Cum sa pastram distanta fata de copil?

Cum sa pastram distanta fata de copil? Mareste imaginea.

- Lili, de ce nu ai spălatfarfuria după ce ai mâncat?, îşi întreabă Mara fiica.

- Dar tu de ce nu ai spălat-o?, îi răspunde veselă Lili.

- Păi eu te-am rugat s-o speli.

- Şi eu te-am rugat pe tine, parează fiica.

- Lili, nu mai fi rea, du-te şi spală vasele.

- Ba tu eşti rea.

- Lili, ai luat-o razna?, se miră Mara. De ce vorbeşti aşa cu mine? Du-te şi spală vasele.

- Spală-le tu!, se bosumflă Lili. De ce tu îmi dai tot timpul ordine, iar eu nu pot să-ţi spun nimic?

„Fiica mea mă tot imită, în sensul că îmi face observaţii, îmi dă la fund şi aşa mai departe. Mă irită familiaritatea asta, dar nu ştiu cum să procedez. Asta este cumva reversul inevitabil al relaţiilor strânse cu copilul? Ce pot face părinţii pentru a păstra o distanţă raţională între ei şi copii?”

Oleg Tişaninov, psiholog
Cauzele pentru care copilul se poate comporta excesiv de familiar cu mama sa sunt, potenţial, foarte numeroase. Putem doar să schiţăm câteva dintre ele. De pildă, mama vrea ca fiica să respecte anumite reguli, dar nu observă că ea însăşi se poartă excesiv de familiar. Poate că îl muştruluieşte pe copil mereu, îi tot face observaţie, îşi permite să îi dea la fund şi după ceafă, şi totodată pretinde ca fiica ei să nu-i imite comportamentul, însă copiii tocmai că imită stilul de comportament al părinţilor.

Mama trebuie, mai întâi de toate, să se observe cu atenţie pe sine însăşi: nu cumva fac răutăţi pe rând - mai întâi mama, apoi fiica? Poate că merită întrebaţi în privinţa asta cei apropiaţi - din exterior se vede mai bine.

Altă cauză posibilă a faptului că cel mic se poartă rău tocmai cu mama sa constă în faptul că el a observat, a simţit că mama este veriga slabă în sistemul familial de educaţie, că ea se străduie să evite conflictele şi că nu ştie să traseze la timp limitele admisibilului. Poate că mama se comportă inconsecvent: uneori permite ceva, alteori interzice acelaşi lucru. Iar copilul nu înţelege de ce ieri nu se putea, iar azi se poate. El vede că se poate târgui şi poate profita de faptul că părintele respectiv e „moale” şi îl alege tocmai pe el ca să-l manipuleze.

Este important ca părinţii să înţeleagă că pricina se ascunde în ei înşişi, că trebuie să se schimbe în primul rând pe ei înşişi, că în toate sferele vieţii trebuie să manifeste o mai mare insistenţă şi să ducă la capăt lucrul început. Dacă ceri ceva de la copil, regulile trebuie să fie precise şi constante, în nici un caz nu trebuie să vă călăuziţi după principiul: „Ieri i-am interzis multe lucruri, aşadar astăzi trebuie să-i permit mai mult.”

Totuşi, înainte de a întări disciplina, trebuie să vedeţi în ce măsură mama îşi acceptă necondiţionat copilul. Acceptarea condiţionată este atunci când mama îşi „iubeşte” copilul pentru ceva anume: de pildă, pentru faptul că a fost ascultător, o ajută la gospodărie, învaţă bine, e talentat la sport ş.a.m.d. Copilul are însă neapărată nevoie să fie iubit pur şi simplu, în virtutea faptului că există. Şi numai pe această bază poate fi organizată disciplina. Nu invers. Adeseori, cauza nereuşitelor noastre se ascunde în faptul că facem totul „ştiinţific” iar dragostea faţă de copil nu suntem în stare să ne-o manifestăm. Dar dacă cei mici nu se vor simţi necesari şi iubiţi, ei vor căuta să obţină asta atrăgând atenţia părinţilor prin cele mai diverse mijloace, inclusiv prin familiaritatea excesivă faţă de ei.

Se întâmplă şi ca din pricina particularităţilor copilului acesta să aibă concepţii nebuloase cu privire la ierarhie. La unii copii, această concepţie e instinctivă, la alţii - nu. Cu aceşti din urmă copii este complicat - aceştia acceptă cu greutate şi interdicţiile. In atare caz, este de dorit să nu folosiţi faţă de copil cuvintele sau frazele pe care nu aţi vrea să le auziţi de la el. Puteţi mări distanţa nuanţând relaţia printr-o mai mare doză de respect. Dacă copilul încalcă limitele admisibilului, comunicaţi-i asta imediat, fără să aşteptaţi un prilej mai bun - dar şi copilul trebuie totodată respectat. In loc să ţipaţi: „Termină, domnule, cu frământatul pe scaun şi cu bătutul din picioare!” mai bine spuneţi-i liniştiţi: „Nu îmi plac zgomotele astea: te rog să nu mai baţi.”

Excesiva familiaritate din comportamentul copilului nu trebuie luată drept „revers al apropierii de el”. E vorba, mai degrabă, de o apropiere prost înţeleasă, fiindcă părinţii şi copilul trebuie să fie neapărat legaţi de cele mai strânse legături posibile, şi această apropiere nu poate provoca nicidecum vreo manifestare negativă.

Adeseori, prin „apropiere” se înţelege însă „copilocentrism”: când totul se învârte în jurul copilului. Lucrul acesta este legat, poate, de faptul că, spre deosebire de vremurile dinainte, copiii sunt relativ puţini şi societatea începe să tindă în mod inconştient spre autoconservare. In consecinţă, copiii sunt puşi pe un piedestal. Totuşi, părinţii trebuie să ţină minte că pentru o dezvoltare armonioasă copilul are nevoie nu de piedestal, ci de acceptare necondiţionată, de severitate şi consecvenţă raţională din partea adulţilor care sunt alături de el.

Ilia Zubrii, protoiereu
Toate problemele cu care se confruntă părinţii în legătură cu educaţia copiilor sunt legate în modul cel mai strâns de pierderea rânduielilor tradiţionale ale vieţii de familie. O anumită rânduială a vieţii de familie nu poate exista în afara unui anumit spaţiu cultural, în afara unei anumite tradiţii. Tradiţia culturală care şi-a dezvoltat cel mai mult potenţialul pedagogic este tradiţia valorilor evanghelice, creştinismul. In calendarul bisericesc vedem mulţi nevoitori a căror sfinţenie era transmisă „ereditar" cum ar fi Cuvioşii Chiril şi Măria şi fiul lor, Sfântul Serghie de Radonej. Istoria noastră este plină de exemple ale slujirii aduse cu cinste lui Dumnezeu şi aproapelui. Generaţiile de copii aveau în faţă rugăciunea părinţilor, îndeplinirea îndatoririlor gospodăreşti, atitudinea conştiincioasă faţă de ascultarea pe care o aveau de purtat în viaţa lor. Copiii creşteau în mod firesc în acest „mediu nutritiv”. Până şi viaţa de zi cu zi se supunea unei anumite ordini: viaţa familiei era în concordanţă cu calendarul bisericesc, după care munceau şi prăznuiau, posteau şi făceau nunţi.

Din păcate, noi trăim acum pe ruinele acestei rânduieli. Urmarea acestei catastrofe este educarea copiilor în duhul egoismului, când toate puterile părinţilor şi bunicilor, educatorilor şi cadrelor didactice sunt orientate numai spre „dezvoltarea personalităţii” copilului - dar dacă în familie nu e Hristos şi nu e viaţa după poruncile Lui, eforturile de a-l educa pe copil (mai bine zis de a-i preda copilului teoria educaţiei) se sfărâmă de cele mai timpurii manifestări ale egoismului.

