Căsătoria are mângâieri multe, dar este însoţită şi de multe tulburări şi necazuri, uneori foarte adânci. Să ţineţi minte lucrul acesta, ca atunci când veţi avea de înfruntat ceva asemănător să nu fiţi luat pe neaşteptate. Acum sunteţi împreună. Şi bucuriile sunt mai puternice, şi necazurile sunt mai uşor de răbdat în doi. Domnul să vă ajute să nu aveţi de împărţit nimic, ci să aveţi totul în comun, şi o singură inimă, şi o singură cale. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Doi oameni, care înainte să se căsătorească trăiau fiecare viaţa sa aparte, care aveau obişnuinţe, vederi deja formate, care aveau fiecare prietenii săi, cunoscuţii săi, încep, odată căsătoriţi, să trăiască o viaţă comună. Desigur, lucrul acesta nu se poate înfăptui uşor dintr-o dată - este nevoie de multe sforţări venite din dragoste pentru a te adapta unul la celălalt, pentru a învăţa să cedezi şi să găseşti căi de viaţă care nu sunt împovărătoare pentru nici una dintre părţi. Atunci când în inimă este dragoste, bineînţeles că totul devine uşor, firesc - dar dacă nu avem de-a face cu dragostea autentică, ci cu „îndrăgostirea fiziologică", cu atracţia pur sexuală a unuia faţă de celălalt, atunci părţile lasă de la ele pentru o vreme, ca şi cum ar închide ochii la tot ce este dificil în celălalt, ca după aceea, trezindu-se din „delirul patimii", să trăiască un puternic sentiment de repulsie reciprocă. (Protoiereul Vasilie Zenkovskii)

Inchipuindu-şi că alegerea fericită a perechii asigură pentru totdeauna fericirea familială şi că aceasta este temeinică de la prima atracţie reciprocă, mulţi soţi pierd acum din vedere faptul că la începutul căsătoriei nu se cunosc aşa cum trebuie nici unul pe celălalt, nici pe ei înşişi în noua lor situaţie. Numai trăind aproape imul de celălalt şi numai cu timpul îşi pot afla felul de a gândi, gusturile, înclinaţiile, obiceiurile - şi, spre mirarea multora, în aleşii sau alesele inimilor lor se descoperă, odată cu acele calităţi care au stârnit dragostea, şi neajunsuri însemnate.

Darea în vileag a neajunsurilor acestora, gândurile, dorinţele şi pretenţiile la care nu se aşteptau din partea celuilalt îi şochează uneori atât de mult pe amândoi soţii ca ceva neobişnuit, primejdios pentru fericire şi care dovedeşte că alegerea a fost greşită. Când neajunsurile continuă să iasă la lumină, gândul acesta prinde rădăcini; ciocnirile se înmulţesc, neînţelegerile şi conflictele, în condiţiile insuficientei luări-aminte la sine şi îngăduinţe reciproce simt luate drept dovadă a faptului că fericirea se destramă, că nu a reuşit căsnicia, că cei doi trebuie să se despartă - în timp ce regulile vieţii creştine cereau de la amândoi soţii, mulţumind lui Dumnezeu pentru calităţile pe care le-au descoperit unul în celălalt, să fie cu ochii în patru şi să aştepte darea în vileag a neajunsurilor celuilalt ca pe ceva inevitabil pentru oricine, să studieze neajunsurile acestea, să le privească cu toată îngăduinţa pe care o cere dragostea reciprocă şi să se îndrepte unul pe celălalt cu blândeţe şi cu răbdare. (Arhiepiscopul Ambrozie Kliuciariov)

Din vina unuia dintre soţi sau a amândurora, viaţa conjugală poate să devină nefericită. Posibilitatea de a fi fericit în căsătorie e foarte mare, însă nu trebuie să uităm nici de posibilitatea eşecului. Numai viaţa conjugală corectă şi înţeleaptă îi va ajuta pe soţi să ajungă la relaţiile ideale.(Sfănta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei)

Există şi căsnicii nefericite: uneori, soţul şi soţia se însoţesc parcă spre păcat şi spre nenorocirea amândurora. De ce sunt nefericiţi? în cea mai mare parte, din pricina nepotrivirii de caracter, din pricina rigidităţii, a încăpăţânării, a samavolniciei şi asprimii soţului sau a obiceiurilor necuviincioase ale acestuia; din pricina necredincioşiei soţului sau soţiei; din pricina neînfrânării soţului sau a patimii acestuia pentru jocurile de noroc; din pricina împătimirii de podoabe a soţiei, a toanelor ei, a răutăţii ei, a purtării ei arţăgoase, a îndărătniciei, a neputinţei de a îndura lipsurile. Domnul să vă ajute să scăpaţi de asemenea convieţuire păcătoasă şi de asemenea necazuri conjugale. (Sfântul Ioan din Kronstadt)

Aşteptai odihnă, şi ai primit amărăciune în loc de asta. Ce să-i faci; nu te trândăvi, ci mângâie-te cu gândul că nu eşti tu mai bună decât Sfântul împărat David, care toată viaţa sa a avut de îndurat neorânduieli în familie şi necazuri de o sută de ori mai mult decât tine. Nu mă voi apuca să îţi descriu toate; îţi voi spune doar că Avesalom, fiul lui, a hotărât să-şi dea jos tatăl de pe scaunul împărătesc şi a încercat să-i ia viaţa - dar Sfântul David s-a smerit fără făţărnicie înaintea Domnului şi înaintea oamenilor, fără să respingă supărătoarele mustrări ale lui Şimei, ci, recunoscându-şi vinile faţă de Dumnezeu, le spunea celorlalţi cu smerenie că Domnul i-a poruncit lui Şimei să-l blesteme pe David. Pentru această smerenie, Domnul nu numai că i-a arătat milă, ci i-a şi dat înapoi împărăţia. (Sfântul Ambrozie de la Optina)

Dacă soţul este bun, iar soţia rea, ori soţia U este bună, iar soţul rău, între ei nu poate fi pace şi înţelegere, după cum nu este asemănare între copacul drept şi cel strâmb. Ca atare, cel bun are de purtat mereu suferinţă şi cruce. De aceea trebuie să înveţe să rabde, prin răbdare îndurând şi biruind răul ce i se întâmplă. (Sfântul Tihon din Zadonsk)

Greutăţie familiale trebuie îndurate ca pe ceva ce ne-am ales de bunăvoie. Răzgândirile sunt aici mai degrabă vătămătoare decât folositoare. Lucru mântuitor este numai a ne ruga pentru noi înşine şi pentru familie lui Dumnezeu, ca să facă pentru noi cele de folos, după voia Sa cea sfântă. (Sfântul Ambrozie de la Optina)

Prima lecţie care trebuie învăţată şi pusă în practică este răbdarea. La începutul vieţii de familie se arată atât calităţile firii şi caracterului, precum şi defectele şi trăsăturile aparte ale deprinderilor, gustului, temperamentului, pe care cealaltă jumătate nici nu le bănuia. Uneori pare că adaptarea reciprocă e imposibilă, că vor fi mereu conflicte incurabile, însă răbdarea şi dragostea înving totul şi cele două vieţi se contopesc într-una singură, mai nobilă, mai puternică, mai deplină, mai bogată, şi această viaţă va continua în pace şi linişte. (Sfânta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei)

Căsătoria creştină trebuie să fie dăruire reciprocă desăvârşită, hotărâre de a-l iubi pe celălalt toată viaţa şi toată moartea, de a te uita pe tine până la capăt pentru omul iubit - şi lucrul acesta se întâlneşte rareori. în realitate, cei mai mulţi dintre cei ce vor să se cunune caută bucuria întâlnirii, dar nu se gândesc şi la purtarea crucii. De aceea, când se ciocnesc cu greutăţile se dovedeşte că nu sunt gata de aceste greutăţi ale convieţuirii - şi se despart. (Mitropolitul Antonie al Surojului)

Nici bărbatul şi nici - cu atât mai mult - femeia n-au în căsătorie putere absolută unul faţă de celălalt. Siluirea voinţei altui om, fie ea chiar în numele dragostei, omoară însăşi dragostea, şi atunci se pune problema: oare omul trebuie să se supună unei asemenea silnicii, de vreme ce ea este primejdioasă pentru tot ce are mai scump? Nenumărate căsnicii sunt nefericite tocmai pentru că fiecare dintre părţi se socoate proprietar al celui pe care îl iubeşte. Aproape toate greutăţile din căsătorie vin de aici. (Preotul Alexandr Elceaninov)

Foarte mulţi soţi se plâng adeseori unul de celălalt, fiindcă nu reuşesc să deosebească în marile greutăţi ale vieţii de familie planul bun al lui Dumnezeu. De pildă, unul se plânge că femeia lui este capricioasă, alta - că bărbatul ei este mânios. Când Stareţului Paisie Aghioritul i s-a atras atenţia asupra acestui fapt, acesta, zâmbind, a zis:
- Copii, Dumnezeu ştie mai bine decât noi cum să-Şi facă treaba. Dacă, de pildă, soţul este „ţepos", Dumnezeu face în aşa fel ca soţia să aibă caracter blând, ca să nu îşi sară la gât. Domnul vede totul, vede şi faptul că două caractere copilăroase nu se potrivesc pentru viaţa în doi, fiindcă „dorm de-a-mpicioarelea"!

Grea este uneori slujirea căsătoriei; ea cere adesea multă răbdare, blândeţe, abnegaţie, însă osteneala aceasta este răsplătită însutit. In mijlocul răutăţii lumii este aproape cu neputinţă să ţii piept de unul singur. Pentru soţii ce se iubesc sfinţita legătură a căsătoriei este un reazim de nădejde pe calea către Cer. Când bate vântul îngheţat al lumii, omul iese îmbrăcat în căldura căminului familial, şi se întoarce din marea tulbure a vieţii la insula domestică a harului, iar puterile lui de a îndura nevoile şi necazurile sporesc. (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)

CUM SĂ ÎNTEMEIEM O FAMILIE ORTODOXĂ, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea : "CUM SĂ ÎNTEMEIEM O FAMILIE ORTODOXĂ"

• Viata de familie - Cuprins
  Publicat in : Viata de familie