Seminificația religios-morală și liturgică a darurilor oferite de magi Pruncului Iisus

Toate sărbătorile împărăteşti pe care le prăznuim în ciclul anului bisericesc sunt reînnoiri şi actualizări continue ale principalelor evenimente din viaţa şi activitatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, încât anul liturgic bisericesc, cu toate slujbele zilnice, cu sărbătorile şi instituţiile lui de cult, reprezintă o continuare neîntreruptă a vieţii lui Hristos în Biserică, spre mântuirea oamenilor. În felul acesta, Mântuitorul este veşnic prezent în Biserica Sa. El continuă neîncetat să şi reactiveze, prin lucrarea Duhului Sfânt, opera Sa mântuitoare, ca să fie viaţa tuturor, ca toţi cei ce trăiesc să se poată împărtăşi din darurile şi adevărurile mântuirii pregătite de El pentru noi.

Deci, sărbătorile creştine nu sunt doar simple comemorări ale unor evenimente biblice petrecute cândva, ci permanentizarea acestor fapte mântuitoare şi trăirea lor efectivă de către fiecare dintre noi. De aceea ne şi pregătim duhovniceşte ca să întâmpinăm cu cuviinţă creştinească, prin post şi rugăciune, măreţele sărbători ale anului.

Ne pregătim cu evlavie ca să ne unim cu Hristos, Cel ce vine să se sălăşluiască în ieslea sufletelor noastre odată cu primirea Tainei Sfintei Împărtăşanii, sau vine ca să învieze sufletele noastre din moartea păcatelor.

În mod real, Hristos S a născut cu trupul o singură dată, în Betleemul Iudeii, însă, duhovniceşte, El se naşte permanent în inimile şi sufletele noastre, prin Biserică, prin rugăciune, prin Sfânta Liturghie şi Sfintele Taine, iar noi ne pregătim să L primim în adâncul fiinţei noastre, aducându I doxologie ca îngerii, închinare ca păstorii şi daruri scumpe ca magii.

Magii închipuiesc neamurile păgâne convertite la credinţa creştină, iar darurile oferite de ei Dumnezeiescului Prunc reprezintă, simbolic, prinosul faptelor bune pe care le aducem în semn de omagiu Mântuitorului Hristos, aşa cum glăsuieşte o colindă din străbuni:

„Atunci magi din depărtări,
Trecând mări şi zări,
Scumpe daruri I au adus
Pruncului Iisus,
Aur, smirnă şi tămâie,
Care şi la noi să fie,
La mulţi ani cu bucurie.”

Aurul este simbolul milosteniei. Cei ce i aduc Pruncului Iisus aur sunt cei ce jertfesc o parte din agoniseala şi avutul lor pentru împodobirea sfintelor locaşuri şi pentru ajutorarea şi îndestularea celor săraci şi oropsiţi. Mântuitorul Hristos, care „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire s a pogorât din cer” şi S a născut într o peşteră sărăcăcioasă, se substituie în persoana celor lipsiţi şi necăjiţi şi, miluindu i pe aceştia, noi Îi arătăm că, de fapt, Îl iubim pe El, Cel ce s a identificat cu cei aflaţi în nevoi şi suferinţe şi Şi a dat viaţa pentru noi, iar la judecata viitoare ne va răsplăti chemându ne la Sine şi zicându ne: „Adevărat vă spun vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi aţi făcut” (Matei 25, 40). Deci, prin porunca milosteniei, Dumnezeu ia în grijă săracii şi se îngrijeşte de dânşii. „Mâna săracului este vistieria lui Hristos, pentru că tot ceea ce ia de la noi săracul primeşte însuşi Hristos”1. De fapt, toţi Sfinţii Părinţi susţin că „milostenia izbăveşte sufletul din moarte şi acoperă mulţime de păcate”. Ea este cheia cu care descuiem uşile raiului. „Omule”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „de nu I dai astăzi nimic lui Hristos, dincolo El nu va avea trebuinţă de tine. Aici flămânzeşte El, aici însetează El, Iisus însetează de mântuirea ta. De aceea vine El ca un cerşetor, de aceea umblă gol. Prin aceasta, Dumnezeu vrea să ţi dăruiască împărăţia Sa. Nu L trece cu vederea!”2.

