Cunoasterea/vedere a lui Dumnezeu este culmea urcusului duhovnicesc inceput de om prin convertirea sa duhovniceasca; prin asceza teantropica, omul incepe mai intai sa-si desprinda puterile fiintei sale bolnave din lumea in care se afundasera urmand patimilor; apoi, intr-un al doilea timp al aceleiasi miscari, el le indreapta spre Dumnezeu, punandu-le sa lucreze virtutile; si asa el le reduce la rostul lor firesc, ai firii lor dintai, si astfel le reda sanatatea, facandu-le apte sa primeasca, in Duhul Sfant, harul vederii depline a luminii indumnezeitoare.

Sfantul Maxim arata limpede ca harul cunoasterii, ca dar al Sfantului Duh, nu poate fi primit decat daca puterile omului sunt pregatite sa-l primeasca, iar aceasta inseamna tocmai aceasta intoarcere a lor la starea primordiala, la firea lor dintru inceput: „Puterile de cautare si cercetare a lucrurilor dumnezeiesti sunt sadite in firea oamenilor, fiintial, de catre Facator, prin insasi aducerea ei la existenta. Iar descoperirile lucrurilor dumnezeiesti le impartaseste prin har puterea Prea Sfantului Duh. Dat fiind insa ca cel viclean a tintuit in urma pacatului aceste puteri la inceput de firea celor vazute, si „nu mai era cine sa inteleaga si sa caute pe Dumnezeu" (Ps. 13, 2), intrucat toti cei partasi de firea omeneasca isi margineau puterea mintii si ratiunii la infatisarea lucrurilor sensibile si nu mai aveau nici o intelegere pentru cele mai presus de simturi, pe drept cuvant harul Preasfantului Duh a restabilit puterea celor ce n-au imbratisat ratacirea cu intentiile si cu toata inima, dezlipind-o de cele materiale. Deci, reprimind-o curatita prin har, acestia au cerut intai (in rugaciune) si au incercat sa afle, apoi au cautat cu staruinta si au cercetat cu de-amanuntul tainele dumnezeiesti prin acelasi har al Domnului". Si alti Parinti arata, tot asa, ca facultatilor omenesti, si indeosebi mintii, trebuie sa li se redea curatia si sa fie intoarse la starea lor fireasca, altfel spus la sanatatea dintai, pentru ca sa poata primi lucrarea Sfantului Duh care-l duce pe om la cunoasterea/vederea lui Dumnezeu. „Precum lumina soarelui atrage ochiul sanatos, asa si cunostinta lui Dumnezeu atrage spre sine in chip firesc mintea curatita prin dragoste", scrie Sfantul Maxim." Sfantul Vasile cel Mare spune in chip asemanator: „Ceea ce este la ochiul sanatos puterea de a vedea, acelasi lucru este lucrarea Duhului in sufletul curat". Iar Sfantul Isaac Sirul scrie ca „vederea tainica... se descopera mintii dupa ce (omul) a dobandit sanatatea sufletului"; si: „mintea vazatoare a tainelor ascunse ale Duhului, de se afla in sanatatea firii ei, vede slava lui Hristos”.

Parintii amintesc adesea ca sanatatea sufletului care-l pregateste pe om pentru primirea darului cunoasterii lui Dumnezeu este rod al nevointei. „Cunostinta este fiica sanatatii sufletului. Si sanatatea sufletului este puterea ce se naste din multa rabdare" a incercarilor si ispitelor, spune Sfantul Isaac. Iar Sfantul Grigorie Palama: „Stim ca implinirea poruncilor lui Dumnezeu aduce si cunostinta, si inca adevarata cunostinta. Caci doar prin ea singura (prin implinirea poruncilor) vine sanatatea sufletului". La randul sau, Evagrie scrie: „Cine este cel care cunoaste puterea poruncilor lui Dumnezeu si intelege care sunt puterile sufletului, si cum acelea le vindeca pe acestea si le aduc la adevarata cunoastere".

