Iubiti credinciosi,

Pe 10 februarie facem pomenirea unui batran de 113 ani. Atat a avut Sfantul Haralambie, ocrotitorul bisericii acesteia, cand a fost arestat si maltratat in fel si chip, pentru ca sa renunte la credinta sa crestina.

Suntem in veacul al treilea, cand Sfantul Haralambie era episcop in Cetatea Magneziei, din Asia Mica, Turcia de astazi, in vremea batranului imparat Sever, care a dat porunca in intreg Imperiul Roman sa fie prigoniti crestinii, pentru ca erau socotiti in vremea aceea periculosi si pagubosi, pentru societatea romana. Asa se face ca, la scurta vreme, si episcopul Haralambie parat fiind catre mai marele cetatii ca este crestin, ba inca pentru ca este capetenia spirituala a crestinilor, a fost adus in fata aceluia, si dupa o regie care se repeta in viata fiecarui sfant aproape, au cautat mai intai sa-l imbuneze si sa-l maguleasca cu cuvinte mestesugite, alese si frumoase, ca sa renunte la credinta sa crestina. Promitandu-i-se fel de fel de lucruri, cautand in fel si chip mai intai sa-l convinga de bunavoie, in chip voluntar, sa-si abandoneze pe Hristosul sau si sa imbratiseze paganatatea si pagana credinta a Imperiului Roman.

In fata prigonitorilor, batranul acesta venerabil a aratat nu numai statornicie si rabdare, ci a aratat si o vitejie demna de un om care a ramas tanar cu spiritul in pofida, iata, a varstei incarcate de ani, avand 113 ani. Si a uimit pe toti cu rabdarea sa, cu puterea sa, dar mai ales cu darul lui Dumnezeu Care-l pazea sanatos in ciuda tuturor chinurilor si batailor pe care le-au gasit de cuviinta sa le indrepte impotriva sa chinuitorii sai: A fost spanzurat - citim in viata sa - de maini in sus si intreg trupul sau a fost strujit cu unghii de fier, asa incat curgea sangele siroaie din trupul sau batran. A fost batut, a fost tarat fiind legat de cai, si in cate alte feluri nu au gandit prigonitorii sai sa-l convinga sa treaca la credinta pagana. De fiecare data insa, prin darul lui Dumnezeu, s-a aflat vindecat si in chip miraculos, din nou intreg, incat se minunau cu totii. Ba inca, unii, impresionati de ceea ce se intampla cu el, au crezut si ei in Hristos. Asa s-a intamplat si cu chinuitorii sai care-l bateau cu toiege. Aceia vazand cum in chip minunat batranul acesta rezista si este daruit de Dumnezeu cu vindecare dupa fiecare maltratare, au cerut si ei sa fie botezati si sa se numeasca crestini.

Pana si fiica imparatului Sever, care si el a venit pana la urma sa maltrateze si sa chinuie pe Haralambie, pana si fiica aceluia, cu numele Galini, s-a lasat impresionata de rabdarea si puterea dumnezeiasca a sfantului care, in vazul tuturor, cerandu-i-se in chip deosebit, a vindecat pe un indracit, cunoscut fiind de multi ca patimind aceasta de multi ani, ba inca, a mai inviat si pe un mort. Asa a inteles tanara Galini, ca aceasta credinta a tatalui ei - fie si imparat -, credinta aceasta pagana chiar daca era o credinta de veacuri, a imperiului acestuia ce trecea drept o civilizatie deosebita, toate acestea a inteles Galini ca sunt minciuni. De aceea spre dezamagirea tatalui ei si spre dezonorarea lui, a mers in templu unde erau insirati zeii la care romanii, in frunte chiar cu tatal ei, mergeau si se inchinau in chip ritual, a mers si a distrus zeii, ca sa le arate tuturor ca zeii aceia - statui facute de maini omenesti - nu pot nimic nici macar impotriva acelora care, iata, indraznesc sa-i sparga si sa-i risipeasca la pamant. Aceasta a facut-o in doua randuri, incat tatal ei a ramas fara cuvant si nu stia ce sa creada, timp in care foarte multi din oamenii care priveau la chinurile pe care, rand pe rand, si cu multa barbatie, le rabda Haralambie, treceau si imbratisau credinta crestina.

La un pas a fost pana si imparatul Sever. El insusi fiind vindecat de Haralambie, el insusi fiind mantuit, pentru ca provocandu-L pe Dumnezeu intr-un moment de indignare, tot vorbindu-i Haralambie de Dumnezeul Cel Adevarat, Hristos, adevarat fata de zeii sai mincinosi, se spune ca a luat arcul si in indignarea sa a tras catre cer, provocandu-L pe Hristos, daca este Dumnezeu Adevarat, sa faca sa se vada aceasta. Si a ramas imparatul, prin mania lui Dumnezeu, a ramas fara grai si a ramas spanzurat in vazduh, chinuindu-se cumplit si suferind a strigat la batranul Haralambie sa se roage lui Dumnezeu pentru el ca sa fie izbavit. S-a rugat Haralambie si s-a tamaduit acela si si-a revenit. Si a fost, spun, cat pe-aci sa se increstineze si el si sa ajunga el intaiul imparat roman crestin si nu Constantin, ceva mai tarziu. Insa, dragii mei, greu le este celor puternici sa se smereasca si sa accepte adevarul chiar daca-l vad sau il cunosc. Greu i-a fost imparatului Sever sa-si abandoneze credinta, de acum stramoseasca, si sa recunoasca ca a trait intr-o minciuna. De aceea, trecand ceva vreme, la sfatul celorlalti rau sfatuitori din jurul lui, a uitat minunea pe care a savarsit-o Haralambie chiar cu dansul, si a inceput din nou cu alte si alte chinuri sa se porneasca impotriva batranului acestuia. Disperat, in cele din urma vazand ca tot mai mult se ingroasa randurile celor care cred in Hristos, vazand rabdarea si credinta lui Haralambie, a dat porunca sa i se taie capul. Nu s-a intamplat insa aceasta, pentru ca dupa ce a fost pronuntata sentinta luandu-l pe batran si purtandu-l la locul de taiere s-a aratat - citim in viata sfantului - Hristos Insusi, inconjurat de ingeri si a luat sufletul batranului acestuia sfant la ceruri impreuna cu El.

Aceasta este, dragii mei, in scurte cuvinte, viata Sfantului Haralambie. Daca veti cauta in "Vietile Sfintilor" pe rand si amanuntit sunt aratate chinurile si faptele minunate ale acestui barbat care ne sta noua astazi, pilda de credinta nestramutata mai ales atunci cand se incearca sa fim corupti. Cand cei din jurul nostru incearca sa ne provoace la compromis, intr-o lume in care compromisul devine din ce in ce mai la moda, iar jertfa, statornicia, devin pe zi ce trece "o mare prostie". Intr-o astfel de lume, dragii mei, Sfantul Haralambie de astazi ne sta pilda tuturor de felul in care ar trebui sa ne pazim si sa ne cinstim credinta noastra stramoseasca. El n-a inteles sa cedeze nici pentru promisiuni, nici pentru incantari, nici pentru mai stiu eu ce planuri i-au fost puse inainte. El a stiut un singur lucru: zeii aceia pagani, statuile acelea facute de tamplari, de pietrari, de fierari sau de argintari erau o prostie si nu merita sa-si abandoneze sau sa-si tradeze Dumnezeul sau, de dragul acelora, a unor functii sau promisiuni ce i-au fost puse inainte.

Ni se potriveste viata Sfantului Haralambie si noua celor care, de multe ori, Il tradam pe Dumnezeu, nu de dragul zeilor, nici de dragul unor promisiuni pe care nu ni le face nimeni, ci de dragul pacatelor, poftelor, tentatiilor, slabiciunilor in bratele carora ne aruncam adeseori singuri, uitand pentru o clipa sau mai multe, postul, rugaciunea, milostenia, infranarea, curatenia trupeasca si sufleteasca si toate celelalte fapte bune, neglijandu-le de dragul unor altfel de demoni pe care-i acceptam adeseori de bunavoie: sunt demonii slabiciunilor, ai tentatiilor, ai pacatelor in bratele carora, repet, ne lasam de multe ori sau ne aruncam chiar noi insine. Ei bine, Sfantul Haralambie, batranul acesta venerabil, ne este model si exemplu astazi de viata adevarata in Hristos, plina de curaj pana la sange si jertfa. De aceea au ajuns, dragii mei, oamenii acestia - trecuti in calendare - sfinti.

Nu pentru ca au facut compromisuri, cum facem noi adeseori, in viata de zi cu zi spunand: "Lasa ca merge si asa!", "Le fac eu si asa!" , "Trec eu si de asta!" Sfintii erau oameni dintr-o bucata: iubind pana la capat, crezand pana la capat, respectandu-si crezul lor pana la capat. Iata de ce au ajuns in calendare! Iar noi credinciosii ii cinstim, doar, doar, vom putea lua si noi ceva de la ei, de la fiecare. De aceea citim "Vietile Sfintilor". De aceea i-a randuit Biserica exemple, in fiecare zi, pentru noi toti. "Vietile Sfintilor" nu sunt carti de povesti, ci pilde si modele de viata pe care sa le urmam in viata noastra. Hristos ni-i da, si Biserica ni-i da, drept exemplu, ca privind la viata lor, la petrecerea lor, la credinta, la speranta si faptele lor, sa incercam si noi sa facem la fel si sa intelegem ca aceasta este va sa zica adevarata "viata in Hristos". De aceea sa-l rugam pe Sfantul Haralambie, astazi, sa ne binecuvanteze si pe noi si sa mijloceasca de la Dumnezeu si pentru noi credinta tare si statornica, curaj si mai ales trainicie in a ne marturisi credinta noastra stramoseasca.

Iata, de 2000 de ani ne cinstim stramosii ca si astazi - fiind sambata celor adormiti - aducand la biserica jertfe, pentru ca Dumnezeu sa faca sa li se ierte ceea ce le-a ramas neiertat. Este motivul pentru care, si in celelalte sambete ale Postului Mare care urmeaza, aducem jertfe pentru inaintasii nostri in chip solidar cu ei, ca prin aceasta solidaritate sa-I aratam lui Dumnezeu ca ne consideram nepotii si stranepotii lor, urmasi ai crezului lor, ai credintei lor, si rugandu-L totodata sa-i impartaseasca in chip spiritual din jertfa aceasta materiala a noastra.

Sa-l rugam asadar pe Sfantul Haralambie, sa ceara de la Dumnezeu si pentru noi binecuvantare, credinta si spirit de jertfa pentru viata noastra in Hristos, pentru credinta noastra crestina. Amin.

Predica rostita de P.S. Sebastian Ilfoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor la Hramul Sfantului Mucenic Haralambie, ocrotitorul PAROHIEI FLAMANDA din Bucuresti

10 februarie 2007

         

         

 

         

 

 

• Sfantul Haralambie
  Publicat in : Calendar ortodox
• Sfantul Haralambie
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Biserica Sfantul Haralambie - Balaneanu
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Sfantul Haralambie in credinta populara
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii