Viața Sfântul Apostol Pavel înainte de convertire

Unul dintre principalele subiecte consemnate de Sfântul Evanghelist Luca în cartea „Faptele Apostolilor” este modul în care creștinismul s-a răspândit în întreaga lume. În primele trei decenii, credinţa creştină s-a extins din Ierusalim (locul naşterii creştinismului) de-a lungul coastelor Mării Mediterane. Astfel, în prima etapă, creștinismul trece din Ierusalim în Samaria, apoi în Antiohia, locul în care Sfântul Pavel îşi va stabili un aşa-zis centru. De aici, credința creștină va fi răspândită de apostoli pretutindeni.
La început, rolul principal l-a avut Sfântul Apostol Petru împreună cu ceilalţi apostoli, pentru ca apoi, în partea a doua a „Faptelor Sfinţilor Apostoli”, misiunea lui Pavel, de propovăduire a Evangheliei lui Hristos, să devină tema cea mai importantă. „Viaţa Sfântului Pavel este o altă pildă de creştin care se pocăieşte. Spre deosebire de ceilalţi, lui nu i se dă să aleagă cadrul şi forma pocăinţei sale; lui i s-a poruncit să se supună practicilor şi cerinţelor Bisericii, a însăşi religiei organizate pe care el o prigonea” (Patrick Henry Reardon, „Hristos întru Sfinţii Săi”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 6).

Apostolul Pavel s-a născut în oraşul Tars din Cilicia, în jurul anului 7. Aşa precum mărturiseşte despre sine înaintea iudeilor, la Ierusalim, Pavel era bărbat iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, care a învăţat la picioarele lui Gamaliel în chip amănunţit Legea părintească, fiind plin de râvnă pentru Dumnezeu (F. A. 22. 3). În perioada stăpânirii romane, Tarsul a cunoscut cea mai mare înflorire materială şi culturală, rivalizând cu Atena şi Alexandria, socotite „lumina lumii”. De aceea, mulţi învăţaţi din Tars erau chemaţi la şcolile din Roma, precum şi din alte oraşe mari ale Imperiului Roman. Odată cu răspândirea creştinismului, Tarsul ajunge şi un centru creştin unde, ca loc al naşterii Sfântului Pavel, s-a înfiinţat şi a dăinuit o episcopie creştină.

Deşi Apostolul Pavel s-a născut în Tars, un oraş păgân, totuşi părinţii lui erau iudei credincioşi, cetăţeni de vază, care au trăit întâi la Roma, iar apoi s-au mutat la Tars, rămânând cetăţeni romani („Vieţile Sfinţilor Apostoli, Edit. Sophia, Bucureşti, 2002, p. 182). Potrivit unei tradiţii vechi, ei au fost luaţi prizonieri de armata romană în timpul cuceririi oraşului Giscala din Galileea şi aduşi apoi în Tars. Astfel, la puţină vreme după venirea lor în acest oraş, părinţii Sfântului Pavel dobândesc dreptul de cetăţenie romană. Pavel era şi el „cetăţean roman” (F. A. 22, 25), fariseu „din seminţia lui Veniamin” (Rm. 11, 1; Filip. 3, 5), care a crescut de mic în mediul culturii elenistice din Asia Mică. După ce s-a încreştinat, acest drept i-a fost de mare folos, precum şi situaţia materială prosperă a familiei sale. Părinţii lui erau făcători de corturi, de la care a învăţat şi Pavel acest meşteşug. Având o stare materială bună, ei şi-au permis să-l trimită pe viitorul apostol la studii.

După cum ştim, el a avut două nume: Saul şi Pavel. Saul era un nume evreiesc, care însemna „cel dorit”, în timp ce numele de Pavel era roman, tradus ca „cel mic”. Cei mai mulţi exegeţi consideră că Sfântul Apostol Pavel, încă de când a fost tăiat împrejur, a primit, după obiceiul iudeu, numele de Saul (Ioan Constantinescu, „Studiul Noului Testament”, EIBMBOR, București, 2002, p. 182) dar, pentru că tatăl său era şi cetăţean roman, i-a dat şi numele de Pavel. Această părere este cea mai apropiată de adevăr şi arată că apostolul a avut de la început două nume. Pe cel iudeu l-a folosit între iudei, iar pe cel roman l-a folosit după ce s-a încreştinat şi a început să predice între păgâni. „Saul este iudeul care prigoneşte pe creştini, ducându-i în temniţe, iar Pavel este apostolul care propovăduieşte pe Hristos în toate părţile împărăţiei romane” (L. G. Munteanu, „Viaţa Sfântului Apostol Pavel”, Edit. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004, p. 15).

Apostolul Pavel şi-a petrecut anii copilăriei în casa părintească din Tars. Deoarece Saul avea o minte ageră şi o voinţă neclintită, părinţii săi au hotărât să-l facă rabin. De aceea, ei l-au deprins de mic să trăiască potrivit Legii, după exemplul fariseilor, din tagma cărora făceau parte. Disciplina severă din interiorul familiei i-a format un caracter intransigent și hotărât, care îi va marca întreaga viață. Totuşi, formarea lui în spiritul iudaismului nu l-a determinat să deteste cultura altor neamuri. De aici şi deschiderea lui spre cultura greacă. Pe lângă limba maternă, Saul învaţă, încă de copil, şi limba greacă. După ce s-a încreştinat, Apostolul Pavel a petrecut aproape patru decenii în mijlocul lumii greceşti. Cunoaşterea limbii i-a permis să se împărtășească de frumuseţea acestei culturi. De aceea, atunci când citim epistolele sale avem impresia că auzim un filosof grec propovăduindu-L pe Hristos.

La vârsta de 12 ani, educaţia în sânul familie a copilului iudeu era încheiată. Întrucât părinţii lui Saul doreau să-l facă rabin, precum şi datorită însuşirii temeinice a învăţăturilor Sfintelor Scripturi până la 12 ani, i-a determinat să-l trimită la o şcoală rabinică. În condiţiile în care în Tars nu era o astfel de şcoală, Saul ajunge în Ierusalim, la puţină vreme după împlinirea vârstei de 12 ani. Aici, cea mai renumită şcoală rabinică era a vestitului învăţat Gamaliel, unde mergeau tineri din familiile bune şi mai ales cei din familiile fariseilor. Gamaliel, numit „cel bătrân”, pentru a fi deosebit de fiul şi de nepotul său, care i-au urmat ca învăţători, era neîntrecut în cunoaşterea Scripturilor, fiind preocupat totodată şi de studiul filosofiei greceşti. De aceea, în şcoala lui ucenicii puteau cunoaşte Sfintele Scripturi, dar şi scrierile şi învăţăturile greceşti. „Între ucenicii lui Gamaliei ajunge şi tânărul Saul. Cu sufletul lui simţitor, cu râvna lui după învăţătură, cu voinţa lui de a munci, anii care i-a petrecut la picioarele marelui dascăl, dau roade bogate. Saul se alipeşte cu toată dragostea de învăţătorul său. Acesta, de asemenea, distinge în tânărul din Tars o minte ageră, o voinţă de fier şi o hărnicie puţin obişnuită. Saul nu pierde nimic din ceea ce spune învăţătorul. Îi urmăreşte viaţa de modestie, curăţenie şi înţelepciune, silindu-se a fi şi el asemenea. În şcoala lui Gamaliei, Saul învaţă a cunoaşte Scripturile, înarmându-se cu tot ce-i trebuie pentru a fi un bun rabin. În zelul la învăţătură şi la practicile Legii întrece pe toţi colegii săi” (Ibidem, p. 19).

După obiceiul iudaic al acelor vremuri, fiecare intelectual trebuia să înveţe şi să practice o meserie, spre deosebire de păgâni care dispreţuiau munca. Saul alege şi învaţă meseria de „făcător de corturi” (F. A. 18, 3), o meserie deosebit de înfloritoare în Tars. După ce a ajuns apostol, această meserie a fost cea care i-a asigurat cele necesare traiul, din dorinţa de a nu fi o povară pentru ceilalţi creştini. În acest sens, când se desparte de bătrânii din Efes pentru a merge la Ierusalim, Pavel le spune: „Voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine” (F. A. 20, 34).

Nu se cunoaşte cât timp a durat ucenicia lui Saul în şcoala lui Gamaliel. Se poate aprecia că, la vârsta de 20-22 ani el pleacă din Ierusalim întorcându-se la casa părintească, unde continuă să ducă o viaţă strictă, potrivit prescripţiilor Legii iudaice, fiind considerat de farisei un tânăr cu un viitor promițător. În timpul şederii sale în Ierusalim, Pavel nu l-a cunoscut pe Sfântul Ioan Botezătorul, nici pe Mântuitorul Iisus Hristos, deşi unii exegeţi contemporani susţin contrariul, în baza versetului 16 din Epistola a doua către Corinteni: „De aceea, noi nu mai ştim de acum pe nimeni după trup, chiar dacă am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem” (II Co. 5, 16). Acest verset arată de fapt părerea pe care Saul o avea despre Hristos înainte de a primi creştinismul şi părerea dobândită după convertirea sa. Astfel, el vedea la început în Iisus un simplu om, un rabin care răzvrătea poporul iudeu, iar după minunea petrecută pe drumul Damascului se convinge că Hristos este Dumnezeu adevărat. Faptul că nu L-a cunoscut pe Domnul este dovedit şi de predicile sale, în care vorbeşte numai despre Hristos Cel înviat, Cel care l-a mustrat pentru că îi prigonea pe creştini.

În felul acesta, Pavel devine un rabin zelos, hotărât să-I slujească lui Dumnezeu în mod dezinteresat. Barnaba, prietenul şi tovarăşul său de învăţătură în copilărie, care ajunge ulterior apostol al lui Hristos, se va ruga pentru Pavel, ca Dumnezeu să-l întoarcă pe calea cea dreaptă, încetând să-i mai prigonească pe creştini. În acea perioadă a anului 32, Saul Îl slujea pe Dumnezeu ca fariseu, crezând cu tărie în Legea iudaică. În sensul pildei spuse de Domnul nostru Iisus Hristos, despre cei ce lucrează cu talanţii primiţi de la Dumnezeu, la Sfântul Botez, şi Saul făcea acest lucru, sporind în învăţătura iudaică. La fel ca în „Pilda talanţilor” (Mt. 25, 14-30), întrucât el era un lucrător plin de râvnă, dovedindu-se astfel o „slugă bună”, care deşi peste puţine a fost credincioasă, adică peste Legea iudaică, totuşi, Mântuitorul Iisus peste multe îl va pune, adică peste Legea creştină a Noului Testament (Mt. 25, 21).

Înzestrat de Dumnezeu cu calități deosebite, inteligenţă, cultură și fiind un om dinamic și hotărât, Pavel era pregătit să primească Legea Noului Testament.

Pentru rugăciunile Sf. Apostol Pavel, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Sorin Lungu

• Manastirea Sfantul Pavel - Athos
  Publicat in : Biserica in lume
• Sfantul Pavel Marturisitorul, patriarhul Constantinopolului
  Publicat in : Calendar ortodox
• Sfantul Pavel Tebeul
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Sfantul Pavel din Peloponez
  Publicat in : Vietile sfintilor