Marturia cuvintelor

Nu avem cuvinte in fata insistentei plina de dragoste a Mantuitorului. E inadmisibil sa fim neatenti la plinul binelui ce ni-l promite Mantuitorul. Tot ce-ai descoperit, din Taina lui Dumnezeu, se cere transmis mai departe. Cuvintele Lui, cand esti atent, ofera o multitudine de nuante si noi perspective, mai frumoase si mai adanci. Rugaciunea e atentia necontenita la privirea Mantuitorului atintita, cu dragostea Tatalui, la tine. De cei doi, trei pe care-i stii ca sunt permanent cu tine, asistandu-te tacut si sigur, nu te mai desprinzi pana la sfarsit.

*

Nu am corespondent de exprimare in ceea ce descopar din vorbele Mantuitorului adresate noua: "Intelegeti-Ma, uitati-va la Mine care detin totul pentru voi; tot ce aveti nevoie, la Mine aflati, intelegeti-ma!" Mereu, mereu a insistat sa fie inteles de cei apropiati ai Lui. Nu gasesc corespondent in vocabularul nostru ca sa dau expresie la ceea ce-am desprins din insistenta Mantuitorului: "Cuvintele Mele nu le puteti primi dar ma dau pe Mine, primiti-ma pe Mine in locul cuvintelor; acum nu pricepeti, insa vine vremea cand va trebui sa intelegeti, deoarece va veti intalni cu golul ce-l veti avea in fata dupa ce nu voi mai fi cu voi. Atunci ma veti cere si ma veti cauta cum nu ati mai facut-o, veti simti dureros lipsa Mea, nu ca acum cand ma aflu langa voi. Atunci veti striga catre Mine, ma veti dori si cauta. Atunci veti invata sa va hraniti cu Mine, cu intregimea de absolut al binelui pe care-l detin pentru voi."

Ramai cumva fara grai in fata acestei insistente ce-o are Mantuitorul si catre noi, cei ce nu am fost martorii trairii Lui, ca ucenicii. Noua ne vorbeste, fara ca noi sa ne putem imagina starea Lui fata catre fata cu ucenicii. Actualmente Mantuitorul insista pentru a ne convinge, asa cum incerca odinioara sa-i convinga pe ucenici despre ce insemneaza plinul trairii in El, plin pe care sa nu ajungem in situatia tragica de-a nu-l accepta, sa nu ajungem a fi neatenti la acest plin al binelui ce ni-l promite si cu care ne invaluie.

Din insistentele cu care se prezinta El acum (citind noi Sfanta Evanghelie), ii poti pipai pur si simplu inima arzand de dorinta de-a fi inteles si cuprins. Pentru plinul insistentei acesteia a Lui (cand zice: Intelegeti-Ma!) nu avem vorbe, vocabular sau concepte. Nu exista nici o paralela in lume sa faca fata imaginii acestei insistente a dragostei cu care ne intampina Mantuitorul. Este foarte greu a vorbi despre descoperirea (pe care-o gasim noi din Sfintele Evanghelii) motivatiei Lui dumnezeiesti cu care insista sa-L primim in a se impartasi El cu noi, insista sa-L lasam a ni se impartasi. Nu se gasesc cuvinte care sa poata convinge prin ele insele. De aceea se si cere lucrarea Sfantului Duh care sa pregateasca inima noastra pentru a intelege duhul binelui din apelurile Mantuitorului.

"Voi trimite Duhul Adevarului care sa va aduca aminte de intelesul cuvintelor Mele, inteles ce nu-l puteti deslusi acum, dar veti nevoie de el, in momentul cand nu voi mai fi printre voi, vizibil; atunci veti cauta sa le culegeti cuvintele Mele din imprastierea inconstientei voastre in care ati fost de multe ori (desi cu Mine alaturi) si veti aduna resturile ce le mai puteti culege. Duhul adevarului va va aminti ca Eu sunt cu adevarat viata in voi."

Mereu ma lupt sa gasesc un cuvant anume pentru a atrage atentia omului, un cuvant-semnal al duhului chemarii ce ne-o face Mantuitorul (din Sfanta Evanghelie) ca sa auzim indemnul Lui de-a fi pregatiti cum il citim, pentru a prinde si in inima sensul a ceea ce ne spune. Dupa ce L-am auzit, fiecare trebuie sa marturiseasca ce a prins anume, pentru a alcatui un cuprins al Tainei Lui necuprinse cu care ne invaluie si pe care suntem datori s-o pipaim ca viata. "Cum as vrea sa va adun precum closca puii sub aripa, dar voi nu vreti! Parca ar spune in continuare: Cum sa fac, sa intelegeti si sa Ma doriti? Numai Eu va pot ajuta." E chinuitor de frumoasa aceasta opera ce ne sta inainte, tuturor celor care am simtit sau mai bine zis am banuit ceva (cat de putin) din marea minune a Tainei lui Dumnezeu ce ni se adreseaza. Nu poti tacea, nu poti sa nu-i spui la ureche, aproapelui, toate acestea; nu poti sa nu-i soptesti ceva prietenului, cu capul pe inima lui.

Este un moment in care-mi permit sa fac confidenta asta. Nu am prea gasit pe nimeni cu care sa ma confrunt in privinta celor spuse inainte si ma minunez de voi cum v-ati deschis sufletul lasandu-ma a fi auzit in locul Mantuitorului care vrea sa fie auzit. Multumesc lui Dumnezeu ca va am nu alaturi, ci in inima, facandu-va una cu mine in dorinta si interesul sfant de a-l trezi pe om la realitate.

Ati ascultat cu sinceritate totul, pentru ca din inima voastra sa poata mai departe prinde si altcineva un crampei din marea Taina a Lui ce te determina sa nu mai ai liniste si sa nu mai taci. Le-ati prins din mers toate acestea, simtind ca vi se adreseaza si voua, celor care ati bagat de seama ce-as fi vrut eu parca sa va spun: "Uitati-va la acest amarat cum se zbate. Ajutati-l cu plusul vostru de expresivitate ce-l aveti din posibilitatile voastre de receptivitate si exprimare".

Asa le vad eu si ma bucur sa va surprind descifrand mesajul cu toata inima, recunoscand la un mod inteligent si sensibil maretia dumnezeiasca a chemarii lui Hristos. "Nu veti vedea Imparatia Cerurilor pana nu veti fi ca acesti copii, adica pana nu veti fi cu inima disponibila a Ma odihni pe Mine in ea". Nu stiu ce sa fac cu atata bogatie!

Raman sa ma impartasesc din taina voastra scumpa, cat mai am de trait, si sa fac totusi fata celor care ma solicita sinceri si dornici a prinde ultimul sens al cuvintelor Mantuitorului. Ma simt in siguranta stiind ca existati. Nu sunt vorbe, e minunea incredintarii absolute ca nu graim in desert. Ne auzim inima din reversul ei in Hristos si asa ne intelegem unii pe altii, prin El; am nadejdea ca, in privinta inimii lui Hristos cu care ne cheama, ma pot confrunta cu tine si cu tine.

Va chem pe fiecare in parte si am spus totul cu asta. Taina acestui apel ne-a fost sugerat de Mantuitorul cand s-a adresat Mariei Magdalena pentru a fi recunoscut. I-a zis: "Marie!" El s-a explicat pe Sine inviat, chemand-o pe nume. Vestea ce-o aducea oamenilor ca este viu, a exprimat-o chemand pe nume pe aceea despre care a afirmat ca "mult a iubit". "O inteleg - parca ar spune Mantuitorul - din sentimentele ei despre care nu pot vorbi decat chemand-o pe nume, chemare prin care-i confirm ca i-am vazut iubirea - luata-n primire de la Mine."

Vorbind noi aici, asa deschis unii cu altii, ne incarcam de raspunderi grele dar e bine, caci nu e de trait altfel decat incarcandu-ne de raspunderi dumnezeiesti. Ma uit toata ziua la cuvintele Mantuitorului si mi-e teama ca inca nu am deslusit, nu am patruns tot ceea ce se ofera prin ele. Cuvintele Lui, cand esti atent, se deschid asupra altor si altor nuante si perspective, mereu altele mai frumoase si mai adanci.

- Dar pentru a descoperi sensurile Evangheliei trebuie sa fii inarmat tot timpul cu rugaciunea, nu-i asa?

Parintele Miron Mihailescu: Rugaciunea nu e altceva decat atentia necontenita la privirea Mantuitorului ce e atintita cu toata dragostea Tatalui la tine. Ma gandesc de multe ori la Apostolul Ioan, cand a relatat episodul intalnirii lui Petru - dupa tradarea lui - cu Mantuitorul. Cum o fi suportat el privirea Mantuitorului care-l intreba tacut: "Ce ai facut prietene dupa cele multe fagaduite?"

Omul zice atat de usor "Faca-se voia Ta!" dar imediat o face pe a lui proprie. In fiecare clipa te afli in impasul acesta, pe muchie de cutit intre voia ta si voia Lui, care numai ea iti stie binele adevarat si ti-l doreste implinindu-l pe loc daca-l asculti pe Dumnezeu.

Mantuitorul a aratat pe cruce cum se face fulgerator trecerea de la: "Daca se poate, ia de la Mine acest pahar, la: Fie Mie ca dupa voia Ta sa treaca acest pahar!" A rostit atunci pe cruce: "Deci (traducerea veche) m-ai lasat!, adica: m-ai lasat sa-ti fac voia Ta, ai lasat sa se petreaca lucrul acesta teribil de mare si frumos, de a-ti face Eu voia Ta si numai a Ta fiindca nu exista altceva mai bun de facut in afara implinirii voii Tale."

Si sa nu uitam, lucru de mare importanta, Mantuitorului nu i-a raspuns nimeni, dupa cum i s-a intamplat si lui Ioan Botezatorul, care aruncat fiind in inchisoare, a fost lasat singur sa se descurce, fara vreo interventie din afara.

Exista un nivel, inainte de moarte, cand te afli singur, absolut singur dar totusi ramai cu doi, trei, sau cu unul macar, din cei pe care-i stii ca sunt permanent cu tine, si de ei nu te mai desprinzi; ei te asista tacut si sigur pana la sfarsit ...

Parintele Miron Mihailescu
Iubind ca Dumnezeu. Liturghii dupa Liturghii, Editura Christiana