Si nu numai mintea, ochiul inimii, ci inima intreaga, adica omul cel launtric, si tot omul, trup si suflet, trebuie sa fie sanatos, iar aceasta pentru ca sanatatea mintii este data de sanatatea inimii. Dar, de asemenea, si pentru ca omul in intregimea sa este chemat sa se uneasca cu Dumnezeu si sa se impartaseasca din cunoasterea divina a lui Dumnezeu si sa primeasca luminarea harului, iar prin aceasta omul intreg, cu toata fiinta lui - minte, si suflet, si trup sa poata fi transfigurat si indumnezeit prin har. Sfantul Grigorie Palama are grija sa arate ca insusi trupul omenesc trebuie sa fie pregatit pentru „starile duhovnicesti", si vorbeste despre „lucrarile Duhului savarsite prin trup".

Sanatatea tuturor puterilor omenesti, pricinuitoarea cunoasterii/vedere a lui Dumnezeu, este ea insasi, pe o treapta mai inalta, un rod al acestei cunoasteri. Am vazut la inceputul studiului nostru ca toate relele pe care le sufera omul ca urmare a pacatului stramosesc au drept prima cauza necunoasterea lui Dumnezeu, pentru ca omul, creat ca sa-L contemple si sa-L cunoasca pe Dumnezeu, si-a intors mintea de la El. Aceasta nestiinta "este cea dintai si cea mai rea boala a omului, dupa cum cunoasterea lui Dumnezeu este sanatatea lui, asa cum arata Sfantul Maxim: "Precum se raporteaza sanatatea si boala la trup..., tot asa se raporteaza ... cunostinta si nestiinta la minte". Innoit in Hristos si prin Hristos, omul are puterea de a scapa de aceasta nestiinta prin credinta, care este pregustare si arvuna a cunoasterii nemijlocite a lui Dumnezeu. Dar numai prin „vederile duhovnicesti" „partea rationala a sufletului" este pusa intr-adevar si nemijlocit in prezenta celor „de care este vrednica"- adica cele care corespund menirii sale firesti , ajungand astfel sa lucreze din nou in chip rational. Tamaduirea ei se savarseste pe o prima treapta prin contemplarea naturala," care scoate mintea din necunoasterea lui Dumnezeu, privitor la fapturile create.

Apoi, ea devine tamaduire deplina prin cunoasterea/vederea lui Dumnezeu. Astfel, Evagrie scrie: „Cunoasterea vindeca mintea "- ”atunci cand firea rationala va primi contemplatia care este lucrarea sa fireasca, atunci toata puterea mintii va fi sanatoasa”. Sfantul Maxim, in alti termeni, arata si el ca „mintea desavarsita este aceea care (...) a supracunoscut in chip supranestiut pe Cel supranecunoscut". Ajunsa la aceasta cunoastere, mintea isi regaseste cu adevarat menirea sa fireasca si-si implineste in chip desavarsit lucrarea care ii este proprie, potrivit proniei dumnezeiesti: adica, cunoasterea si contemplarea Prea Sfintei Treimi. Dupa cum arata Parintii, aceasta nu inseamna insa ca mintea insasi este capabila de o asemenea cunoastere, care, asa cum am vazut, depaseste puterea ei fireasca; la ea se ajunge, in chip nestiut si de neinteles, prin puterea Sfantului Duh. Mintea, spune Evagrie, este „dektikos” de contemplarea Prea Sfintei Treimi;”dektikos” adica „capabila sa primeasca, iar nu sa produca sau sa-si insuseasca, in sensul strict al cuvantului". Cum precizeaza Evagrie: „Din faptul ca suntem in stare sa primim ceva nu urmeaza deloc ca am avea si puterea (de a primi)." Sfantul Isaac Sirul spune si el ca „mintea noastra are o putere naturala de a se misca spre contemplarea (vederea) dumnezeiasca", dar nu si puterea de a ajunge la ea prin ea insasi, pentru ca aceasta „este lucru strain prin fire si mintii omenesti si ingeresti" si „nu se misca (in om) dupa fire, ci prin har".

Intr-adevar, mintea este cea dintai care primeste aceasta tamaduire prin cunoastere, potrivit insusirilor firii sale si locului preeminent pe care-l are in faptura omeneasca, compusa din suflet si trup; dar nu numai ea, ci suflatul in intregime se insanatoseste, dupa cum arata Evagrie, care numeste cunoasterea „sanatatea sufletului' si Sfantul Talasie, care spune: „Sanatatea sufletului este „cunostinta". Astfel, mai general vorbind, Sfantul Grigorie Palama spune ca de la „unirea suprafireasca cu lumina atotstralucitoare... provine in noi putinta... de a se misca potrivit cu firea puterile sufletului si ale trupului".

Si, de asemenea, in primul rand mintea este cea care-si regaseste firea ei cea adevarata, revenind prin cunoastere la rostul ei dat de Dumnezeu, care tocmai acesta este: sa-L cunoasca si sa-L contemple pe El; dar omul intreg, suflet si tmp, a fost harazit acestei cunoasteri, care este revarsarea harului Duhului Sfant in toata fiinta sa, prin care se face om-dumnenezeu asemenea Dumnezeu-Omului.

Prin luminarea si in lumina Duhului se savarseste in chip desavarsii asemanarea cu Dumnezeu care i-a fost menita omului prin creatie, si pe care prin virtuti omul n-o implineste decat in parte. „Sfantul har al lui Dumnezeu spune Sfantul Diadoh al Foticeei - cand ne vede dorind cu toata hotararea frumusetea «asemanarii» (...), infloreste o virtute prin alta virtute si inalta chipul sufletului din stralucire in stralucire, daruindu-i pecetea asemanarii (...), dar desavarsirea asemanarii o vom cunoaste abia din luminare". Iar Sfantul Simeon Noul Teolog spune si el; „Asa se implinesc cele spuse de proorocul David: «Eu am zis dumnezei sunteti toti si fii ai Celui Preainalt» (Ps, 81, 6), adica fii ai Celui Preainalt dupa chipul si asemanarea (Fac. 1. 26) Celui Preainait, odrasle dumnezeiesti din Duhul Cel dumnezeiesc".Aceasta ne invata insusi Sfantul Apostol Ioan, scriind: „Stim ca daca El Se va arata, noi vom fi asemenea Lui, fiindca ii vom vedea cum este"(l In 3, 2).

Se cuvine, in sfarsit, sa spunem ca la cunoasterea Prea Sfintei Treimi, la vederea indumnezeitoare a lui Dumnezeu, care se savarseste prin puterea Duhului dumnezeiesc, prin harul luminator al lui Dumnezeu, impartasit omului prin Hristos in Duhul Sfant, ii este cu putinta omului sa ajunga numai pentru ca Hristos, Domnul nostru, a binevoit sa savarseasca lucrarea mantuirii noastre si in Persoana Sa a indumnezeit firea omeneasca. „Contemplarea cu mintea”, si vederea celor ceresti nu era in puterea (omului) inainte de venirea lui Hristos in trup", scrie Sfantul Isaac Sirul adaugand, in alta parte: „Vederea adevarata... a Sfintei Treimi insasi o primim in descoperirea cea intru Hristos, pe care a invatat-o si a aratat-o oamenilor cand a adus prima data innoirea firii omenesti in ipostasul Lui si ne-a deschis calea in Sine pentru a strabate, prin poruncile Lui de viata facatoare, spre adevar".
 

Jean Claude Larchet

• Cunoasterea lui Dumnezeu dupa Sfantul Maxim Marturisitorul
  Publicat in : Sfantul Maxim Marturisitorul
• Cunoasterea lui Dumnezeu
  Publicat in : Religie
• Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii
  Publicat in : Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi
• Cunoasterea lui Dumnezeu prin nevointa desertarii si a plangerii
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti