Parintele Nectarie s-a nascut in orasul Husi din Romania in 1808 din parinti preacucernici. De mic s-a dovedit a fi un psalt desavarsit prin cunoasterea profunda a tehnicii muzicale si prea dulcele lui glas. Adus de fratele sau, Monahul Atanasie, a imbracat de tanar rasa monahala la manastirea Ciolanu din Buzau. Ulterior, cei doi frati au plecat impreuna in pelerinaj in Sfantul Munte si la Ierusalim. In cele din urma, Nectarie a primit tunderea in monahism la manastirea Neamt din Moldova.

In 1845, cei doi frati s-au instalat intr-o chilie din zona Vίgla a Marii Lavre, unde au ramas vreme de 16 ani. Nevointa peste masura a lui Nectarie era uimitoare. Toata saptamana o petrecea fara sa iasa deloc din chilia lui, ci numai in duminici si de sarbatori, cand se ducea cu fratele lui la Schitul Prodromu sa psalmodieze asemenea unui inger in trup. Pe toata durata Postului Mare ramanea zavorat si se hranea cu boabe inmuiate. Avea harisma lacrimilor si neincetata Rugaciune a lui Iisus.

S-a remarcat si s-a desavarsit in arta psaltica. Aghioritii il numeau ”Noul Cucuzel”, ”Privighetoarea Sfantului Munte”, iar romanii, „Privighetoarea Moldovei”. Toti se minunau de el pentru neintrecuta lui psalmodie, prin care ii cucerise pe toti. El insa era totdeauna smerit. Veneau de departe ca sa-l asculte. Canta, cu adevarat, atat de frumos, ca nimeni altul. A tradus multe piese muzicale din greceste in romaneste.

Din 1862 s-a stabilit in schitul Cinstitului Inaintemergator. Vreme de 40 de ani a facut ascultare si era un slujitor totdeauna plin de ravna. Era de asemenea un bun sculptor, impletea plase si ciorapi. Era totdeauna serios, evlavios si cu strapungere a inimii. Nu radea si nu glumea niciodata. Lacrimile lui erau nenumarate si fierbinti, si in biserica si in chilia lui. Avea o evlavie deosebita fata de Maica Domnului. Cele mai frumoase compozitii si psalmodii ale sale au fost cateva minunate axioane. Pe Maica Domnului o considera ajutor in invatarea muzicii psaltice si a Rugaciunii mintii. Ea l-a scapat din nenumarate ispite din partea oamenilor invidiosi.

Ii placea sa faca ascultare, era bland, tacut si bun. Nu il interesa nimic din cele pamantesti. Mintea si-o avea totdeauna Sus, la cerestile locasuri. Ii invata pe ceilalti prin prezenta si pilda sa. Demonii il urau si ii purtau razboi. Maica Domnului Prodromita, marea dragoste a cantaretului ei, Nectarie, era cea care ii indeparta pe demoni. In vara lui 1903 marele protopsalt Nectarie a plecat la cele ceresti, in urma unei cazaturi in padure.

Aléxandros Moraitίdis descrie cum se duceau pelerinii la Schit ”sa asculte viersul de privighetoare al vestitului valah, al lui Nectarie, al celui mai iscusit invatator in ale muzicii din Sfantul Munte, care insa batran si orb, incetase de mult sa mai cante, iar in urma cu patru luni a adormit intru Domnul, dupa ce vreme de 50 de ani a transmis muzica bizantina in manastiri si mai ales in Marea Lavra, care se afla la o distanta de o jumatate de ora de schitul lui, unde aproape toti monahii, de la Proigumenul Cosma cel Batran pana la ascultatorii mai tineri, cunosc muzica bisericeasca prin invatatura valahului”.

Din cei 95 de ani de viata, 75 i-a petrecut purtand cinstita rasa monahala. Osemintele sale se odihnesc in osuarul Schitului Prodromu, asteptand Invierea mortilor. Sufletul lui psalmodiaza inaintea Tronului lui Dumnezeu, Domnul tuturor Cel preacantat, si al Nascatoarei de Dumnezeu, Imparateasca tuturor.

Moise Aghioritul

"A mers veste in tot Sfantul Munte ca un vlah anume Nectarie canta atat de bine incat nu se afla altul asemenea lui. Odata s-a dus la Iviron, manastire imparateasca, la sarbatoarea manastirii; aci toti care il cunosteau ii recomandau la proestosi, ca are cantul foarte frumos; l-au poftit si a cantat incat toti au admirat talentul sau. Aci fiind si greci din manastirea Marea Lavra, l-au poftit sa vina sa cante si la hramul lor, la Sfantul Atanasie, si fiindca era pe mosia lor cu chilia, a venit de l-au pus de a cantat la litie o cantare frumoasa ce se numeste Mathima, atunci ceilalti cantareti iesisera pe afara sa mai rasufle pentru osteneala; insa cand a inceput parintele Nectarie sa cante toti cei de fata si-au aruncat privirile asupra lui, iar ceilalti cantareti au alergat sa vada cine canta asa de cu buna intocmire si cu dulce si minunat glas, si toti ziceau ca acesta este al doilea Cucuzel.

De atunci il pofteau pe la toate manastirile, la sarbatorile si hramurile lor de canta, si ii dadeau cale un galben intr-o basma si o lumanare.

Insa grecii vazand ca lauda lui s-a intins in toate partile, unii din ei s-au umplut de zavistie, si odata poftit fiind la Iviron sa cante la hram, venisera si de la Conslantinopol cantaretii cei mai alesi, numai ca sa vada cine este acela asa de vestit Cucuzel vlah, si se laudau ca ei sunt mai desavarsiti decat el in arta muzicii bisericesti. Atunci proestosii greci ziceau: "Acum sa vedem care va ramanea biruitor" si au cantat toata noaptea la Adormirea Maicii Domnului, si cand a fost la Slavoslovie, grecii n-au mai putut, si de rusine au fugit din biserica, iar parintele Nectarie mai tare s-a intarit, incat se indesau toii, si se suiau pe ferestre cei de afara ca sa asculte si sa vada pe parintele Nectarie. Iar la Liturghie iar a cantat. Si toti au recunoscut si au zis: "Cu adevarat nu este altul mai desavarsit ca Nectarie Vlahul. El este protopsalt si dascal al Sfantului Munte".

Atunci, cantaretii greci vazandu-se rusinati, s-au hotarat sa otraveasca pe Nectarie Vlahul, si dupa Liturghie cand i-au dat cafeaua, i-au pus intr-o ceasca mai mare, ca facandu-i cinste, si el cand a luat cafeaua, a vazut lucind ceva pe deasupra si s-a cam temut, insa a gustat de vreo doua ori, si indata a simtit inauntru dureri si a lasat cafeaua jos, zicand ca n-are pofta, iar ei il indemnau sa o bea toata si n-a voit, ci s-a dus indata si a spus eclesiarhului celui mare intamplarea, si a alergat la biserica si a luat candela de la Maica Domnului si a baut, apoi s-a intalnit cu doctorul, si el intelegand i-a dat niste doctorii de a varsat si i-a trecut. Si de atunci n-a mai voit a mai merge la nici o manastire ca sa mai cante, fara numai la Marea Lavra, sezand pe mosia lor, macar ca veneau si il rugau si multe ii tagaduiau, insa cu nici un chip nu s-a mai dus.

Iar cand mergea la Marea Lavra sa cante la hramuri atata lume se aduna ca nu mai avea loc nici pe afara si se indesau unii peste altii ca sa asculte pe Nectarie Vlahul. S-a intamplat odata ca cantaretii greci, iar din zavistie, cand s-a apropiat vremea ca sa cante chinonicul, ei poate au voit sa-l ispiteasca si nu au adus cartea la vreme. Si vazand parintele Nectarie ca nu-i dau cartea, a inceput a canta pe de rost, ca cand ar fi fost cu cartea in mana. O jumatate de ceas tocmai mai tarziu ii aduceau o carte veche si festelita, iar sfintia sa a luat cartea in mana, insa nu s-a uitat pe ea, nici smintit cantarea intru ceva, iar ei vazand s-au mirat cum de a savarsit toata cantarea asa de bine. Si de atunci mai mult il aveau la evlavie toti proestosii si toti calugarii din Sfantul Munte, si il numeau noul Cucuzel protopsalt si dascal, si musikologhiotatos adica preainvatat in muzica in tot Sfantul Munte, si nimeni nu se putea numi si nu se poate numi inca cantaret desavarsit, pana nu vine la parintele Nectarie sa-l cerceteze. Daca compunea cineva vreo cantare noua, apoi intai o aducea la parintele Nectarie, ca s-o vada, si de zicea ca e buna o tiparea, iar de nu o lepada. Si pana in ziua de astazi vin din toate partile, numai ca sa-l vaza cantand.

A compus cantari multe grecesti prin manastiri, unde aveau trebuinta. Iar de la 1852, de cand a venit in schitul nostru, n-a aflat nici o cantare in romaneste dupa cum se canta in Sfantul Munte, si indata sa pus cu multa silinta si a tradus toate cantarile din greceste in romaneste, iar unele le-a compus sfintia sa din nou. (...)

Nectarie Protopsaltul este de statura inalt, om frumos si placut la fata, batran peste 70 de ani; vocea sa este sonora, dulce si lina. Cantand nu se observa nici o miscare in figura lui, asa ca s-ar parea ca nu este el cel ce canta. Toate cantarile compuse de el sunt line si fara multe figuri, dar intrunesc seriozitatea si placutul, de aceea ascultatorii nu se pot dezlipi de al auzi cantand. Modulatia vocii este asa de desavarsita la el, incat desi are un volum de voce puternica, nu intrebuinteaza in cantarile bisericesti decat atata pe cat este necesitate in trezirea simtului religios prin cantare. Cu ocazia calatoriei mele prin Sfantul Munte a cantat batranul Nectarie toata noaptea si a doua zi la Liturghie fara a se simti ostenit tinand pe inchinatori intr-o continua curiozitate si asteptare de a-l mai asculta".

(Constantin Erbiceanu, 1889)