Materialismul

Trasatura esentiala a vietii - ceea ce distinge fiinta vietuitoare de fiintele nevietuitoare (brute sau moarte) - este finalitatea actelor morfologice si a fenomenelor fiziologice.

Intrebarea noastra - Care este cauza vietii ? - poate fi precizata si formulata in modul urmator: Care este cauza finalitatii morfologice existente la fiintele vietuitoare?

Vom incerca sa implinim a doua parte a sarcinii pe care ne-am asumat-o, de a cauta solutia problemei vietii:

a. vom face ipoteze- adica vom alege termeni de comparatie convenabili pentru a putea, prin analogie, sa descoperim o cauza plauzibila caracterului distinctiv al fiintelor vietuitoare;

b. vom verifica apoi, in mod experimental, realitatea acestei cauze.

Ipoteze si verificari experimentale

Inainte de a va expune ipotezele care raspund la intrebarea noastra, sa-mi dati voie sa va aduc aminte regulile metodei experimentale, cu ajutorul careia omul de stiinta poate sa se ridice de la efecte la cauze.

Cand este vorba sa se afle cauza necunoscuta a unei fiinte, a unui act sau a unui fenomen A, savantul procedeaza in modul urmator: el alege, dintre fiintele, actele si fenomenele ale caror cauze ii sunt cunoscute, pe aceea - B - care, prin caracterele sale, se apropie mai mult de A, conchizand ca trebuie sa existe o analogie intre cauza lui A si cauza cunoscuta a lui B.

Concluzia unui asemenea rationament prin analogie constituie o ipoteza.

Savantul este dator sa supuna ipoteza controlului experimental, caci "o ipoteza neverificata de experienta nu poate fi admisa in stiinta".

"Totusi sunt ipoteze a caror demonstratie experimentala este imposibila... Stiinta tolereaza astfel de ipoteze cu conditia ca ele sa nu fie in contradictie cu nici un fapt bine stabilit".

A) Ipoteza materialista

Dintre ipotezele care au pretentia sa rezolve problema vietii, singura ipoteza materialista se bucura astazi de favoarea marii majoritati a oamenilor de stiinta.

Iata rationamentul prin analogie care i-a dat nastere:

Se compara fiintele vietuitoare cu corpurile brute.

Corpurile brute prezinta o oarecare activitate; or, ele sunt constituite din materie si energie; materia fiind prin definitie inerta, cauza unica si exclusiva a activitatii lor nu poate fi decat energia.

Fiintele vietuitoare au si ele o activitate proprie, iar corpurile lor sunt constituite, ca si corpurile brute, din materie si energie; or, investigatia simturilor nu descopera la aceste fiinte nici un alt agent in afara energiei; deci, energia fizica este cauza unica si exclusiva a activitatii fiintelor vietuitoare; cu alte cuvinte, energia fizica este cauza vietii.

Aceasta este ipoteza materialista moderna, redusa la liniile ei fundamentale.

Trebuie sa va atrag atentia, imediat, ca ipoteza materialista nu raspunde la intrebarea noastra, ea fiind chiar in afara de chestiune, intr-adevar, ceea ce noi cautam sa descoperim este cauza finalitatii morfologice si fiziologice constatate la fiintele vietuitoare, caci finalitatea este singurul caracter distinctiv al acestor fiinte.

Or, materialistii resping apriori orice idee de finalitate: in natura- zic ei - nu exista cauze finale, ci numai cauze eficiente.

Aceasta afirmatie este contrazisa de rezultatele observatiei stiintifice, caci nu exista nici un singur organ, celular sau individual, care sa nu fie construit in vederea unei functii, pe care o va exercita mai tarziu; nu exista nici un singur fenomen vital, celular sau individual, care sa nu se indeplineasca in vederea unui scop determinat.

Actele morfologice si fenomenele fiziologice nu sunt, in fond, decat niste mutatii de energie si de materie, care nu se disting de acelea ale naturii brute decat prin finalitatea lor. Este evident ca, daca li se neaga caracterul de finalitate, adica, daca, in mod arbitrar, se suprima singura lor trasatura distinctiva, actele si fenomenele vitale sunt reduse - fatal, dar artificial - la niste simple mutatii de energie si de materie, identice cu acelea ale naturii brute.

Stiinta, insa, nu poate tolera un asemenea procedeu, cu ajutorul caruia - netinandu-se seama de caracterele distinctive - se pot identifica lucrurile cele mai disparate.

Dar, chiar negand finalitatea biologica, materialistii nu au ajuns sa rastoarne toate obstacolele care stau in calea stabilirii doctrinei lor. Mai ramane caracterul de constiinta al unor fapte vitale - caracter pe care nu mai pot sa-l nege si care, ca si cel de finalitate, este absolut ireductibil la proprietatile energiei si ale materiei.

Intr-adevar, dupa cum am mai spus-o, energia poseda un singur atribut, intensitatea, iar materia nu le are decat pe cele de intindere si de masa; aceste trei atribute permit interpretarea tuturor fenomenelor naturii brute.

Or, nici energia, nici materia nu implica atributul de finalitate, si cu atat mai putin pe cel de constiinta; ele nu pot deci explica actele morfologice si fenomenele fiziologice ale fiintelor vietuitoare.

In rezumat, doctrina materialista pacatuieste grav in contra regulilor celor mai elementare ale logicii:

1. ea este bazata pe o observatie facuta cu prejudecata, caci ea inchide ochii in fata caracterului de finalitate, caracter distinctiv al faptelor vitale, dar care nu le convine materialistilor, pentru simplul motiv ca el - nici mai mult, nici mai putin - le darama dogma;

2. ea consta intr-o generalizare, la natura vietuitoare, a celor ce se petrec in natura neinsufletita; cu alte cuvinte, intr-o identificare, intr-o confuzie a fiintei vii cu cadavrul ei sau cu un corp brut; generalizare nejustificata, caci, pentru trebuintele pricinii, s-au despuiat in mod arbitrar faptele vitale de caracterul lor esential, finalitatea;

3. ea este rezultatul unui rationament fals, care presupune ca in natura nu exista nimic in afara de ceea ce cade direct sub simturile noastre; or, se stie ca numai unele dintre formele energiei impresioneaza direct simturile si chiar materia - asa cum o concep materialistii - scapa actiunii lor directe:

4. ea este incapabila sa explice faptele vitale morfologice si fiziologice, neputand da seama nici de formarea -dupa un plan, prestabilit chiar de la inceputul vietii -unor organe care nu vor functiona decat mai tarziu; nici de evolutia care se efectueaza in vederea reproducerii; nici de inlantuirea sau coordonarea fenomenelor vitale in vederea unei serii de scopuri, al caror termen ultim este reprezentat de subzistenta individului si perpetuarea speciei.

Si inca si mai putin este ea in stare sa explice caracterul constient al unor fenomene de relatie si faptele admirabile legate de acest caracter, pe care le-am studiat sub numele de acte instinctive si de acte voluntare.

Bazati pe aceste motive, in numele logicii stiintifice, respingem doctrina materialista, considerand-o in afara stiintei.

Suntem cu atat mai autorizati a o face, cu cat, examinand mai de aproape aceasta doctrina, asa cum este ea profesata astazi, constatam ca e bazata numai pe analogii fortate si pe intrebuintarea unor denumiri echivoce, care spun mai mult ca faptele pe care le reprezinta.

O scoala filozofica, pozitivismul, are pretentia sa-l opreasca pe om de a se ridica deasupra investigatiei simturilor; ea voieste sa limiteze stiinta la operatia sa preliminara, anume la observatie.

Daca materialistii propriu-zisi refuza sa admita cauzele finale, pozitivistii merg mai departe, respingand chiar cauzele eficiente. Pentru acesti filozofi, cauzele fiintelor si ale fenomenelor ne sunt inaccesibile si nici nu trebuie sa le cautam.

Intreaga stiinta - care nu este decat cunostinta prin cauze - protesteaza impotriva unei asemenea pretentii.

B) Ipoteza "generatiei spontanee"

Celebra ipoteza numita "Generatia spontanee" nu este decat un complement al doctrinei materialiste - complement indispensabil, nascut din necesitatea absoluta, pentru aceasta doctrina, de a rezolva o mare dificultate: aceea a explicarii originii fiintelor vietuitoare.

Am facut altadata examenul critic al ipotezei "generatiei spontanee", din punctul de vedere al metodei experimentale.

Nu voi mai reveni astazi asupra celor spuse atunci. Ma voi multumi numai sa va reamintesc, in cateva cuvinte, fondul acestei ipoteze si concluziile la care ne-a condus analiza ei critica.

Doctrina generatiei spontanee pretinde ca fiintele vietuitoare deriva din substanta bruta, in mod spontaneu, adica fara alta interventie decat aceea a energiei pe care o poseda materia acestei substante.

Or, imposibilitatea de a face sinteza artificiala a substantei vietuitoare - si demonstratia irefutabila a lui Pasteur ca, astazi, nici fiintele vietuitoare cele mai inferioare nu se nasc, in mod spontaneu, din substanta bruta - probeaza, limpede ca lumina zilei, ca aceasta ipoteza nu este intemeiata.

"Nefiind probata si neimplinind nici macar singura conditie gratie careia ar fi putut sa fie tolerata (aceea de a nu fi in contrazicere cu nici un fapt stabilit), ipoteza generatiei spontanee trebuie respinsa ca anti-stiintifica" - incheiam atunci.

In fata admirabilei demonstratii critice a lui Pasteur, care a expulzat pentru totdeauna "generatia spontanee" din aria stiintei, toti savantii s-au inclinat, chiar si cei materialisti. Unul singur, totusi, E. von Haeckel (profesor de zoologie la Universitatea din Jena), continua sa sustina si astazi aceasta doctrina condamnata. El afirma ca, din combinatia fortuita a carbonului cu azotul si cu elementele apei, a rezultat o substanta albuminoida, amorfa, nediferentiata in protoplasma si nucleu. Pe aceasta substanta chimica ipotetica el o ridica - sans plus de facons - la rangul de fiinta vietuitoare, dandu-i numele de Monera.

Din nefericire, faptele experimentale - care adeseori pricinuiesc incurcaturi suparatoare sistemelor filozofice -venira, si inca in trei randuri, sa dea cele mai formale dezmintiri fanteziei imaginative a lui Haeckel.

1. Notiunea de monera i-a entuziasmat pe savantii materialisti, care, in dorinta de a-i da o existenta reala, au cautat s-o descopere in natura.

In 1868, profesorul T. Huxley anunta ca a gasit in fundul marilor, sub forma unui mucus amorf, monera ideala, pe care o numi Bathybius si o dedica lui Haeckel (Bathybius Haeckeli).

Aceasta descoperire facu mare zgomot. Ipoteza generatiei spontanee paru confirmata, numai ca triumful fu de scurta durata. Cativa ani mai tarziu (in 1879), Bathybius era renegat in public de catre insusi Huxley, care-l inventase, iar Milne-Edwards, in 1882, i-a dat lovitura de gratie, demonstrand, in fata Academiei de Stiinte din Paris, ca ceea ce fusese luat drept fiinta vietuitoare primordiala nu erau decat niste mucozitati pe care le excreta buretii si alte zoofite, la atingerea instrumentelor de pescuit.

2. Pe de alta parte, Haeckel, la randul sau, descoperea si el monerele intr-un grup de fiinte unicelulare ce pareau constituite numai din protoplasma, fara nucleu.

Dar progresele tehnicii microscopice nu intarziara sa demonstreze ca aceste celule - considerate de Haeckel ca lipsite de nucleu - poseda in realitate un nucleu, in natura neexistand celula fara nucleu.

Monera nu este deci decat o fiinta fictiva, o eroare datorata insuficientei mijloacelor de observatie de care s-a servit Haeckel. Cu disparitia monerei, se darama intregul edificiu pe care Haeckel il zidise pe dansa.

3. Cu toate acestea, Haeckel nu se da invins; el gaseste cu cale sa sustina inca monera si generatia spontanee, incearca insa sa ia chestiunea de pe taramul experimental, pentru a o muta intr-un trecut indepartat, adica in momentul aparitiei primei fiinte vietuitoare de pe pamant; manopera foarte abila, caci, facand cu neputinta orice control stiintific, el poate sa-si permita afirmatiile cele mai arbitrare, fara teama de a fi dezmintit. Si intr-adevar, el afirma, imperturbabil, ca, daca generatia spontanee nu se mai produce astazi, ea a avut totusi loc la inceput, dand nastere unei monere primordiale, din care au derivat apoi toate celelalte fiinte vietuitoare.

Din nenorocire, daca histologia arata ca monera nu exista astazi, fiziologia dovedeste si imposibilitatea existentei ei la inceputurile lumii vii.

Este demonstrat stiintificeste ca orice fiinta vietuitoare se nutreste cu trei feluri de substante: minerale, azotate si hidrocarbonate.

Este, de asemeni, demonstrat stiintificeste ca numai plantele verzi pot, gratie clorofilei si utilizand energia solara, sa descompuna acidul carbonic din aer, sa-i fixeze carbonul si sa-l combine cu elementele apei, pentru a forma hidratii de carbon.

Prin urmare, numai plantele verzi- sau, in general, fiintele vietuitoare care poseda o substanta diferentiata, avand proprietati analoage cu acelea ale clorofilei - pot subzista prin ele insele si pot face fata tuturor necesitatilor lor, fabri-candu-si, cu substante anorganice, alimentele de care au trebuinta pentru a trai si a se reproduce. Se stie, de altfel, ca fiintele cu protoplasma incolora (microbi, ciuperci, animale) sunt absolut incapabile sa subziste prin ele insele si ca utilizeaza, pentru hrana lor, hidratii de carbon formati de vegetale verzi.

Este evident ca, in asemenea conditii, ipoteza monerei lui Haeckel devine imposibil de sustinut.

Cum va fi putut acea masa albuminoida amorfa sa subziste prin ea insasi ?

Cum va fi putut monera incolora (lipsita de clorofila) sa-si fabrice hidratii de carbon si, in general, substantele organice absolut necesare nutritiei sale ?

Este usor sa imaginezi o fiinta fara organizare, o substanta muciforma fara structura. Dar cand este vorba sa faci din aceasta masa amorfa o fiinta vietuitoare, fiziologia protesteaza, intr-adevar, orice fiinta vietuitoare trebuie sa prezinte, pe langa organizare, fenomene de nutritie si de relatie cu finalitate imanenta; ea trebuie sa aiba, inca, proprietatea de a se reproduce.

Oricat de simpla ar fi o fiinta din punct de vedere morfologic, ea este, din punct de vedere fiziologic, tot asa de complicata ca si fiinta superioara cea mai desavarsita, caci fenomenele vitale sunt aceleasi la toate fiintele vietuitoare (vezi lectia anterioara).

Materialismul nu este, deci, decat o tesatura de erori.

Ba inca mai mult, eroarea materialista este departe de a fi inofensiva; ea este o doctrina raufacatoare si, printre relele pe care le pricinuieste, cel mai mic este acela ca tlnpiedicaprogresul stiintei vietii. Negand cauzele finale - si chiar cauzele eficiente - si afirmand a priori identitatea intre corpurile brute si fiintele vietuitoare, aceasta doctrina scade orizontal cercetarile stiintifice; ea astupa ochii cercetatorilor si ii indeamna la trandavie.

Suntem datori, prin urmare, sa combatem din toate puterile materialismul. Sper, de altfel, ca discutia de fata l-a zdruncinat indeajuns, ca sa nu se mai poata ridica vreodata in spiritul D-voastra.

 

 Nicolae C. Paulescu

• Inceputul vietii umane
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Dileme bioetice si chestiuni pastorale cu privire la inceputul vietii
  Publicat in : Morala
• Reproducerea prin interventie
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Boala - inceputul vietii adevarate
  Publicat in : Credinta