntele Sinai. Descrierile cărţii Ieşire îi prezintă pe israeliţi că urcă, apoi rămân la poalele Muntelui, iar pe Moise că urcă mai sus, pe vârf, pe vârful sfânt al Muntelui Sinai şi acolo primeşte voia lui Dumnezeu sub forma poruncilor. Dar şi Sfântul Proroc Ilie, pe Muntele Cârmei, îl vedem că are acele stări de vedere a lui Dumnezeu şi experienţe ale convorbirii sale cu Dumnezeu.

Dacă trecem şi la evenimentele din Noul Testament şi ale prezenţei Domnului, de pildă, în toată regiunea Galileei, vom întâlni acelaşi fenomen. Doi munţi joşi existau în zonă: Taborul în Galileea şi Muntele Măslinilor la Ierusalim. Pe Tabor are loc Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos, iar pe Muntele Măslinilor se desfăşoară înălţarea Domnului. Şi Cina cea de Taină a avut loc la mansardă. Conform tradiţiei şi indicaţiilor din Faptele Apostolilor, evenimentul Cincizecimii, adică al coborârii Sfântului Duh, s-a făcut pe un loc înalt. Şi Răstignirea este realizată pe dealul Golgotei.

Observăm că pretutindeni există aceste semne, care constituie proeminenţele pământului, punctele de contact ale pământului cu cerul, punctele contactelor şi ale atingerilor noetice, locurile apropierilor de taina dumnezeiască. Acesta este motivul pentru care toată această frazeologie, folosită în tropare, în slujbe, vorbeşte despre suire, despre suişuri ale sufletului spre cele de sus, despre stări noetice de înălţare dumnezeiască.

Poate vom simţi şi noi vreodată, prin propria noastră experienţă, ce binecuvântare este să se afle cineva sus pe un vârf, unde are o privelişte atât de largă a orizontului şi vede lucrurile puţin diferit; unde aerul este foarte curat şi respiraţia mai bună. Aşa este şi în cele duhovniceşti; când se va sui cineva la cele de sus, atunci poate mintea lui să aibă palpabile evenimente, sensuri, semne, elemente ale prezenţei lui Dumnezeu într-un mod mai sensibil şi adevărat.

Prin urmare, m-am gândit astăzi că bine ar fi să facem mişcarea cu totul inversă şi să vedem câteva dintre stările care descriu înălţimea virtuţilor, adică a virtuţilor noetice83. Veţi fi citit în cărţi despre rugăciunea noetică [sau a minţii], despre starea noetică. Acest lucru înseamnă sfinţirea minţii la diferite nivele despre care vom spune mai jos, sfinţire care îl aduce realmente pe om în punctul de a atinge chiar şi taina lui Dumnezeu. Aşadar, să vedem, încetul cu încetul, aceste nivele, începând de la cele mai de jos şi înaintând spre cele mai înalte.

Trezirea minţii - pocăinţa. Prima stare este trezirea minţii. De obicei, trăim într-o mortificare a minţii, într-un somn adânc, ca şi cum nu înţelegem realitatea, ca şi cum avem ochii noştri închişi, ca şi cum dormim, ca şi cum suntem uitaţi într-un delir lumesc, înecaţi în iluzii, trăind ca animalele iraţionale, ca plantele sau ca roboţii, mişcându-ne în mod mecanic. Uitând de marele tezaur al sufletului, care dispune de o posibilitate mult mai mare, posibilitatea de a primi coborârea lui Dumnezeu în interiorul nostru sau de a izbuti urcarea sufletului nostru, astfel încât să trăiască în mod tainic unit cu El. Această letargie conduce la păcat, posibil fără să şi înţelegem acest lucru. Este necesar ca mintea noastră să fie trezită, cu alte cuvinte, să ne deşteptăm puţin şi să venim în şinele nostru.

Aşadar, prima stare, prima treaptă a urcuşului duhovnicesc, este trezirea minţii, iar virtutea corespunzătoare care se naşte din această stare este pocăinţa, despre care atât de mult vorbeşte Biserica noastră.

Un exemplu clasic al trezirii minţii este cel al Parabolei fiului risipitor: [expresia] venindu-şi în sine (Luca 15:17) se referă la fiul risipitor, [cu alte cuvinte,] el şi-a venit în cele bune ale sale, a înţeles ce i se petrece, s-a deşteptat, adică şi-a deschis ochii săi şi a priceput cât de greşit trăieşte. Nu este doar acest exemplu care are legătură cu marea virtute a pocăinţei. Există şi alte exemple. De pildă, îl vedem pe tâlhar că trăieşte o viaţă întreagă în păcat şi destrăbălare, o viaţă care îl conduce, pe bună dreptate, la răstignire. Şi, cu toate acestea, în momentul răstignirii, are loc trezirea minţii sale, ceea ce îl face să spună: Şi pe noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre (Luca 23:41). Se deşteaptă şi fură Raiul. Se schimbă în mod radical şi din om al patimilor, al păcatelor, al dependenţelor materiale devine un vultur pentru Rai.

Un caz asemănător este şi Zaheu. Cât de mare a fost schimbarea lui Zaheu! Un mai mare al vameşilor, a cărui gândire era cum să strângă bani, se suie deodată într-un loc înalt, într-un sicomor, şi acolo are loc marea schimbare din interiorul său. Şi de la faptul de a lua se întoarce gândirea lui la faptul de a da: Iată, jumătatea din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit (Luca 19: 8). Minunată schimbare! La fel se petrece şi cu desfrânata. Acelaşi lucru se petrece şi cu Sfântul Apostol Pavel, care din persecutor se transformă în propovăduitor al Evangheliei. Rea este lenevirea, mare este pocăinţa84 vom auzi în seara Sfintei şi Marii Marţi.

Această schimbare şi înnoire este pocăinţa şi are legătură cu prima stare, altfel spus, cu trezirea sufletului, care este atât de necesară pentru noi toţi. Lăsăm somnul, ne sculăm drepţi şi distingem lucrurile aşa cum sunt.

Mutarea minţii - dreapta judecată. Cea de a doua stare, puţin mai sus decât prima, este mutarea minţii85. Am citit alaltăieri la Acatistul Bunei Vestiri: Văzând naştere străină, să ne înstrăinăm de lume, mutându-ne mintea la cer 86. Acest lucru înseamnă să întoarcem comutatorul nostru şi, în loc să fim oameni ai materialităţii, ai instinctelor, ai patimilor şi slăbiciunilor zilnice, ai miopiei, ai perspectivei pământeşti, să putem privi puţin spre cer.

Prin urmare, Biserica vine şi ne spune că cel de al doilea lucru pe care îl avem de făcut este să mutăm mintea noastră, să luăm hotărârea de a ne mişca puţin spre cealaltă stare, adică spre starea cerului şi a împărăţiei lui Dumnezeu. Este ceea ce şi-a spus fiul risipitor: Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu (Luca 15: 18). Şi s-a dus. Aceasta este mutarea.

Dacă vom privi puţin întreaga noastră viaţă, atunci vom constata că nu avem un criteriu corect. Ne lipseşte o altă mare virtute, şi anume, virtutea dreptei judecăţi. Cu alte cuvinte, să putem gândi corect, cu pricepere şi înţelepciune; adică să putem vedea pe cele duhovniceşti sau, cel puţin, să le dorim şi nu să rămânem pur şi simplu ataşaţi de cele pământeşti şi de cele zilnice.

Plecăm şi mergem de la mutarea minţii la o a treia stare. Aceasta este deschiderea minţii.

Deschiderea minţii - cumpătarea, nepăti-mirea. Se menţionează în Evanghelia după Sfântul Luca că Hristos, într-una dintre arătările Sale Ucenicilor, după înviere, mergând spre Emaus, le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile (Luca 24: 45). El le-a deschis mintea şi ei au înţeles sensurile Scripturilor. Acest lucru reprezintă o altă stare. Insă, faptul ca cineva să poată avea mintea lui deschisă înseamnă curăţirea inimii, adică este posibilitatea de a putea nu doar să dorească binele, ci şi să-l sesizeze. De aceea, alte două virtuţi sunt în legătură cu această stare: cumpătarea şi nepătimirea87. Cumpătare înseamnă să fie cineva sănătos la minte, să aibă inocenţă, curăţenie, sinceritate, transparenţă. In acest fel, se deschide mintea noastră şi poate sufletul nostru să accepte mesajele lui Dumnezeu, harul şi binecuvântarea Sa, pe care cu neprihănire să le şi primească.

Luminarea minţii - discernământul, străvederea, înainte-vederea. Următoarea stare este luminarea minţii. Luminare înseamnă faptul de a putea deja să fie luminat interiorul tău. Există virtuţi despre care vorbesc scrierile Sfinţilor Părinţi şi prin care poate cineva să fie luminat şi să discearnă voia lui Dumnezeu în viaţa sa, adică să priceapă sensuri şi noţiuni pe care nu le poate sesiza altfel, să vadă semnele lui Dumnezeu, să distingă minunile, chiar şi însăşi taina lui Dumnezeu, deşi nu o înţelege, iar în interiorul lui să se nască credinţa într-un mod harismatic. Trei virtuţi sunt în legătură cu luminarea minţii, după cum sunt menţionate la sfârşitul cărţii Scara: una este numită discernământul88, cealaltă este numită străvederea89 şi cea de a treia este numită înainte-vederea. Iar Sfântul Ioan Scărarul spune că cea mai mare virtute este discernământul.

Omul luminat are discernământ, adică este cel ce poate şi deosebeşte binele de rău, cel ce nu are în interiorul său confuzie, nu le vede înceţoşate. Cât de diferită este o zi cu mare vizibilitate faţă de o alta cu ceaţă!

Pe de o parte, imaginaţi-vă că cineva păşeşte duhovniceşte prin ceaţă, iar pe de altă parte, imaginaţi-vă că merge printr-o mare vizibilitate duhovnicească! Cu alte cuvinte, el poate să distingă amănuntele. Avem cazuri de oameni sfinţi, de care ne apropiem şi ei citesc sufletul nostru, ne spun ceea ce dorim. Nu este nimic magic. Ei sunt atât de curaţi, încât pot vedea şi sufletul nostru; sunt atât de imateriali, încât pot distinge lucrurile duhovniceşti.

De asemenea, veţi fi auzit despre Sfinţi contemporani care aveau harisma străvederii. însă, există şi oameni simpli care deţin această harismă. La metocul90 mănăstirii Simonopetra91, unde am slujit timp de paisprezece ani, am întâlnit oameni înaintaţi în vârstă, simpli precum noi, care putea într-adevăr să citească sufletul celuilalt.

Veneau şi îmi ziceau: O anumită problemă are cutare, nu-l cauţi ca să-l ajuţi? De unde ştii acest lucru?, îi întrebam. L-am văzut, îmi răspundeau. Realmente, mergeam, îl găseam pe omul pe care mi-1 indicau şi constatam că exista cu adevărat o problemă, pe care aceşti bătrâni înţelepţi o distinseseră în mod tainic. Ce lucru minunat! Aceasta este străvederea, adică să-i dai celuilalt ceea ce el are nevoie. De aceea, uneori spunem că acest om înduhovnicit este străvăzător. Cu alte cuvinte, el poate să vadă lucrurile nu prin cele pe care le spunem, ci chiar din cele pe care nu le zicem; nu din ceea ce spunem, ci din ceea ce ascundem.

+Nicolae, mitropoli de Mesogheia si Lavreotica

Fragment din cartea "De la lumea vietii cotidiene la adevarul vesniciei", Editura Egumenita

Cumpara cartea "De la lumea vietii cotidiene la adevarul vesniciei"

Note:

76 Viaţa duhovnicească este deschisă oricărui om care îşi doreşte mântuirea. Prin această viaţă şi stările ei (curăţire, luminare şi îndumnezeire), credinciosul depăşeşte barierele inteligenţei fireşti şi ale instruirii profesionale, fiindcă ajunge, prin lucrarea harului dumnezeiesc şi a minţii întru inima lui, să perceapă tainele şi înţelesurile înalte, adică realitatea duhovnicească, accesibilă oricui se ridică la vederea lui Dumnezeu. în felul acesta, capacităţile fireşti ale omului sunt completate de darurile duhovniceşti primite de la Dumnezeu şi numai aşa oamenii devin egali în Hristos. Această egalitate duhovnicească este cu totul deosebită de orice altă egalitate politică sau ideologică, în care oamenii sunt grupaţi în categorii şi clase, pe când în Biserica lui Hristos există o singură clasă, cea a comuniunii cu Hristos şi a trăirii sfinţeniei, precum şi o singură categorie, cea a iubirii frăţeşti, (n. trad.)
77 Sau urcuşuri, (n. trad.)
78 Troparul al TV-lea din Cântarea a IV-a de la Canonul Sfintelor Paşti. (n. trad.)
79 Slava Litiei, glasul al V-lea la Vecernia Mare de la Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos. (n. trad.)
80 Sau urcuş. (n. trad.)
81 Altfel spus, mintale sau ale minţii, (n. trad.)
82 Sau arătarea lui Dumnezeu de care s-a învrednicit Moise. (n. trad.)
83 Sau ale minţii, (n. traci.)
84 Vezi Sthihira a IV-a de la Landele Deniei de Marţi seara (Utrenia din Sfânta şi Marea zi de Miercuri), (n. trad.)
85 Sau schimbarea minţii. însă, autorul foloseşte cu precădere sensul „mutării" minţii, pentru a scoate în evidenţă atât schimbarea interioară a omului, cât şi mişcarea lui spre „starea cerului", (n. trad.)
86 Vezi Condacul nl Vlll-lea din Acatistul Bunei Vestiri. De menţionat că în Biserica Ortodoxă din Grecia acest Acatist se spune împărţit în patru stări, în primele patru vineri din Postul Mare, şi apoi în întregime, în vinerea a V-a din acelaşi Post. în practica liturgică a Bisericii Ortodoxe din România, acest Acatist este săvârşit o singură dată, şi anume, în vinerea a V-a din Postul cel Mare. (n. trad.)
87 Sau lipsa de patimi
88 Sau dreapta socoteală, (n. trad.)
89 Sau clarviziunea, (n. trad.)

 

Pe aceeaşi temă

06 Mai 2017

Vizualizari: 1394

Voteaza:

Mintea pentru Biserica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE