In urmă cu mai mulţi ani, la biserica aflată mai ia vale de mănăstire se slujeau Sfinte Masluri, la care erau aduşi şi oameni bântuiţi de duhuri necurate. Părinţii de acolo luptau cu vrăjmaşul luptă înfricoşătoare, corp la corp, prin multe nevoinţe ascetice, îmbrăcaţi cu puterea lui Dumnezeu.

Priveliştea acestei lupte înfricoşa şi impresiona pe cei ce veneau şi participau ia slujbe, descoperindu-le măsură luptei duhovniceşti nevăzute, cu care diavolul îl luptă pe om. Mulţi au venit la credinţă şi s-au întări! in credinţă, mulţi au primit minunate vindecări. Insă vrăjmaşul aducea mereu oameni slabi şi alţii chiar mânaţi de el, care înmulţeau răul, neghina. Unii dintre cei bântuiţi cădeau în nestatornicie, nemaivrând să plece la casele lor şi chiar nemaiascultand de nimeni, încât Părintele Stareţ, Avva Neonil a luat cu discernământ duhovnicesc hotărârea să nu se mai slujească acolo maslu in fiecare zi, pentru a opri lăţirea ispitelor.

Cu mult timp înainte, când l-am întrebat dacă e bine să asistăm la slujbele de exorcizare de la biserica din vale. Cuviosul Ghelasie ne atenţiona să nu rămânem acolo, că se întâmplă şi lucruri necurate şi ispite de care c mai bine să ne ferim. Frâu acolo oameni sub influenţa duhurilor necurate, care intrau printre ceilalţi şi încercau să înmulţească râul, fapt care s-a vădit mai pe urmă. Se întâmpla că diavolii îl pomeneau pe Avva cu furie neputincioasă, mărturisind, prin invidia şi ameninţările lor despre sfinţenia Cuviosului, despre neclintirea aşezării lui în har, ce le strica cursele şi le provoca o mare şi permanentă rană. De altfel, Cuviosul Ghelasie era vestit pentru rugăciunile sfinţiei sale pentru vrăjmaşi, care erau ascultate de Hristos tocmai pentru că Avva era un om al păcii duhovniceşti.

La Avva veneau mulţi oameni cu probleme mari din pricina vrăjmaşului ce căuta să le facă rău, fie prin boli sufleteşti, fie prin alţi oameni ce urmăreau răzbunare. Avva ii
liniştea, le risipea tulburarea şi panica ai cuvinte simple: „stai liniştit, ea o sa fie bine. Nu te mai ingriji şi nu te mai frâmania, măi tăticule, ne rugăm şi noi, şi cu mila lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului o să treacă. Lasă, mă tăticule, nu le speria, că astea sunt de la Dumnezeu, să ne mai încerce oleacă". Se întâmpla apoi că cei pentru care se ruga Părintele se întorceau să-i mulţumească pentru rezolvarea neaşteptată a problemelor. „Ce să-mi mulţumeşti, mă tăticule, lui Dumnezeu să-i mulţumim, noi ne rugăm şi noi aşa mai cum putem, dar EI ne izbăveşte".

Părintele se ruga lui Dumnezeu să aibă şi era dăruit de Sus cu o memorie duhovnicească uimitoare Ţinea minte chipurile şi de cele mai multe ori chiar numele celor ce veneau la el, tie şi daca îl vizitaseră o singură dată, mtrebându-i despre amănunte şi manifestându-şi bucuria duhovnicească a revederii. Aceasta bucurie a inimii cu care Părintele întâmpina pe aproapele îţi dădea aripi la mărturisire, te umplea de încredere în dragostea şi milostivirea lui Dumnezeu ce se revărsa ca un mir de mult preţ din toată fiinţa Cuviosului. Nu era nicidecum un sentimentalism bolnăvicios. Părintele dădea chiar adeseori canoane ce păreau aspre, dar simţeai cu adevărat că sunt medicamente, şi sunt date cu o asemenea părintească iubire, încât le luai fericit, ca pe un dar de mult preţ.

Iar dacă nu reuşeai să le împlineşti, părerea ta sinceră de rău era întâmpinată de Avva cu multă dragoste şi înţelegere; „Ei, ce sâ-i faci, tăticule, suntem slabi noi, cei de astăzi" Insă Avva nu era deloc descurajat de neputinţa ucenicului de a face canonul, nu scădea ştacheta, nu renunţa la a stimula cu vreme şi fără vreme, dorul nevointei duhovniceşti şi al creşterii ucenicului în Hristos, ci ii dădea apoi a alte canoane ziditoare care, chiar atunci când păreau erou de împlinit, erau o sursă vie şi hrănitoare a aspiraţiilor duhovnicesti ale ucenicului. In plus, ucenicul trăia certitudinea participarii duhovnicului la canonul său, era sensibilizat de împreună lucrarea nevoinţei ce urma a fi împlinite.

Părintele Ghelasie te arunca în apa practicii duhovniceşti, ar experienţa pe care o trăiai în asumare personală cerea de la tine să dai am mâini şi din picioare ca să rămâi Ia suprafaţă, in lumina harului, cerea în fapt o asumare conştientă a urgentei prefacerii duhovniceşti, cerea o sprijinire pe Hristos. In fapt, Cuviosul cerea de la om acel ziditor „imposibil" prin puterile proprii, dar cu putinţă prin Hristos. Ca să împlineşti canonul Avvei, trebuia să te închini lui Hristos, să te dărui fără rest Iui Hristos, sa alergi mereu la EI să te ajute sa îţi depăşeşti limitările. Şi de aceea, canoanele Părintelui sunt o sfânta zestre pentru ucenici, de mult preţ în urmarea lui Hristos.

Avva Ghelasie te ajuta să te dezbari de minimaiismui neprielnic vieţii duhovniceşti, împreunând uimitor blândeţea eu severitatea în icoana iubirii duhovniceşti.

Avva Ghelasie se ruga neîncetat pentru toţi cei pe care Domnul i-a dat în grijă, ca să nu se piardă nici unul, după cum m-a încredinţat intr-un moment al meu de cumpănă. Atunci am simţit cu adevărat o mare pace în suflet, am simţit ce înseamnă să ai pe cineva care îşi pune sufletul pentru tine, mijlocind înaintea lui Dumnezeu.

Cuviosul ii sfătuia pe ucenici să facă lucrurile lui Dumnezeu, fiecare la locul lui, cat mai bine, fiecare după puterea sa, cu încredinţare în ajutorul lui Dumnezeu. Cu seriozitate şi bărbăţie. Ne spunea să ne folosim de acest răgaz de libertate cu care ne-a binecuvântat Domnul ca să înmulţim talantul şi în noi şi sprijinind şi pe cei din jur, că nu se ştie când vor începe iarăşi vremuri de prigonire a creştinilor. De fapt, prigoana a şi început ca un bombardament informaţional fără precedent, sub care omul tinde să îşi desacralizeze viaţa şi să îşi uite identitatea, căci confuzia şi amestecurile pe toate planurile abundă.

Florin Caragiu

Cuviosul Ghelasie Isihastul, Editura Platytera

Cumpara cartea "Cuviosul Ghelasie Isihastul"



 

• Iubirea ingereasca
  Publicat in : Editoriale
• Iubirea fata de Dumnezeu
  Publicat in : Morala
• Iubirea care trece dincolo de viata
  Publicat in : Religie