Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, cunoscuta in Apus sub numele de Inaltarea cu trupul la cer a Maicii Domnului, cuprinde doua momente distincte, dar inseparabile pentru credinta Bisericii: in primul rand, moartea si ingroparea, iar in al doilea rand, invierea si inaltarea la cer a Maicii Domnului. Rasaritul ortodox a stiut sa pastreze caracterul tainic al acestui eveniment care, spre deosebire de Invierea lui Hristos, nu a fost subiect de propovaduire apostolica. De fapt, aici este o taina care nu e pentru urechile "celor care nu aud", ci revelata constiintei launtrice a Bisericii. Pentru cei care cred in Invierea si Inaltarea Domnului, este evident faptul ca, daca Fiul lui Dumnezeu a luat fire omeneasca in pantecele Fecioarei, ea, care a slujit Intruparii, trebuia, la randul ei, sa fie luata in slava Fiului ei inviat si inaltat la cer: "Scoala-Te, Doamne, intru odihna Ta, Tu si chivotul sfintirii Tale" (Condac, glas 2). "Mormantul si moartea" nu o puteau tine pe "Maica Vietii" (Condacul praznicului, glas 2), pentru ca Fiul ei a mutat-o la viata veacului viitor.

Slavirea Maicii este rezultatul firesc al pogorarii de buna voie a Fiului: Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat din Fecioara Maria si S-a facut "Fiul Omului" si a putut astfel sa moara, in timp ce Fecioara Maria, devenind Maica Domnului, a primit "slava de la Dumnezeu" - (Vecernie, Stihira, glas 1) si este prima dintre fiintele umane care s-a facut partasa indumnezeirii finale a fapturii. "Dumnezeu S-a facut om, ca omul sa se indumnezeiasca." Semnificatia Intruparii Cuvantului ni se dezvaluie in felul acesta la sfarsitul vietii pamantesti a Fecioarei Maria. "Intelepciunea si-a indreptat pruncii." Slava veacului ce va sa vina, sfarsitul omului, s-a implinit deja, nu numai in Ipostasul divin intrupat, ci si in persoana umana indumnezeita. Aceasta trecere de la moarte la viata, de la timp la eternitate, de la conditia terestra la fericirea cereasca o pecetluieste Maica Domnului inainte de Invierea obsteasca si de Judecata de Apoi, inainte de a Doua Venire, care va incheia istoria lumii. Sarbatoarea de la 15 august este un al doilea Paste tainic, pentru ca atunci Biserica sarbatoreste, mai inainte de sfarsitul veacurilor, primul rod tainic al implinirii eshatologice. Acest lucru explica sobrietatea textului liturgic care, in slujba Adormirii Maicii Domnului, lasa sa se intrezareasca o licarire a slavei inefabile a Adormirii Maicii Domnului.

Sarbatoarea Adormirii isi are originea, probabil, in Ierusalim. Insa, la sfarsitul secolului al IV-lea, Aetheria nu o cunoscuse. Se poate presupune insa ca praznicul Adormirii nu a intarziat sa apara, pentru ca in secolul a VI-lea era deja larg raspandit; Sfantul Grigorie din Tours este primul martor din Apus al praznicului Adormirii, celebrat acolo la inceput in ianuarie. In timpul imparatului Mauriciu (582-602), data sarbatorii s-a fixat definitiv la 15 august.

Printre primele reprezentari iconografice ale Adormirii trebuie mentionate sarcofagul Sfintei Ingracia de la Saragossa (inceputul secolului al IV-lea), cu o scena care probabil ca este Adormirea Maicii Domnului, si un basorelief din secolul al IV-lea din Basilica Bolnissi-Kapanakci, din Georgia, reprezentand Adormirea Maicii Domnului, la care se adauga un basorelief al Inaltarii lui Hristos. Relatarea apocrifa care a circulat sub numele Sfantul Meliton (care a trait in secolul al II-lea) nu era mai veche de inceputul secolului al V-Iea. Este plina de detalii legendare despre moartea, invierea si inaltarea Maicii Domnului, informatii indoielnice, pe care Biserica le va evita cu grija. Sfantul Modest al Ierusalimului (634), in scrierea sa "Lauda Adormirii Maicii Domnului", este foarte retinut in detaliile pe care le da: noteaza prezenta Apostolilor "adusi de departe printr-o chemare de sus", "aratarea lui Hristos", Care a venit sa ridice sufletul Maicii Sale, in sfarsit intoarcerea la viata a Maicii Domnului, "pentru a se impartasi cu trupul de vesnica Lui nestricaciune, Care a scos-o din mormant si a chemat-o la Sine intr-un fel numai de El stiut". Omilia Sfantului Ioan al Tesalonicului (adormit in jurul anului 130), ca si alte omilii mai recente - ale Sfantului Andrei Criteanul ale Sfantului Gherman al Constantinopolului, ale Sfantului Ioan Damaschin - sunt mai bogate in detalii care urmau sa intre atat in Liturghia, cat si in iconografia Adormirii Maicii Domnului.

Tipul clasic al Adormirii din iconografia ortodoxa se limiteaza de obicei la reprezentarea Maicii Domnului stand intinsa pe pat in mijlocul Apostolilor, iar Hristos, in slava, primeste in mainile Sale sufletul Maicii. Insa, uneori, s-a simtit dorinta de a infatisa si momentul inaltarii ei cu trupul: se poate atunci vedea, in partea de sus a icoanei, deasupra scenei Adormirii, Maica Domnului asezata pe tron intr-o "mandoda" pe care ingerii o poarta spre ceruri.

In icoana, Hristos in slava, inconjurat de o "mandorla", priveste trupul Maicii Sale intins pe pat. In mana stanga tine o figura mica de copil imbracat in alb si cu o aureola in jurul capului: este "sufletul preacurat" (Vecernie, Stihira, glas 5) pe care tocmai l-a primit in bratele sale. Cei doisprezece Apostoli, "stand in jurul patului, privesc cu spaima" (Vecernie, Stihira, glas 6) adormirea Maicii Domnului. Se recunosc cu usurinta: in planul apropiat, Sfintii Petru si Pavel, de o parte si de alta a patului. In unele icoane este infatisat, in partea de sus, in cer, momentul sosirii miraculoase a Apostolilor, adunati "de la marginile pamantului, pe norii cerului" (Condac, glas 2). Multimea de ingeri prezenti la Adormirea Maicii Domnului formeaza uneori o margine exterioara in jurul "mandorlei" lui Hristos. In icoana noastra, puterile ceresti care Il insotesc pe Hristos sunt reprezentate printr-un serafim cu sase aripi, doi heruvimi si doi ingeri in mandorla. Patru episcopi cu aureola stau in spatele Apostolilor: Sfantul Iacob, "fratele Domnului" (Condac, glas 2) - primul episcop al Ierusalimului, si trei ucenici ai Apostolilor: Timotei, Ierotei si Dionisie Areopagitul, care a venit cu Sfantul Pavel. Uneori, grupurile de femei ii reprezinta pe credinciosii Ierusalimului care, impreuna cu episcopii si cu Apostolii, formeaza cercul interior al Bisericii in care se petrece taina Adormirii Maicii Domnului.

Scena cu Atonie, un evreu fanatic caruia un inger i-a taiat amandoua mainile cu sabia pentru ca a indraznit sa se atinga de patul funerar al Maicii Domnului, apare in majoritatea icoanelor Adormirii (vezi Tropar, Cantarea a 3-a a Canonului). Prezenta acestui detaliu apocrif in Liturghia si in iconografia sarbatorii aminteste ca sfarsitul vietii Maicii Domnului pe pamant este o taina ascunsa a Bisericii, care nu trebuie expusa profanarii: inaccesibila vederii celor din afara, slava Adormirii Maicii Domnului poate fi contemplata numai in lumina launtrica a Traditiei.

Leonid Uspenky