Domnule Dumitru Manolache, sunteţi cel mai avizat cercetător de la noi, din ultimii 15 ani, al începuturilor creştinismului la gurile Dunării, şi cu precădere al activităţii misionare a Sf. Apostol Andrei în această zonă. În cuvântul introductiv la recenta ediţie a doua a cărţii Andrei, Apostolul lupilor, aţi afirmat că Sf. Andrei reprezintă pentru dvs. „o harică bucurie, o permanentă revelaţie care trebuie mărturisită”. Cum v-aţi apropiat de Sf. Andrei ?

Întâlnirea mea cu Sf. Andrei s-a petrecut în cursul anului 1992, când am aflat de existenţa Mânăstirii Dervent, din Dobrogea, locul unde tradiţia spune că două cruci cresc din pământ pe locul în care au fost martirizaţi ucenicii Sf. Andrei, trimişi să propovăduiască adevărul Evangheliei în cetatea Derventului. Ca gazetar, mi s-a părut un subiect interesant. Am ajuns la Dervent ziarist şi m-am întors de acolo tulburat, ca un „fiu risipitor”, nu învins, ci mai degrabă înţelepţit. Mă redescoperisem, cu bucurie şi emoţie, creştin! Atunci am aflat câte ceva despre tradiţia locală legată de prezenţa Sf. Andrei, despre care nu ştiam mare lucru. Era, din perspectivă găzetărească, un subiect care mă incita, întrucât nu ştiam prea multe despre subiect, cu atât mai mult cu cât în calendarele noastre era pe atunci doar sărbătoare obişnuită, dacă nu mă înşel, nici măcar marcată cu cruce neagră. Iar celălalt „eu”, trezit la viaţă, îmi cerea să consolidez regăsirea! Aşa am început să adun informaţii, să merg prin satele din Dobrogea şi să culeg tradiţii, să citesc, cu sprijinul părintelui Şerbănescu de la Institutul Teologic din Bucureşti, o bibliografie pe care sfinţia sa mi-a recomandat-o şi, încet-încet, să reuşesc să stabilesc câteva coordonate ale prezenţei Sf. Andrei pe teritoriul nostru actual. A fost o muncă pe cât de interesantă, pe atât de dificilă, dar extrem de benefică pentru mine, întrucât m-a apropiat de Sf. Andrei.

Sunteţi prezent la Oradea cu ocazia lansării cărţii Andrei, Apostolul lupilor. Vă rog să-mi spuneţi de ce v-aţi oprit la acest titlu?

Mi s-a părut foarte interesant să pun alături două adevăruri: prezenţa aici a primului chemat la apostolie şi specificul populaţiei geto-dacice de la Istru, care se născuse şi trăia sub semnul „lupului”. În carte explic această sintagmă, pentru că nu este vorba numai despre existenţa animalului lup în zona noastră, ci şi de un element simbolic, ritualic chiar. Lupul era totemul dacic. Ne aducem aminte de steagul lor, un balaur cu cap de lup, ca să nu mai vorbim de faptul că ei înşişi îşi spuneau „lupi” (acesta e înţelesul etimologic al etnonimului daci). De aici titlul: Andrei, Apostolul lupilor.

Ştim cu toţii că astăzi sărbătoarea Sf. Ap. Andrei se bucură de mare popularitate în rândul românilor. În bună măsură, acest lucru vi se datorează şi dvs. De ce credeţi că Sf. Ap. Andrei şi-a câştigat azi atâta popularitate în rândul românilor?

