Pe uliţele prăfuite ale cetăţii apăru un bărbat cam de şaizeci de ani, costeliv şi chel, încins cu o funie din vlăstare de finic, de care era legat un câine mort. Astfel de funii le împleteau pustnicii din pustia care se afla la doar două zile de mers pe jos de oraş. Toată lumea avea astfel de funii, pentru că erau cele mai ieftine. Călugării aveau obicei să nu se târguiască şi oricine putea să le ia marfa cu cât voia. Bătrânul intrat de dimineaţă în cetate nu mai fusese văzut de nimeni niciodată, nici în piaţă, unde vin de obicei călugării să vândă, nici în pustie, unde locuitorii mai evlavioşi din oraş aveau obicei să meargă din vreme în vreme să vadă pustnici şi să se blagoslovească de la ei. Cunoşteau pe toţi călugării mai sfinţi, unii dintre ei făceau chiar şi minuni, dar pe acesta nu îl văzuse nimeni niciodată. Din cauza apariţiei sale atât de ciudate, toţi se dădeau la o parte din calea lui. îşi întorceau miraţi capetele, ţinându-se de nas şi ridicând nedumeriţi din umeri.

Nebunul nu-i băga în seamă, păşea ţanţoş, ca un cal împărătesc care îşi duce, cu conştiinţa propriei demnităţi, stăpânul.

- Cetăţeni ai Emesei! - strigă pe neaşteptate călugărul în urma unei trupe de femei şi bărbaţi distraţi, care îşi târau cu lehamite tobele şi zurgălăii spre piaţă. Cetăţeni ai Emesei! De ce nu vă închinaţi împăratului? Sau nu vedeţi trăsura majestăţii sale? Ho-ho! împăratul e legat, dar lumea i se închină ca şi mai înainte!

- Hei! - izbucniră în hohote de râs circarii - dar nu e prea parfumat împăratul tau? Lasă-l şi hai cu noi, călugăre nebun! Te învăţăm noi ce să faci şi o să ai şi tu pâine şi vin pe săturate!

- O, cetăţeni ai Emesei, vă spun că împăratul e legat, dar voi continuaţi să vă închinaţi lui!

De după colţ apăru o droaie de copii, cu chiote şi hohote de râs, aruncând, ca în arenă, cu pietre şi cu beţe asupra noului venit:

- E-hei! Un călugăr nebun! Un călugăr nebun! Veniţi să vedeţi un călugăr nebun!

- Hei, nătărăilor! - au prins a hohoti circarii împreună cu copiii -, nu vă închinaţi împăratului şi calului său?

Uliţa se umplu de hărmălaie, de ţipete de bucurie şi hohote de râs şi nimeni nici nu băgă de seamă că cel care le stârnise atâta veselie dispăruse.

Fugi pe după case şi, când se convinse că nu mai vine nimeni din urmă, se aşeză lângă un perete. Umbra răcoroasă şi caldarâmul încă rece de după răcoarea nopţii îi mai luară din fierbinţeala loviturilor, îşi simţea corpul ca după o baie fierbinte. Nopţile dormite pe pământul gol şi, îndeobşte, vieţuirea aspră cu care se obişnuise în pustie îl făceau să îşi simtă corpul ca pe un străin. Se uită la câinele mort care, de la loviturile pe caldarâm, se curăţa în mare parte de păr. Acum duhoarea lui i se părea nesuferită. Işi scoase briceagul şi tăie funia de la brâu, lăsând doar o bucată cât să-i ţină de cingătoare. Se ridică şi se duse sub un alt perete.

- Hei, nebunule...

Bătrânul îşi ridică privirea, făcând o sforţare să fugă.

- Nebunule, nu te teme. Nu-ţi fac nici un rău.

Lângă el, fără să vadă când s-a apropiat, apăru o femeie cu salbe la gât şi cu faţa vopsită neplăcut de tare. Bătrânului i se păru că este una din ceata de circari.

- Te doare? - încercă femeia să-l consoleze, punându-i palma după ureche, unde avea o sângerare. Hai, ia şi mănâncă, trebuie să-ţi fie foarte foame, uite la tine ce slăbănog eşti.

Femeia scoase de la cingătoare o bucată de carne şi pâine, pe care i le întinse. Călugărul se uită nedumerit, luă carnea cu amândouă mâinile şi muşcă fără să zică nimic. Erau treizeci de ani de când nu mai pusese carne în gură. De fapt, nici femeie nu mai văzuse de treizeci de ani. Mai muşcă o dată şi restul îl băgă în sân.

- Nebunule, dar unde-ţi este „împăratul" tău? - râse femeia, scoţând câteva smochine şi întinzându-i-le.

- Acela nu este împăratul meu, ci al vostru - răspunse Nebunul, luându-i singur din mână smochinele. Eu am alt împărat. împăratul meu l-a legat pe împăratul vostru, dar voi continuaţi să vă închinaţi lui.

- Ha-ha! Oare împăratul nostru este un câine, Nebunule?

- Mai rău.

- O, Nebunule, cum de nu te-a strâns potera până acum? Mă mir că îţi mai stă scăfârlia asta cheală pe umeri după glumele pe care le faci.

Bătrânul se ridică fără să spună nimic şi o luă la fugă printre case. Reapăru degrabă, trăgând câinele mort după el şi strigând:

- O, majestate! Domnişoara zice că ar trebui să mi se ia capul pentru lezmajestate! O! Spune-i domnişoarei să nu mai aibă nici o frică, pentru că vremea ta a trecut şi acum toţi se vor închina împăratului Celui Mare, care te-a legat pe tine!

Bătrânul dădu drumul la funie, veni ţopăind până lângă femeie şi se aşeză la locul său.

- Fu! Nebunule, hai de aici... Nu înţeleg cum poţi să rabzi putoarea asta?

Femeia se ridică şi, cu o mână ţinân- du-se de nas, iar cu alta luându-l pe bătrân de braţ, plecară amândoi de acolo. Indepărtându-se puţin, se auzi în urma lor un zgomot ca o alergare de cai şi un răget cumplit umplu uliţa:

- O, Simeoane! Pentru ce ai venit aici?

Femeia încremeni de frică.

- Ce a fost asta? - întrebă ea, strângându-l speriată pe bătrân de braţ.

- Nimic - răspunse călugărul şi-şi ridică privirea pătrunsă de o uşoară nemulţumire.

Apoi, întorcându-se, rosti supărat, ca şi cum ar fi văzut pe cineva:

- Te jur pe tine, blestematule, nimănui să nu mai spui cine sunt!

Când se dezmetici, femeia era singură în uliţă, nepricepând ce se petrecuse. Işi întoarse privirea să vadă unde este Nebunul, dar nu îl mai văzu. Inţepeni pentru câteva clipe: la doar câţiva paşi, pe caldarâm, văzu câinele rupt în două. Abia apoi simţi duhoarea cumplită, care i se părea că umpluse până şi cerul, şi, apucându-se de nas, se îndepărtă scâncind, căutând să-şi ajungă din urmă trupa, care acum se afla probabil departe.

IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
NEBUNUL, EDITURA CATHISMA

Cumpara cartea "Nebunul"

• Nebunul pentru Hristos, cel fara carte, cel simplu si cel nevinovat
  Publicat in : Credinta
• A fi nebun pentru Hristos
  Publicat in : Credinta
• O nebunie simulata
  Publicat in : Religie
• Calea linistii
  Publicat in : Religie