In prezent, prin muzica bizantina ne referim la acea traditia muzicala, intalnita in estul bazinului Mediteranean si in Balcani, a cantarii monofone folosite in slujbele Bisericilor Ortodoxe. Muzica bizantina insa, are un spectru mai larg - dupa cum era practicata in Imperiul Roman de Rasarit - cuprinzand pe langa muzica bisericeasca folosita in cult  si o forma laica.

Muzica bizantina laica, vocala si instrumentala, este diversa atat din punct de vedere al formei cat si al functiei, de la melodiile folosite  in cadrul ceremoniilor imperiale pana la cantecele populare.

Traditiile minoritatilor lingvistice si religioase - incluzand armeni, copti, latini, slavi, crestini sirieni, evrei romanizati si musulmani - au jucat un rol important in formarea si dezvoltarea muzicii bizantine laice.

Muzica pagana si muzica non-liturgica

In vremea legalizarii crestinismului (313), muzica facea parte din cadrul multor activitati publice si private, incluzand festivaluri in cinstea zeilor pagani, reprezentatii teatrale, evenimente sportive, banchete de nunta si inmormantari. Cantarea monofona reprezenta forma muzicala dominanta, insa instrumentele erau folosite ,atat insotite, cat si neinsotite de voce. Cele mai importante instrumente muzicale proveneau din familia lirei, instrumente cu coarde ciupite care includ chitara, si aulul, un instrument de suflat cilindric, cu ancie simpla sau dubla, cunoscut pentru sunetul sau ascutit si patrunzator. Orgi pe baza de tevi hidroastatice si pneumatice erau folosite in uz personal dar si in procesiunile publice, in timp ce exemplarele mai mari se gaseau in amfiteatre. Instrumentele de percutie erau folosite mai ales in armata si in ceremoniile de stat.

In ciuda existentei inca din perioada clasica a sistemelor muzicale grecesti de notatie, melodiile erau transmise in general pe cale orala.

Cu exceptia a cateva exemple de muzica antica greceasca copiate in manuscrise de teorie muzicala, nicio sursa medievala nu transmite opere muzicale notate prin excelenta laice. Numai doua genuri muzicale au fost gasite cu notatie in manuscrise ce cuprind insa tot cantari liturgice: aclamatiile imparatilor si ierarhilor (polihroniile), precum si kratimi, cantate uneori de ansambluri instrumentale bizantine.

Singurele lucrari non liturgice ale caror linii melodice pot fi reproduse, constau in lucrari poetice didactice si satirice. Transmiterea orala nu a fost, se pare, un impediment in practicarea muzicii laice in Bizantul din perioada post-iconoclasta, deoarece, potrivit surselor literare si anumitor imagini pastrate, putem concluziona ca era destul de extinsa si variata.

Muzica militara si cea de ceremonial

Manualele ce cuprind ceremonialul de la curte imparatului, precum si numeroase dovezi vizuale arata ca melodiile vocale si instrumentale reprezentau un element fundamental al vietii de la curtea imperiala bizantina. In Marele Palat cantaretii interpretau aclamatii si recitau imne para-liturgice, in timp ce orgi  frumos decorate se auzeau in fundal, instrumente apreciate mai mult ca simbol al puterii imperiale decat pentru calitatile muzicale. Nu exista nicio mentiune potrivit careia instrumentele ar fi acompaniat cantarea liturgica.

Imparatii Paleologi se pare ca au renuntat la a mai folosi orga, adoptand insa ansamblurile cu instrumente de suflat, pentru anumite ceremonii.

Alamurile (instrumentele de suflat metalice) si cele de percutie erau folosite inca din Antichitate in armata romana, pentru anumite semnale si ceremonial. Ecouri ale ansamblurilor bizantine tarzii, pot fi insa observate in muzica Ienicerilor Otomani (meterhanea) care foloseua aproximativ aceleasi instrumente.

Muzica bizantina laica si cantecele populare

Vocea si instrumentele au continuat sa fie intrebuintate (uneori insotite de dans) de catre toate clasele sociale pentru a intretine si marca evenimentele majore ale vietii, in special nuntile si inmormantarile. In timp ce numele indtrumentelor arata continuitatea cu trecutul, formele acestora in multe cazuri s-a modificat ca in cazul “aulos-ului” si “chitarei" devenind, nume generice pentru familii de instrumente de suflat respectiv cu coarde. Din secolul al XI-lea, “chitara” a inlocuita cu "pandoura", iar apoi cu instrumente cu arcus de origine asiatica. Titere cu mai multe coarde, fluiere si alte forme variate de instrumente de percutie s-au raspandit de asemenea, peste tot in Bizant.

Una dintre cele mai dificile intrebari la care trebuie sa raspunda astazi cercetatorii muzicii bizantine este in ce masura golurile din literatura medievala pot fi umplute prin studiul traditiei muzicale care ni s-a patrat in estul mediteranean.

In timp ce unii cercetatori, vorbesc despre o discontinuitate radicala - asociata de obicei cu retinerea fata de vaditele influente orientale-turcesti, considerate decadente-, exista insa si pozitii de mijloc cu privire la continuitatea istorica a notatiei si melodiilor din repertoriile post-bizantine.

Radu Alexandru