Pregatiri de Inviere

Pregatiri de Inviere Mareste imaginea.

Degeaba amenință Antihrist, Hristos veghează. Zice sfântul Ciprian că degeaba se apropie moartea, îi urmează învierea. Degeaba se închide pământul, se deschide cerul. Degeaba lumea ne este răpită, raiul ne e dăruit. Viața aceasta se termină, dar se deschid porțile veșniciei.

Într-o viață întreagă, un om are 300 de milioane de gânduri, majoritatea nepotrivite, inutile, pesimiste, defetiste. Soluția: căutarea unui bun Antrenor.

Citind Patericul, vedem cât de departe suntem de chemarea noastră. Suntem oi care cad în prăpastie, pentru că acolo este multă iarbă grasă. Înfulecăm până picăm, dar apoi nu mai putem urca. Trebuie să vină cineva să ne extragă de acolo. SMURD-ul duhovnicesc este duhovnicul, apelabil prin rugăciune, ca apel de urgență extremă.

Dumnezeu așteaptă întoarcerea noastră, fapt care nu s-a petrecut încă… Cine respinge pe Hristos Adevărul, mai devreme sau mai târziu va accepta pe Antihrist Minciuna. Toată viața lor, apostolii au privegheat și au ascultat conștiincioși poruncile dumnezeiești, ca nu cumva Stăpânul lor, venind pe neașteptate, să-i găsească nepregătiți.
Viața este o așteptare trează a celei de a doua Veniri. Să nu fim găsiți dormind. Un semn al sfârșitul este evident: copiii nu își mai trăiesc copilăria.

Viața este o așteptare trează a celei de a doua Veniri. Să nu fim găsiți dormind. Un semn al sfârșitul este evident: copiii nu își mai trăiesc copilăria.

- Ca să scap de un coșmar, trebuie să mă trezesc. Miza este imensă, dobândirea unei vieți noi, veșnice. Am greșit trenul, mă dau jos, iau trenul potrivit, în care încă de la început ar fi trebuit să mă urc. Sunt un copil cu multe griji, exagerat de multe griji. Un copil care a trăit deja de trei ori viața bunicilor lui. De trei ori mai multă informație. De trei ori mai multe peisaje, cărți, filme. De trei ori mai multe întâlniri cu prieteni, la doar o treime din viața lor (doi din patru sunt încă în viață). Prea mult zgomot deci și pentru ce, de fapt?

Nu ne vom liniști citind povești cu scufițe roșii și cu lupi. Dacă am atins o dată o plită încinsă, nu vrem să repetăm experiența. Mesajul mesianic nu este despre acumulare, nici despre realizare sau economisire, ci despre smerenie și ascultare. Orice formă de rău este o piedică în calea fericirii. Problema nu este lipsa harului, ci haosul. Într-o dezordine interioară nu simți acea putere care nu te-a părăsit niciodată.

Adevărații orfani sunt cei ce nu Îl mărturisesc Tată pe Singurul Dumnezeu adevărat. Cel mai mare obstacol care ne stă în cale este păcatul de a ne renega Părintele. Această buiecie este – simultan – cea mai mare tentație și cea mai mare slăbiciune. Un astfel de proscris nu are cum să fie pașnic, nepretențios, conciliant sau calm. Un astfel de renegat nu cunoaște bucuriade a te apropia de Tatăl iubirii.

Nu ne vom liniști citind povești cu scufițe roșii și cu lupi. Dacă am atins o dată o plită încinsă, nu vrem să repetăm experiența. Mesajul mesianic nu este despre acumulare, nici despre realizare sau economisire, ci despre smerenie și ascultare. Orice formă de rău este o piedică în calea fericirii. Problema nu este lipsa harului, ci haosul. Într-o dezordine interioară nu simți acea putere care nu te-a părăsit niciodată.

Adevărații orfani sunt cei ce nu Îl mărturisesc Tată pe Singurul Dumnezeu adevărat. Cel mai mare obstacol care ne stă în cale este păcatul de a ne renega Părintele.

Această buiecie este – simultan – cea mai mare tentație și cea mai mare slăbiciune. Un astfel de proscris nu are cum să fie pașnic, nepretențios, conciliant sau calm. Un astfel de renegat nu cunoaște bucuriade a te apropia de Tatăl iubirii.

Ne găsim fiecare locul doar centrându-ne pe restabilirea armoniei din Familie. A ne vedea așa cum suntem înseamnă a face un pas mai aproape de adevăr. Dacă am restabilit această legătură, să o și permanentizăm. Familia este claritate, fidelitate și speranță. Adulterul este trădare, tumult și anxietate. O nouă provocare: simultan implicați (în gospodărirea Familiei) și detașați (de bârfele vecinilor malițioși). Implicați în viața de sfințenie și dăruire, dar detașați de calomnii, mârșăvii și lucruri infame.
99% dintre noi petrecem 99% din timp fugind de adevăr, evitând întâlnirea reconciliantă cu Tatăl. Și asta dintr-un motiv extrem de pueril: suntem prea afectați de faptul că am fost înșelați în afaceri efemere. Iertarea părintească prinde glas: Totul e în regulă, am șters cu buretele păcatele voastre! Odată ce făclia învierii s-a aprins, nu se mai stinge niciodată.

La urma urmei, vorbim cu Iubirea. La un moment dat, ne va răspunde (când vom fi pregătiți să știm ce să facem cu mesajul primit). Când ești fericit (te simți iubit), nu simți neapărat nevoia de a vorbi despre asta. Fericirea veșnică nu are întotdeauna nevoie de cuvinte. Este o stare de har, ceva inefabil, mult dincolo de vorbe, explicații și teoreme.

Puterea noastră nu ne aparține. Este darul (averea) de a înainta în iubire, în infinit, în nemărginire, în absolut. Binele suprem nu are nici o formă prescurtată, trebuie mărturisit și practicat în întregime. Nimic din Testamentul Părintesc nu e de necrezut pentru o persoană cât de cât onestă cu sine. Ideea e renunțarea la falsitate, la cinism, la neîncredere, la orice formă de viclenie, scepticism sau furie.

Iudeii nu aveau voie să poarte sandale de sabat, așa că au scos pe piață un nou model de sandale, care fenta prescripțiile formale: noile sandale fără cuie (acum la ofertă). Este o nouă cruce care se oferă lumii, o cruce a profeților mincinoși. O cruce fără piroane, fără suferință, fără jertfă, fără altruism. Este cea mai mare și cea mai greu de recunoscut erezie posibilă: un creștinism fără Hristos, o familie fără Tată, o lume fără iubire, o biserică deosebit de activă, care să facă de toate, mai puțin ce trebuie.

Faptul că nu deținem toate răspunsurile nu e deloc ceva descurajant. În Casa Părintească suntem familiarizați cu o înțelegere corectă a mesajului către noi, pruncii. Suntem străini (pribegi) aici. Chiar este o realitate, nicidecum o metaforă nereușită. Vom pleca cât de curând din gara asta, să așteptăm pregătiți pe peron, nu cumva să greșim trenul. Cei care beau în birtul gării râd de noi, la fel cum odinioară râdeau de arca noetică.

Dumnezeu știe orice lucru nu doar cu mult timp înainte să se întâmple, ci dintotdeauna. Noi avem încredere că are grijă de noi, părintește. Cei mai răzvrătiți copii ai Lui sunt FARAONII, cei cu inimile împietrite, cei cu averi colosale și cu putere lumească considerabilă. Faraonii rivalizează cu El, din invidie, prostie și slavă deșartă. Este cea mai puerilă nesăbuință. Pentru faraonul modern, aproape tot ce este scandalos este și seducător.

Este greu să ignori adevărul, odată ce ți s-a descoperit. Nu mai poți masca minciuna, înfățișarea teribilă a lucrurilor. Angoasele nordice ale lui Soren K. si ale fraților lui sunt naive. E adevărat că răul propune o lume, dar la fel de adevărat că lumea aceasta este una pe dos. Cu toate valorile răsturnate, o antifamilie. O lume pe dos este sclavia totală, teamă și obsesie. Spun unii apuseni mai citiți că explozia răului a întârziat într-un singur loc pe glob, tocmai în răsăritul ortodox.

Este posibilă salvarea, deoarece răul nu are ființă în sine, este doar absența binelui. A doua Sa Venire nu este doar posibilă, ci necesară. Pentru cei ce Îl așteaptă, El a și venit deja!

Răul este abaterea, îndepărtarea, privarea de libertate, nedesăvârșirea. Trei lucruri a pățit Adam: atacul (ispita), înfrângerea (căderea) și pedeapsa (moartea). Dar acum Hristos ne face vii pe toți. Hristos a făcut deja creația din nou. Diavolul încearcă să distrugă, dar nu reușește. Restaurarea înseamnă repararea stricăciunilor. Polița de asigurare plătită de Hristos e cea mai sigură.

Acțiunile sunt în desfășurare, ca în engleză. Tocmai de aceea nu pot fi cuprinse nici în toate cărțile posibile. De două milenii încoace, Hristos nu încetează să lucreze, precum Tatăl, în Duhul Sfânt. Lucrează prin oameni: Pahomie, Antipa, Irodion, Andrei Șaguna, Grigorie Dascălul, Ioan Suceveanul, Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab, Nicodim, Antim, Parascheva, Basarabov, Movilă și mii de mii de sfinți.

Spune o vorbă a indienilor duwamish din Oregon: Dacă ne murdărim sufletul, ne vom sufoca în murdăria noastră (un adevărat pateric). Azi, vorbim despre un trib global, care uită cât de mare nevoie are de narațiunea biblică, ca să se identifice cu modelele sfinților învingători. Oricât ar fi de multe, lucrurile nu sunt suficiente, nu anulează singurătatea.

Cel ce știe toate știe că nu știm ce (să) facem. Vrem prea multe, prea repede. Fără un scop clar, renunțăm prea devreme. Dacă nu obținem Împărăția, înseamnă că nu ne-am dorit-o cu adevărat. Motivați de iubire, nu vom pierde. Pe lista de alegeri tăiem capricii, pofte, antipatii și subliniem sinceritate, dăruire, blândețe. O singură întâlnire cu un om duhovnicesc valorează mai mult decât toate cărțile, conferințele și doctoratele la un loc.

Dacă vrem să ne folosim de vreo putere, să o alegem pe cea mai mare, puterea rugăciunii. Mulți sunt nefericiți acasă și la locul de muncă. Multe vieți se risipesc în alcool, droguri sau pariuri. Mulți cred că au eșuat, nu mai au nici o speranță. Dar cei puțini au o putere imensă, puterea rugăciunii. Nu cerem putere, decât pentru a depăși obstacolele. Nu cerem înțelepciune, decât penru a soluționa problemele. Nu cerem curaj, decât pentru a învinge pericolul. Dacă nu putem ajuta o mie de săraci, să ajutăm măcar unul.

Civilizațiile (vechi) trebuiau să moară? Parcă ar fi știut ce le așteaptă. Nici o civilizație nu e infinită. Înseamnă că infinitul e mai presus de ele. Avantajul oricărei crize este că lărgește orizontul nostru de așteptare dincolo de timpul limitat. Alcătuim unica generație care riscă să transforme planeta în ceva de nelocuit. Avantajul este aspirația spre ceva suprapământesc.

Pronia divină are grijă de toate, inclusiv de suprapopulare. Nu ni s-a spus să limităm numărul copiilor. Ni se dă o poruncă, nu o informație ca oricare alta. Avem un surplus de perfidie și trebuie să scăpăm de toată perfidia, nu doar de exces. Suprema fericire este convingerea că suntem iubiți.

Chiar dacă ne folosim de mașinării, să nu ne facem treaba ca o mașinărie, să nu avem inimă de robot. Să nu ne pierdem simplitatea.

Cine caută fericirea, Îl caută pe Dumnezeul Fericirii. Cine caută tărâmul fericirii, spune fericitul Augustin, se ferește de stânca slavei deșarte. Cine aproape că a ajuns acolo, încă poate fi tras afară de nisipul mișcător al invidiei.

Aud un vopsitor sfătuindu-și ucenicul să curețe cu diluant:
- Prima dată petele care se văd!
Și mă gândesc cum va curăța, a doua oară, petele care nu se văd. Cum scăpăm noi de aceste pete, care nu se văd?

Noi avem modele clare: sfinții. Cel de azi, Eupsihie bunăoară, era un tânăr bogat din Cezareea. Chiar în ziua nunții lui, a dărâmat statuetele idolului Fortuna și – prin martiriu – a ajuns la Nunta cerească.

Marius MATEI

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
264 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

11 Aprilie 2016

Vizualizari: 2497

Voteaza:

Pregatiri de Inviere 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE