Mantuitorul Iisus Hristos ne asteapta sa-L cercetam si in cei aflati in inchisoare. Cercetarea celor din inchisoare este totuna cu cercetarea lui Hristos, precum El insusi ne spune: "Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" (Matei 25, 40).

Primul gand care vine insa multora in minte este acela ca puscariasii sunt oameni periculosi, fara scrupule, de care este mai bine ca lumea sa se fereasca. Sunt sigur ca o mare parte dintre ei nu sunt inca "veniti in fire", ei continuand poate sa lucreze cele rele, dar oare Hristos nu si-a petrecut mai tot timpul cu cei cazuti si neveniti inca "in fire"?!

Evanghelia lui Hristos este un medicament pentru cei bolnavi, iar nu o lauda pentru cei sanatosi. Putem spune ca Hristos a stat aproape in toata vremea printre oameni asemanatori celor din inchisoare, adica printre oameni obositi de pacate grele. "Si pe cand sedea El la masa, in casa, iata multi vamesi si pacatosi au venit si au sezut la masa impreuna cu Iisus si cu ucenicii Lui. Si vazand fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mananca Invatatorul vostru cu vamesii si cu pacatosii? Si auzind El, a zis: Nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Dar mergand, invatati ce inseamna: Mila voiesc, iar nu jertfa; ca n-am venit sa chem pe drepti, ci pe pacatosi la pocainta" (Matei 9, 10-13).

Cercetarea celor din inchisoare, criteriu al Judecatii de Apoi

"Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga.

Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci (...) in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut (...) in temnita si am venit la Tine? Iar imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut.

Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci (...) in temnita am fost si nu M-ati cercetat. Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut (...) in temnita si nu ti-am slujit? El insa le va raspunde, zicand: Adevarat zic voua: intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica" (Matei 25, 31-46).

Hristos ne asteapta si in inchisoare

Intotdeauna, in inchisori au fost oameni vinovati si oameni nevinovati. Astfel, printre cei condamnati pentru vreo vina reala, se vor afla intotdeauna si unii inchisi fara de vina: condamnati politic sau religios, complici involuntari la o fapta rea, ispasitori ai faptelor altora, judecati in mod gresit, etc. Indiferent insa de motivul intemnitarii lor, acestia raman "aproapele" nostru, pe care Hristos ne cere sa-l cercetam.

De multe ori, noi suntem mai vinovati decat ei, pentru starea lor de cadere. Astfel, daca unora le-au lipsit parintii iubitori si purtatori de grija, parinti care (din pacate) nu sunt acuzati si inchisi alaturi de aceia, altora le-au lipsit pur si simplu prietenii adevarati. Multi au ajuns deci in inchisoare pentru ca nu au fost niciodata iubiti. Daca, in momentele grele ale vietii si in momentele de ratacire, oricare dintre puscariasi ar fi avut alaturi un parinte sau un prieten adevarat, poate alta ar fi fost calea vietii lui.

Mai toata lumea, fara a se simti catusi de putin vinovata pentru starea generala de cadere a lumii, ii acuza pe puscariasi, zicand ca au ajuns acolo numai din vina lor si ca isi merita soarta. Pe cruce fiind insa, Mantuitorul nu inceta sa se roage pentru calaii Sai, zicand: "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (Luca 23, 34).

Cand intri in inchisoare, in primul rand, desi fara rost, te cuprinde teama, te intrebi ce cauti acolo, in loc sa iti vezi de ale tale. Ba mai mult, e posibil sa te simti chiar cu mult mai bun decat cei inchisi acolo, fata de care uneori poti simti repulsie. Cand mila si dragostea ajung insa sa fie inlocuite de repulsie, acesta este un semn ca nu stim ce vrea Hristos de la noi.

In inchisoare pot avea loc mari schimbari: unii pot cadea si mai mult, in vreme ce altii se pot ridica deplin. Oricare ar fi starea lor insa, ei raman oameni, ei raman faptura cea mai iubita a lui Dumnezeu. Daca am sti ca Hristos sta inchis intr-o celula, alaturi de puscariasi, oare nu am alerga cu totii acolo, precum samarineanul milostiv, spre a cauta pe cel cazut intre talhari (adica pe omul cazut in patimi).

Cu cat mai adanc se rataceste omul, cu atat mai mult trebuie sa il iubim, spre a putea gasi prin iubirea noastra nadejdea ridicarii. Criminali, talhari, violatori. Toti au nevoie de vinecare, deci de iubire. Adesea, cei din inchisoare sunt respinsi de rude, desi au dorinta de a vorbi, sunt uitati de prieteni, desi simt nevoia de a se destainui, sunt parasiti de orice mangaiere, desi simt nevoia sa planga.

Mantuitorul Iisus Hristos a cautat intotdeauna pe marii pacatosi, mai mult decat pe cei considerati de ei drepti, binestiind ca inima unora ca acelora este cu mult mai deschisa spre pocainta si indreptare. "Unde s-a inmultit pacatul, a prisosit harul" (Romani 5, 20).

Intre anii 1959 si 1967, parintele Arsenie Boca a stat in Bucuresti, unde a lucrat si la atelierele de pictura ale Patriarhiei. Abia in anul 2007, multumita lui Alexandru-Valentin Craciun, au fost descoperite unele dintre icoanele zugravite de Parintele Arsenie, in Bucuresti. In anul 1959, parintele Arsenie a lucrat la pictura Bisericii Sfantul Elefterie Nou, ca ajutor al lui Vasile Rudeanu, care a pictat altarul si o parte din peretii laterali. Se crede ca parintele Arsenie este cel care a pictat fresca cea mare din absida altarului, in care Maica Domnului il tine in brate pe Pruncul Iisus, imbracat in "zeghe" (haina de puscarias). Aceasta icoana intrupeaza foarte bine cele rostite mai sus.

Teodor Danalache

Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai primit a Te rastigni pentru mantuirea noastra, a pacatosilor, intinde mana Ta cea tare si bratul Tau cel milostiv peste mine, pacatosul Tau rob. Iarta-ma Doamne! Am pacatuit, Doamne, si povara pacatelor ma apasa. Iarta-ma Doamne! Am facut faradelegi, si nu sunt vrednic sa ridic ochii mei spre Tine. Dar cine altul ma va ridica si se va milostivi de mine, daca nu Tu, Doamne? Iarta-ma Doamne! Cad in genunchi inaintea Ta si Te rog: vezi durerea mea, vezi prapastia in care am cazut si ridica-ma ca un Iubitor de oameni! Iarta-ma Doamne! Mantuieste-ma, Dumnezeule, mantuieste-ma! Indrepteaza pasii mei pe calea mantuirii. Fereste-ma de caderea in pacat. Iarta-ma Doamne! Ajuta-ma sa traiesc sub pavaza Sfantului Inger Pazitor, care ma ocroteste de la Sfantul Botez. Intareste-ma sa merg pe calea cea stramta a virtutii si sa am puterea de a respinge ispita care ma trage pe calea cea larga a pacatului. Iarta-ma Doamne! Mult am gresit fata de altii, Preabunule Doamne. La Tine toate sunt cu putinta. Indrepteaza Tu, Doamne, ceea ce am stricat eu. Iarta-ma Doamne! - si curata Tu ceea ce am intinat eu si vindeca ceea ce am ranit eu. Ca vazand lucrarea Ta cea binecuvantata sa-Ti multumesc pentru Milostivirea Ta si sa Te slavesc in toate zilele vietii mele, pana la suflarea mea cea mai de pe urma. Slava Tie Doamne, Slava Tie! Amin! (Rugaciunea celui intemnitat)