Operatiile de schimbare de sex

Exista o aversiune crestina traditionala fata de interventiile chirurgicale care modifica dispozitiile sexuale sau expresiile anatomice ale sexualitatii. Canoanele referitoare la aceste chestiuni s-au dezvoltat in jurul problemei castrari, adeseori a castrarii radicale pentru producerea de eunuci. De exemplu, canonul 22 Apostolic specifica: "Cel ce s-a castrat pe sine, sa nu se faca cleric fiindca ucigas de sine este si vrajmas al creatiei lui Dumnezeu". Acest canon a fost scris impotriva unor persoane ca Origen din Alexandria (185-254), ucenicul lui Clement Alexandrinul (155-220) care a interpretat pasajul: "Si daca ochiul tau iti devine piatra de poticnire, scoate-l" (Mc 9,47), ca justificand "scoaterea" organelor sexuale daca sunt sursa pacatelor cuiva. Canonul cere angajarea in lupta duhovniceasca pentru infranarea patimilor si concentrarea energiilor, nu trecerea la scurtaturi chirurgicale.

In acelasi timp, e recunoscut rostul unor asemenea operatii daca sunt facute din motive medicale. Aceste probleme sunt abordate in primul canon al Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325 d. H.).

"Daca cineva in boala s-a taiat cu mestesug [s-a operat] de catre medici, sau de catre barbari s-a taiat, acesta sa ramana in cler; iar daca cineva sanatos fiind s-a taiat pe sine, acesta, chiar daca se numara in cler, se cade sa inceteze a mai face parte din cler si de acum inainte, nici unul dintre cei de felul acesta nu trebuie sa se inainteze [in cler]. Precum este lucru vadit ca [aici] se vorbeste despre cei ce fac isprava aceasta inadins si care indraznesc sa se taie pe ei insisi; tot la fel [este vadit ca] daca oarecare au fost scopiti [facuti eunuci] de catre barbari sau de catre stapani, insa altminteri s-ar gasi vrednici, pe unii ca acestia canonul ii primeste in cler".

Canonul subliniaza importanta neactionarii impotriva integritatii fizice a unui barbat si, prin extensie, asupra integritatii fizice a unei femei. Cand este intreprinsa pentru indepartarea unui element central al identitatii masculine, castrarea insulta creatia, un punct de vedere ce poate fi sustinut si pentru operatii similare facute in acelasi scopuri pe femei. Recunoscand necesitatea medicala, canonul recunoaste insa prin extensie, in cazul unui motiv intemeiat, ca cineva se poate supune unei interventii chirurgicale care duce la sterilitate. Numai ca anumite motive pentru interventii chirurgicale nu sunt numai insuficiente, ba chiar nepotrivite, cum ar fi alterarea bazei trupesti a dorintelor si identitatii sexuale. Centrarea morala este pe scopul interventiei, mai ales daca acesta este respingerea caracterului identitatii trupesti. Intrucat centrarea este pe scopul interventiei, interventiile terapeutice sunt acceptate.

Acceptarea castrarii pentru scopuri medicale, dar respingerea interventiilor chirurgicale avand ca scop alterarea caracteristicilor sexuale sunt afirmate de Sinodul I-II de la Constantinopol (861), care in canonul 8 afirma: "Dumnezeiescul si sfantul canon al Apostolilor pe cei ce se taie pe sine insusi ii judeca de sinucigasi; si fiind ierei [preoti] ii cateriseste; iar nefiind ierei, ii opreste de la inaintarea la preotie; clar este ca din cauza aceasta s-a hotarat ca daca cel ce se taie pe sine este sinucigas, apoi cel ce taie pe altul ucigas este. Caci cu dreptate l-ar privi cineva pe unul ca acesta chiar ca pe un violator al naturii insasi. Pentru aceasta sfantul sinod a hotarat ca daca vreun episcop, ori prezbiter, ori diacon, s-ar pari ca il castreaza pe cineva, sau cu mana sa proprie, sau din porunca, acela sa se supuna caterisirii, iar de ar fi mirean sa se afuriseasca; afara daca nu cumva cazand in vreo boala ar fi silit sa taie membrul cel ce patimeste. Ca precum canonul prim de la Niceea pe cei ce in boala s-au chirugisit [operat] nu-i pedepseste din pricina bolii, asa si noi nu-i pedepsim pe preotii cei ce poruncesc a se face eunuci cei bolnavi, dar nici pe mirenii cei ce intrebuinteaza mana lor proprie la taiere nu-i invinovatim; caci aceasta o socotim vindecare a bolii, iar nu ca viclenie impotriva creatiunii sau ca violare a fapturii".

Acest canon interzice toate operatiile care mutileaza corpul omenesc din pricina respingerii unui caracter corporal uman.

Si aici, ca si in cazul etosului contraceptiv, trebuie facuta o cartografiere a deciziilor ce se indeparteaza in diverse grade de tinta. in acest context, putem observa ca, data fiind aceasta preocupare a canoanelor pentru pastrarea identitatii si integritatii sexuale corporale, avem motive deosebit de puternice pentru evitarea mijloacelor de sterilizare care altereaza dispozitiile sexuale spre deosebire de cele care pastreaza neschimbata anatomia persoanei (de exemplu, vasectomia si ligatura tubara). Intrucat nici vasectomia si nici ligatura tubara nu modifica dispozitiile sexuale, deoarece nu implica o respingere a anatomiei corpului masculin sau feminin, si intrucat adeseori sunt reversibile, acestea sunt operatii ce mutileaza prin analogie cu castrarea.

Mai mult, daca sunt folosite din motive medicale (si anume din cauza unor viitoare sarcini care ar expune sotia la riscuri) si dupa ce au existat copii, nu exista nici o respingere a rolului masculin sau feminin in reproducere, chiar daca exista alte motive pentru ezitari. in contrast, exista motive pentru a nu se folosi histerectomiile ca mijloace de sterilizare, chiar daca histerectomiile simple lasa ovarele la locul lor. Asemenea interventii implica indepartarea unui organ care face parte integranta din identitatea sexuala. Aspectul cardinal este legat insa de scopul indepartarii acelui organ: indeparteaza cineva un organ din cauza modului in care acesta ii defineste functionarea si identitatea (de exemplu, indepartarea uterului pentru a scapa de menstruatie), sau pentru ca doreste sa nu se reproduca vreodata, ori din cauza unor ingrijorari legitime cauzate de o boala. Dar indepartarea uterului sau a uterului si a ovarelor la o varsta mijlocie din cauza unor ingrijorari legate de cancer nu implica respingerea identitatii sexuale. Mai degraba interventia e intreprinsa din motive medicale. Se cer insa motive medicale clare pentru a justifica modificarea semnificativa a anatomiei umane, asa cum se intampla in cazul unei histerectomii sau a unei ovarectomii.

Canoanele privitoare la producerea de eunuci, ca si aceste reflectii asupra sterilizarii, ofera motive solide pentru interzicerea operatiilor de schimbare a caracteristicilor sexuale. Interventiile de schimbare de sex sunt similare cu cele implicate in limitarea pornirilor sexuale prin castrare: exista o respingere radicala a identitatii anatomice sexuale a persoanei. Numai ca, prin operatiile de schimbare de sex se incearca o directionare diferita a pornirilor, iar nu indepartarea lor. Exista un interes pentru alterarea chirurgicala a corpului cuiva pentru obtinerea unei identitati in termenii unei experiente sexuale de sine contrare anatomiei originale.

De exemplu, unele persoane pretind ca se simt barbati captivi in corp de femeie, sau femei in corp de barbat, dupa care doresc sa realizeze prin interventii chirurgicale si tratamente hormonale acea identitate obstaculata de caracteristicile anatomice actuale. Asemenea interventii chirurgicale si tratamente hormonale schimba forma sexuala a corpului si expresia dorintelor prin excizia sau adaugarea unor parti ale corpului socotite incompatibile cu identitatea dorita (de exemplu, indepartarea glandelor mamare la o femeie ce doreste o identitate sexuala masculina, sau a testiculelor unui barbat ce doreste o identitate sexuala feminina) sau modificarea unor tesuturi (cum ar fi, de exemplu, "crearea" unui "vagin"). Prin interventii chirurgicale si hormonale sunt facute modificari in anatomia sexuala deoarece anatomia originala nu este acceptata. Aceste interventii modifica chirurgical oamenii in moduri care altereaza posibilitatea unor casatorii apte reproductiv, fara a lua in considerare faptul ca asemenea casatorii ar implica oameni care si-au inceput viata si pubertatea cu acelasi genotip sexual, cu aceleasi caractere sexuale primare si secundare, umbrind astfel unirea conjugala drept insotire fara ambiguitate a unui barbat si a unei femei.

Interventiile chirurgicale si hormonale de schimbare a fenotipului sexual implica o restructurare chirurgicala caracterelor sexuale anatomice intr-un mod care mutileaza identitatea sexuala anatomica originala din cauza respingerii acestei identitati anatomice. Asemenea interventii intra in conflict cu duhul Bisericii primare si canoanele ei, care cer acceptarea caracterelor sexuale ale corpului nostru. Avem voie sa corectam malformatii si sa refacem functii pierdute pentru a permite realizarea identitatii sexuale corporale de barbat sau femeie. Desi identitatea sexuala poate fi neclara in multe cazuri, intelegerea crestina e ca genul nu este o creatie sociala. Afirmatia cartii Facerii ca Dumnezeu l-a creat pe om barbat si femeie, alaturi de afirmarea ei de catre Hristos in Evanghelii, ofera o relatare canonica normativa pentru dimorfismul sexual uman. Cartea Facerii spune: "Parte barbateasca si parte femeiasca l-a facut" (Fc 1, 27), iar Evanghelia zice: "N-ati citit ca Acela care i-a facut de la-nceput, parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut?" (Mt 19, 4). Realitatea profunda a oamenilor este fie ca barbat fie ca femeie, oricat de greu de identificat e aceasta realitate. Toate interventiile chirurgicale sau de alt tip trebuie asadar directionate, pe cat de mult se poate, spre mentinerea sau determinarea si apoi restabilirea identitatii sexuale a unei persoane.

De obicei, dar nu intotdeauna, aceasta identitate poate fi sesizata din identitatea genotipului sexual. Aici, ca si in alte parti, intr-o lume cazuta prin pacat, multe din cele ce ar trebui sa fie clare vor fi uneori dureros de neclare. In asemenea imprejurari, trebuie incercata pe cat se poate de bine prin mijloacele medicale si duhovnicesti reconstituirea a ceea ce ar fi trebuit sa fie. Aceasta consideratie nu este impotriva incercarilor de a crea organe genitale functionale la copii nascuti cu deformari genitale. Atunci cand la un nou-nascut cu organe genitale ambigue exista o discordanta intre sexul genotipic si cel fenotipic, trebuie favorizat sexul genotipic. Genotipul este un element corporal fundamental: aceasta baza a sexualitatii e de obicei sursa identitatii si functionalitatii sexuale, intr-o lume cazuta insa, in care corpurile noastre sunt adeseori handicapate, mutilate si nu reusesc sa duca la buna implinire actiunile obisnuite ale oamenilor, chiar apelul la identitatea genotipica va fi uneori insuficienta. In unele cazuri va fi neclar cum ar trebuie sa privim anumite genotipuri fara a se face referinta la fenotipurile exprimate (de exemplu, sindromul Klinefelter cu XXY). Trebuie sa incercam cat mai bine in conditii nu ideale sa realizam o identitate sexuala normala, reducand la minimum interventiile chirurgicale alterante si cautand refacerea identitatii sexuale a unui copil nascut cu organe sexuale externe ambigue, asa incat sa poata participa in mod autentic la viata sacramentala deplina a Bisericii. Intrucat oamenii au fost creati barbat si femeie, intrucat faptul de a fi barbat sau femeie are o adanca semnificatie ontologica, un copil trebui ajutat cat mai mult cu putinta sa-si revendice adevarata sa identitate sexuala. In unele cazuri, aceasta va cere indrumarea cuiva cu un profund discernamant duhovnicesc, in multe cazuri, in ce priveste casatoria, aceasta poate cere in cel mai bun caz un apel la mila lui Dumnezeu si la ceea ce pare mai plauzibil.

Intr-o lume distorsionata de patimi si de consecintele pacatului, unde multe din cele ce ar trebui sa fie clare sunt obscure, vor exista probabil indivizi care au reusit prin mijloace chirurgicale si hormonale sa para fenotipic drept membri ai unui sex, altul decat cel in care si-au inceput copilaria si si-au trait pubertatea. Unii barbati, indeosebi cei care au fost alterati chirurgical pentru a aparea ca femei, pot adeseori trece drept femei la fel de usor ca si acele persoane care ca genotip sunt barbati dar care, din cauza unei tumori feminizante, au ajuns sa se casatoreasca si sa fie acceptati ca femei. In continuarea gandirii primelor veacuri, cum va trebui Biserica sa priveasca asemenea persoane care, dupa ce au trecut prin interventii de schimbare de sex, doresc sa intre intr-o casatorie sacramentala? Data fiind aspra condamnare a mutilarii si intrucat astfel de evenimente violente pot opri pe cineva sa primeasca o Taina a Bisericii (de exemplu, oprire de la Preotie), oricine a suferit interventii chirurgicale de schimbare a fenotipului sexual trebuie oprit de la Taina casatoriei, ca sa nu vorbim de Preotie. Medicina trebuie sa fie angajata in pastrarea si refacerea umanului normativ, ca barbat sau femeie.

Desi nu pun nici o piedica in calea castrarii terapeutice, canoanele, si indeosebi cele ale Sinodului I-II local de la Constantinopol (861 d. H.), identifica raul dintr-o castrare drept o insulta adusa Creatorului, drept respingerea unui aspect cardinal al identitatii umane ca barbat (si prin extensie ca femeie; castrarea feminina nu era posibila in acea vreme). Prin urmare, nu trebuie sa existe nici o interdictie pentru interventiile chirurgicale intreprinse din motive medicale pentru salvarea vietii sau dobandirea unei functionari adecvate asa cum este aceasta inteleasa in mod traditional in crestinism. Cat timp interventiile chirurgicale sau medicale nu urmaresc sa indeparteze un element normativ uman si sunt curative, restaurative sau protective pentru sanatate, acolo unde starea de bine este inteleasa intr-un context traditional crestin, n-ar trebuie sa existe bariere morale. Astfel, circumcizia masculina efectuata in beneficiul barbatilor sau al sotiilor lor ar trebui permisa. In contrast, circumcizia feminina care nu e terapeutica nu este permisa deoarece modifica in mod radical caracterul si natura anatomiei feminine. In parte, circumcizia feminina e intreprinsa pentru motive analoge castrarii, si anume pentru a controla dorinta sexuala feminina prin indepartarea clitorisului. In plus, circumcizia feminina este serios mutilanta: respinge integritatea si pozitivitatea anatomiei genitale feminine. O excizie terapeutica, si deci permisibila, poate fi intreprinsa insa in cazul unui cancer vulvar. Chirurgia plastica intreprinsa pentru refacerea unei forme umane trebuie sa fie acceptabila.

Limitele unei chirurgii plastice adecvate sunt fixate de preocuparea ascetica crestina nu pentru cautarea desfraului sau a atractivitatii fizice. Marirea sanilor pentru imbunatatirea unei cariere de dansatoare, de exemplu, ar viola o serie de norme traditionale crestine. Intrucat scopul conducator pentru oameni este intoarcerea inimilor la Dumnezeu, in chirurgia plastica vor exista numeroase zone "cenusii" care vor cere o indrumare duhovniceasca. De exemplu, chirurgia cosmetica in incercarea ei de a mentine un aspect vesnic tanar ar trebui sa inceteze, in alte domenii ale chirurgiei pot fi mai putine motive de ezitari. Spre deosebire de unele preocupari din teologia morala romano-catolica bazate pe "principiul totalitatii" cu privire la caracterul apendictomiilor incidentale (adica indepartarea unui apendice normal in timpul efectuarii altei operatii, recunoscut fiind faptul ca apendicele nu are vreo functie importanta, si in acelasi timp fiind cunoscute riscurile apendicitei), intr-un cadrul bioetic crestin traditional chestiunea centrala e intentia terapeutica si lipsa de impact a operatiei asupra identitatii normative a persoanei, ca barbat sau ca femeie.

Aceste reflectii furnizeaza linii de orientare pentru folosirea ingineriei genetice umane. La orice inginerie genetica trebuie sa pastram cel putin caracterul oamenilor ca agenti morali rationali care, ca barbati si femei, procreeaza umanitatea. Deoarece sexualitatea si diferentele sexuale, cat si abilitatea generala a implicarii in insotiri fertile definesc ontologic umanitatea, ele nu pot fi indepartate fara o pervertire a caracterului existentei umane. Caracterul general al existentei umane ca barbat si femeie, exprimat nu doar in casatoria heterosexuala, ci si in procreare, inseamna ca nici diferenta sexuala ("parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut", Fc 1, 27), nici posibilitatea unitatii reproductive a oamenilor ("cresteti si va inmultiti", Fc 1, 28) nu pot fi lasate la o parte. Oamenii nu au voie sa fie separati in specii diferite incapabile de a procrea impreuna. In aceste limite si sub indrumarea unor batrani sfinti, mare parte din manipularile celulelor germinative umane prin inginerie genetica nu vor fi doar acceptabile ci chiar laudabile daca vor duce la vindecarea unor boli nu numai pentru persoanele afectate, ci la toti urmasii acelei persoane. In plus, accesibilitatea modificarilor prin inginerie genetica a celulelor germinative umane poate indeparta ispita folosii avortului pentru evitarea nasterii de copii cu boli genetice. Actualmente scanarea prenatala, afara de cazul in care ajuta o familie sa planifice nasterea unui copil care va avea nevoie de ingrijiri speciale, e in primul rand o sursa a ispitei de a comite avort.

Aceasta pozitie ii va nedumeri cu siguranta pe multi bioeticieni seculari angajati viguros pentru interzicerea in principiu a modificarilor prin inginerie genetica a celulelor germinative umane. Nu exista nici o baza pentru o condamnare globala a ingineriei genetice, nici chiar a ingineriei genetice a celulelor germinative umane, asa cum exista o baza pentru condamnarea din principiu a avortului, in timp ce in unele culturi poate exista o exaltare aproape pagana a naturalului ce conduce la o condamnare a ingineriei genetice in general si a celei pe liniile germinale in particular, alaturi de o afirmare a avortului ca o eliberarea a femeii de constrangerile biologice, punctul de vedere crestin ortodox este opus. Vindecarea unei boli prin inginerie genetica nu va fi rea prin ea insasi din cauza mijloacelor folosite, pe cand avortul trebuie intotdeauna recunoscut fara nici un dubiu ca o chestiune morala extrem de serioasa. Intrucat ingineria genetica poate oferi perspectiva mai putinor boli si a mai multa sanatate, si micsoreaza interesul pentru avorturi (deoarece copiii pot fi impiedicati prin inginerie genetica sa contacteze bolile si handicapurile care duc de obicei ulterior la avorturi), prioritatea preocuparilor morale adecvate asa cum sunt ele intelese in morala seculara trebuie inversata.

Desi luarea vietii unui copil nenascut este intotdeauna rea, dezvoltarea ingineriei genetice asupra celulelor germinative e in general o tema de prudenta si discernamant, cu exceptia situatiilor mentionate mai sus (de exemplu, modificarea a insusi caracterului corpului uman). O inversare similara a prioritatilor morale adecvate este implicata in cazul selectiei sexului copilului. Reflectia bioeticii seculare nu contesta in general raul avortului implicat in selectia sexului copilului, ci se concentreaza numai pe presupusul rau implicat in asigurarea unui copil de un anumit sex. Totusi, e departe de a fi clar motivul pentru care ar fi gresita implicarea in selectia sexului copilului, daca procedura de selectie nu implica mijloace inadecvate (de exemplu, avortul). La urma urmei, parintii se pot ruga pentru un fiu sau pentru o fiica. Intr-adevar, ce ar fi rau in principiu in consumarea anumitor alimente (de exemplu, jalapenos) care cresc sansa producerii in mai mare pondere a spermatozoizilor purtatori de cromozomi Y, asigurand prin aceasta nasterea unui fiu? Ce se va intampla insa in cazul in care asemenea alimente naturale vor fi ambalate si comercializate cu scopul selectiei sexului copiilor? Va fi vreo diferenta daca aceste materiale ar fi produse artificial? Nu exista nimic in traditie care sa sugereze ca vreuna din aceste metode ar fi rea in principiu. Si daca se vor naste mai multi barbati decat femei, atunci vor fi probabil mai putine obstacole in calea acestora pentru a deveni monahi. Nu este nimic rau in mod limpede in oricare dintre acestea.

H. Tristram Engelhardt jr.
Fundamentele bioeticii crestine - perspectiva ortodoxa, Editura Deisis

• Coruptibilitate si incoruptibilitate in viata umana
  Publicat in : Morala
• Necredinta - o optiune morala, nu un calcul gresit
  Publicat in : Morala
• Crizele morale si credinta medievala in ratiune
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Consideratii ortodoxe despre bioetica in contextul actual
  Publicat in : Sanatate si stiinta