Sapte ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Arhimandrit Mitrofor dr. Vasile Vasilachi
Marturii emotionante din Bobalna si New York

La 6 ianuarie 2003, a trecut la Domnul, Parintele Vasile Vasilachi, vicarul Arhiepscopiei Ortodoxe Romane in America si Canada si preot paroh la Biserica “Sfantul Nicolae” din New York, mare misionar ortodox si predicator in Romania si pe continentul nord-american. Desi era in varsta de 93 de ani, Parintele Vasile se afla in acea zi in vizita pastorala, cu prilejul marii Sarbatori crestine a Botezului Domnului.

Parintele Vasile Vasilachi s-a nascut in ianuarie 1909, in Idricii de Sus, comuna Rosiesti, judetul Vaslui, in familie de preot. A urmat Seminarul din Husi (1921-1929) si apoi Teologia la Bucuresti (1929-1933), unde a frecventat si cursurile de istorie si literatura ale lui Nicolae Iorga. Si-a luat doctoratul la Facultatea de Teologie din Chisinau. A fost calugarit la varsta de 26 ani la Manastirea Neamt. A slujit ca diacon si preot la Catedrala mitropolitana din Iasi si a fost director al Cancelariei eparhiale (1936-1940). Apoi a ajuns la Bucuresti in functia de secretar patriarhal (1940 –1944) si a fost predicator la Catedrala Patriarhala (a rostit aproximativ 400 de predici transmise la Radio) iar o vreme a fost si redactor al revistei “Biserica Ortodoxa Româna". Razboiul l-a gasit staret la Manastirea Antim din Bucuresti, unde a fost numit in 1944. Pana in 1948 a lucrat zi si noapte “pe vreme de crunt si nedrept razboi, in saracie si tristete’, ca sa refaca manastirea. In acesti ani (1946-1947), Parintele Vasile a fost propus ca episcop vicar in America de catre Mitropolitul Moldovei Irineu Mihalcescu si aprobat de Patriarhul Nicodim, dar autoritatile comuniste s-au opus numirii.

Dupa alegerea Patriarhului Iustinian, in 1948, la presiunile celor ce detineau puterea politica, Parintele Vasile Vasilachi a fost indepartat de la Catedrala si din staretie, pe motiv ca facea parte din miscarea duhovniceasca ‘Rugul Aprins’de la Manastirea Antim, pentru care de altfel daduse binecuvantare ca staret. A fost aruncat undeva in tara la fel ca si fratele sau, Arhimandritul Haralambie, fost staret al Manastirii Cernica. Parintele Vasile a mers la Manastirea Neamt, apoi la Manastirea Moisei din Maramures, la Horaita si la Secu si, in cele din urma, la Schitul Pocrov unde a fost egumen. In 1959, amandoi fratii au fost scosi din calugarie si preotie si trimisi cu domiciliu fortat in satul natal. Putin timp dupa aceea au fost inchisi la Gherla. Amnistiat in 1964 (fratele sau murise in inchisoare), Parintele Vasile Vasilachi a fost reprimit in cler si i s-a incredintat parohia Bobalna din judetul Cluj. Dupa cinci ani a plecat in Statele Unite, desfasurand o activitate pastoral-misionara de exceptie. A slujit in parohiile Southbridge-Massachusetts (1969- 1977), Detroit-Michigan (1977-1979), Windsor-Ontario in Canada (1979-1984) si la Biserica ,,Sfantul Nicolae" din New York (1984-2003). A ajuns vicar al Arhiepiscopiei misionare ortodoxe Romane din America. A trecut la Domnul in ziua de Boboteaza a anului 2003.

Acum dupa sapte ani, va propunem cateva marturii emotionante de pioasa amintire, din doua locuri de pe doua continente, aflate la mii de kilometri distanta, Bobalna si New York, marturii din partea unor oameni care nu-l pot uita pe Parintele lor drag Vasile Vasilachi, preotul care le-a marcat semnificativ viata.

         

Lucretia Stuparu are 83 de ani. Locuieste in Bobalna. L-a cunoscut bine pe vrednicul de pomenire Parinte Vasile Vasilachi si vorbeste cu multa caldura, intr-un frumos grai ardelenesc, despre Parintele care a lasat in inimile bobalnenilor amintiri de neuitat.

– Ce va amintiti despre Parintele Vasile Vasilachi?
– Parintele Vasile Vasilachi o fost un om foarte bun. Rareori mai gasesti un om ca el. O venit la noi la Bobalna in 1964. Venea din puscarie, dar noi nu stiam nimic. Vedeam un om bland, timid, slabut, fricos. O data m-am dus cu un pomelnic, seara in Postul Mare, la casa parohiala si am dus si o prescura. De-abia a vrut sa deschida usa si sa ma sloboada in casa, atat era de fricos si de banuitor dupa anii de inchisoare. Am avut un baiat care mi-o murit, o fost inginer de mina, dar atunci de-abia terminase liceul si mergea foarte des seara in povesti la Parintele Vasile. Venea si-mi spunea:”Iar am fost la Parintele”. Si eu intrebam:”Da’ ce tot povestiti acolo?”. Intrebam si eu asa, in nestiinta mea, asa cum suntem noi taranii. Zicea: ”E prea cult pentru noi, nu stiu cum o ajuns aicea”. Dar noi nu stiam atunci ca Parintele o fost in inchisoare, nu stiam... Si-apoi tot feciorul acela al meu o fost reprezentantul satului aista cand s-o facut pictura la biserica. Ca prima pictura de la biserica o fost facuta de Parintele Vasilachi. Noi n-am avut pana atunci in biserica decat albastru si stele ici si colea. Parintele o strans bani. Si noi am dat, da' putin. D-apoi vineau multi oameni, de prin Brasov si din alte parti, si donau bani aicea pentru Parintele. Era foarte cautat Parintele nostru. Noi n-am stiut despre Parintele de unde venea, de-abia dupa ce a plecat de la noi am aflat cine era cu adevarat.

– Nu stiati ca a fost si la Bucuresti, ca a fost staret la Manastirea Antim si slujitor la Catedrala Patriarhala?
– N-am stiut nimic atunci, ca nu ne spunea nimic, era retras... nu vorbea despre el.

– Probabil si din foarte multa smerenie...
– Vai de mine, n-avem ce povesti... de smerenie, nu avem cuvinte sa va spunem cat de smerit era. D-apoi nu va spun, cand o plecat de la noi in America, nu va puteti imagina, de la copil pan' la cel mai batran om, toti or fost aici si i-am asternut covoare de-acolea de la usa bisericii pana acolea in drum. Era un sef de politie aicea cu care ma cunosteam mai bine. M-am apropiat si i-am zis: ”Oare daca ar veni Ceausescu, strange-s-ar atata lume si asterne-i-ar covoare?” Si-apoi s-o suit Parintele acolea pe fantana si ne-o vorbit. Plangeam cu totii. Fiecare copil, fiecare om, toti ne-am dus si l-am sarutat iar Parintele ne-o dat la fiecare cate un cadou, din ce-o avut, cate o carticica, o iconita, ceva la fiecare... Si s-o suit acolea, nu-l uit in veci, o facut cu mana si-o zis: ”Bobalna si bobalnenii vor fi in inima mea si in sufletul meu in toata viata mea”. Lumea il inconjurase si plangea si nu-l lasa sa se urce in masina care-l astepta. Nu-ti poti inchipui ce-o fost aicea, ce s-o intamplat cu Parintele aista! Era un om smerit, timid si, cum v-am spus, cu multa frica. Mi-o povestit cel care o fost prim curator la biserica din Bobalna ca mai mergea Parintele la ei acasa sa asculte Radio-ul. Putina lume avea aparat de radio pe atunci, si zicea Parintele: ”Hai sa mai ascultam Europa Libera, oare ce-o mai fi? Dar sa fiti atenti, sa nu vina nimeni altcineva...” Se ferea si ii ferea si pe altii.

– Parintele Vasile nu i-a uitat pe bobalneni nici dupa ce a plecat in America...
– Cum sa ne uite? Atatia bani o trimis si la biserica si la saraci! La mine veneau banii trimisi de Parintele prin domnul Pop din Olanda, plecat de-aici din Bobalna. Tot domnul Pop o facut si crucea de langa biserica noastra, ridicata in memoria Parintelui Vasilachi. Prin acest domn tineam legatura cu Parintele nostru drag care trimitea bani pentru saraci. Venea domnul Pop si aducea banii si-mi spunea: “ Imparte-i dumneata si sa-i scrii Parintelui cui ai dat. Parintele ii cunostea pe toti saracii din Bobalna. Parintele Vasile Vasilachi o scris si o carte despre satul nostru intitulata “Bobalna si bobalnenii”. Eu am corespondat mult cu Parintele, ii scriam de Pasti, de Craciun, ii mai scriam despre noutatile din sat. Am pastrat toate vederile, toate scrisorile pe care ni le-a trimis Parintele Vasilachi. Ne trimitea si carti si, in fiecare an, ne trimitea calendar crestin ortodox de-acolo din America. Mai am o carte de la Parintele despre viata dansului. Pe toate le-am pastrat mai ceva ca pe aur. Parintele a trimis 200 de exemplare din cartea “Bobalna si bobalnenii” si le-am impartit la oameni. Parintele Vasilachi era si un bun tamaduitor. Venea multa lume la dansul ca sa-si afle tamaduirea sufleteasca si trupeasca. I-o ajutat pe foarte multi. O ajutat si biserici, si in America si in Romania. Am ajuns si eu la Bucuresti, la Biserica Sfantul Spiridon Vechi, reconstruita cu bani donati de Parintele Vasilachi pe vremea cand era in America. Am fost cu nepotul meu care acum e diacon la Baia Mare.

Augustin Faur este pensionar si e cantaret la biserica din Bobalna. Vorbeste cu emotie despre vrednicul de pomenire Parinte Vasile Vasilachi:

- Ce va amintiti despre Parintele Vasile Vasilachi?
- Am amintiri deosebite despre Parintele Vasile Vasilachi. Eram tanar cand a venit Parintele la Bobalna si am avut fericita ocazie sa ma casatoreasca la biserica. Parca-l vad si-acum umbland prin curtea bisericii imbracat cu o pufoaica de culoare gri, probabil purta chiar hainele cu care a venit din puscarie. Parintele avea o privire atat de dulce, un suflet cald, era de o blandete iesita din comun. Cand intrai la dansul in biserica, nu ieseai niciodata fara sa-ti dea ceva, orice gasea iti dadea, ajuta oamenii foarte mult. Cand a plecat Parintele, au ramas aici oameni cu datorii mari fata de dansul si-l intrebau enoriasii si consilierii:”Pai, Parinte, dumneata te duci si ramai cu banii dati aici la oameni...” Si raspundea Parintele: “Lasati-i pe oameni in pace pentru ca daca ar fi avut bani mi i-ar fi dat inapoi cu siguranta”. Avea atata bunatate, era atat de placut, avea o privire ca de ...sfant! Ti-era mai mare dragul sa-l privesti! Daca intrai la dansul in casa vedeai numai rafturi de carti, in rest n-avea mai nimic. Citea mult, studia.

- Am auzit ca mergea deseori si la copii la scoala...
- Da, asa e. Cand avea timp mergea la scoala si de multe ori in recreatie le impartea copiilor dulciuri si le vorbea. Mergea si prin sat pe la casele oamenilor si statea de vorba cu ei, chiar si cu cei de alta religie. Pentru fiecare avea cate-o vorba buna.

- Dar cum era la biserica?
- In acea vreme Bobalna avea mai multi locuitori iar biserica era arhiplina cand slujea Parintele Vasilachi. Parintele slujea si noaptea. De multe ori cand ma intorceam noaptea de la serviciu, in biserica era lumina si Parintele era acolo slujind. Veneau la biserica noastra si credinciosi din alte zone mai apropiate sau mai indepartate. Ii mersese vestea Parintelui despre blandetea si harul sau.

- V-ati apropiat mai mult de biserica atunci?
- Din pacate nu, era pe vremea comunistilor iar eu eram la serviciu si secretar de partid si, stiti cum era, nu ne dadeau voie sa mergem la biserica, dar tot mai stateam uneori de vorba cu Parintele fara sa fiu vazut si mai frecventam si biserica insa tot asa, mai rar si cu prudenta. De-abia dupa Revolutie, am inceput si eu sa merg la biserica asa cum trebuie si dupa ce m-am pensionat am devenit cantaret la biserica.

- Am vazut aici la biserica o cruce mare si frumoasa ridicata in memoria Parintelui Vasile Vasilachi...
- Da, este o cruce pe care credinciosii din Bobalna au ridicat-o in memoria Parintelui cu pioasa aducere aminte si mare recunostinta fata de cel ce i-a pastorit timp de cinci ani. A fost un om cum rar intalnesti! Noi nu vom putea sa-l uitam niciodata pe Parintele Vasilachi. A fost o tragedie cand a plecat de la noi! Efectiv n-a putut sa iasa de-aici din cauza multimii. Toata lumea plangea.

Florea Petrus este agricultor si e paraclisier la biserica. L-a cunoscut bine pe Parintele Vasile Vasilachi, caruia i-a fost aproape si de mare ajutor la slujbele oficiate in biserica din Bobalna.

- Cum era Parintele Vasile?
- Era un om deosebit, fara pereche pana acum in satul nostru. Eu am slujit cu multi preoti, dar asa pregatire si cunoastere n-a avut niciunul. Insa a suferit foarte mult si s-a ferit foarte tare de discutii. Ne invata multe in biserica, dar ne spunea sa fim atenti, sa tinem pentru noi invataturile si sa nu umblam cu povesti ca sa nu-i facem rau. Era probabil supravegheat in continuare de organele de securitate. Dar pana la urma a plecat de la noi. Stim ca fost solicitat de Episcopul romanilor din America, dar foarte greu s-a despartit de noi pentru ca i-a placut foarte mult de bobalneni.

