Invatatura despre unirea ipostatica la Sfantul Ioan Damaschin

Biserica Ortodoxa a invatat si invata ca Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat si om adevarat, avand doua firi, dumnezeiasca si omeneasca, intr-o singura persoana sau ipostas. Cele doua firi in persoana lui Hristos sunt unite in mod neimpartit, nedespartit, neamestecat si neschimbat.

Unirea naturii divine si a naturii umane in Persoana cea una a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este numita unirea ipostatica. Firea dumnezeiasca si cea omeneasca se unesc in Persoana Cuvantului prin intrepatrundere, numita de Sfantul Ioan Damaschin "perihoreza". Perihoreza exprima, in acelasi timp, si dualitatea firilor si unitatea persoanei.

Sfantul Ioan Damaschin invata ca in Domnul nostru Iisus Hristos sunt doua firi, firea dumnezeiasca si firea omeneasca. El spune in acelasi timp ca in Hristos nu este decat o singura persoana, ca cele doua firi sunt unite in El intr-o singura ipostaza a lui Dumnezeu, Cuvantul. Aceasta ipostaza a Cuvantului lui Dumnezeu a preexistat fara de timp si vesnic. Ea este simpla, necompusa necreata, necorporala si are pe toate cate le are Tatal, pentru ca Fiul este de o fiinta cu El; se deosebeste de ipostaza Tatalui prin modul nasterii si prin relatie, este desavarsita si nu se desparte niciodata de ipostaza Tatalui. In vremurile din urma Fiul lui Dumnezeu, fara sa se desparta de sanurile parintesti, s-a salasluit, cum numai El stie, in pancetele Sfintei Fecioare, fara de samanta si si-a luat in insasi ipostaza Lui cea mai inainte de veci corp omenesc, devenind Dumnezeu si om. Iisus Hristos si-a insusit natura umana intr-un mod atat de real si substantial incat sa nu constituie impreuna cu ea decat o singura persoana - Persoana divina a Cuvantului lui Dumnezeu intrupat.

Acelasi ipostas al Cuvantului, devenind ipostas al celor doua firi, nu mai permite nici uneia din ele sa fie fara ipostas. Nu le permite nici sa fie ipostaze diferite una de alta, nici ca ipostaza divina sa devina alternativ ipostaza uneia sau alteia din cele doua naturi. Ipostaza divina ramane totdeauna ipostaza celor doua naturi unite in El in mod neimpartit, si nedespartit. Trupul lui Hristos nu a primit o ipostaza independenta si nu a devenit o ipostaza separata de ipostaza Sa divina, ci a primit ipostaza divina in el, sau, mai curand, a fost primit in ipostaza divina a Cuvantului.

Prin urmare, in Hristos, noi propovaduim una si aceeasi persoana si Dumnezeu si om in acelasi timp: Dumnezeu, desavarsit si om desavarsit, intru totul Dumnezeu si intru totul om.

Asadar Cuvantul s-a intrupat si n-a pierdut spiritualitatea sa; in intregime s-a intrupat si in intregime este necircumscris. In ce priveste corpul, se micsoreaza si se strange; in ce priveste Dumnezeirea, este necircumscris. Astfel, datorita unirii ipostatice, Persoana lui Iisus Hristos, din simpla, a devenit compusa, nu ca personalitatea Cuvantului s-ar fi schimbat, ci, avand doua naturi, Hristos este o persoana compusa : Dumnezeu si om.

Unirea celor doua firi, divina si umana, spune Sfantul Ioan Damaschin, tine de ipostas si ea ramane vesnic. Ba a continuat sa existe chiar si in timpul mortii Domnului. Separate unul de altul, corpul si sufletul Sau au ramas, unite in ipostasul Cuvantului divin.

Unirea ipostatica fiind o unire obiectiva si reala a Logosului divin cu natura umana, pune in fata marea problema a chenozei, prin care Fiul lui Dumnezeu s-a dezbracat de putere, si marire pentru a fi subiect pe masura naturii omenesti.

Pentru a exprima modul cum a fost primita firea omeneasca in persoana divina a Fiului lui Dumnezeu, Sfantul Ioan Damaschin se foloseste de o terminologie care in mod obisnuit este rezervata in explicarea unitatii substantiale a Persoanelor Sfintei Treimi. El numeste unirea ipostatica intrepatrun­dere.

Facand comparatie intre cele doua firi care alcatuiesc persoana Mantuitorului Hristos si intre sufletul si corpul uman, care prin unirea lor, la om, constituie o noua natura superioara - speta umana -, Sfantul Ioan Damaschin spune ca in Iisus Hristos unirea divinitatii si a umanitatii nu formeaza o noua natura, ci o unitate ipostatica, in persoana divina preexistenta a Logosului. Cele doua firi sunt prezente in Persoana divina fara schimbare, fara confundare, fara prefacere, fara impartire si fara despartire.

Fiind calauzit in intreaga sa invatatura de definitia hristologica de la Calcedon, Sfantul Damaschin atrage adeseori atentia, ca, desi unite ipostatic, nici una din cele doua firi nu dobandeste fiintial o insusire a celeilalte firi. Firea dum­nezeiasca nu devine patimitoare, nici firea omeneasca, facatoare de minuni. Cu toate acestea se produce o legatura intre patimirea firii omenesti si firea dumnezeiasca, precum se produce o legatura reala intre puterea facatoare de minuni a naturii dum­nezeiesti si intre firea omeneasca. Intrucat cele doua firi formeaza impreuna un singur centru ipostatic, iar acest centru poarta patimirea naturii omenesti, inaltand-o si purificand-o, intr-un mod real se poate spune ca poarta aceasta patimire, ca pe ceva strain, dar functional propriu, si natura dumnezeiasca. Chenoza ne infatiseaza pe Fiul lui Dumnezeu patimind, iar indumnezeirea pe Fiul Omului atotputernic. Nu se poate spune insa ca Dumnezeu a suferit prin trup, ci cu trupul, adica aceeasi persoana a suferit in firea omeneasca, fara ca suferintele sa fie simtite de cealalta fire, de cea dumnezeiasca.

 

• Sfantul Ioan Damaschin
  Publicat in : Sfantul Ioan Damaschin