Un exemplar uman rar: Stefan Todirascu

- Postfaţă -

Ştefan Todiraşcu avea toate însuşirile unei fiinţe omeneşti ca să fie apreciat, anturat şi simpatizat. Ca aspect fizionomie se remarca în primul rând la el o lumină blândă ce-i învăluia în permanenţă chipul, reflectând în afară alcătuirea dinăuntru. Natura îl înzestrase cu o constituţie bine modelată sub raporturi anatomice. Era de statură potrivită, bine legat la trup, avea un cap cu forme perfect simetrice, o frunte înaltă, netedă şi senină de gânditor optimist, ochi sinceri şi limpezi ce băteau în albastru, cu sclipiri tandre de afecţiune şi onestitate. Gura, buzele, bărbia, părul corect pieptănat, toate erau frumos aduse din condei, dar mai ales obrajii, cu tenul lor diafan, păstrau frăgezimi suave, aproape feminine, fără asperităţile virile ce se depun implacabil odată cu vârsta. In general, pe feţele oamenilor se imprimă, la maturitate, ca sunetele pe o placă de celuloid, trăsăturile ce trădează structura morală şi caracterul fiecărui individ. Pe figura lui Ştefan Todiraşcu se oglindea imaginea unei purităţi nealterate ce exprima două virtuţi fundamentale: Cinste şi Nevinovăţie. Toate acestea alcătuiau zestrea fizică a admirabilului nostru prieten.

Ca intelect, dispunea de o inteligenţă avidă, îndreptată spre formele majore de cultură, frecventând cu egală sete de cunoaştere domenii disparate ca literatura, filosofia, teologia, pe lângă doctrinele juridice si economice, specialitatea lui de bază, putând să disocieze diversele valori creatoare, fără să cadă în speculaţii artificioase sau în problematizări aberante. Avea un cult al prieteniei susţinut în mod dezinteresat şi manifesta un apetit permanent de a se bucura de orice în lume: de o carte, de o întâlnire cu o fiinţă de excepţie, de o privelişte frumoasă, de un eveniment solemn, de un concert, de o expoziţie etc. Reuşea întotdeauna să îmbrace realitatea în veşmântul fiinţei lui interioare, ţesut din pondere şi fineţe, din delicateţe, generozitate şi bun simţ. Când se angaja în diverse acţiuni colocviale sau în discuţii mai aprinse (se întâmplau şi din acestea, mai ales în perioada tinereţii când avea parteneri pe Eugen lonescu şi Edgar Papu, cu care se lansa în febrile dezbateri despre destinul omenesc or despre soarta culturii naţionale sau universale), se releva prin seriozitatea de a aborda problemele, prin argumentaţie logică şi realistă, chiar dacă intervenţiile lui atingeau adesea şi orizonturi metafizice.

Căci, la meritele enumerate până aici se adăuga şi o profundă conştiinţă religioasă, străină de bigotism dar aşezată pe solide temeiuri creştine (acesta era singurul teren unde nu ne potriveam, eu fiind un agnostic impenitent, el un practicant religios care înţelegea şi ierta „ereziile" mele). N-a lăsat o operă scrisă, adică tipărită (căci de fapt au rămas de la el sute de pagini în manuscris - impresii literare, meditaţii, note de lectură etc.), fiindcă aptitudinea lui era aceea de pedagog - să propage şi convertească prin viu grai şi prin exemplu personal la Bine, Adevăr şi Puritate. Nu era un temperament de luptător, de tribun în vălmăşagul frământărilor sociale. Avea mai curând vocaţia de misionar, dacă vremurile n-ar fi fost potrivnice, ar fi ajuns un bun diplomat capabil să apere cu patos şi zel pe plan internaţional interesele şi demnitatea ţării sale. Din nefericire, destinul lui a căpătat în desfăşurarea nenorocoasă a generaţiei respective o dimensiune fără egal, aş zice paradoxală într-un anumit fel, devenind un „caz" de o extraordinară semnificaţie morală.

Pericle Martinescu
Comentarii la Poemele filocalice scrise de Alexandru Mironescu; Editura Eikon

Cumpara cartea "Comentarii la Poemele filocalice scrise de Alexandru Mironescu"