Ar fi prea mult să spun că datorită cărţii mele Sf. Andrei e azi redescoperit de români. Eu cred că Sf. Ap. Andrei e o prezenţă tainică de 2000 de ani în spaţiul românesc. Faptul că azi vorbim mai mult de Sf. Andrei face parte dintr-o lucrare care probabil ne depăşeşte înţelegerea… Gândiţi-vă numai la faptul că în ultimii ani au început sfinţii să iasă din pământ. Sunt anii în care au fost descoperite în Dobrogea moaştele Sf. Epictect şi Astion, din sec. 4. Tot în această perioadă au fost scoase la suprafaţă şi repuse în locul cuvenit moaştele a cinci sfinţi necunoscuţi din cetatea Adamclisi, descoperite prin anii 70, care fuseseră luate de Securitate şi dosite undeva în Institutul de Antropologie din Bucureşti, şi care doar prin străduinţa părintelui Andrei, stareţul de la Dervent, au fost recuperate şi duse în Dobrogea, acolo unde sfinţii au fost martirizaţi. Mai mult, este perioada în care bisericile din România au primit moaştele unor sfinţi importanţi. A fost adus chiar capul Sf. Andrei. E firesc ca în acest context românii să se regăsească mai bine pe ei înşişi şi să-şi pună problema originea credinţei lor, iar în acest context să se vorbească în mai mare cunoştinţă de cauză despre Sf. Andrei.
Care sunt mărturiile istorice cele mai importante care dovedesc prezenţa Sfântului Ap. Andrei în Sciţia Mică?

În primul rând, descoperirile care au fost făcute la Peştera Sf. Andrei în anii 40. În momentul în care a fost amenajată peştera, s-au făcut săpături arheologice şi s-au descoperit obiecte de cult, iar pe pereţii peşterii au fost identificate mai multe straturi de fum, primele mai deschise la culoare, ceea ce dovedeşte folosirea în cult a smirnei, de import. Acesta ar fi un element. Al doilea ar fi descoperirile arheologice făcute la Constanţa, la Cândeşti şi în alte locuri din ţară. E vorba de cruciuliţe de sec. 1 şi sec. 2, o gemă celebră cu imaginea Mântuitorului şi a apostolilor etc., iar lucrul cel mai important, care dovedeşte o creştinare timpurie a populaţiei din această zonă, e o descoperire mai puţin cunoscută, pe care eu o prezint în carte: simbolul creştin al peştelui pe un fragment de capac de vas dacic, din a doua parte a sec. 1. Toate aceste elemente, coroborate cu informaţiile referitoare la primele predici creştine de la noi, pe care le găsim conservate în tradiţiile andreiene, mi-au oferit certitudinea lucrării apostolice a Sf. Andrei pe teritoriul nostru şi a faptului că ele pot constitui „buletinul de identitate” al Sfântului, eventual cu „viză de flotant” în Dobrogea! Să nu uităm că Schytia Minor, în perioada în care Sf. Andrei a venit în zonă, era sub autoritate romană, iar religia creştină era interzisă. De aceea, primele biserici creştine s-au dezvoltat pe vechile altare ale cultului local, zamolxian, în subteran, şi abia în sec. 4, o dată cu oficializarea creştinismului, vom găsi la suprafaţă nişte minuni de catedrale, de dimensiuni impresionante, care dovedesc, indubitabil, existenţa unei perioade foarte îndelungate de practicare a cultului creştin. Dau un singur exemplu: în cetatea de la Adamclisi, unde-s vreo 7 sau 8 bazilici, biserica episcopală, de sec. 4-5, are în lungime 60 de metri! Vă daţi seama? 60 de metri lungime! Apoi sunt binecunoscutele referiri scrise cu privire la trecerea Sf. Andrei pe la noi, la predica lui către populaţia scitică, cum ar fi cele ale lui Tertulian, care îl citează pe Origen, Justin Martirul etc., apoi cele care au fost preluate mai târziu şi în scrierile româneşti şi care, toate, dovedesc trecerea incontestabilă a Sf. Andrei prin pământurile lupilor. Mai fac o menţiune specială: e vorba despre o tulburătoare tradiţie, care a circulat în exclusivitate în rândul sihaştrilor din Carpaţi şi care a fost consemnată de părintele Ghelasie de la Frăsinei. Ea face referire la informaţii aflate de la un pustnic de la Râmeţi. Părintele transmitea ceea ce auzise de la alţi pustnici, referitor la începuturile trecerii dacilor la creştinism. Şi această tradiţie spune aşa: că ultimul preot al cultului zamolxian îi cunoscuse pe Iisus Hristos şi pe Sf. Andrei, că fusese botezat cu numele de Andrei şi că de la el a început să se transmită, din generaţie în generaţie, de la un pustnic la altul, acest nume. El a devenit şi primul martir creştin de pe teritoriul actual al României.
Vă rog să prezentaţi, pe scurt, itinerarul parcurs de Sf. Ap. Andrei din momentul părăsirii Ţării Sfinte!

A ajuns în Asia Mică, a trecut prin nordul Mării Negre, făcând misiune în zona Nistrului, unde azi există o salbă de mănăstiri rupestre, apoi a coborât spre cetăţile greceşti de pe malurile Pontului Euxin. Fără îndoială, a intrat pe gurile Dunării şi a ajuns în zona Galaţiului. Zona Galaţiului, fostul judeţ Covurlui , are cele mai multe tradiţii andreiene, chiar mai multe decât Dobrogea. După ce a trecut prin cele mai importante cetăţi-porturi de la Marea Neagră, a poposit suficient timp în această peşteră care îi poartă numele, din com. Ioan Corvin, jud. Constanţa. Balada Peşterii Sf. Andrei are trei straturi de informaţii. Cel mai vechi face referire la nişte sfinţi existenţi înainte de sosirea lui Andrei, sfinţi care i-au pus la dispoziţie o casă. Abia după ce apostolul este recunoscut ca purtător al cuvântului Domnului, casa lui Andrei devine schit, deci un loc sacru, şi de aici misiunea s-a desfăşurat, la fel ca în toate celelalte locuri pe unde a mers, în cercuri concentrice. Şi-a trimis ucenici sau chiar a mers personal în întreaga zonă. A făcut misiune atât pe malul drept al Dunării, cât şi pe cel stâng, hirotonind preoţi şi episcopi. Eu cred că un al treilea cartier general al Sf. Andrei era cel din zona Galaţiului. Să nu uităm că la Bărboşi, chiar în apropierea oraşului Galaţi, în castrul roman de acolo, a fost descoperit primul creştin cunoscut cu numele de la noi din ţară: Inocens, ale cărui rămăşiţe pământeşti au fost până în decembrie 2008 găzduite de Muzeul din Galaţi şi care, prin stăruinţa P. S. Casian, au fost aşezate în capela catedralei episcopale. Putem aşadar să spunem că, în mod cronologic, în zona Galaţiului a fost primul cartier general al Sf. Andrei, apoi al doilea la Peştera care-i poartă numele, iar al treilea undeva în apropiere de ceea ce unii cercetători numesc cetatea Helis, pe Ialomiţa, între Slobozia şi Călăraşi, la Copuzu. În această localitate există o tradiţie unică în ţară, numită al doilea botez şi practicată în noaptea Învierii. Bătrânii revendică acest obicei de la Sf. Andrei. În ţară sunt tot felul de alte tradiţii. Cert e că misiunea Sf. Andrei, după părerea mea, a fost de amploare şi de durată, având în vedere că-i prezent în tradiţii care şi azi, în multe sate de la noi, sunt păstrate cu sfinţenie. Şi ar mai fi de reţinut un lucru, consemnat tot de tradiţie: când se afla în nordul Mării Negre, i S-a arătat Hristos în vis şi i-a spus să lase misiunea de acolo, pentru că „sciţii te aşteaptă!”. Atunci a plecat către zona Dobrogei.

V-aş ruga să vă referiţi mai concret la martiriul Sf. Andrei şi la peregrinarea moaştelor sale prin lume!

Ştim foarte bine că în perioada ultimă a vieţii a ajuns la Patras, unde a reuşit să o convertească pe Maximila, soţia lui Egheas, conducătorul roman al cetăţii, motiv pentru care a fost torturat, martirizat, răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de X (prima literă grecească a numelui lui Hristos). A fost înmormântat iniţial la Patras, chiar pe malul mării. Mai târziu, moaştele i-au fost duse la Constantinopol. În timpul Cruciadelor, moaştele Sf. Andrei au fost luate de cruciaţi şi duse în Occident, fiind păstrate în mai multe locuri. În anii 60 ai secolului trecut, Biserica Romano-Catolică, în semn de apropiere faţă de Biserica Ortodoxă, a înapoiat o parte din capul Sf. Andrei, care azi se păstrează la Patras. Sigur că în cursul anilor, cum e obiceiul, au fost luate mici părticele din sfintele moaşte şi împărţite mai multor biserici. La noi în ţară avem moaşte ale Sf. Andrei la Peştera care-i poartă numele, la Galaţi şi la Mânăstirea Secu.

Cum se prezintă astăzi Peştera Sfântului Andrei şi izvoarele de acolo?

Eu am avut bucuria şi şansa de a cunoaşte peştera înainte de a fi amenajată, când acolo se afla un singur călugăr, părintele Neofit – Dumnezeu să-l odihnească –, cel care după 1990 a redescoperit peştera. El a început să o reamenajeze ca altar creştin. Era impresionantă pentru că încă mai păstra urmele existenţei bisericii iniţiale, construite în perioada interbelică pe locul în care se spune că a stat Sf. Andrei. Biserica fusese ridicată la iniţiativa avocatului Jean Dinu, care, plecat cu căruţa spre Adamclisi, pe dealul Urluiului, aproape de Peştera Sf. Andrei, a adormit şi a visat că acolo în peşteră este un sfânt. S-a dus şi a căutat, a găsit-o şi a aflat de la bătrânii satului tradiţia legată de existenţa Sf: Andrei în acea zonă. Peştera era impresionantă, repet, pentru că păstra încă aspectul oarecum virgin, arhaic, cum rămăsese după ce au distrus-o ruşii. Eu am văzut masa veche de altar, despre care spun oamenii că avea nişte însemne ciudate pe ea. Azi nu mai există. Din ce motive, nu ştim. Peştera Sf. Andrei, aşa cum arată acum, diferă de cum era atunci. Spre exemplu, podeaua s-a cioplit cu dalta sub forma unor dale, iar în ceea ce priveşte izvoarele, pe care le-am văzut în forma lor naturală, erau în număr de patru, celelalte cinci fiind colmatate. Cele patru, încă active, erau aşezate în formă de cruce. Astăzi, din iniţiativa nu ştiu cui, izvoarele sunt captate în nişte găoace, dacă le pot numi aşa, din beton, care nu mai au nimic din atmosfera locului natural în care au fost botezaţi primii creştini de la noi. Botezul era făcut în acest pârâiaş, numit Cuzgun. În limba turcă veche, cuzgun înseamnă „porumbel”, aluzie evidentă la Duhul Sfânt. Vă daţi seama că nici turcii care au ocupat Dobrogea nu au schimbat numele, ci numai l-au tradus în limba lor.

V-aş ruga să enumeraţi câteva tradiţii mai importante legate de prezenţa Sfântului Ap. Andrei în spaţiul românesc!

Am să fac referire aici doar la trei asemenea tradiţii. În primul rând, există în Moldova o tradiţie în care Sf. Andrei e prezentat cu elementele care au constituit viaţa lui Moise. Probabil că ucenicii Sf. Andrei au povestit oamenilor întâmplări din viaţa lui Moise, descrise în Vechiul Testament, şi oamenii, pentru că acestea veneau dinspre Sf. Andrei, i-au atribuit acestuia viaţa lui Moise. O altă tradiţie este aceea a păzitului usturoiului, care este de fapt o prohodire, usturoiul fiind Însuşi Mântuitorul. Există în scenariul acestui obicei din noaptea de Sf. Andrei un moment în care oamenii stau întristaţi şi privesc usturoiul, îl prohodesc până dimineaţa, când se împarte tinerilor, respectiv fetelor, şi ele îl păstrează ca pe un obiect sfânt, la icoană. Nu mai vorbesc de împărţirea covaşei, o băutură fermentată, puţin alcoolizată, care simbolizează Sf. Împărtăşanie… Evident, creştinismul s-a suprapus peste tradiţii locale, păgîne. Dar, „dezlegând” fiecare „nod” în parte, fiecare simbol, descoperim momentul acela astral în care lupii-oameni de la Istru L-au descoperit pe Hristos, iar Andrei, cel ce le-a vorbit despre Mântuitorul, a fost eternizat prin plierea numelui şi faptelor sale pe tradiţia ancestrală…

Pr. Ion Alexandru Mizgan
Lumea Credintei, anul VII, nr. 2 (67) Februarie 2009
 

• Catedrala Sfantul Andrei din Scotia
  Publicat in : Biserica in lume
• Biserica Sfantul Andrei din Kiev
  Publicat in : Biserica in lume
• Manastirea Sfantul Andrei - Kefalonia
  Publicat in : Biserica in lume
• Sfantul Andrei
  Publicat in : Sfantul Apostol Andrei