Canon de rugaciune catre Sfantul Teodor Studitul

Canon de rugaciune catre Sfantul Teodor Studitul Mareste imaginea.

Sfântul Teodor Studitul (759-826) a luptat împotriva iconoclasmului reizbucnit imediat după ce a fost condamnat de Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Constantinopol din 787. A dus o viaţă de mucenicie pentru apararea cinstirii sfintelor icoane, suferind trei lungi şi istovitoare exiluri. Este cinstit pe 11 noiembrie.

Troparul Sfântului Cuvios Teodor Studitul, glasul al 8-lea:
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Teodor, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat.

Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe călăreţii lui Faraon.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-te cu strălucirile Duhului Sfânt, cele dătătoare de lumină, părinte, te-ai făcut stâlp cu totul luminos, de Dumnezeu grăitorule, povăţuind către pământul făgăduinţei pe cei ce se sârguiesc către el, tăinuitorule al celor negrăite, Sfinte Teodor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu toată bucuria mergând către Dumnezeu, prin semnele cele neîncetate, mai înainte de sfârşit, te-ai arătat îmbrăcat cu moarte purtătoare de viaţă, cuvioase şi acum după vrednicie ai luat viaţa cea neîmbătrânită, părinte purtătorule de Dumnezeu, Preacuvioase Părinte Teodor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Biruind săltările patimilor tinereşte, fericite, ai dispreţuit toate pornirile tiranilor arătând bărbăţie, de Dumnezeu primitorule, învăţându-i să cinstească, Sfinte Teodor, icoana lui Hristos şi chipurile sfinţilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu cuget curat îndeletnicindu-te, preaînţelepte, cu Scripturile cele de Dumnezeu insuflate ai adunat bogăţie de virtuţi şi dogme de dreaptă credinţă, îmbogăţindu-te cu ştiinţa şi cu strălucirea vieţii, strălucind întru amândouă, cuvioase.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai pe Cuvântul lui Dumnezeu, când S-a Întrupat Cel mai înainte Neîntrupat, pe Cel Ce a vieţuit în lume ca un Dumnezeu şi Om, mai presus de fire, Ceea ce eşti fără de prihană, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Pentru aceea, toţi te cinstim ca pe Ceea ce eşti după Dumnezeu Ocrotitoarea noastră.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit din.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Într-armându-te cu toată într-armarea lui Hristos, preafericite, ai suferit durerile bătăilor, chinuit fiind cumplit şi închis în temniţă şi ca un părtaş al pătimirii Lui, te-ai împărtăşit şi Împărăţiei Lui.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind cu adevărat purtat de Dumnezeu şi aprins de râvnă, ai risipit întinatele învăţături ale celor fără de minte, cu învăţăturile tale, preaînţelepte; că te-ai îmbogăţit cu harul de la Dumnezeu, Sfinte Teodor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întru ştiinţă lucrător, în fapte teolog ai fost nouă, de Dumnezeu grăitorule, sihastru, învăţător slăvit, sfinţit mucenic, stâlp al Ortodoxiei şi întărire a Bisericii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dumnezeu Cuvântul Cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul, vrând să înnoiască pe începătorul neamului, l-a luat pe el după ipostas din tine, aflându-te pe tine mai Sfântă decât pe toţi, Maica lui Dumnezeu.
Irmosul:
Cel Ce ai întărit din început cerurile întru pricepere şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întăreşte; că nu este sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dar al lui Dumnezeu eşti dat lumii, ca unul ce porţi numele harului, luminându-te cu daruri bogate, ca unul ce ai cu adevărat izvorul strălucirilor, Fericite Teodor. Pentru aceea te-ai învrednicit a dănţui cu mulţimile dascălilor, cu ale sihastrilor şi cu ale tuturor mărturisitorilor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
O, cât este de tare şi de răbdătoare împotrivirea ta, cu care ai călcat semeţia tiranilor, prin care de faţă tu ai ajuns fericirea cea mai de pe urmă, mai presus de gând, a culmii binelui, de Dumnezeu înţelepţite, cântând împreună cu cei fără de trup: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Sălăşluindu-Se întru tine Preastrălucit Cuvântul lui Dumnezeu, izvorăşte din destul râurile dogmelor, Preaînţelepte Teodor, cu care acum îndulcindu-ne noi, ucenicii tăi, de Dumnezeu insuflate, strigăm cu glasuri de mulţumire neîncetat: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu totul înnoieşte pe om întru tine, Preacurată, unindu-Se tot cu totul, Cel Ce n-a părăsit Sânurile Cele Părinteşti; şi a primit să locuiască în pântecele tău, Cel Ce pentru bogăţia milostivirii S-a sărăcit de bunăvoie şi cu Dumnezeirea a îmbogăţit lumea.

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Curăţindu-ţi gândul şi sufletul şi trupul cu Cuvântul, te-ai făcut locaş cinstit, viu şi însufleţit Dumnezeului tuturor, aducându-te pe tine lui Hristos, părinte, cu totul jertfă de bun miros, făcându-te jertfitor şi jertfă.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-te, fericite, cu Razele Duhului, tuturor ai luminat lumina cea curată a Treimii, cu limbă bine grăitoare de Dumnezeu şi Taina cea negrăită a Întrupării celei mai presus de gând a lui Dumnezeu Cuvântul, părinte preaînţelepte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Petrecând împreună cu îngerii acum cu gândul, roagă-te lui Hristos, să mântuiască de pătimiri şi de primejdii pe cei ce te fericesc pe tine şi cinstesc preacinstită şi întru tot mărită şi Dumnezeiască pomenirea ta, Preafericite Părinte Teodor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
În chip de negrăit Fiul lui Dumnezeu sălăşluindu-Se întru tine, Fecioară, Se face Om Cel Ce mai înainte de veci a strălucit din Tatăl, mântuind pe om din stricăciune şi scoţându-l către viaţa cea nestricăcioasă ca un Milostiv.

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu curăţie ţi-ai săvârşit viaţa, Fericite Teodor, cu dreptatea şi cu bărbăţia şi cu înţelepciunea înfrumuseţându-te, pe tine însuţi căruţă veselitoare încărcată de virtuţi te-ai arătat, gânditorule de Dumnezeu, preacuvioase.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu bună cuviinţă miresmuiesc Dumnezeieştile tale cuvinte, ale dogmelor, scoţând din adâncul cunoştinţei eresurilor pe toţi către săvârşirea cea înaltă a Ortodoxiei, preaînţelepte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Răsăritu-ţi-a ţie, părinte, acum lumină şi însoţirea ei veselia cea luminată de faţă; că ai înflorit ca un finic, Preafericite Teodor şi ca un cedru te-ai înmulţit, vrednicule de minune.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Să ne izbăvim de cumplitele greşeli cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu Preacurată şi să dobândim cu adevărat Dumnezeiasca Strălucire a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a Întrupat din tine în chip de negrăit, Născătoare de Dumnezeu.
Irmosul:
Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat: auzi-mă Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podoble: Cele de sus căutând.
Viaţa ta cea singuratică şi întocmai cu îngerii, cu vitejeşti lupte ai luminat-o şi împreună cu îngerii locuitor, de Dumnezeu Fericite Teodor, te-ai făcut, cu care împreună lui Hristos Dumnezeu roagă-te neîncetat pentru noi toţi.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podoble: Apărătoare Doamnă.
Luminătorul Bisericii cel prealuminat şi povăţuitorul monahilor cel de Dumnezeu preainsuflat, să se încununeze acum cu flori de cântări, alăuta Mângâietorului cea Dumnezeieşte glăsuitoare, turnul cel neclintit al Ortodoxiei şi să audă: Bucură-te, Părinte Teodor!

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel Ce te cunoaşte dinainte, văzându-ţi curăţia gândului, te-a pus pe tine povăţuitor oilor celor cuvântătoare, Preafericite Părinte Teodor, Căruia îi strigi acum: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Închipuirii chipului celui Dumnezeiesc, al omenirii lui Hristos te închinai, de trei ori fericite, împotrivindu-te celor ce luptă contra lui Dumnezeu, până la moarte şi cântând, Sfinte Teodor: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cuvântul tău s-a arătat dres cu sare, preafericite şi viaţa ta, părinte, luminată cu Raza Duhului, Căruia acum strălucind strigi, veselindu-te: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Iată acum s-a împlinit Dumnezeiasca proorocire a Dumnezeiescului David; căci cu adevărat se închină feţei tale, Născătoare de Dumnezeu Curată, cei ce au câştigat bogăţia harului şi acum binecuvintează pe Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătat-ai risipiţi pe scornitorii eresurilor celor cu rea credinţă, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Teodor, învăţând a cinsti Preacuratul Chip al lui Hristos şi a I se închina cu cinste gânditoare de Dumnezeu şi a cânta Stăpânului: preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În toată viaţa ta, de Dumnezeu purtătorule, Sfinte Teodor, ai fost povăţuitor al Ortodoxiei, luminător prealuminat, învăţător de cunoştinţa lui Dumnezeu, chip al călugărilor, lămurit scriitor de lege, învăţând a cânta: preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe pământ ai luptat, preafericite, făcându-te apărător al dreptei credinţe şi nemincinos acuzator al nedreptăţii şi în ceruri te-ai încununat cu cununa dreptăţii prin harul lui Dumnezeu, săvârşind călătoria şi păzind credinţa, slăvind pe Hristos întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Cu cunoştinţă ţi-ai luminat gândul, cu curăţia pofta şi cu bărbăţia te-ai încins, Sfinte Teodor Preaînţelepte, îndreptându-ţi puterile sufletului cu dreptate, precum se cade sfinţeniei, cântând cu glas: preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Binecuvântată Stăpână, curăţeşte rănile sufletului meu şi ale păcatelor mele, Ceea ce ai născut din pântece fecioresc pe Dumnezeu, Cel Ce este peste toţi, Fecioară Curată, Neispitită de nuntă; pe Care tinerii-L binecuvintează, preoţii Îl laudă, popoarele Îl preaînalţă întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
De şapte ori cuptorul, tiranul haldeilor l-a ars nebuneşte pentru cinstitorii de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu curgerile lacrimilor tale ca un sihastru şi cu izvoarele sângiurilor, ca un mucenic al lui Hristos luminându-te, străluceşti de amândouă părţile luminat; fiind îmbrăcat cu dreptate, ca un preot, cuvioase, în Cetele cele Dumnezeieşti petreci acum în chip luminat, de trei ori fericite, Părinte Teodor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu sfinţenie petrecându-ţi viaţa, acum în Locaşurile cele sfinte ale sfinţilor vieţuieşti, luând cununa cea înfrumuseţată şi îmbrăcămintea împărăţiei cea de mare cuviinţă şi sfinţită; întru care fiind luminat, Sfinte Teodor, stai înaintea Stăpânului tău, îndulcindu-te de Dumnezeire.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Învrednicitu-te-ai a vedea izvorul bunătăţilor, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Teodor, ca unul ce ai petrecut viaţă cu adevărat îndumnezeită şi lepădând grijile lumeşti prin viaţa cea curată, te-ai făcut mucenic purtător de coroană, sfinţite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Vestirea cuvintelor tale, cea din darul lui Dumnezeu, auzită s-a făcut nouă, prealăudate, la marginile lumii ca un tunet şi ca nişte izvoare izvorăsc învăţăturile scrierilor tale, Sfinte Teodor. Pentru aceea ca pe un Dumnezeiesc grăitor de Dumnezeu acum după vrednicie te fericim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătatu-te-ai, o, Fecioară, Maică lui Dumnezeu, născând mai presus de fire în Trup pe Bunul Cuvânt, pe Care Tatăl L-a scos din inima Sa mai înainte de toţi vecii ca un Bun; pe Care acum Îl înţelegem mai presus de trup, deşi în Trup S-a îmbrăcat.
Irmosul:
Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile Cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea.
Îmbogăţindu-te cu dogmele cele Dumnezeieşti, ai păzit credinţa Ortodoxă. În primejdii fiind pentru ea, Sfinte Preacuvioase Teodor, luptând în surghiun şi în bătăi, în temniţă răbdând cu rea pătimire, părinte cuvioase, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea.
Făcutu-te-ai Cort Dumnezeiesc al Cuvântului, Ceea ce eşti Una Preacurată Fecioară Maică, întrecând cu curăţia pe îngeri; curăţeşte-mă cu apele cele Dumnezeieşti ale rugăciunilor tale pe mine cel ce sunt ţărână, care m-am întinat cu păcate trupeşti mai mult decât toţi, dându-mi Curată, mare milă.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea.
Mieluşeaua Cuvântului cea Nespurcată, Maica cea Neîntinată, văzând spânzurat pe Cruce pe Cel Ce a odrăslit dintr-însa fără de durere, tânguindu-se striga ca o Maică: vai mie, Fiul meu! Cum pătimeşti vrând să izbăveşti din patimile necinstei pe om?

.

09 Noiembrie 2016

Vizualizari: 1666

Voteaza:

Canon de rugaciune catre Sfantul Teodor Studitul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE