Anton Pann a fost cantaret de strana si profesor de muzica psaltica, compozitor, folclorist si scriitor, tipograf si colportor al scrierilor lui si ale altora, situandu-se intre intemeietorii culturii noastre. De aceea, Anton Pann a ramas, prin personalitatea sa complexa, in egala masura,  atat in istoria literaturii romane, cat si in cea a Bisericii Ortodoxe Romane.

Anton Pann,  viata si activitatea

Anton Pann s-a nascut in Bulgaria, la Silven, un targ insemnat asezat la poalele versantului sudic al muntilor Balcani, pe malul stang al raului Tundza, laN-NE de Stara-Zagora .

Tatal se numea Pantoleon sau Pantaleon Petrov ("vreun Pandele sau Pantelimon", cum sugereaza intrun studiu Tudor Vianu) si era de meserie caldarar sau aramar. George Calinescu afirma ca prin tatal sau, Anton Pann era roman de origine: "Cunoasterea miraculoasa a limbii noastre e un semn ca era sau roman (valah curat ori cutovlah), sau ca venise aici in frageda copilarie" . Numele tatalui, Pantoleon Petrov, a devenit in romaneste Petroveanu, iar fiul si-a pastrat numele de Antonie Pantoleon Petroveanu, cu care isi semna manuscrisele pana prin 1826.

Tatal raposeaza inainte de vreme, lasand in urma-i o vaduva si trei orfani (o sora care murise demica). Anul mortii tatalui, 1806, coincide cu izbucnirea a nu se mai stie catelea razboi ruso-turc."Antonachi", cum il alinta mama, ia drumul pribegiei, impreuna cu ceilalti doi frati, la Nord de Dunare, in cautarea unei vieti mai bune.

De aici, insoteste trupele rusesti in miscare, trece in Basarabia si se stabileste la Chisinau, unde intra (la varsta de 10 ani) in corul bisericii mari din aceasta localitate, avand o voce frumos timbrata. Aici isi fixeaza vocatia de psalt si invata limba rusa.Cei doi frati, inrolandu-se in armia ruseasca, sfarsesc eroic in 1809 la asaltul Brailei impotriva turcilor. Orasul Chisinau il fascineaza si il determina sa faca o insemnare pe o carte de cult:"A. Pann, aflandu-ma intre sopranii armoniei eclesiastice, la anul 1810".

In iarna anului 1812, vaduva Tomaida ajunge, cu ultimul dintre copii, la Bucuresti. Desi avea numai 16 ani, intelesese lectiile dureroase ale vietii si ale razboiului. Sarac si fara cunostinte printre localnici intra datorita vocii lui ingeresti cantaret la biserica"Cu Sfinti", sau "Cu Sibile" , dupa ce fusese paracliser la biserica Olari.

Anton Pann cunostea destul de bine limbile: romana, greaca, bulgara, turca si rusa. Dornic sa-si imbogateasca cunostintele, se inscrie "ca auditor" la "scoala de muzichie" deschisa de Dionisie Fotino, "scriitor erudit si compozitor muzical", cunoscator perfect almuzicii orientale (1769 -1821). In 1816 paraseste aceasta scoala si se inscrie la scoala deschisa de Petru Efesiul, unul din grecii priceputi in muzica eclesiastica, care i-a transmis nu numai cunostintele de baza ale artei muzicale, dar si dorinta de perfectiune, scoala care functiona pe langa biserica Sf. Nicolae Selari.

Aici invata si mestesugul tiparului, in tipografia aceluiasi Petru Efesiul, iar in 1819 ajunge"director" al tipografiei si tipareste pentru intaia data un Axion in romaneste, care, din nefericire, nu s-a pastrat in nici un exemplar.