Tămâia este simbolul jertfei şi al slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui. Cei ce aduc Pruncului Iisus tămâie sunt cei ce valorifică darurile sufleteşti în scopul obştesc, spre bunăstarea spirituală şi materială a întregii colectivităţi şi comunităţi creştine în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea. Din această categorie fac parte şi cei ce chivernisesc cu sârg talanţii cu care i a înzestrat Dumnezeu, în scop altruist, spre răspândirea binelui şi fericirii în lume şi nu în scop egoist, numai spre satisfacerea intereselor personale, aşa cum a procedat sluga vicleană şi leneşă care şi a îngropat talantul. Înmulţirea înţeleaptă a talanţilor înseamnă fructificarea chibzuită, utilă şi benefică a darurilor cu care ne a binecuvântat Dumnezeu şi acest fapt constituie temelia progresului moral, social şi cultural şi un izvor nesecat de fericire. Aceasta este şi menirea noastră de oameni şi de creştini. Toţi, fiecare în parte, suntem datori să ne străduim, după puterile noastre, să smulgem neghina egoismului şi a răutăţii şi să cultivăm în loc binele, înmulţind dragostea, pacea şi fericirea pe pământ: cei cu funcţii de conducere să promoveze dreptatea şi să susţină cauza şi interesele poporului, profesorii să i îndrume pe tineri cu făclia ştiinţei şi a devotamentului pentru formarea noii generaţii, preoţii să facă o pastoraţie rodnică, să slujească cu râvnă şi să se impună în faţa credincioşilor cu pilda virtuţilor şi a moralităţii ireproşabile, iar părinţii să se preocupe, în mod insistent, de educaţia religios morală a odraslelor lor, crescându le în duhul evlaviei, al înfrânării, al curăţiei şi al fricii de Dumnezeu. Parfumul unei astfel de tămâi înmiresmează casele şi familiile creştine, răspândindu se odată cu cei crescuţi într însele şi în mediul social din jurul lor, aşa cum podoaba florilor înfrumuseţează grădinile.

Tămâia cea bineplăcută a slujirii şi binefacerii o transmite fiecare la locul său de muncă şi în condiţia sa de viaţă. În concluzie, toţi cei care se sârguiesc să facă din munca lor cinstită şi ziditoare un izvor de fericire şi binecuvântare izbutesc să aducă, prin fapta lor creştinească, o tămâie bine mirositoare lui Dumnezeu, căci „a lui făptură suntem zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele” (Efeseni 2, 10).

Smirna are o aromă mai puternică decât tămâia, însă la gust este mai amară. Ea închipuie necazurile, amărăciunile, lacrimile şi suferinţele noastre. Ea simbolizează poarta cea strâmtă a răbdării şi a încercărilor prin care trebuie să trecem cu toţii pentru a ajunge la limanul mântuirii, căci „cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24, 13) şi plată de mucenic va lua, căci răbdarea suferinţelor în loc de sânge se primeşte.

Cel ce va răbda fără tânguire şi fără cârtire toate nedreptăţile, calomniile, ocările şi defăimările celor mândri, cu nădejdea neclintită că Dumnezeu îl va izbăvi şi cu convingerea că îndurarea suferinţelor şi a nevoilor devine pentru el izvor de curăţire şi mijloc de mântuire, oferă Domnului Hristos un dar mai preţios decât aurul şi mai mirositor decât tămâia, căci nimeni nu este scutit de suferinţă în lumea aceasta şi „toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (II Timotei 3,12), spune Sfântul Apostol Pavel.

După cum observăm, darurile oferite de magi pruncului Iisus prefigurează însăşi soarta Sa şi opera Sa răscumpărătoare, expresie a sublimei milostiviri şi îndurări a lui Dumnezeu faţă de noi, însă ele ne sugerează şi îndemnul de a păşi şi noi pe urmele Lui, întrupând în viaţa noastră de zi cu zi exemplul milei, al dragostei, al slujirii şi al răbdării Lui. Viaţa Mântuitorului, reînnoită în har în decursul anului, trebuie să devină pildă creştinului, în sensul că el trebuie să şi conformeze viaţa sa cu viaţa lui Hristos, cea sfântă şi fără de prihană.

Ca să ne învrednicim să I aducem lui Hristos închinare cuviincioasă în ziua marii sărbători a Naşterii Lui, trebuie să ne întoarcem ca magii, pe altă cale, adică să părăsim calea pierzării şi a fărădelegilor şi să păşim pe calea împlinirii virtuţilor creştine, a iubirii de Dumnezeu şi de oameni, a păcii, a armoniei şi a bunei înţelegeri, pe care au cântat o îngerii în noaptea sfântă de Crăciun. Numai aşa vom putea trăi cu adevărat bucuria creştină pe care ne o aduce în fiecare an măreaţa sărbătoare a Naşterii Domnului, bucurie pe care nădăjduim să o gustăm cu toţii, în pace, în toţi anii până la sfârşitul vieţii noastre.

Arhimandrit Conf. Dr. Vasile Miron

Note:

1. Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la parabola despre săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv, trad. în rom. de Adrian Tănăsescu Vlas, Ed. Sofia, Bucureşti, 2002, p. 183.
2. Ibidem, p. 185.

.

• Darurile magilor
  Publicat in : Craciun ortodox
• Darurile magilor si darurile noastre
  Publicat in : Nasterea Domnului