- E si firesc pentru ca si dvs., oameni buni cu totii, l-ati primit aici cu drag dupa o perioada foarte grea din viata dansului.
- L-am primit pentru ca Dumnezeu ni l-a dat, c-a fost un om pregatit si bun si oamenii l-au primit cu drag. Ne-a pastorit foarte bine. L-am ascultat si ne-a ascultat.

- Parintele era calugar?
- Da, era calugar. Si tatal meu a fost paraclisier la biserica si uneori ma trimitea sa-i tin locul la biserica desi eu eram membru de partid, dar nu puteam sa ies din cuvantul tatalui meu. Parintele ne spunea, si tatei si mie, sa fim atenti ce vorbim, ca sa n-avem niciunul probleme cu organele de conducere de la acea vreme. Pe mine ma mai chemau la partid si ma luau in primire ca merg la biserica, dar mai mult dadeau din gura, nu mi-au taiat capul. Dar Parintele nostru era supravegheat. Veneau des de la Politie, de la Securitate si se interesau ce spune, ce face... Dar oamenii spuneau: “Apoi, ce sa zica? E un biet popa acolo, zice ce stie si face ce poate, ca sa traiasca si el cu ceva...” Eram foarte atenti ca sa nu-i facem rau iar Dumnezeu a fost cu noi si ne-a aparat de toate relele. Si Parintele a fost foarte legat de noi. Cand a plecat, am plans noi, dar a plans si Parintele.

Parintele Dacian Santa este preot paroh la Bobalna de trei ani. Este un preot foarte tanar. A venit la Bobalna dupa ce a urmat Facultatea de Teologie, obtinand si masteratul la Cluj Napoca.

- Preacucernice Parinte, este grea misiunea de preot la Bobalna?
- Bobalnenii sunt oameni credinciosi, sunt oameni buni, dar trebuie sa stii sa le intri in suflet, ceea ce Parintele Vasilachi a stiut foarte bine, prin felul dansului de a fi, prin bunatatea pe care o avea, dupa cum spun credinciosii mei. De aceea a si ramas Parintele Vasilachi ca un model de urmat pentru toti preotii care au venit dupa dansul aici la Bobalna, iar credinciosii din Bobalna intotdeauna te compara cu Parintele Vasile Vasilachi.

- Am putea spune ca e o provocare sa fii preot la Bobalna...
- E o provocare din acest punct de vedere, dar si pentru faptul ca Bobalna este o localitate istorica. E cunoscuta de la lectiile de istorie prin Rascoala de la Bobalna, prima rascoala taraneasca din lume iar curajul si hotararea si darzenia acelor oameni s-au transmis si generatiilor urmatoare. Este deci o provocare ce aduce insa si satisfactii, cand vezi ca poti schimba ceva in bine si poti realiza ceva.

- Vorbiti-mi despre biserica din Bobalna in care slujiti Preacucernicia voastra si in care a slujit si vrednicul de pomenire Parinte Arhimandrit Mitrofor Dr. Vasile Vasilachi.
- Biserica “Sfanta Treime” a fost ridicata intre anii 1909-1911, este o biserica deosebit de frumoasa, cu o arhitectura deosebita avand opt turle, a fost construita dupa modelul Catedralei mitropolitane din Sibiu, dar este de trei ori mai mica. Pentru vremurile cand a fost ridicata, cred ca era, ca marime, unica in randul bisericilor parohiale de sat. Este facuta din piatra si din caramida si nu peste mult timp va implini 100 de ani. Biserica a fost pictata intre anii 1967-1969 cand era aici preot paroh Parintele Vasile Vasilachi. Pana atunci nu exista pictura interioara, era doar o culoare data pe pereti. Prin stradania Parintelui s-a pictat biserica cu ajutorul unor pictori de la Bucuresti, pictorul Milica Banica, unul dintre cunoscutii pictori romani de biserici, din pacate insa doar Sfantul Altar si cupola centrala. Restul picturii a fost facut in continuare de catre alti doi pictori. Acum facem lucrari de intretinere deoarece biserica s-a deteriorat din cauza igrasiei si din cauza apei pluviale care s-a infiltrat prin acoperis. Si ne straduim ca, din banii pe care-i strangem de la credinciosi si cu ajutorul financiar primit de la primaria din comuna, de la sponsori, prin donatii, sa refacem pictura. Pana in 1998 a existat aici langa biserica si vechea casa parohiala in care a locuit Parintele Vasile Vasilachi si in care a functionat si scoala satului. Din pacate, din cauza vechimii si a starii inaintate de degradare, casa a fost demolata. Pastram doar cateva fotografii ca amintire.

- Parinte Dacian, cati credinciosi pastoriti?
- 360 de credinciosi. In perioada comunista au plecat foarte multi de-aici si cei care-au ramas sunt oameni in varsta, pensionari in proportie de 90%. Unii revin insa in locurile de bastina. Cred ca zona asta are ceva special pentru ca, asa cum spunea si Parintele Vasilachi in cartea “Bobalna si bobalnenii”, e incarcata de istorie iar peisajul este deosebit de frumos. Avem o cruce mare aici pe un deal, inaltata tot prin stradania Parintelui Vasile Vasilachi si a domnului profesor Dumitru Pop din Olanda, in memoria eroilor din Primul si Al Doilea Razboi Mondial care au fost de-aici din Bobalna, dar si in memoria eroilor de la Rascoala din Bobalna din anul 1437. In fiecare an de Ziua Inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie), acolo sus pe deal se face Liturghie cu sobor de preoti si se comemoreaza eroii acestei zone. Este o traditie deja, e foarte frumos acolo si, de fiecare data, vin multi oameni din localitate si din imprejurimi.

- Parintele Vasile Vasilachi s-a aflat aici in perioada 1964-1969, dupa care a plecat in S.U.A. A revenit vreodata in vizita?
- Da, a revenit in anul 1990 aici la Bobalna, in luna septembrie si a slujit aici Sfanta Liturghie cu un sobor de preoti. A fost intampinat cu mare drag de catre credinciosii din parohie, a fost primit cu flori si cu multe imbratisari. A stat insa foarte putin pentru ca a mers si la Bucuresti si prin alte locuri pe unde a slujit inainte de plecarea din Romania, dorind sa le revada. Pentru credinciosii din Bobalna, reintalnirea cu Parintele a fost foarte importanta si emotionanta aratand inca o data cat de legat a fost Parintele Vasile Vasilachi de aceasta parohie pe care a ajutat-o financiar in toata perioada cat a trait in America si chiar si dupa aceea, prin suma de bani lasata in anul 2003, prin testament, parohiei Bobalna.

La 7 ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Arhimandrit Mitrofor Dr. Vasile Vasilachi, la foarte mare departare de Bobalna, pe coasta de est a Oceanului Atlantic, credinciosii de la Biserica “Sfantul Nicolae” din New York deapana si ei amintiri despre preotul care a condus aceasta parohie timp de 18 de ani. Luna trecuta la Universitatea Columbia din New York a fost organizat simpozionul “Intreita dragoste de Dumnezeu, Biserica si Neam”, pentru a sarbatori aniversarea a 25 de ani de la sfintirea acestei biserici romanesti si a 100 de ani de la nasterea Parintelui Vasile Vasilachi.

IPS Nicolae, Arhiepiscopul romanilor din America si Canada, PS Episcop Ioan Casian, Pr. Vicar Nicholas Apostola, Pr. Andrei Turcoane, Prof.Dr.Virgil Negoita, Ileana Nace, Nicoleta Furtuna, Grigore Culian, Roxana Sacarin, Romanita Fuca-Tomescu si Geta Alexandru au prezentat reflectii si amintiri despre istoria parohiei si personalitatea Parintelui Vasilachi. Un moment de mare emotie l-a constituit si prezentarea unei inregistrari audio realizate la Bobalna in Romania, cu cateva amintiri despre Parintele Vasile. O expozitie de fotografii, o prezentare video a unor evenimente din viata parohiei si un stand cu cartile scrise de Parintele Vasile Vasilachi au intregit programul acestui simpozion. Dar marturiile si amintirile nu s-au oprit si nu se vor opri aici. In aceste zile, in preajma implinirii a sapte ani de la plecarea la Domnul a Parintelui Vasile Vasilachi, cativa dintre credinciosii romani din S.U.A. ne-au impartasit momentele mai importante din viata lor, care i-au legat in mod deosebit de acest mare pastor de suflete si misionar de pe taram american.

 

Domnul Dumitru Ungureanu este tehnician dentar. Are propriul sau laborator de tehnica dentara in Rockland County, la nord de New York. Este enorias al Bisericii Sfantul Nicolae si a facut parte din consiliul parohial pana acum doi ani. Isi aminteste de sprijinul deosebit pe care i l-a dat Parintele Vasile in momente de mare cumpana personala:

“In 1998 am aflat ca hepatita B, pe care o aveam de la varsta de 16 ani, devenise cronica si incepuse sa-mi afecteze ficatul. Doctorul a spus sa fac injectii cu Interferon, dupa care analizele au iesit bune. La numai 3 luni mai tarziu, la o alta analiza, enzimele ficatului erau marite foarte mult. In aceeasi zi l-am sunat pe medical specialist, dar si pe Parintele Vasile care mi-a spus sa vin la biserica sa-mi faca rugaciune de sanatate. Cand am ajuns la biserica, rugaciunea a fost de fapt Sfantul Maslu facut de Parintele Vasile impreuna cu IPS Victorin, Arhiepiscopul romanilor din acea vreme, care tocmai in acea zi venise la New York pentru o conferinta bisericeasca si, in acele momente, era la Biserica “Sfantul Nicolae”. Dupa Sfantul Maslu, Parintele a citit din Sfanta Evanghelie si apoi mi-a spus: ‘sa ai incredere in Dumnezeu ca totul o sa fie bine. Dumnezeu iti va aduce in cale doctorul si medicamentul care trebuie’. A doua zi am mers la medicul specialist, care mi-a spus sa nu-mi fac probleme, pentru ca ‘ieri’ (in ziua cand mi s-a facut Sfantul Maslu), s-a aprobat un nou medicament care da rezultate foarte bune. Sunt 11 ani de atunci si totul este foarte bine. Multumesc lui Dumnezeu, Parintelui Vasile si Arhiepiscopului Victorin!”

Domnul Grigore Culian este fondator si editor al saptamanalului de limba romana New York Magazin care apare in metropola americana (in 4000 de exemplare - 36 de pagini), fiind distribuit si in comunitatile romanesti din statele California, Florida, Michigan, Ohio, New Jersey, Georgia, Oregon, Texas, Connecticut, Pennsylvania. A fost foarte apropiat de Parintele Vasile Vasilachi, caruia nu de putine ori i-a cerut sfaturi, pretuindu-l ca pe un mentor si lider spiritual de exceptie:

„Saptamanalul New York Magazin are rolul lui in comunitatea romaneasca, dar Parintele Vasilachi a fost multi ani, de fapt pana a plecat dintre noi, liderul spiritual al comunitatii romanilor nu numai din New York ci din toata America. Intr-un fel a fost si mentorul meu pentru ca in fiecare miercuri ma sfatuiam cu dumnealui. Tin minte ca astepta ziarul in usa bisericii si daca nu soseam la timp, lasa usa intredeschisa si il gaseam in fata Altarului, unde discutam timp de 10- 15 minute. Ii spuneam ce probleme am si el imi dadea sfaturi, numai daca i le ceream. Pe 6 ianuarie 2010, de Boboteaza, se implinesc sapte ani de cand a plecat dintre noi. Un om sfant nu putea sa moara decat intr-o zi sfanta, si acesta a fost darul de la Dumnezeu pe care dansul l-a primit. Avea 93 de ani atunci si era in plina putere, tinea slujba Duminica de Duminica si era tot timpul printre oamenii din comunitate. Nu mergea niciodata cu masina ci numai pe jos si dormea intr-o camaruta aflata in spatele Altarului. Acolo a dormit si a locuit in toti cei 18 ani pe care i-a petrecut la Biserica „Sfantul Nicolae”. Parintele Vasilachi nu a trait pentru dansul ci a trait pentru semenii lui. Nu stiu cati oameni de o asemenea valoare se mai afla astazi printre noi?

La simpozionul organizat in luna decembrie a anului trecut la Universitatea Columbia din New York, am avut sansa sa vorbesc si eu despre Parintele Vasilachi pentru ca i-am fost foarte apropiat. Pe biroul meu se afla permanent portretul Parintelui Vasilachi si o iconita sfintita pe care mi-a daruit-o cu multi ani in urma. Parintele merita aceasta recunoastere, de fapt nu e o recunoastere pentru ca dansul era recunoscut oricum. Dar faptul ca, in sfarsit, cei din tara se gandesc sa onoreze oamenii de valoare, romanii care traiesc in strainatate si care au facut ceva pentru comunitatea in care traiesc, este un semn ca tara noastra se indreapta spre normalitate, onorandu-si valorile si nu non-valorile.”

Domnul Dumitru Rosca a fost fiu duhovnicesc al Parintelui Vasile Vasilachi. Locuieste acum in Pennsylvania, dar lucreaza in Manhattan (New York). Este de formatie jurnalist si inginer mecanic. Este membru al consiliului parohial de la Biserica “Sfantul Iosif de Maramures” din localitatea Hazeltown. Revine de cate ori are ocazia la Biserica “Sfantul Nicolae din New York”, acolo unde l-a cunoscut pe Parintele Vasile Vasilachi:

“Astazi, la sapte ani de la plecarea in Lumea Celor Drepti a Parintelui nostru Vasile Vasilachi, cand vrei sa vorbesti despre el, primul sentiment pe care il traiesti e acela de nevrednicie. Este ca si cum un elev ar trebui sa vorbeasca despre un academician, un asistent medical despre un profesor doctor sau un pilot de aeroplan despre un astronaut... Si totusi capeti indrazneala de a rosti niste ganduri despre o astfel de personalitate poate doar pentru faptul ca ai ales, cu mare raspundere, sa-i fii ucenic si ca ti-ai dorit cu multa ardoare sa inveti cat mai mult din experienta vasta de viata a unui astfel de „colos” , urmand neabatut toate sfaturile si indemnurile venite din partea acestuia. Cu atat mai mult cand este vorba de o relatie spirituala: ucenic – Parinte Duhovnicesc. Si nu vorbim despre orice parinte duhovnic. Vorbim despre Parintele Arhimandrit Mitrofor Doctor Vasile Vasilachi, tuns in monahism la o varsta frageda, cel care alaturi de alti preoti, monahi si intelectuali romani a indurat din plin si cu stoicism prigoana si persecutiile regimului comunist, dar si cel care – si sunt atat de putini – cu harul daruit de Bunul Dumnezeu a tradus, subliniez, a tradus Sfanta Scriptura din limba ebraica in limba romana.

Ca unul care am trait la randu-mi teroarea inchisorilor comuniste, in urma unei condamnari de tentativa de trecere frauduloasa a frontierei, indraznesc sa vorbesc si eu acum despre una din nenumaratele amintiri legate de Parintele nostru drag Vasile, care, veti vedea si dumneavoastra, sper sa ma fi marcat pe viata.

L-am intalnit pe Parintele Vasile prima oara in ianuarie 1990 la Biserica “Sfantul Nicolae” din Sunnyside, New York. Trecuse mai putin de o luna de la Revolutia din Decembrie 1989, care a dus la prabusirea comunismului, permitand astfel multor romani sa capete un pasaport la care poate visasera o viata intreaga. De cum l-am vazut slujind, mi-a inspirat multa bunatate, blandete, smerenie si, mai ales, nemasurata evlavie. Dar ceea ce m-a impresionat in mod deosebit a fost faptul ca toate aceste trairi ale sale erau transmise enoriasilor, care participau la randul lor cu evlavie la Sfanta Liturghie, prin cantari, rugaciuni si inchinaciuni. Asa se explica si dragostea cu care Parintele Vasile era inconjurat la sfarsitul Slujbei religioase, cand toti credinciosii, in timp ce erau miruiti, schimbau o vorba cu Parintele care le oferea fiecaruia dintre ei un zambet si un sfat de incurajare plin de dragoste si blandete, cum numai el stia sa o faca. Si cu toata aceasta inaltatoare traire din sufletul meu, ca partas al unei obsti unite in dragoste si rugaciune de insusi Unsul lui Dumnezeu de a fi pastorul acestei turme ratacite si indepartate de seva pamantului romanesc din care se trage, deci cu toate acestea, n-as fi putut sa cred ca Parintele cu adevarat Slujitor al Bisericii ce poarta Hramul Sfantul Nicolae, imi va darui mie si familiei mele, dupa ani si ani de zile, o bucurie atat de greu de exprimat in cuvinte.

Se intampla in preajma Sarbatorii Nasterii Domnului, Craciunul anului 2002. Ma aflam impreuna cu sotia mea, cu nasii nostri de cununie si de botez ai celor trei copii ai nostri, cu alte rude si prieteni apropiati in Biserica “Sfantul Nicolae” unde Parintele Vasile increstina, prin Taina Sfantului Botez, a Mirungerii si a Sfintei Impartasanii, un prunc. Acesta era fiul nostru, al doilea dintre cei trei copii ai nostri nascuti pe taram american, pe care ne-am hotarat sa-l chemam Michael, fiind nascut cu trei saptamani inainte de Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril. Dupa savarsirea celor trei Sfinte Taine de Increstinare, Parintele Vasile a luat pruncul in brate si l-a trecut prin fata tuturor icoanelor din biserica, incepand de la usa de la intrare si pana la Usile Imparatesti. Apoi l-a bagat si in Sfantul Altar, in tot acest timp rostind urmatoarele cuvinte:”Se imbisericeste robul lui Dumnezeu Mai Ca El, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin!”. Daca ati observat, Parintele nu spunea Michael, ci spunea „Mai Ca El”!...Noi, cei prezenti in biserica si martori la tot ceea ce se intampla, ne uitam unii la altii zambind, gandindu-ne ca poate Parintele Vasile vrea sa ne sugereze ca noi, cei maturi si oameni in toata firea, sa fim mai ca el , mai ca acel prunc adica, curati si neprihaniti...

La doua saptamani, de Boboteaza, in ziua Botezului Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand Cerurile se deschid si Duhul Sfant coboara in chip de porumbel peste Fiul Omului si al lui Dumnezeu, scumpul si dragul nostru Parinte Vasile isi dadea sfarsitul obstesc. Dumnezeu ii lua astfel sufletul lui curat si neprihanit direct in Lumea Celor Drepti, prin Cerurile deschise, in Imparatia Lui Cereasca. Iar acel baietel ce poarta numele Arhanghelului Mihail, si care e trist cand nu il chemam „Parintele Michael”, este nelipsit, in fiecare Duminica, din Altarul unei biserici ortodoxe romanesti din Pennsylvania, fara sa-l sileasca sau sa-l oblige nimeni sa faca acest lucru, ci dimpotriva ducandu-se in Altar dintr-o chemare interioara stiuta numai de Dumnezeu si, zicem noi si de Parintele Vasile. Iar in casa noastra “Parintele Michael” ne pregateste in fiecare Duminica, la ora 9 fix, tamaia si carbunele pentru ca sa tamaiem casa, amintindu-ne nu de putine ori ca vrea sa devina preot.

Parintele nostru iubit Vasile Vasilachi, care prin toate acestea, ne face sa credem cu tarie ca el a fost nu numai un adevarat pastor al turmei sale, un calugar cu o viata aproape desavrasita, un adevarat carturar al neamului romanesc prin toate scrierile sale, pline de neprihanite simtiri si trairi invaluite de Har Dumnezeiesc, ci chiar si unul din Sfintii Parinti ai credintei noastre stramosesti crestin-ortodoxe.

Dumnezeu sa-l odihneasca in liniste si pace, iar noi sa ne invrednicim a-i pastra vie memoria cat mai mult timp in inimile si cugetele noastre, urmandu-i ca si recunostinta, in faptele si vorbele noastre, toate sfaturile sale de o atat de profunda dragoste si intelepciune.”

Doamna Nicoleta Furtuna este specialista in informatica si lucreaza ca programator la o companie de software din New York. L-a cunoscut foarte bine pe Parintele Vasile Vasilachi, lucrand indeaproape ca trezorier in consiliul parohial timp de 14 ani. De aproape un an, este presedinta consiliului parohial de la Biserica “Sfantul Nicolae” din New York. Marturia doamnei Nicoleta Furtuna ne aduce in atentie alte momente emotionante legate de Parintele Vasile Vasilachi:

“L-am cunoscut pe Parintele Vasile Vasilachi in 6 aprilie 1994, la o zi dupa ce tatal meu, doctorul Nicolae Furtuna, trecuse la Domnul. Si acum imi aduc aminte caldura sufleteasca cu care cum m-a primit Parintele desi nu ma vazuse nicodata. M-a intarit atunci sufleteste, mi-a alinat durerea cu vorba sa blanda si cu ochii sai albastri patrunzatori. Mi-aduc aminte ca am stabilit detaliile inmormantarii si dupa ce s-a terminat totul, Parintele a venit la mine, la mama si la fratele meu si ne-a spus: ‘Sper sa mai veniti pe la biserica, nu din Paste in Paste’.

Am venit apoi in prima Duminica la Sfanta Liturghie. Ne-a placut, desi pe vremea aceea nu venea prea multa lume la biserica. Dar frumusetea slujbei si atmosfera de pace sufleteasca ne-au impresionat. Am continuat sa venim in fiecare Duminica.

Cu timpul, Parintele Vasile a aflat ca eu terminasem Facultatea de Matematica la Universitatea din Bucuresti si ca venisem in S.U.A, in 1982, ca refugiat politic. Lucram ca programator la o banca si eram o familie unita. Si mama si Parintele Vasile erau moldoveni din zona Iasilor si, fiind din generatii destul de apropiate, aveau multe amintiri comune. Vorbeau deseori despre cartierele copilariei, despre intamplari de dinainte de razboi in targul Iasilor, despre profesori comuni la Facultatea de Drept (mama a terminat Dreptul la Iasi iar Parintele Vasile a urmat si dansul cateva cursuri de Drept), vorbeau chiar si despre diverse retete de mancare. Desi plecase de zeci de ani din Moldova, Parintele Vasile mai pastrase destul de mult din graiul moldovenesc. Singur isi gatea si ne spunea cateodata la telefon: ’mi-a reusit mamaliguta’ sau ‘am facut un bors grozav’, singur isi spala, mentinea cu mare grija curatenia in Altar (facuta de paraclisier). Si ganditi-va ca avea o varsta inaintata, dar era in putere si avea multa energie.

In acel an, 1994, am devenit membri cotizanti la Biserica “Sfantul Nicolae”. Spre sfarsitul anului, Parintele Vasile m-a indemnat sa intru in consiliul parohial, gandindu-se ca cea mai potrivita pozitie pentru mine ar fi cea de trezorier. Eu nu eram dornica sa intru in administratia bisericii, dar Parintele Vasile imi spunea: ‘ nu este mare lucru, cand vii Duminica la biserica numeri banii de la disc, banii din donatii, de la lumanari, ii scrii in registrul de casa si apoi ii depui la banca’. M-am gandit atunci ca are dreptate si ca as putea sa ajut si eu cu ceva la biserica. In aprilie 1995, am fost propusa si aprobata in unanimitate ca noul trezorier al bisericii. Si am detinut aceasta functie pana in februarie 2009, cand am fost aleasa presedinta a consiliului parohial.

In acesti 14 ani, am facut mult mai mult decat sa numar banii si sa-i depun la banca. Am pregatit rapoartele financiare (lunare si anuale), listele de membri si donatori, apoi preluam toata corespondenta venita pe numele bisericii, scriam cecuri, am facut o arhiva cu acte pe categorii. Si, in tot acest timp, ma sfatuiam cu Parintele Vasile. Asa l-am cunoscut si mai bine. Se uita in fiecare luna pe rapoartele de la mine si era multumit. Imi spunea ca daca vrei sa ai o biserica care sa functioneze, pe langa preot si cantaret, cel mai important este ca trezorierul sa fie cinstit si oamenii sa aiba incredere in el, deci si in biserica.

Am lucrat apoi indeaproape cu contractorii, urmaream impreuna cu alti consilieri evolutia lucrarilor la biserica pentru a sti daca pot sa fac platile, si la toate acestea Parintele Vasile era prezent: cu un sfat pentru noi, cu un sfat pentru constructori... Era omniprezent si cu mintea si fizic. Si avea deja 85 ani. Atunci mi-am data seama cat este de atent la detalii, cate stie (nu numai din domeniul teologic), cum stie sa vorbeasca si sa se faca auzit si respectat si de catre strainii care veneau la biserica, fie pentru a lucra, fie pentru a se ruga cu dansul.

In acei ani, au venit la strana doi cantareti foarte buni, teologi amandoi. Primul a alcatuit corul bisericii iar cel care a urmat, l-a marit si imbunatatit. Coristii erau (si sunt si acum) amatori si voluntari iar sambata seara era singura lor zi cand se puteau intalni la biserica pentru repetitii. Parintele ii asculta din camaruta dansului (era situata in spatele altarului), apoi venea in biserica si le spunea si parerea dansului, ce si cum sa mai repete si cateodata le atragea atentia la interpretare. Sa stiti ca Parintele inca mai avea voce si era chiar puternica. Avea grija intotdeauna ca sa le dea coristilor cate ceva: bomboane de ciocolata, un mar, nuci, paine, un pateu cu branza... din ce avea si dansul in acel moment.

Parintele Vasile a iubit tare mult copiii, avea grija de scoala duminicala, de programa lor, de prezenta lor, indemnand parintii sa-si aduca copiii la biserica si la scoala. Organiza in fiecare an, impreuna cu profesoara de la scoala, concertul de Craciun. Tot la Craciun, avea grija nu numai de copii ci si de membrii consiliului parohial. Fiecare consilier gasea sub pomul de Craciun un mic dar de la Parintele Vasile. La zile onomastice sau daca stia zilele noastre de nastere, Parintele ne suna si ne canta “Multi ani traiasca!” si facea urari atat de frumoase, incat ne simteam in al noulea cer dupa un astfel de telefon. Radia bunatate, generozitate, blandete, calm si ne miram cum s-au adunat si mai ales cum s-au pastrat toate aceste daruri la un om care a avut totusi parte de multe si mari greutati in viata.

In perioada 1984-2003 cand Parintele Vasile Vasilachi a fost preot paroh aici la noi, numarul enoriasilor s-a dublat, biserica a fost infrumusetata, s-a facut pictura murala in Altar si pe tavan. Parintele Vasile a fost initiatorul tuturor proiectelor din biserica. NIMIC nu s-a facut in biserica pana cand nu ne-am sfatuit cu Prea Cuviosul nostru Parinte. Dansul anunta dupa slujba daca trebuie facut ceva si era primul care facea donatie pentru acel proiect. Stia sa vorbeasca si sa indemne oamenii la a ajuta (fiecare dupa puteri: unii cu bani, altii cu munca sau cu materiale), ca sa facem ceva bun si frumos pentru biserica sau pentru manastire.

Incepand din 1997 si pana in 2002, am participat alaturi de Parintele Vasile (era nu numai preotul nostru paroh ci si vicarul Arhiepiscopiei romanilor din cele Doua Americi) si de presedintele consiliului parohial (d-na inginer Ileana Nace) ca delegat al bisericii noastre la toate congresele Arhiepiscopei. Doua congrese au fost in Canada. Parintele isi ducea singur bagajul prin aeroport, mergea pe picioarele dansului pe acele lungi coridoare pana la intrarea in avion (nu vroia sa fie dus in scaunul cu rotile, asa cum se proceda cu destui oameni mai in varsta). Pana ne suiam in avion, ne opream sa bem o cafea sau sa gustam ceva si Parintele Vasile platea intotdeauna. Dansul deseori spunea: ‘Mai fericit sunt sa dau decat sa primesc’.

La congrese, Parintele Vasile era inconjurat cu mult respect si dragoste. Se intalnea acolo uneori si cu fosti enoriasi din parohiile pe unde slujise cu ani in urma si acestia veneau la dansul cu bucuria revederii si, dupa cum spuneau, ca sa-i mai auda vorba dulce moldoveneasca. Ramaneam uimita vazand ca inca ii mai stia pe nume si vorbea cu dansii de parca de-abia se despartisera. Era foarte respectat si de catre inaltii ierarhi. Intotdeauna la Liturghia din Duminica de dupa congres, Parintele Vasile era cel care citea din Sfanta Evanghelie si tinea predica. Vorbea atat de frumos, de clar, de patrunzator! Era o liniste desavarsita cand vorbea dansul.

Parintele Arhimandrit Mitrofor Dr. Vasile Vasilachi a trecut la Domnul in urma cu sapte ani, in ziua de Boboteaza. Slujba prohodului si inmormantarea au avut loc joi, 9 ianuarie 2003, la New York şi au fost oficiate de IPS Dr. Nicolae Condrea, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. Plecarea Parintelui a lasat multa tristete in sufletele noastre in acele clipe grele, dar si speranta ca nu ne va uita si ne va veghea in continuare de-acolo de sus, din Lumea Celor Drepti.

Si Parintele ne vegheaza si ne ajuta, intr-adevar. Am sa va spun ce mi s-a intamplat mie in primavara anului 2003. Aveam un nou serviciu la care trebuia sa conduc mult. Intr-o seara, dupa o zi grea de munca, eram în trafic. Deja se înnoptase si se mergea incet, in coloana. Eu eram foarte obosita si mergand mai incet decat de obicei, am atipit. Imediat mi-a aparut în faţa ochilor figura Parintelui Vasile care se uita la mine cu spaima si incerca sa ma strige. Am tresarit speriata si atunci am vazut ca ma indreptam spre parapetul soselei. Am cotit in ultima clipa si am evitat un accident. Atunci mi-am dat seama, ca de acolo de sus, Parintele Vasile vegheaza asupra mea si ii multumesc si acum ca m-a salvat.

Parintele a fost iubit si respectat de catre toti cei care l-au cunoscut. Ne-a impresionat ca preot prin activitatea sa pastorala si misionara, ne-a uimit cu darurile sale, cu intelepciunea, calmul, rabdarea si harul sau, cu smerenia deosebita pe care o avea, cu modestia cu care si-a trait viata de zi cu zi. A locuit aici la biserica intr-o camaruta din spatele altarului, fara lumina si aerisire directa. Parintele Vasile ne-a impresionat de asemenea cu pregatirea sa teologica si cu cele 34 de carti pe care le-a scris, lasandu-ne o frumoasa mostenire spirituala.

In ultimii ani ai vietii sale, Parintele si-a dorit sa inalte o biserica la Manastirea romaneasca “Sfantul Dimitrie Basarabov” din Mount Hope, aici in statul New York, dar n-a mai apucat. Astazi visul Parintelui este aproape implinit. Cu banii lasati de Parintele Vasile prin testament si cu stradaniile parohiei noastre din New York, biserica de la manastire este de-acum inaltata, urmand sa se mai faca amenajari in interior. Pentru mine personal este o onoare si-n acelasi timp o mare responsabilitate ca, in calitate de co-executor testamentar, sa indeplinesc dorintele Parintelui Vasile pana la capat. Cu voia Bunului Dumnezeu speram ca in toamna acestui an, cu ocazia hramului Manastirii “Sfantul Dimitrie Basarabov” din Mount Hope, sa sfintim noua biserica, mult dorita de Parintele nostru drag Vasile Vasilachi.”

          

Parintele Vasile Vasilachi a lasat o foarte puternica amprenta asupra vietii multor oameni. Unul dintre fiii lui duhovnicesti, domnul Marian Rosca din New York, se duce in fiecare sambata sau Duminica la mormantul Parintelui Vasile si are grija de cruce, candele si flori, in semn de adanca evlavie fata de Parintele cu ajutorul caruia si-a schimbat viata. Si face asta indiferent de vreme si de imprejurari. Dar evita sa vorbeasca despre toate acestea, lasandu-l pe fratele sau, Dumitru Rosca, sa evoce legatura vie, graitoare si pilduitoare pe care a avut-o cu Calugarul – cum il stiau aproape toti romanii din New York, pe Parintele Vasile:

“Relatia pe care enoriasii Bisericii “Sfantul Nicolae” din Sunnyside, New York, au avut-o cu vrednicul de pomenire Preot Paroh al acestei parohii, Parintele Mitrofor Dr. Vasile Vasilachi, a fost fara indoiala una binecuvantata de prezenta harului Dumnezeiesc. Am trait aceasta stare, alaturi de multi alti credinciosi, deindata ce paseam in aceasta Casa a Domnului, pe cat de mica, pe atat de calda si primitoare. Iar aceasta stare, invaluita de harul divin, se amplifica in clipa in care aveam in fata privirea unui preot calugar cu barba albita de anii batranetii si parul lung, cernit de noian de suferinte, dar si de inalte trairi duhovnicesti pe care noi, mirenii de rand, nu stiu daca le-am putea atinge, simti sau intelege vreodata. Ochii Parintelui, luminati de un albastru ceresc, ne intampinau zambitori si blanzi, dandu-ne puterea de a ne infrange orice fel de sfiala si de a ne apropia cu incredere, ca de un adevarat Patriarh.

Ca si pe multi altii dintre noi, decizia de se stabili si a trai in aceasta tara, asa zisa a tuturor posibilitatilor si, in acelasi timp, binecuvantata de Dumnezeu, ca un paradox, l-a supus si pe fratele meu Marian la multe incercari ale vietii, unele dintre ele chiar de cumpana a existentei: doua preinfarcturi suferite in floarea varstei. Insa ceea ce l-a framantat si macinat ani de zile, ajungand la deznadejde si chiar la disperare, a fost faptul ca nu reusea sa-si vada implinit un vis cat se poate de firesc si omenesc: acela de a-si intemeia o famile. Motivele, s-au gasit mereu cu carul, unele mai descurajatoare decat altele, nelasand loc nici unei sperante sa inmugureasca si cu atat mai putin sa prinda radacini pe acest delicat taram al dragostei... Caci o familie sanatoasa si armonioasa, spunea fratele meu, trebuie sa aiba un stabiliment puternic, cu pilonii iubirii, ai increderii, ai respectului si pretuirii mereu in stare de veghe, in constiinta unui cuplu adevarat si responsabil.

In aceasta stare de aproape totala resemnare, fratele meu s-a hotarat sa-si deschida sufletul, prin Sfanta Taina a Spovedaniei, Parintelui Calugar Vasile, vindecatorul multor suflete de romani, ratacite in lumea asta mare a Americii. Iar Parintele Vasile a facut ceea ce stia el mai bine sa faca: a inaltat smerita rugaciune, din inima curata si duh drept, Tatalui ceresc, pentru a se milostivi de un crestin care isi dorea, cu toata ardoarea, sa aiba si el un camin, un cuib, o famile binecuvantata de Dumnezeu. Si cum raspunsul la astfel de rugaciuni adanci, pline de pocainta si staruinta, nu se lasa prea mult asteptat, iata-l pe bunul meu frate, acum, sot credincios si responsabil, si chiar mai mult, tata grijuliu si iubitor al unei, deocamdata, atat de mult dorite si gingase copile. Iar recunostinta lui fata de Parintele duhovnic Vasile, cel care i-a deschis adevarata cale a vietii, cea bine placuta lui Dumnezeu, prin rugaciunile sale, pline de sfintenie si evlavie, a fost si va ramane una fara margini. De cand Parintele Vasile a trecut in lumea celor drepti, in Imparatia Cerurilor, in Raiul cel Dumnezeiesc, fratele meu este nelipsit, in fiecare sambata sau duminica, de la mormantul Parintelui sau duhovnic din cimitirul St. Michael din Astoria New York. Ii spala crucea din marmura spre a aminti mereu de puritatea, curatenia sufleteasca si dreapta credinta a Parintelui Vasile; ii tamaiaza mormantul asa cum si Parintele Vasile, cu cadelnita sa, umplea cu miros de tamaie Biserica “Sfantul Nicolae”, inlesnind inaltarea la Ceruri a rugaciunilor enoriasilor; schimba si improspateaza florile de pe mormant, caci ele erau cele care-l intimpinau primele pe Parintele nostru scump si drag, cu parfum si zambet, atunci cand el deschidea usile imparatesti spre a incepe Sfanta Liturghie, chemandu-i pe toti credinciosii la obsteasca rugaciune.

Milostiveste-te Doamne Iisuse Hristoase de noi toti, cei care l-am cunoscut pe cel care in inima si constiinta noastra va ramane un sfant, Parintele Vasile Vasilachi, si invredniceste-ne a invata sa-ti inaltam rugaciuni, pline de pocainta si staruinta, smerenie si evlavie, asemenea Parintelui nostru duhovnic, caci fara de Tine, asa cum Tu Insuti ne inveti cu prea curata gura a Ta, “nu vom putea face nimic”, in aceasta lume plina de ispite si patimi in tot ceasul si in tot locul.”

La sapte ani de la trecerea la Domnul a Arhimandritului Mitrofor Dr. Vasile Vasilachi, la Biserica “Sfantul Nicolae” din New York si la Biserica “Sfanta Treime” din Bobalna vor fi savarsite Parastase pentru PARINTELE al carui crez crestin de viata a fost acela de a fi numai in slujba Domnului Iisus Hristos si a Bisericii Sale, dupa cum marturiseste intr-un Jurnal al sau din vara anului 1988:

“Toata viata mea, personal, nu am facut politica si nici nu m-am calauzit dupa principiile politice ale altora. Crezul meu de viata este acela de a fi in slujba Domnului Iisus Hristos si a Bisericii Sale. Slujind Lui, desigur ca am fost si in slujba oamenilor, indiferent de orientarile lor de viata. Si in Tara si in America, ochii mi-au fost atintiti mereu la Domnul nostru Iisus Hristos, sa vad ce a facut El cand a venit pe pamant sa mantuie pe oameni si ce ar fi facut El in imprejurarile in care ne aflam, atat in Romania cat si aici in America, si in care si eu smeritul ma aflu. Acestui crez mi-am inchinat eu viata, ca sa ajunga sa fie pe pamant Imparatia lui Dumnezeu, in care fiecare popor sa traiasca in pace, in hotarele firesti ale tarilor lor, bucurandu-se de toate darurile bogate ale acestui pamant dat cu indestulare de Dumnezeu si de comorile cele ceresti ale invataturii Divine si ale harurilor revarsate de Dumnezeu in Biserica Sa cea sfanta. Si astfel Paradisul pierdut sa-l putem redobandi, incepand chiar din aceasta viata.

In viata noastra am vazut prabusindu-se imparati si imparatii, regi si regate, domnitori si domnii, guverne si partide, tirani si oameni ce au facut tot felul de compromisuri in viata, bogati si petrecareti, ca intr-o grabnica filmare. De asemenea am vazut implinindu-se Scripturile: “din toate necazurile i-a izbavit” (Psalm 33:16). Si printre cei miluiti de Domnul am fost si eu smeritul, “trecandu-ma prin foc si prin apa”, dar pieirea nu m-a mistuit pana acum. Intr-adevar Domnul nostru Iisus Hristos “mi-a fost mie scapare” (Psalm 93:22). Singur Iisus Hristos –ieri si azi si in veci – este Acelasi” (Evrei 13:8), in eternitate. El singur ne incredinteaza: “Nu te voi lasa, nici nu te voi parasi”(13:5). Slava si multumita lui Dumnezeu pentru toate.”

Alte marturii despre vrednicul de pomenire Parinte Vasile Vasilachi au fost publicate pe acest site in toamna si iarna anului 2009 cu ocazia sarbatorii hramului la Manastirea “Sfantul Dimitrie Basarabov” din Middletown, S.U.A. si cu ocazia implinirii a 25 de ani de la sfintirea Bisericii “Sfantul Nicolae” din New York.

Dorina Zdroba

Cititi si:

Manastirea 'Sfantul Dimitrie Basarabov' din statul New York se pregateste de sarbatoare 

Biserica "Sfantul Nicolae" din New York la ceas aniversar