Mi-am urmat drumul spre înălţimi, spre muntele Schimbării mele la Faţă. Şi în sfârşit, cu mare greutate, am ajuns la locul pe care doream să-l cercetez. Am stat puţin afară, să mă odihnesc. Chilia unui pustnic, mă gândeam, nu este doar un loc de taină, ci şi un „ceresc lăcaş." Cel ce locuieşte acolo şi se îndeletniceşte cu isihia şi rugăciunea este un Apostol al lui Hristos. Sfântul Grigorie Palama spune aceasta într'una din omiliile sale către Thessaloniceni, plecând de la faptul că, în Duminica învierii, Sfântul Apostol Thoma nu s'a învrednicit a-L vedea pe Hristos cel înviat, nefiind împreună cu ceilalţi Apostoli; L-a văzut însă pe Domnul după opt zile, împreună cu ceilalţi Apostoli. Şi spune Sfântul lui Dumnezeu: „Duminica, dupre Dumnezeiasca Liturghie, îngrijeşte-te să găseşti pre cineva ce urmează Apostolilor lui Hristos şi rămâne deoparte, în tăcută rugăciune, psalmodiind şi dorindu-l pe Hristos. De-l găseşti, intră în chilia lui, cu credinţă, ca într'un loc sfânt, pentru că are sfinţitoarea putere a Sfântului Duh. Şi cât mai mult să zăboveşti acolo, vorbind cu el despre Dumnezeu şi cele cereşti şi, cu smerenie, cerând povăţuire şi ajutor prin blagoslovenia sa. Atunci, Domnul Iisus nevăzut va veni şi la tine, precum a venit la Thoma. El va da pace sufletului tău, îţi va înmulţi credinţa, te va sprijini şi te va număra cu aleşii împărăţiei Cerurilor."

Urmând poveţei Sfântului, m'am apropiat de chilie ca de-un loc de taină. Inlăuntru am avut simţământul că Gheronda era un Apostol al lui Hristos, care L-a văzut de pe acum pe Mântuitorul şi era în lăcaşurile Ierusalimului Ceresc; pentru aceasta, a ajuns dumnezeu după har şi se face părtaş energiilor nezidite ale lui Dumnezeu, având tot ceea ce are Dumnezeu, în afară de Esenţa sa. „Toate cele ale lui Dumnezeu le are cel îndumnezeit prin har, afară de Fiinţarea sa." /Sfântul Grigorie Palamâ/ Cum aş putea să-l socotesc altcumva, dacă aşa vorbeşte Dumnezeu despre el prin Sfântul Grigorie? Am vrut, asemenea lui Thoma, să-L văd pe Hristos, de aceea am hotărât să mă apropii de Gheronda cu smerenie şi pocăinţă, şi să împlinesc orice mi-ar fi spus. După cum îşi va da seama şi cititorul, după această convorbire despre Dumnezeu şi cele cereşti, am simţit o pace adâncă revărsându-se în sufletul meu...

Am bătut la uşa chiliei sale. O linişte neţărmurită domnea acolo, lucru ce m'a înfricoşat puţin. S'au auzit nişte paşi mărunţi. Uşa s'a deschis tăcut şi unul dintre ucenici s'a ivit în faţa mea.

-Blagosloviţi!

-Domnul!

- Aş vrea, dacă se poate, să-l văd pe Gheronda. E ocupat?

Trebuie să fii foarte reţinut când cercetezi un pustnic. S'ar putea să-l întrerupi din rugăciune. Ar putea fi în răpire dumnezeiască, pe Muntele Thavor, şi tu l-ai aduce înapoi în lumea zgomotoasă. Ar fi cel mai mare rău pe care i l-ai putea face. Nu s'ar necăji dacă l-ai ocărî, ci dacă l-ai trage jos de pe Munte. Dar totodată ar fi cel mai bun lucru pe care l-ai putea face pentru tine, căci te-ar umple de dumnezeiască mireasmă! Strălucirea pe care a dobândit-o te va orbi. „Din rugăciune, arzând se înalţă," /Sfântul Grigorie Palamâ/ la fel cum ardea şi Moisi când a coborât de pe Sinăi, iar Israilitenii nu l-au putut privi, pentru că era asemenea fierului scos din foc. Simţi „mireasma nemuririi."

