Hristos Înviat nu se arată sinedriștilor și romanilor, ci celor ce L-au iubit. Adevărul evanghelic nu este un simplu enunț (Zmeul se înalță pe cer), ci ne umple de iubire și ne eliberează. Acum vedem o lume lipsită de credință, dar abia când vom vedea o lume lipsită de iubire vom înțelege ce înseamnă ateismul.

IUBIREA NU PRELUNGEȘTE VIAȚA, CI O ÎNVEȘNICEȘTE. Iubirea prețuiește taina celuialt și afirmă disponibilități uriașe de a accepta orice jertfă. Nu e important câți oameni nu ne iubesc, ci cum răspundem noi. Străduința noastră se TRADUCE în bună înțelegere, generozitate și coeziune. În loc să iubim și atât, am ajuns să alegem pe cine să iubim și pe cine nu (aici greșim). Ni se cere să îi iubim mai ales pe cei ce nu ne iubesc.

Denaturarea iubirii îi scade forța. E necesară o devirusare completă. Doar iubirea modifică paradigma lumii căzute, reconciliind relațiile cu celălalt. Cine nu iubește detestă orice discuție despre minuni, dar e preocupat de răutăți. Iubirea este o PROVOCARE la luptă împotriva urii. Iubirea nu cunoaște slava deșartă, ci UMPLE INIMA de putere divină activatoare. Hristos nu poate să nu (ne) iubească, Ceea ce copiii nu pot singuri, completează iubirea Părintelui.

Iubirea este singura care ne menține în RITMUL PASCAL. Fără Sfântul Duh (Duhul iubirii), totul ar fi steril, dominator, propagandistic, inert. Vigilență: să nu se infiltreze lipsa iubirii. Iubirea este ÎMBRĂȚIȘAREA mântuitoare, care niciodată nu se va EPUIZA.

Iubirea DIN TOATĂ INIMA este singura care ne direcționează spre valori. Singura care IMITĂ iubirea hristică. CICATRICILE iubirii bolnave pot fi vindecate: monotonia dispare, așijderea indiferența. Iubirea este o binecuvântare, ura un chin. Iubirea este singura care nu EXPIRĂ niciodată. Un singur om plin de iubire este mai puternic decât o mulțime lipsită de iubire.

Să înmulțim talanții fără lene! Singurul sentiment care nu se va sfârși niciodată este iubirea. Această stare de eternitate în iubire este dorită de toți. Nu o putem obține decât inmulțind talanții primiți. Doar iubirea JUSTIFICĂ existența, înmulțirea harismelor și munca de slujire. E clar ce urmărim: EXTINDEREA acestei iubiri. Pentru că este INACCEPTABILĂ o viață fără iubire.

De vreme ce Dumnezeu S-a întrupat, Se înrudește cu alți oameni, dobândește prieteni din rândul oamenilor: apostolii, martirii, asceții, filantropii.

Adevărul este recognoscibil, orice deghizare a lui e inutilă. Adevărul a devenit claritate în Hristos. Nici un coșmar (nici o minciună) nu se poate transforma în model. Păcatul (răzvrătirea) nu poate deveni normă. Aceasta este Lucrarea: catehizarea celor ostili. Discipolii Adevărului dau dovadă de curaj în fața morții, își iubesc dușmanii și au răbdare și tot ei sunt cei calomniați. Pentru că adevărații imitatori ai lui Hristos sunt persecutați în orice epocă.

Suntem martori ai adevărului apostolic, într-o lume plină de încercări. De aceea, mesajul evanghelic trebuie să fie autentic, nefalsificat. Chiar dacă omul este căzut, Dumnezeu nu l-a lăsat la voia întâmplării. Hristos nu propune oamenilor un program oarecare, ci mântuirea. Istoria lumii își descoperă sensul abia în Hristos. Lucrurile vizibile nu ne mai seduc, nu ne mai înspăimântă. Ni se oferă o viziune despre lume, un ideal de viață, o vindecare de înstrăinare. Ni se dau garanții că viața adevărată este dincolo de timp, în veșnicie. Iar bucuria de a fi cu Hristos nu ne-o poate fura nimeni. Ni se cere o viață în concordanță cu adevărul biblic. Nădejdea e legată de iertare și mântuire, nu de lumea asta. Hristos a unit viața noastră cu viața Lui veșnică. Ne-a mântuit de moarte și ne-a așezat în comuniune dătătoare de viață cu Dumnezeu.

Nu poate exista nădejde separat, ci numai împreună cu iubirea și credința. Nădejdea se evidențiază printr-o pronunțare cu o intensitate mai puternică a sunetelor din limbajul divin. Contemplația este sudată pe o astfel de nădejde, ca o proiecție de tonuri și accente, care nu variază în funcție de neputințe omenești. Este intonația divină, iubitoare, rugătoare, iertătoare, care ne restabilește liniștea, pentru totdeauna. Rugăciunea noastră nu este decât un răspuns sincer în fața intonației hristice, ce răzbate din glasul Evangheliei. Intonația lui Dumnezeu cuprinde purtarea Lui de grijă, sfătuirea, dăruirea, găsirea fericirii nefalsificate.

Regăsim în intonația divină un pattern ascendent (Când vii Acasă?), un pattern descendent (Fiule, stai cuminte!) și unul mixt (Nu-i așa că azi stăm de vorbă?!). Din moment ce Iubirea ni se adresează, ia trup omenesc și ne mântuiește, înseamnă că nu vrea să rămânem singuri. Ne caută, vrea să ne ofere cadoul mântuirii, ne așteaptă, ne îndrumă, nu ne părăsește niciodată. Tocmai de aceea, nu avem motive de deznădejde.

Intonația conferă semnificație textului, prin intermediul intensitații, dar mai ales a calității articulării. Hristos vorbește ca nimeni altul, glasul Lui cucerește prin iubire, nu prin timbru. Hristos nu răgușește vorbindu-ne despre salvarea noastră.

Poate celălalt este imperfect, putem fi înțelegători. Poate celălalt se simte înstrăinat, putem să îl acceptăm. Poate celălalt ne-a înșelat încrederea, putem să îl iertăm. Iertarea este afirmarea iubirii. Câtă vreme există tensiuni și conflicte, avem spațiu din plin să ne exersăm iertarea (bunăvoința, jertfa, ascultarea), să nu aruncăm vina pe celălalt, să nu atacăm, să nu exploatatăm, să nu invadăm.

A mă raporta la celălalt înseamnă a-l considera demn de iubire. A nu iubi este o atitudine care poate fi înţeleasă doar aşa cum este: o opţiune greşită, o acţiune greşită, o direcţie greşită. Iubirea este o chemare adresată celuilalt.

Iertarea începe în momentul în care pot să îl privesc din nou pe celălalt cu iubire. Este o sărbătoare: apropiere, căldură, înţelegere, răspuns desăvârşit.

Virtutea este mai mult: iubirea celor neiubiţi şi de neiubit. La început pare greu. Dar mă lupt, până voi putea iubi din nou. Nu doar o părticică din mine, eu ca întreg. Trecutul există în consecinţe, dar - prin iertare - nu rămân captiv, ci pot iubi, pot redeveni liber (alegerea vitală).

Sunt două piedici majore, care pot fi depăşite: resentimentul (privind trecutul) şi suspiciunea (privind viitorul). Iertarea din iubire este reînnoire, refacere, restructurare (asumare, acceptare, alegere).

Sunt acolo unde celălalt are nevoie de mine. Sunt sincer cu celălalt când ia legătura cu mine. Îmi pasă de suferinţa lui şi vreau să pansez. Pun cap la cap tot ce ştiu şi constat cât de puţin ştiu. Dar primordial nu e să am cunoştinţe, ci să fiu (neignorant, neostil, neposesiv).

Mii de creștini sunt persecutați în Makassar, Kawangkoan, Umm Shanqa, Dekemhare, Kaechŏn, Chŏngjin și alte mii de orașe din peste 50 de țări. Răstigniți, torturați, umiliți doar pentru că nu pot renunța la credința în Hristos. Se îndreaptă sigur spre cea mai mare făgăduință făcută vreodată, Învierea. Ei nu țin conferințe, nu adună liste, nu își mai fac planuri cincinale. Ei mor, pentru a nu pierde viața. Ei cred. Ei trăiesc învierea. Martirii nu pot scăpa de moarte de unii singuri. Biruirea morții de către Hristos este cel mai mare act din istoria universului. Hristos a biruit moartea și este viu în veci și - pentru că El trăiește - și martirii vor trăi. Teologul german Oscar Cullmann este pătrunzător în mesaj:

1. Când cineva vrea să biruiască pe altcineva, trebuie să intre pe teritoriul lui. Oricine vrea să învingă moartea, trebuie să moară. Din această moarte trebuie să iasă viață, un nou act de creație.

2. Numai cine cunoaște oroarea morții prețuiește învierea. Moartea poate fi îndepărtată numai cu condiția ca păcatul să fie îndepărtat. În Hristos, învierea deja s-a întâmplat.

3. Faptul că oamenii continuă să moară după ce Hristos a înviat nu mai are aceeași semnificație ca înainte. Moartea e golită de substanța ei anterioară.

4. Trupul lui Hristos este primul Trup al Învierii, primul Trup Duhovnicesc. Această certitudine înseamnă curaj în fața persecutorilor. Hristos e doar primul născut din morți, nu și ultimul.

5. Bătălia decisivă s-a dat deja. Există un Trup înviat, Hristos, iar Duhul Sfânt lucrează deja în noi, pregătindu-ne.

6. Legătura directă cu Cel înviat este Sfânta Liturghie, săvârșită pe sfintele moaște ale martirilor.

Hristos aduce Primăvara, după o iarnă lungă și grea. El este Mielul primăvăratic, total inocent, junghiat în locul nostru. Slavă Patimii Tale, Doamne! El este Păstor și Miel... Cel ce aduce și Cel ce Se aduce. Un Blând Păstor, care reprimește în turmă oaia nărăvașă. Dar - mai ales - ridică păcatele omenirii. Gata de drum?!

Marius MATEI

• Crucea si Invierea lui Hristos
  Publicat in : Dogma
• Invierea lui Hristos - in cele patru Evanghelii
  Publicat in : Invierea Domnului
• Invierea lui Hristos si straja de la mormant
  Publicat in : Invierea Domnului
• Invierea lui Hristos si invierea noastra in El
  Publicat in : Sfintele Pasti