A răbda pentru Domnul înseamnă a suporta cu mărinimie necazurile şi pătimirile pentru credinţa în Dumnezeu. Mai cu seamă un astfel de chip al răbdării a poruncit Domnul nostru atunci când a spus ucenicilor Săi: Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui (Mt. 10, 21-22). Astfel au răbdat pentru Domnul sfinţii mucenici.

Domnul făgăduieşte însă mântuire doar celor care vor răbda până la sfârşit; dacă mucenicia va înceta, va înceta şi răbdarea acestui neam; şi va fi nevoie de a cerceta apoi ce înseamnă a răbda pentru Domnul, nefiind un necaz şi pătimiri care să plinească răbdarea. In cuvântul lui Dumnezeu aflăm că a răbda pentru Domnul înseamnă uneori, mai cu seamă, a ne ruga fără de slăbire, până ce Il vom milostivi pe Domnul şi vom fi ascultaţi: Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi S-a plecat spre mine. A auzit rugăciunea mea (Ps. 39,1-2). In afară de aceasta, oamenii cu bărbăţie întru ne voinţa evlaviei se numesc răbdători pentru Domnul, fapt ce reiese din următoarea spusă: Cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor creşte aripi ca ale vulturului; vor alerga şi nu-şi vor slei puterea, vor merge şi nu se vor obosi (Is. 40, 31). Toate aceste chipuri ale răbdării evlavioase ori, într-un cuvânt, stăruinţa întru credinţă, le-a poruncit Sfântul Varnava creştinilor din Antiohia atunci când i-a rugat pe ei - nu doar pentru cele de nevoie, ci şi ca în anumite împrejurări, cu inimă sinceră, să rabde pentru Domnul.

Dacă nu se ridică prigonitori împotriva ucenicilor lui Hristos, care să ducă la martiriu, şi astăzi însă, ca întotdeauna, prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14, 22). Deci, dacă te cuprind necazurile şi supărările şi printr-o ispitire atentă a conştiinţei tale vei recunoaşte în aceasta pedeapsa pentru păcatele tale, rabdă pentru Domnul şi spune cu Psalmistul: Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale... Bine este mie că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale (Ps. 118,137, 71). Dacă însă observi că nu pentru vina ta ţi s-a întâmplat nenorocirea care te cuprinde, rabdă şi atunci pentru Domnul şi spune cu Iov: Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat (Iov 1, 21)!

Dacă te învaţă pe tine harul lui Dumnezeu să te rogi Domnului pentru izbăvirea de necazuri, cere-I Lui ajutor întru nevoi, mai cu seamă întru cele duhovniceşti, care ţin de mântuirea sufletului tău şi de veşnica fericire - prinzându-te de această sfântă îndeletnicire a răbdării. Domnul ne-a poruncit nouă să ne rugăm totdeauna şi să nu ne pierdem nădejdea (v. Lc. 18, 1), adică să nu ne împovărăm de rugăciune, ci să ne aflăm întru ea în chip neslăbit. Vezi oare roadă rugăciunii tale? Măreşte mulţumirea către Domnul Care umple de bunătăţi pofta ta (Ps. 102, 5). Nu primeşti cele cerute? Recunoaşte-te nevrednic întru rugăciunea ta şi o continuă pe ea cu multă osârdie, cugetând la preabunul Părinte ceresc, Care dacă în chip văzut nu împlineşte dorinţa ta, atunci, fără îndoială, în chip nevăzut îţi dăruieşte ţie bunuri mai mult decât poţi să cunoşti şi să-ţi închipui. Astfel, şi în rugăciune rabdă pentru Domnul.

In oricare nevoinţă evlavioasă pe care ai început-o, în oricare virtute cu care te îndeletniceşti, să nu-ţi schimbi intenţia ta cea bună şi, chiar dacă ai întâmpina piedici, chiar dacă s-ar arăta că nu ai izbândă întru cele ce le aştepţi, nu te descuraja şi nu te împuţina cu sufletul, ci, dimpotrivă, chiar dacă ţi se pare că ai izbândit întru fapta cea bună şi în nevoinţă, nu te lenevi, nu fi cu nebăgare de seamă, ci recunoaşte-te pe tine ca rob, că în toate cele poruncite ai făcut ceea ce erai dator să faci (v. Lc. 17, 10). Astfel că nu ai încă dreptul să rămâi fără fapte. In acest chip, în nevoinţele tale, pune-ţi nădejdea în Dumnezeu şi rabdă pentru Domnul. Intru izbânzi nu-ţi pune nădejdea în tine, ci rabdă numai întru Domnul. (Sfântul Filaret al Moscovei)

Oricare ar fi supărarea ta, orice neplăcere ţi s-ar întâmpla, spune: rabd aceasta pentru Iisus Hristos! De îndată ce spui aceasta, şi-ţi va fi ţie mai uşor. Pentru că Iisus Hristos este puternic - şi prin El toate necazurile se liniştesc, demonii se îndepărtează, se linişteşte şi dosădirea ta, se linişteşte şi împuţinarea sufletului tău atunci când vei rosti numele Lui. Doamne, dă-mi răbdare, mărinimie şi blândeţe! Doamne, dă-mi să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe aproapele meu! (Sfântul Antonie de la Optina)