In 1819, scaunul arhieresc din Capitala e ocupat de Dionisie Lupu, om luminat care initiaza o adevarata campanie de"autohtonizare" a vietii eclesiastice. La numai 23 de ani, Anton Pann este numit de mitropolitul Dionisie Lupu in comisia pentru traducerea cantarilor bisericesti din greceste in romaneste, folosindu-se de noua semiologie hrisantica, dovada ca devenise un nume cunoscut in viata muzicii bisericesti a epocii.

In timpul anului 1821 Anton Pann se refugiaza la Brasov, dupa modelul boierilor, adapostindu-se pe langa biserica Sf. Nicolae din Schei, unde canta la strana. Aici il va cunoaste pe Ion Barac, celalalt colportor, traducator si tipograf de carti populare din orasul de sub Tampa , cu care va lega o stransa prietenie. Dupa inabusirea Zaverei, revine in Bucuresti in primavara anului 1822.

Anul 1826 aduce ceva nou in viata lui, si anume legatura cu meleagurile valcene. Documentele vremii il gasesc in acest an oranduit "dascal de muzichie" la scoala de pe langa Episcopia Ramnicului si cantaret la biserica"Buna Vestire".

In activitatea sa de la Episcopie, Anton Pann a avut ca scop principal romanizarea si modernizarea muzicii bisericesti, dovada fiind manuscrisele redactate cu scrisul fin al psaltului, constand in cantari specifice cultului ortodox: polieleuri, axioane, doxologii. In acelasi timp, preda lectii de muzica maicilor de la manastirile Dintr-un Lemn si Surupatele, care erau incantate de"glasul mangaios al psaltului" .

In timpul sederii la Ramnicu-Valcea Anton Pann a locuit in imobilul din strada Stirbei Voda (azi muzeul memorial Anton Pann), aflat pe acea vreme la marginea orasului, pe drumul Cheii si al Olanestilor. Este cea mai veche cladire din Ramnicu-Valcea, care mai pastreaza stilul acesta de constructie curat romanesc, cu specificul zonei valcene.

Anton Pann a trecut la cele vesnice in ziua de 2 noiembrie 1854. Este inmormantat la biserica Lucaci dinBucuresti, din apropierea casei sale.

In curtea bisericii Lucaci, pe o modesta lespede de piatra, sunt sapate trei din cele cinci strofe ale epitafului pe care si l-a compus singur: "La mormant ca sa-mi radice/Un stalp ca un monument/De marmura, sa nu-i strice/Taria vrun element./Carele lucrat sa fie/Cvadrat si lucrat frumos,/Si pe dansul sa se scrie/Aceste versuri din jos <<Aici s-a mutat cu jale/In cel mai din urma an/Care in cartile sale/Se citeste Anton Pann.//Acum mana-i inc e t eaza, /Ce la scris me reu sedea,/Nopti intregi nu mai lucreaza/La lumina carti sa dea.//Implinindu-si datoria/Si talantul ne-ngropand,/S-a facut calatoria,/Dand in lume altor rand>>

Din opera muzicala bisericeasca a lui Anton Pann amintim: Noul Doxastar, Bazul teoretic si practic al muzicii bisericesti sau Gramatica melodica, Heruvico-Chinonicar, Paresimier, Noul Anastasimatar.

Anton Pann, compozitor al muzicii imnului national al Romaniei

Anul 1848 il gaseste pe Anton Pann la Ramnicu Valcea. Parasise Bucurestii din pricina molimei de holera. La 11 iunie izbucneste ca o uriasa flacara Revolutia si se intinde in intreaga tara. G. Dem. Teodorescu scrie in legatura cu acest eveniment ca "Anton Pann lucra peste Olt pentru realizarea ideilor nationale si canta triumful revolutiunii printr-un imn, de care s-a vorbit in organele de publicitate ale epocii". Este vorba de un document Nr. 1184 din 30 iulie 1848 si publicat in "Monitorul Roman" Nr. 14 din 26 august 1848, inserat in colectia "Anul 1848 in Principatele Romane", in care, la 30 iulie 1848, comisarul de propaganda al districtului Valcea, Dumitru Zaganescu, fratele eroului din Dealul Spirii, raporta Ministrului Treburilor din Launtrul Tarii Romanesti, cadrul in care fusese sarbatorita revolutia in orasul Ramnicu-Valcea si care mentioneaza si participarea lui Anton Pann: "Intr-acest pompos constitutiu, aflandu-se si d-lui Anton Pann, profesor de muzica, impreuna cu cativa cantareti de aceeasi profesie, au alcatuit o musica vocala cu nisce versuri prea frumoase puse pe un ton national plin de armonie si triumfal, cu care a ajuns entusiasmul de patrie in inimile tuturor cetatenilor".

Evenimentul se petrecea joi, 29 iulie 1848, "intr-o campie inconjurata cu arbori, ce este la marginea cetatii", adica actualul parc Zavoi, prilej cu care s-a depus juramantul pe Constitutie, s-au sfintit steagurile revolutiei si s-a cantat "pentru prima data in Tara Romaneasca" , intr-un cadru oficial, dupa afirmatia lui Vasile Roman, viitorul Imn de stat al Romaniei,"Desteapta-te, romane!"

Anton Pann a fost cel care a pus pe muzica versurile poeziei "Un rasunet", scrisa de brasoveanul Andrei Muresanu prin 1842. Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann si unul din admiratorii acestuia, ne relateaza cum in casa poetului Andrei Muresanu din Brasov, unde se intalneau N. Balcescu, Ion Bratianu, Gh.Magheru, Cezar Bolliac si Vasile Alecsandri, cu totii fiind in cautarea unei melodii pentru poezia"Un rasunet", cel care a gasit melodia"veche, taraganata", dar devenita atat de vibranta in posterioritate, a fost Anton Pann.

Aceasta melodie nu era alta decat romanta "Din sanul maicii mele", alcatuita in 1839 pe versurile lui Grigore Alexandrescu. Vorbind despre poetul Andrei Muresanu si despre poezia "Un rasunet" (Desteapta-te, romane), George Calinescu numeste aceasta poezie "Marseilleza romana", iar pe Anton Pann il considera"acel Rouget de Lisle roman" , comparandu-l cu Claude Joseph Rouget de Lisle (1760-1836), ofiterul francez care a compus Marseilleza, imnul revolutiei franceze de la 1789.

Anton Pann in memoria oamenilor de cultura

Mihai Eminescu Eminescu a pus, in poezia"Epigonii", acea inscriptie nemuritoare pe mormantul literar al lui Anton Pann:" S-a dus Pann, finul Pepelei, cel istet ca un proverb", ca si cum acesta l-ar fi avut nas pe insusi Pepelea, personajul snoavelor si povestirilor populare romanesti, inrudit cu Pacala si intruchipand istetimea, umorul si perspicacitatea.

La randul sau, Nicolae Iorga, in "Istoria literaturii romanesti", il caracteriza astfel pe Anton Pann: "Cantaretul de giumbusuri, lautarul literar al petrecerilor, ghidusul de ietacuri, amorezatul care cauta la ferestruicele casutelor de mahala, prinzand ceasul cand lipseste respectivul jupan, tovarasul ceasurilor de veselie ale preotilor, dascalilor, tarcovnicilor, carora li zice pe glas de psaltichie lucruri care fac parte din placuta slujba a Satanei".

Alti cercetatori l-au asemanat cu Ion Creanga sau cu Ion Luca Caragiale: "Prin clasicism, prin intelepciune si bun-simt, prin eruditie si jovialitate, prin folclor, Anton Pann e predecesorul lui Creanga. Insa Pann e balcanic. Paradoxal, dar nu pe humulesteanul Ion Creanga il anticipeaza "profesorul de cantari", ci, in linie tipologica, pe levantinul Caragiale. Eroii predilecti ai lui Pann sunt cetateni onorabili, proprietari, negustori ca jupan Dumitrache" .

Sursa: CrestinOrtodox.ro

• Indemn la unitate
  Publicat in : Religie