- Să întreb, a răspuns ucenicul. S'a întors după câteva minute.

- Gheronda e bolnav, dar se va ridica să vă primească. Să intrăm, dacă vreţi.

Am stat puţin cu acest monah tânăr. M-a mişcat prezenţa lui în acel loc aspru, viaţa şi tinereţea lui în chilia aceea sărăcăcioasă. Nu-l cunoşteam, dar am simţit pentru el admiraţie.

- Sânteţi mulţi aici? am întrebat.

- Gheronda şi trei ucenici.

- Vreau să vorbesc cu el despre câteva lucruri ce mă frământă. Asta-i pricina pentru care-am venit în locul acesta singuratic.

- E bine că aţi făcut aşa. Cu astfel de gânduri ar trebui să vină aici pelerinii! Unii vin doar din simplă curiozitate. Vin să-l vadă pe Gheronda în persoană, şi apoi se mândresc că l-au văzut. Aceştia îl obosesc foarte mult. îi simte ca pe nişte vizitatori la grădina zoologică, ca pe nişte turişti. Aşa că e bine pentru sfinţia voastră să-l întrebaţi de cele duhovniceşti şi să-i spuneţi ce vă frământă. Trebuie să ştiţi că nu veţi asculta vorbe goale! Gheronda vorbeşte din cercare. El trăieşte lucrurile acestea, şi vorbeşte despre unele dintre ele celor ce-l vizitează, pentru a-i ajuta...

Abia am încheiat, că înaintea mea apăru Părintele. Parcă ar fi răsărit dintr'o dată soarele! Ca o primăvară ce răspândeşte bucurie. Ca o lumânare în întuneric! Barba albă i se revărsa pe faţă precum un şuvoi. Ochii lui pătrunzători, strălucitori, luminau. Rar am văzut astfel de ochi transfiguraţi. Sfântul Grigorie Palamâ spune că Apostolilor, înainte de a vedea Lumina Nezidită de pe Thavor, li s'au preschimbat ochii prin puterea Sfântului Duh, pentru a o putea vedea: „Inţelegi, dar? Inaintea acelei lumini, orbi sânt ochii celor ce văd dupre fire. Pentru aceasta, privirea simplă nici nu va simţi acea lumină, nici nu o va vedea, ci doar [privirea] cea preschimbată prin puterea Sfântului Duh. Aceia au fost schimbaţi, şi această schimbare ce nu era desăvârşită, ci cea pe care o a putut lua firea noastră muritoare, au primit-o de la Dumnezeu prin unirea cu Cuvântul."

Şi acest Stareţ, care adeseori a văzut Lumina Thavorului, avea privirea preschimbată de această trăire, o vădită şi binecuvântată preschimbare.

- Blagosloviţi, am spus, aplecându-mă să-i sărut mâna ce purta urmele multor nevoinţe.

Dar el s'a aplecat mai jos şi mi-a sărutat cel dintâi mâna. Am rămas buimac.

- Dar, Gheronda, de ce mi-aţi făcut asta, mie, unui nevrednic slujitor al lui Dumnezeu, unuia din turmă?

- Eşti preot, şi ai harul lui Dumnezeu. Ce-am eu mai mult decât tine?!

- Noi, cei ce trăim în această lume neputincioasă, ne năştem în păcate, pe când aici, în pustie, vă bucuraţi de harul lui Dumnezeu. V'aţi făcut scaunul Său aurit, heruvim arzător. Scripturile vă sânt „întreit scrise înlăuntrul inimii, având deci mintea lui Hristos" şi v'aţi făcut „viu lăcaş al lui Hristos întru Duhul." /Sfântul Grigorie Cuvântătorul-de-Dumnezeu/ Pentru ce-aţi făcut-o?

Mă plângeam de parcă aş fi fost copleşit. Şi, într'adevăr, eram covârşit de sfinţenia şi de smerenia sa. Adeseori sântem mai adânc atinşi de smerenia cuiva decât de spusele sale. Dragostea este mai mişcătoare decât criticile.

- Imi pare că nu cunoşti felul în care gândim în pustie, spuse plecându-şi capul. Una dintre caracteristicile isihiei este conştientizarea păcatului. Cel ce veghează asupra sa vede în fiecare zi astfel de stări păcătoase, astfel de ispite ale diavolului înlăuntrul său, încât se simte cu adevărat cel mai josnic dintre păcătoşi. Crede-mă, părinte, oricine intră în chilia mea este mai sfânt decât mine. Este un înger al lui Dumnezeu.

...N'am mai spus nimic. M'a prins de mână şi, călăuzindu-mă cu mare dragoste, ca pe un orb, m'a dus înspre paraclis. M'am simţit în acea clipă ca un nevăzător înaintea luminii arzătoare a Soarelui, un neputincios înaintea unui uriaş, un prunc înaintea unui bătrân înţelept! întâia lui faptă a premers-o pe alta, venită puţin mai târziu. Cât de sigur m'am simţit cu el! Ce har negrăit! Chiar şi acum îi mai simt mâna caldă!

Am păşit prin două uşi joase, unde trebuia să te apleci ca să poţi trece. Toate sânt aici pline de smerenie. In chilia unui pustnic ar trebui să intri întotdeauna aplecat. Ar trebui să uiţi cine ai fost sau cine eşti. Aici nu este loc pentru oamenii egoişti, care se cred cineva. Am ajuns într'un mic paraclis. M'a dus să mă închin la icoanele de pe catapeteasmă şi înaintea Sfintei Mese din Sfântul Altar, în vreme ce el aprindea candelele, cântând troparul sfântului căruia îi era închinată biserica.

Cel dintâi lucru care ţi se va spune, în orice mănăstire sau schit vei intra, este să te închini la icoanele bisericii, şi cel dintâi semn de prietenie va fi să-ţi aducă sfintele moaşte ca să te închini la ele. Acestea sânt cel mai însemnat lucru într'o colibă săracă, o îmbogăţesc! Moaştele Sfinţilor, păstrate cu aşa mare cinstire, arată lipsa sfinţilor din lume, dar şi prezenţa lor „prin har." Când sufletul Sfântului părăseşte trupul şi atinge desăvârşirea, întreg trupul primeşte harul dumnezeiesc. Aşa se tâlcuiesc minunile sfintelor moaşte şi mireasma lor. în acest mic paraclis, Gheronda şi ucenicii lui simt bunătatea lui Dumnezeu şi se fac părtaşi Cinei celei de Taină.

Mai târziu, m'a dus într'un loc care, mi-a spus, era camera lui de zi. Se găseau acolo nişte scăunele şi câteva cărţi ale Sfinţilor Părinţi: Filocalia, Scrierile Părinţilor pustiei, Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Ef rem Sirul, Sfântul Grigorie Palamâ ş.a.. Ne-am aşezat pe două scăunele. M'a chemat să vin lângă el, apoi a rămas cuprins de tăcere. Vădit lucru, se ruga lui Dumnezeu să mă lumineze pentru a mă vedea pe mine însumi, dar să-l lumineze şi pe el pentru a putea spune cele de trebuinţă.

+ Ierothei Vlahos

O noapte in pustia Sfantului Munte. Convorbire cu un pustnic despre rugaciunea lui Iisus, Editura Sophia

Cumpara cartea "O noapte in pustia Sfantului Munte"