Rolul dvs. este să fiţi partener de învăţare şi ghid
Când cei mici acumulează propria cunoaştere, au nevoie de un ghid care să îi ajute, nu de o autoritate atotştiutoare. Ghizii cei mai buni sunt cei care au deschiderea de a învăţa ei înşişi în mod autentic. Când ajutaţi copiii să se îngrijească şi să-şi hrănească viaţa interioară, vă dezvoltaţi chiar dvs., concomitent, căile cunoaşterii interioare. Este o relaţie bilaterală. Rolul dvs. în această experienţă este, aşadar, de a fi dispus să învăţaţi alături de copilul dvs. şi de a avea grijă să creaţi un teren fertil pentru acest act de învăţare.

Faptul de a învăţa să adresaţi răspunsuri deschise la orice întrebare, mai degrabă decât să oferiţi răspunsuri exacte, vă va ajuta, de asemenea, să rămâneţi în rolul de partener de învăţare. De exemplu, o întrebare cu răspuns deschis ar fi formulată cam aşa: „Ce anume te-a impresionat astăzi în timpul petrecut împreună?" O întrebare cu răspuns exact: „Spune-mi toate lucrurile pe care le-am făcut împreună în timpul nostru de linişte." Prezenţa deplin conştientă aici şi acum şi ascultarea profundă sunt şi ele elemente importante ale acestui proces. Chiar dacă necesită ceva efort de pregătire din partea dvs., vă eliberează de responsabilitatea de a juca rolul figurii autoritare.

Uneori, copilul va fi cel care vă învaţă şi vă conduce către interior, dacă veţi permite ca acest lucru să se întâmple. De fapt, pentru a lucra în modul cel mai autentic aveţi nevoie numai de: (1) angajamentul de a integra aceste practici şi modalităţi în rutina şi ritualurile căminului dvs., (2) angajamentul de a învăţa dvs. înşivă aceste practici, (3) modelarea acestor practici, ori de câte ori este posibil şi (4) să fiţi la fel de deschis pe cât este deja copilul dvs. către spaţiile interioare ale cunoaşterii.

Copiii învaţă cel mai bine participând activ la studiu
In perioada în care am mers la şcoală, mulţi dintre noi am fost expuşi la un stil de studiu care făcea ca învăţarea să fie ceva ce profesorul face celui care învaţă şi nu ceva ce descoperi tu însuţi. în acest tip de învăţare, profesorul este autoritatea atotştiutoare, transmiţând mai departe informaţia şi predând direct abilităţi într-un mod prestabilit; copilul este numai un receptor pasiv al cunoaşterii. Dar, fără îndoială, ca părinţi, aţi observat cât de uşor pot învăţa copiii prin joc şi prin alte activităţi practice, adesea chiar fără implicarea cuiva care să faciliteze învăţarea.

Tobin Hart numeşte jocul - „munca sfântă a copiilor“, care îi ajută „să se descopere şi să se definească pe ei înşişi". Când copiii îşi construiesc propria cunoaştere printr-un asemenea joc practic, cele învăţate sunt, adesea, mult mai deplin integrate în viaţa lor şi devin cărămizile dobândirii pe mai departe a cunoaşterii şi abilităţilor de care vor dispune. Ei nu sunt, în acest model, participanţi pasivi, ci mai degrabă agenţi activi ai învăţării, menţinându-şi intacte curiozitatea şi încrederea. Ei nu sunt obligaţi de o autoritate externă, ci sunt ghidaţi de propria curiozitate şi de propria dorinţă să înveţe, imperative ale copilăriei care fac din copii elevi abili şi, totodată, profesori pentru aceia dintre noi care le oferă timpul lor.

O astfel de abordare practică sau „constructivistă" este nucleul acestui ghid şi al activităţilor prezentate, ceea ce înseamnă că, pe măsură ce avansaţi, veţi dori să cultivaţi un spirit autentic de joc, de aventură şi de curiozitate. Sunteţi acolo cu copilul pentru a aştepta şi a vedea ce apare. încercaţi să abandonaţi aşteptările ca modul în care acesta învaţă să ia o anumită formă. De exemplu, nu veţi avea prea mult succes în a vă ajuta copiii să practice pacea interioară şi liniştea spunându-le pur şi simplu să se liniştească. Ei au nevoie de experienţe directe, intuitive, ale modului în care liniştea se simte în corpul lor şi prin simţurile lor. Au nevoie să înveţe experimentând-o.

Este nevoie de timp pentru ca un obicei să se formeze
Atât pentru dvs., cât şi pentru copil, a învăţa să fiţi prezenţi în mod conştient şi să preţuiţi liniştea reprezintă un demers complex. Vor fi zile în care este posibil să vi se pară că nimic din ce faceţi nu funcţionează. Apoi, brusc, lucrurile vor veni de la sine: la un moment dat, când vă veţi pierde calmul, copilul vă va îndemna să respiraţi adânc şi veţi realiza atunci cât de profund a integrat aceste idei. Treptat, ceea ce pe alocuri ar putea părea artificial şi forţat legat de această practică va deveni automat şi autentic.

Incercaţi să dedicaţi cel puţin două luni exersării regulate a unei „pauze de linişte" alături de copilul dvs., astfel încât învăţarea să aibă suficient timp să se fixeze. Verificaţi periodic, întrebând copilul cum merg lucrurile şi dacă este ceva ce ar trebui să schimbaţi în ceea ce faceţi.

Linda Lantieri

Fragment din "Dezvoltarea inteligentei emotionale a copiilor", Editura Curtea Veche

Cumpara cartea "Dezvoltarea inteligentei emotionale a copiilor"

 

• Educatia copiilor
  Publicat in : Cum indrumam copilul in viata duhovniceasca
• Educatia copiilor
  Publicat in : Credinta
• Rolul familiei in educatia copiilor - o perspectiva eclesiala
  Publicat in : Morala
• Pedeapsa si rasplata in educatia copiilor
  Publicat in : Credinta