Cel ce va răbda până sfârşit acela se va mântui (Mt. 24,13). Nu tot cel ce rabdă se mântuieşte, ci doar acela ce rabdă pentru calea Domnului. Şi pentru viaţa aceasta să rabzi. Oricine rabdă, să rabde însă până la sfârşit. Răbdarea nu are totuşi viitor dacă ea nu se face pentru Domnul şi pentru Sfânta Evanghelie. Păşind pe calea credinţei şi a mărturisirii Evangheliei, răbdarea începe să se înmulţească, cu acele clipe începe să aducă roadă cununii şi această răbdare, care până atunci a fost stearpă, va deveni roditoare. Intr-atât ne întunecă pe noi vrăjmaşul, că întru răbdare ne închipuie greutăţi de neîmplinit, pentru faptul că se merge pe calea cea bună. Iar întru cei care lucrează patimile, le închipuie calea uşoară, deşi este grea şi fără de bucurie, în luptă cu patimile şi împotriva vrăjmaşului noi suntem orbi şi nu vedem aceasta. Să ne trudim să răbdăm şi să biruim puterile vrăjmaşului! (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Căile de a răbda sunt felurite. Uneori, omul rabdă lipsuri şi necazuri cu cârtire şi cu amărăciune, neavând gândul la voia lui Dumnezeu. Pentru o astfel de răbdare, plină de amărăciune, omul nu primeşte răsplată veşnică, o viaţă fericită. Insă există şi o răbdare pentru credinţă, atunci când omul, întâmpinând nevoinţe şi scârbe, le rabdă ca trimise ori îngăduite de Dumnezeu pentru ispitirea credinţei lui şi pentru evlavie. Atunci rabdă acesta necazurile ca pe o jertfă curăţitoare pentru păcatele sale, cu nădejdea că, răbdând după voia lui Dumnezeu necazurile spre curăţirea păcatelor, el va dobândi îndrăzneală întru dragostea de Dumnezeu, întru Care se află izvorul vieţii celei veşnice. Iată, o asemenea răbdare este închinată Domnului şi se arată mântuitoare.

Calea vieţii lăsată de Dumnezeu omului poate avea felurite chipuri ale necazurilor. Uneori, omul poate întâmpina necazuri din pricina nedreptăţilor omeneşti, strâmtorărilor şi clevetirilor, în asemenea împrejurări, Apostolul Petru se mângâia astfel: Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări, pe nedrept, cu gândul la El (I Ptr. 2, 19). Dacă omul pătimeşte necazuri, apostolul mângâie cu aceea că cine a suferit cu trupul a isprăvit cu păcatul (I Ptr. 4,1). Şi, pocăindu-se de păcatele din trecut, omul devine curat şi plăcut Domnului.

Dar a răbda este nespus de greu. Se poate oare fără răbdare? Fără răbdare se poate trăi, însă trăim ca păcătoşii, lucrând întru păcat. Iar cei ce săvârşesc păcatul aşteaptă pedeapsă şi suferinţă. A suporta aceste suferinţe este de folos, dar e nevoie de răbdare.

In orice necaz Apostolul Petru ne dă nouă această mângâiere: Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin (I Ptr. 4,12). Dar răbdarea îi este de folos omului la orice necaz, căci doar prin răbdare se arată virtutea ca însuşire a credinţei. De aici, apostolul îndeamnă: puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa; la cunoştinţă: înfrânarea; la înfrânare: răbdarea; la răbdare: evlavia; la evlavie: iubirea frăţească, iar la iubirea păţească: dragostea (II Ptr. 1, 5-7). Iar dragostea este unirea tuturor virtuţilor şi împlinire a voii lui Dumnezeu.

Conştientizând cât de mântuitoare este răbdarea, mulţi sfinţi au primit feluritele nevoinţe virtuoase ale răbdării: post aspru, înfrânare de la somn, nevoinţe trupeşti şi alte nevoinţe, ceea ce s-ar numi răutate faţă de sine şi rea pătimire. Răbdarea este mereu de trebuinţă: întru pătimiri - ca să nu devenim cruzi şi să ne curăţim, şi întru nevoinţe - ca să nu ne mândrim. Astfel, răbdarea ne este de folos întotdeauna, dacă este închinată Domnului. (Stareţ Piotr Sereghin)

Cum să dobândim răbdarea, Editura Sophia

Cumpara cartea "Cum sa dobandim rabdarea"

• Ispitele aduse de diavol asupra sfintilor
  Publicat in : Pilda zilei
• Ispitele
  Publicat in : Editoriale
• Ispitele si pacatele in invatatura parintilor filocalici
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Ispitele din cadrul slujbelor
  Publicat in : Editoriale