Drogurile: inchisori ale sufletului

In ultimul deceniu in Romania consumul (precum si traficul) de droguri a crescut considerabil si se pare ca acest eveniment continua sa ia amploare zi de zi. Tara noastra a devenit pe langa o piata de desfacere o zona de tranzit, prin care trec cantitati uriase de droguri spre alte tari.

Este ingrijorator ca desi numarul fundatiilor care vin in sprijinul consumatorilor de droguri creste, totusi acestea nu reusesc sa intreprinda actiuni complexe, incat sa reduca numarul persoanelor care apeleaza la aceste "desfatari". Statisticile arata ca 70% din consumatori de droguri periculoase (precum heroina, cocaina) sunt elevi si studenti. Anturajul, teribilismul, dorinta de a fi in centrul atentiei precum si usurinta cu care ele pot fi procurate ii imping pe tineri la consumul de droguri, dar si la alte actiuni secundare (consumul de alcool, tutun) care desi au repercusiuni mai putin grave distrug formarea psihica si fizica a acestor minori. Stupefiantele creeaza consumatorului o lume proprie, singulara, care il indeparteaza pe om de civilizatie; unii consumatori ajung sa traiasca doar pentru a-si procura urmatoarea doza. Dependenta creata de stupefiante este cu greu inlaturata: astfel restabilirea unui toxicoman presupune rabdare, pricepere si multe dragoste din partea celor apropiati.

Singura posibilitatea a unui om de a nu deveni narcoman este aceea de a nu incerca, de a nu consuma niciodata nici un drog, deoarece nu exista in nici un domeniu tratament care sa garanteze vindecarea completa de dependenta care o creeaza drogul si doar un procent foarte mic (5-10%) dintre cazurile tratate reusesc sa-l aduca pe narcoman la viata dinainte. De aceasta parere sunt Biserica, psihologia, narcologia precum si alte stiinte care au studiat mai mult sau mai putin acest fenomen.

Pentru Biserica ca institutie dar si ca centru spiritual narcomania reprezinta un fenomen care trebuie estompat si diminuat cu rapiditate. Drogurile il indeparteaza pe consumator de lume, de familie si cu siguranta si de Hristos.

Biserica ii cheama pe oameni la pocainta, la o pregatire pentru rai care consta intr-o curatire totala de patimi, deoarece nimic necurat nu va intra in imparatia Cerurilor, dupa cum regasim in Sfanta Scriptura. Trupul acela pe care Dumnezeu l-a zidit pentru a fi "templu al Duhului Sfant" (Cor 6,19) devine cu totul salas pacatului si este inlantuit intr-un amestec de placere, durere si confuzie, care departeaza omul de orice fir de realitate. Ce ofera drogurile omului duhovnicesc? Ce ofera drogurile sufletului? Nimic altceva decat MOARTE si despartire definitiva de impartasirea dumnezeirii.

Prins in aceste lanturi diavolesti sufletul omului este permanent sfartecat de aceasta patima si dus rapid catre o moarte duhovniceasca. Aceasta moarte nu este totala. Intotdeauna Dumnezeu lasa o portita deschisa catre cer. Trezit de un impuls ceresc omului plin de nadejde i se arata la un moment dat o alta cale ... o cale prin care ar putea scapa de lanturi si s-ar putea desprinde de lumea pe care si-a creat-o pentru a deveni din nou un om liber, asa cum a fost creat de Dumnezeu.

Daca ne intrebam de ce se drogheaza tinerii, putem spune ca motivele sunt nenumarate. Unii se drogheaza din curiozitate, altii din mandrie, altii din deznadejde, sau din dorinta de a experimenta ceva nou. Ingrijorator este faptul ca, indiferent pe ce cale, o data ajunsi la consumul de droguri, drum de intoarcere nu prea exista. Chiar medicii care lucreaza in centrele de toxicologie recunosc faptul ca: "noi ii salvam pe moment, dar ajunsi in libertate, marea majoritate o iau de la capat. Implicarea bisericii in aceste situatii ne-ar fi de un real folos...".

Cei care ajung consumatori de droguri, din curiozitate folosesc de regula "celebra" si inselatoarea propozitie: "asta va fi prima si ultima data...". Pe unii mandria ii duce la pieire. Acestia spun de obicei: "dependenta e o prostie. Ma droghez ca vreau...". Cand isi dau seama ca nu ar vrea sa se drogheze si totusi o fac, descopera ca sunt dependenti, dar deja e prea tarziu.

Categoria celor care ajung sa foloseasca drogurile din deznadejde, este destul de numeroasa. Nemultumiti de ceea ce le ofera lumea aceasta, vor sa evadeze. Si atunci aleg aceasta cale extrema gasind in ea un refugiu. Un refugiu cu final sinistru. Un cerc vicios din care nu mai pot iesi usor, sau nu mai pot iesi niciodata.

Daca pentru unii drogul este la inceput refugiu, daca persoanele respective se drogheaza doar atunci cand vor sa fuga de realitate, pana la urma consumul de droguri devine patima. De multe ori auzim cuvintele: "Prima data m-am drogat din disperare, acum ma droghez ca-mi place. Pentru mine nu mai conteaza finalul...".

Dependentii de droguri si-au pierdut libertatea. Odata ce au cedat ispitei, au devenit robi ai pacatului. Pentru aceasta situatie numai ei sunt raspunzatori, nimeni altii. Dumnezeu a lasat omului ratiune si puterea de a alege. Granita dintre refugiu si patima este atat de imperceptibila, incat nici nu se sesizeaza trecerea ei. Ajuns la patima, omul nu prea mai poate lupta. De ce? Pentru ca patima devine o a doua fire. Si ca sa lupti cu firea ta, nu este chiar asa de usor. Tocmai de aceea omul impatimit devine rob al pacatului.

Patima este ceva irational. Totul pe lume este rational, spune Sfantul Maxim Marturisitorul, avand temeiul intr-o ratiune divina; numai patima este irationala. Suprema ei irationalitate se arata in faptul ca, desi omul patimas isi da seama tot mai mult ca lucrurile finite nu pot raspunde aspiratiei lui dupa infinit, iar aceasta constatare il umple de plictiseala si descurajare, totusi el continua sa se lase purtat in momentul urmator de patima sa egocentrica, de parca prin ea ar absorbi infinitul, nedandu-si seama ca infinitul adevarat este un spirit liber care nu poate fi absorbit fara voia sa, caci este subiect cu care trebuie sa intre in comuniune ca libertate, cu alta libertate.

Nu trebuie sa uitam ca patimile au ca victime nu numai subiectul lor, ci si pe semenii lui. Patima nu-si manifesta efectul de slabire, de pustiire si de dezordine numai in cel patimas, ci si in ceilalti.

Uitarea de Dumnezeu fiind ultima cauza a patimilor, tamaduirea de ele trebuie sa inceapa de la credinta, adica de la revenirea la o cat mai deasa pomenire a Lui.

Un duhovnic bun, o aspra pocainta si o vointa de fier poate trezi un suflet din moarte la viata si pot spune definitiv un NU drogurilor. Dumnezeu, Doctorul Ceresc, ofera aceasta sansa tuturor, insa nu obliga pe nimeni...

• Aspecte etice ale dependentelor
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Toxicomania - pacat al deznadejdii sufletesti
  Publicat in : Morala
• O mare problema: Drogurile!
  Publicat in : Religie