In ce priveşte problema dată, aici trebuie să faceţi lumină, rugându-vă, în cauzele acestui comportament al fiicei. Una dintre cauzele posibile este comportamentul lipsit de respect al soţului faţă de soţie în prezenţa copilului. In familie, mult depinde de atitudinea pe care o au părinţii unul faţă de altul: dacă copilul vede că tatăl şi mama se poartă unul faţă de altul cu grijă şi cu respect, probabil că nici ei nu-şi vor permite faţă de părinţii lor familiarităţi necuvenite. Intrebat cum pot fi educaţi copiii în duh evlavios şi ostenitor, răspundea: „Roagă-te tu însuţi, osteneşte-te tu însuţi...”

Adeseori, copiii se îneacă în oceanul nemărginit al atotiertătoarei atotpermisivităţi şi nu văd ţărmurile (adică limitele cuvenite ale comportamentului lor), fiindcă în momentele educaţionale cheie copilul n-a fost disciplinat şi pus cu stricteţe şi consecvenţă la locul care i se cuvine în ierarhia familiei. Nu trebuie uitat că copiii îi testează mereu pe adulţi, se uită cum reacţionează aceştia la o faptă sau alta, şi se liniştesc interior atunci când reacţia adecvată a adulţilor trasează limitele comportamentului lor de copii.

Incă un moment: de-a lungul zilei, copilul petrece cel mai mult timp cu mama, şi în urma frecventului contact domestic „Mama”, care i-a dat viaţă, se transformă în „mama”, care găteşte, deretică, spală, şterge la nas, ceartă, dă la fund, verifică temele şi mângâie. In acest fel, cotidianul începe să domine asupra sacralului. Mama devine un amic, cu care te poţi comporta ca între amici. Nu un prieten-sfătuitor, ci un egal, căruia îi poţi face şi observaţie. Câteodată, o astfel de situaţie rezultă din faptul că părinţii au ignorat tonul, gestul sau privirea copilului atunci când situaţia era crucială pentru copil şi se puneau bazele viitorului său model comportamental.

Nu trebuie să uităm nici de faptul că există în dezvoltarea copiilor perioade când părinţii trebuie pur şi simplu să le depăşească prin răbdare comportamentul fără a se abate de la cursul corect, discutând problemele apărute pe un ton liniştit, binevoitor, dar în nici un caz în treacăt şi nu în grabă. De pildă, omuleţul care creşte trece de la vârsta preşcolară la cea şcolară: copilul a acumulat deja nu puţine cunoştinţe despre lumea care îl înconjoară, vrea să le folosească, îşi caută locul în societate, apare opinia proprie - şi dacă îndrumătorul lui îi dă o anumită libertate, fără să-l trateze ca pe un prunc fără minte şi fără să înăbuşe iniţiativele raţionale ale copiilor, toate aceste „dureri de creştere” vor trece. Iar dacă cel mic se îndărătniceşte în vreo privinţă, trebuie să intre în funcţiune un sistem bine gândit de pedepse. Aceasta este o temă foarte serioasă; voi spune doar că în acel moment trebuie să fiţi absolut convinşi că aţi epuizat tot arsenalul de îndemnuri şi poveţe. Pedeapsa trebuie să fie proporţională cu vinovăţia şi să aibă legătură logică cu ea, iar copilului trebuie să i se explice de ce sunteţi nevoiţi să-i aplicaţi măsura respectivă.

Mamele suferă adeseori de „multa grăire”. Atunci, esenţa problemei se pierde în poliloghie, şi copilul nu înţelege ce vreţi de la el. înainte de a începe discuţia ar fi bine să vă rugaţi. Domnul o să vă lumineze negreşit, şi o să găsiţi cuvinte puţine, dar cuprinzătoare şi convingătoare.

SUFLETUL COPILULUI VOSTRU, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "SUFLETUL COPILULUI VOSTRU"

 

Pe aceeaşi temă

16 August 2017

Vizualizari: 1126

Voteaza:

Cum sa pastram distanta fata de copil? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE